2,337 matches
-
din jurul ochilor, delicate și înguste, nu făceau decât să-i scoată și mai mult în evidență netezimea feței. Abia i se vedea vreun rid pe frunte, avea două linii verticale aproape invizibile deasupra nasului, acolo unde sprâncenele ei se întâlneau gânditoare. Lee era întruchiparea sentimentelor senine. Vocea ei era liniștită și calmă și fiecare gest eficient. La ea nimic nu părea să fie de prisos. îmi fusese profesoară la Colegiul de Arte în anul al treilea. în primul an o ținusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
vin acasă, ca o chestie uriașă... Se fac două luni de când sunt blocată cu ea și nu văd cale de ieșire. M-am uitat iscoditor la ea. Nu părea să i se pară ceva ciudat în asta; părea îngrijorată și gânditoare. își studia atent inelul de argint de pe arătător. Din experiență știam că asta înseamnă că e gata să facă o sugestie de care nu era sigură cum o să fie primită. —Probabil ai să urăști ideea, a încercat ea, uitându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ar putea să știu cine e, ei bine, nu. Nu știam nici măcar că Lee se vede cu cineva. Nu vorbea deloc despre viața ei personală. O să mă gândesc la asta totuși. Și cât privește moartea ei - se uita la mine gânditoare - știi ce cred eu că a fost cel mai probabil să se fi întâmplat? E posibil să fi fost un fel de accident, deși ai dreptate, nu o văd pe Lee plecând singură prin grădină într-o noapte ca aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
în partea cealaltă a camerei, la niște coloane, fiecare în jur de doi metri înălțime, făcute din foi de metal gravate cu diferite forme. în vârful fiecăreia era scobită câte o gură. — La asta lucra în ultima vreme, a spus gânditor. Venea adesea sus în casă pentru un pahar de vin, după ce își termina lucrul, și îmi povestea cum mersese. Era foarte încântată de aceste... Vocea lui s-a stins când a realizat că nu vor mai fi terminate niciodată. —Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
erau susținuți de o curea jerpelită. Avea mâinile la fel de albe ca și gâtul și neașteptat de musculoase având în vedere că era slab. Ochii îi străluceau în continuare. Cred că ar trebui să îți scoți și tu cizmele, a spus gânditor. —Aici ai dreptate. Am început să-mi desfac cizmele. Erau lungi, acoperind gamba, așa că a durat ceva. S-a așezat în spatele meu și a început să-mi desfacă rochia. Și asta, a spus. Asta trebuie să fie dată jos. Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
atinsesem un punct înalt al vieții - reușisem să-i fac să se întâlnească și să se placă pe cei doi iubiți ai vieții mele. Parcă ne țineam toți trei pe marginea prăpastiei. Râdeam către nimeni, în timp ce ei erau mai degrabă gânditori, chiar răniți în orgoliul lor masculin, poate uimiți de lipsa mea de feminitate. Prieteni falși și dușmani adevărați vorbeau despre faptul că nu sunt o adevărată femeie. Unei femei adevărate nu i-ar fi plăcut să-i întâlnească pe iubiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
secretul ei“ nu mai era demult un secret. - Slavă Domnului că nu ne privește, spusese un bărbat cu fața ascunsă sub un cozoroc ceva mai mare decât capul. - Există numai o singură persoană de care mi-e frică, spusese Nina gânditoare. - Dumnezeu, încercase barmanul să glumească. - Sau domnul cu coarne, adăugase un altul. - Tatăl meu, continuase Nina, ca și cum n-ar fi auzit ce spuseseră ceilalți. Are o inimă slabă și o veste ca asta l-ar doborî. Aș muri mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
putea să-și închipuie că ninsoarea putea fi și mai năprasnică decât era. Când avionul a ajuns la Zürich s-a anunțat că nu se putea ateriza - aeroportul era înzăpezit și furtuna era în plină desfășurare. Eu și alți pasageri gânditori am înțeles imediat că alesesem o zi nepotrivită pentru a călători. Pilotul fusese nevoit să zboare în cercuri deasupra Zürich-ului până când pistele fuseseră curățate. Priveam îngrozită prin hubloul avionului imensitatea albă cu care avionul încerca să lupte, făcând spirale în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
fetiță cu ochi sclipitori. - Da, i-a șoptit „Eros“ la ureche, dar să nu spui la nimeni, vino cu mine și voi face din tine femeie! Nimic nu e mai greu și mai ușor decât iubirea! Fetița s-a îndepărtat gânditoare. Și „Eros“ și-a adus din nou aminte de mine: - „Cupidon“, numai săgețile tale sunt demne de „Eros“! Fața îmi era spălată într-o lumină roșie. Scântei noi apăruseră în ochii mei. Cântam. - Sunt pregătită să te urmez până la capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
EMIL Luca Dinulescu și Emil Cioran se aflau pe aleea unui parc, Herăstrău, să zicem, plimbându-se agale. La un moment dat, Luca îndrăzni în sfârșit să întrerupă tăcerea cea atât de apăsătoare sub care se învăluise bătrânul și nebunul gânditor. - Emil? întrebă Luca. Evident, Emil nu răspunse, pentru că ori îi era, ca de obicei, mult prea lene, ori i se rupea pula de tot ceea ce se-ntâmpla în jurul lui. - Da? făcu într-un târziu, scârbit. - Omule, aș vrea să ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
se mai află cineva pe urmele lor. Ileana se îndepărtase puțin iar pe moșneag îl simțea suflându-i în ceafă. Grăbi pașii s-o ajungă. Acum ce ai de gând? Urci cu el până sus? Nu știu, ridică din umeri gânditoare femeia. Moș Calistrat se arătă nemulțumit de răspuns. Dacă e într-adevăr cine spui tu, trebuie să urce singur. Și dacă mă înșel? Cum îi va fi soarta, doar nu hotărâm noi! La urma urmelor nu l-a obligat nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
un fel de transă, undeva în mintea lui, înregistra conversația și înțelegea că este vorba despre el, știa că ceva se hotărăște peste capul lui, dar acest lucru îl lăsa deocamdată rece. Mda, nu prea mai este vreme, rosti Calistrat gânditor, mai ales acum că vâlva a scăpat iarăși la lărgime. N-ai decât să te silești să recuperezi. E numai vina dumitale că am ajuns aici. Eu ți l-am adus așa cum ne fusese învoiala. Mai mult nu știu dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dar nici să ne jucăm de-a baba oarba cu ea toată noaptea, nu cred că este o soluție. Cum facem s-o închidem măcar în mina părăsită? Păi, ăsta-i rostul paznicilor, spuse Calistrat luând toiagul și cântărindu-l gânditor în mâini. Numai eu știu cât de greu a fost să țin vâlva în frâu. E foarte adevărat, numai tu știi. Ce vrei să spui? Știi foarte bine la ce mă refer, peste treizeci de oameni au dispărut până acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Ce-l așteaptă? Ce va fi el, un domniț? De unde știi asta? întrebă Ileana neliniștită. Eram de față când vă certați amândoi. Nu puteai să auzi discuția dintre noi. Ba bine că nu. V-am auzit perfect. Hm! spuse Ileana gânditoare. Deci, așa stau lucrurile, treaba asta nu face decât să-mi întărească convingerea că ești deosebit. Nici un om de rând nu poate auzi discuția dintre paznic și domniță atunci când aceștia nu vor. Cum spui tu, nu mi-ai răspuns însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dar va funcționa la fel. Practic, ne trebuie o capcană în care să prindem bestia, o capcană etanșă, din care să nu mai poată ieși, decât cu voia noastră, bineînțeles. Știi că s-ar putea să ai dreptate? spuse Mihailovici gânditor, devenind dintr-o dată interesat. Continuă-ți ideea, ai reușit să-mi stârnești curiozitatea! Nu mai trebuie să plec? Poate ți-e somn și vrei să te culci la loc, rosti malițios Boris Godunov, n-aș vrea să te deranjez. Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
a spus: Ce, mă Dudule, ți-au venit rudele ?! Scoateți pasărea!” Singura avere a profesorului Marinescu a fost o bibliotecă cu 6.000 de volume, donată școlii. Un alt profesor, poetul „modernist”, atunci, George Bacovia, preda desenul, era sensibil, tăcut, gânditor și trezea, prin poezia sa, aversiunea profesorului Gh. Marinescu, care spunea elevilor: „Cum, mă? Să plouă plumb?” S-a dovedit că se poate! colile Normale de atunci pregăteau, în viziunea lui Spiru Haret, un învățător al satului, nu numai al
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
să Își ascundă identitatea. Din cele mai diferite motive. - Anume care? - Ca să eludeze autoritatea guvernului, dacă sunt În dispută cu facțiunea aflată la guvernare. Sau privirea ascuțită a răufăcătorilor, dacă duc cu ei ceva de preț. Dante strânse din buze, gânditor. Bigarelli era un ghibelin Înrăit, aflat În trecere printr-un oraș guelf. Cu siguranță, aceea putea fi o explicație. - Și poate... poate că acesta era cazul lui, repetă celălalt. Dante tresări. - Ce? - Cu o seară Înainte să moară, am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Bernardo. - Nimic cât am fost de față. Dar, cum am spus, eram doar un novice care se Îndeletnicea cu serviciile cele mai umile. Confrații nu Îmi Împărtășeau, firește, secretele lor... admițând că ar fi existat așa ceva. Bernardo Își plecă fruntea, gânditor. Părea prea puțin convins. Își ridică din nou ochii către Arrigo, iar filosoful Îi susținu privirea cu fermitate. - Deci așa stau lucrurile, bolborosi el. Poate că e Într-adevăr așa cum spui dumneata, reluă el mai apoi, ridicând nițel tonul. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În vedere tensiunile din oraș. O vizită a sa la sediul Comunei ar căpăta o valoare oficială care e mai bine să se evite. Și apoi... - Și apoi? - Chestiunea te privește pe domnia ta, priorule. Personal. Dante Își mușcă buza inferioară, gânditor. Celălalt nu părea dispus să mai spună și altceva. Pentru o clipă, Îi surâse ideea de a-l arunca În temniță și de a-l supune aceluiași tratament ca al bietului Fabio, ca să afle mai multe. Dar se Îndoia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
repetă Frumoasa Neli, ca o specialistă. — S-a îndrăgostit pe dracu’, ce, el se mai poate îndrăgosti?, a înnebunit!, îți spun eu... Și cum se descurcă la serviciu?, actoria nu e muncă la birou, la acte, la contabilitate, întreabă Neli gânditoare, ea a văzut atâtea spectacole, l-a văzut pe domnul jucând teatru, a văzut că nu era un măscărici, era... este cel mai mare actor în viață. Așa a crezut totdeauna femeia de cincizeci de ani, frumoasă ca o orientală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
plâns de ușurare când turnurile din Princeton au Început să-i defileze prin față, iar pătratele de lumină galbenă s-au Înfiltrat În ploaia albastră. L-a găsit pe Tom stând În picioare În mijlocul camerei și aprinzându-și Încă o dată, gânditor, un capăt de trabuc. Amory a avut impresia că pe fața lui se citea ușurarea de a-l vedea Întors. — Te-am visat foarte urât azi-noapte, i s-a auzit glasul spart, răzbătând prin fumul țigării de foi. Parcă simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
dus pe gânduri, pe platforma unuia dintre autobuzele sale Îndrăgite. - Și de ce n-ai fi plictisit, mă rog? l-a Întrebat Tom, căscând. Nu-i asta predispoziția normală a unui tânăr de vârsta și condiția ta? - Ba da, a răspuns gânditor Amory. Dar sunt mai mult decât plictisit. Sunt plin de neastâmpăr. - De la dragoste și de la război ți se trage. - Păi, a chibzuit Amory, nu sunt sigur că războiul propriu-zis a avut cine știe ce efect asupra vreunuia dintre noi, dar e sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
văzut, a zis ea calmă, și presupun că vei spune că ochii mei verzi ți-au ars sufletul. - Ce culoare are părul tău? a Întrebat el concentrat. E tuns băiețește, nu? - Da, e tuns. Nu știu ce culoare are, a răspuns ea gânditoare. Atât de mulți bărbați mi-au pus această Întrebare! O culoare banală, presupun... Nimeni nu se uită vreodată lung la părul meu. Dar am ochi splendizi, nu-i așa? Nu mă interesează părerea ta - am ochi splendizi. - Răspunde la Întrebare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
masă, de, oameni înstăriți. Ei, lasă că bem și noi acuma, să ne tihnească, mai bine așa, la ocazii și când are omul chef. Domnul Popa nu prea are chef. Dar nu vrea să-l strice pe-al ei. Agită gânditor sticla de șampanie. Dacă o agită bine, poate se varsă mai mult de jumătate. Dar nu pe jos, că iar își aduce aminte nebuna de gresia pe care o vrea și de parchet și celelalte. Domnul Popa se îndreaptă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Nu trebuie să ne ascundem, ci să dăm totul pe față, deoarece astfel ne arătăm credincioși principiilor noastre de‑a folosi violența aleatoriu, împotriva cui s‑o nimeri (Rainer). Tâmpitule! (Hans). Anna nu mai spune nimic, ci își linge doar, gânditoare, degetele de la mâna dreaptă, mâna cu care a lovit, sărate de sângele și transpirația victimei, ceea ce Rainer contemplă cu o privire admirativă, Sophiei îi provoacă o ușoară greață, iar pe Hans îl determină să‑i dea Annei una peste mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]