780 matches
-
cu muierile și cu copiii după dânșii, se purtau încet spre comedii, unde urlau paiațe pestrițe, ridicate pe podiște de lemn, deasupra mulțimii care se grămădea în juru-le cu gurile căscate. Negustori cu ochii mici și ascuțiți vorbeau aspru, din gâtlej, cu palmele întoarse în laturi, de o parte și de alta a bărbilor. Câte-un țigan uscat, cu ilic peticit, cu căciula jerpelită în cap, se strecura prin norod, pândind în toate părțile cu ochii ca două picături de catran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vreme boierul mormăia cu mânie. Gavril mergea înainte, deschizând drumul. - Și deodată dădură-n tăietură - și, oprindu-se, deodată auziră glas de om. —Auzi? gemu cu glas înăbușit Costea, înălțând un deget. Se auzea îndemn stăpânit de glas silnic, din gâtlej. Scurt, Gavril se lăsă prin pădure ca să iasă înaintea hoțului la vale, iar boierul își repezi calul de-a dreptul năprasnic; și omul, hoțul, îndemna încă în sumanu-i roșcat la jugul boilor nemișcați, până la genunchi în băltoagă - când boierul îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
București. Am, într-adevăr, doi granguri în salcie; le dau boabe. Pe unul îl chiamă Costică și pe ălălalt Ilie. Așa le spun eu și stau de vorbă cu ei. Și-a pus mânile în șolduri și și-a răsucit gâtlejul spre înălțimea stufoasă. —Mă! a strigat el grangurilor (cu apostrofa necesară), să nu-mi faceți aci gălăgie; duceți-vă la culcare. Costică și Ilie însă au urmat să facă gălăgie, răspunzând mierlei și zvonului de amurg al luncii. Din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
yahoo.ie Subiect: Săptămână infernală! O, Doamne, Anna. O săptămână-dezastru. Mama a fost sâmbăta trecută la Knock și a adus agheasmă într-o sticlă de Evian, pe care a lăsat-o în bucătărie. Duminică dimineață când mi se cam uscase gâtlejul de la cât băusem noaptea dinainte, am dat-o pe gât înainte să-mi dau seama că avea un gust scârbos și că avea niște chestii ciudate în ea. După două ore, mă tăvăleam pe jos, zbierând că-mi vine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mine, punându-și viața în primejdie, că părăsise țara rumilor ca să vină printre noi, că nu mai aveam dreptul s-o considerăm o captivă, că nu mai aveam nici măcar dreptul s-o numim rumiyya. Dar nici un sunet nu ieșea din gâtlejul meu. Nu-mi rămânea decât să mă întorc și să ies, într-o tăcere de cimitir. Salma îl urmă fără o clipă de șovăială, deși era gata să leșine. Era, dintre toți, cea mai lovită, mai mult chiar decât Warda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
că trebuia să mă adresez șeicului leproșilor. După zece minute, femeile ieșiră din cameră: două dintre ele o țineau pe Mariam pe după subsuori și o târau. Ținea ochii deschiși, dar trupul îi era moale; nici un sunet nu-i ieșea din gâtlej; părea incapabilă să-și dea seama ce i se întâmplă. Una dintre femei șușoti două vorbe la urechea ofițerului; acesta îi făcu semn unuia dintre oameni, care azvârli peste Mariam o țesătură grosolană de culoare pământie. — Sora ta e bolnavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
asculte pe predicator. Abia rostise acesta primele cuvinte că Șchiopul a fost cuprins de un interminabil acces de tuse. Treptat, și alții începură să tușească de parcă s-ar fi vorbit între ei, astfel că, un minut mai târziu, mii de gâtlejuri făceau zgomot și își dregeau glasul la unison, contagiune stranie care s-a prelungit până la sfârșitul predicii, încât credincioșii s-au întors acasă fără să fi priceput nici măcar o singură frază. De atunci, acest profesor a avut grijă să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
văzut struți alergând. În fața mea, la câțiva pași, am zărit un zid de spahii stând nemișcați pe caii lor cu harnașamentul de ceremonie. Când, deodată, un văl mi s-a așternut parcă peste ochi, urechile au început să-mi țiuie, gâtlejul mi s-a încleștat atât de tare, încât mă simțeam incapabil să rostesc cel mai mic cuvânt. Era oare teama? Era oboseala călătoriei? Sau doar apropierea de sultan? Trecând de zidul acela de spahii, n-am perceput decât sclipiri. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vârf al traficului. Ceva legat de nenorocita de Nuntă Regală. Aproape o oră am înjurat, blocat în tunelul de sub Westway. Fiasco-ul se supraîncălzise. Eu mă supraîncălzisem. Toate mașinile gemeau de străini și bețivani care rânjeau cu gura până la urechi. Gâtlejul tunelului s-a umflat ca un emfizem din cauza țigărilor și a fumului și a gurilor murdare. Apoi ne-am ivit și noi în noaptea albastră a hărții stelare. Ne-am amestecat cu celelalte puncte... Londra e ostenită de drum. Londra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cu trecutul și să-și joace rolul care le revine în secolul douăzeci. Eu sunt un lucru compus din decalaje temporale, șocuri culturale și schimbări de fus orar. Ființele omenești nu au fost proiectate să se agite în halul ăsta. Gâtlejul ars, mutră plină de coșuri, pierderi de memorie - nimic nou pentru mine, dar lucrurile s-au înrăutățit și mai mult azi, și asta nu pentru că zbor cu naveta planetară. Trebuie să mă trezesc în toiul nopții, să verific closetul. Momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
a vârât limba în urechea mea, lucru de care eram sigur că nu-l puteam suporta. Era singurul lucru cert: așa ceva nu putea fi suportat. Cu o răsucire sonoră a gâtului, mi-am vârât gura fumegândă în umflătura dezgolită a gâtlejului său. Eram liber. Dansam pe aer. Cu o singură răsucire șovăielnică, m-am întors și l-am izbit în plină față cu dosul pumnului. I-am tras șase, opt, zece lovituri cu ambele mâini în cap, în umeri, jos, jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pe mări, cu toată liniștea apelor, cu toate minunile de dincolo de orizontul lichid și curbat, n-a putut să-și vadă sau să-și adulmece sau să-și simtă propria moarte. Moartea: un fluid albastru, albastru ca marea, dispărut pe gâtlejul unui monstru. Nu-i mai rămânea decât să supraviețuiască. Dezbrăcat de trecutul său, părăsind limba strămoșilor săi pentru limbile arhipelagurilor lumii, părăsind obiceiurile strămoșilor pentru cele ale locurilor prin care rătăcea, părăsind orice speranță legată de idealuri în fața idealurilor schimbătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Pasteur ca să poți deduce că acest conflict e consecința nemijlocită a relației dintre Penélope și Carax. O sudoare rece Îmi acoperea fruntea. Am simțit cum cafeaua cu lapte și cele cîteva Înghițituri pe care le luasem Îmi urcau Înapoi pe gîtlej. — Una peste alta, trebuie să presupunem, Carax nu apucă să afle ce i s-a Întîmplat Penélopei, fiindcă scrisoarea nu ajunge În mîna lui. Viața i se pierde În cețurile Parisului, unde va duce o existență fantomatică Între slujba lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pe chipul său nu era nici mînie, nici turbare. Francisco Javier afișa aceeași răceală de automat cu care Își executa muncile de curățenie din grădină. Primul glonț trecu șuierînd pe lîngă capul lui Julián. Al doilea i-ar fi străbătut gîtlejul, dacă Miquel Moliner nu s-ar fi repezit la fiul portarului și nu i-ar fi smuls pușca, luîndu-l la pumni. Julián Carax contemplase scena uluit, paralizat. Cu toții crezură că Împușcăturile Îi erau adresate lui Jorge Aldaya, ca răzbunare pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nici focul. Impactul, asemenea unei izbituri surde de ciocan care a luat cu el sunetul și culoarea lucrurilor, l-a azvîrlit spre vitrină. CÎnd a trecut prin ea și și-a dat seama că un frig teribil Îi urca pe gîtlej, iar lumina se Îndepărta ca praful În vînt, Miquel Moliner și-a Întors privirea pentru ultima oară și l-a văzut pe prietenul său Julián alergînd pe stradă În jos. Avea treizeci și șase de ani, mai mult decît sperase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mi s-a părut că-l aud spunînd. Am Încercat să mă agăț de acea binecuvîntare și am iuțit pasul, rugîndu-mă să nu fie prea tîrziu și ca Bea, acea Bea din povestea mea, să mă mai aștepte. Îmi ardea gîtlejul din pricina frigului cînd, gîfÎind, am ajuns la clădirea unde locuia familia Aguilar. Zăpada Începuse să se depună. Am avut norocul să dau peste don Saturno Molleda, portarul clădirii și (după cîte Îmi spusese Bea) În taină poet suprarealist, care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nici un folos. Carax nu-i aici. Deschide gura! porunci Fumero. — Pentru ce? — Deschide gura sau ți-o deschid eu cu un foc. Mi-am desprins buzele. Fumero Îmi vîrÎ revolverul În gură. Am simțit o icnitură de vomă urcîndu-mi pe gîtlej. Degetul mare al lui Fumero trase percutorul. — Acum, nenorocitule, gîndește-te dacă ai vreun motiv să mai trăiești. Ce zici? Am Încuviințat Încet. — Atunci, spune-mi unde-i Carax. Am Încercat să bîigui ceva. Fumero și-a retras Încet revolverul. — Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Chiar și ciripitul vrăbiilor de dincolo de geam zgâria timpanele lui Noimann, care În locul oricărui sunet ar fi dorit să aibă parte de liniște absolută. Urechile sale albe, moi, lipite de țeastă, amplificau orice zgomot, orice șoaptă. Limba Îi era aspră. Gâtlejul parcă dat cu glaspapir. Fața moale, boțită semăna cu o foaie de ziar, pe care cineva ar fi vrut s-o arunce inițial la coșul de gunoi, aflat sub chiuveta plină de farfurii murdare, dar s-ar fi răzgândit Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Când adevărul unuia se Înălța cu o palmă deasupra adevărului celuilalt, schimbau locurile Între ei, așezându-se În așa fel Încât nodul lui Adam al primului să fie un pic mai jos decât al celui de-al doilea. Conversația, mișcând gâtlejurile, avea tendința să schimbe și ponderea adevărurilor ultime pe care le dețineau cei doi. Ca să mențină lumea În echilibru, tovarășii de beție ai lui Noimann tăceau, privindu-se cu insistență ochi În ochi. Tăcerea Însă le aducea uscăciune În gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
după zodiacul chinezesc, Oliver era născut În Zodia Scorușului), iar penajul de pe piept și creștet căpătă o strălucire orbitoare. „Iată că totuși mișcă”, spuse profesorul, frecându-și mâinile de satisfacție. Practicanzii apludară. „Dar ce credeați?” vru să exclame Oliver, dar gâtlejul lui transformă vorbirea umană Într-un fel de cârâit, acompaniat de foșnetul de frunze ce se unduiau pe cele două ramuri, aplecate spre genunchi. „Vedeți”, spuse profesorul studenților, „metoda mea nu dă niciodată greș. Dacă un pacient nu mișcă, Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Înmulțeau, Înlocuind Încetul cu Încetul celulele din corp. Curînd, tot trupul lui Noimann se transforma Într-un imens incubator, plin de cuiburi de păianjeni, care Îi umblau prin carne și prin oase. Senzația devenea cu atât mai neplăcută, cu cît gâtlejul și inima, ba chiar și plămânii și ficatul (mai ales ficatul) i se acopereau cu pânze de păianjeni țesute din fire de cenușă. Un gust aspru, amărui, stăruia pe cerul gurii, năpădit și el de aceeași specie de artropode care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
din nou Noimann. „Aveți un pic răbdare și veți vedea...” Și ciungul Începu să-și răsucească brațul metalic În gaura apărută Într-una din tălpile stomatologului. Durerile reîncepură. Medicul scrâșni din dinți, Încercând să atenueze strigătele ce-i răbufneau din gâtlej. „Încă un pic”, Îl Încurajă celălalt. „Partea proastă”, adăugă el după un moment de tăcere, „este că răul e Împărțit În două. Jumătate se află aici, jumătate În altă parte. Descântecul acesta a avut tocmai scopul de a rupe apele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cântând la unison cu el. Chiar și Bikinski, care se ferise să se atingă de frigăruile lui Satanovski, se molipsi și el de ciudatul sindrom de care fusese cuprinsă În Întregime Corso, numai că, În loc să cânte cocoșește, scoase un pe gâtlej niște sunete ce aduceau cu un răpăit de tobe, acompaniat de o trompetă. Terasa arăta ciudat. Acompaniați ca de o baghetă nevăzută, mesenii, cu mic, cu mare, indiferent de sex și vârstă, se ridicau de pe scaune, slobozeau În aer câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se sparseră În cristale. Și cristalele se risipiră În Încăpere, răspândind un miros de sudoare amestecat cu cel de scrum și iz de alge marine. Schițând un zâmbet abia perceptibil, Noimann-cinicul Își aprinse o țigară de foi. Fumul Îi invadă gâtlejul. Rotocoale de fum ieșiră printre buzele sale moi și nările transparente, Învălmășindu-se printre rămășițele zodiilor, ce străluceau acum, rotindu-se În jurul lustrei cu trei brațe... Noimann-penitentul, Îmbrăcat În rochia Mathildei, se târa În genunchi la picioarele sale, cerșind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ferată pe care Înainta, pufăind din toți rărunchii, vecinul masterandului, omul-locomotivă... Oare unde era Mathilda? Unde era draga lui Lilith? Mâinile lui Noimann se acoperiră de sudoare albă, rece, lipicioasă. Degetele sale galbene, subțiri, se jucau cu pachetul de țigări. Gâtlejul Însă i se uscase. Doctorul Își duse palma la buzunarul de la piept, În care se afla sticluța plată de Alexandrion, pregătită pentru ocazii de maximă urgență. Dar se răzgândi. Maxima urgență Încă nu sosise. Angoasa lui abia Începea. Inima Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]