6,593 matches
-
frântă în patul ei, pe perne mari și pufoase, în care se afunda până a doua zi, în somn vizitând palate imense, toate din marmură cu statui de aur, șobolancele îmbrăcate în haine de purpură, cu ochi de smarald și gheare de argint și șobolanii, cu haine de paradă pe care luceau decorațiile de clan, în centrul lor luminând muzica tristă a speciei, concentrată într-un semn runic pe care Mioara Alimentară îl descifră ca fiind un simbol exprimat printr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
singure. Trucuri demodate, e de părere Curistul, gîndindu-se la fundulețul Tușicii, să nu-mi spuneți mie pe nume dacă o zvăpăiată ca ea se gîndește la gesturi tandre și sentimentalisme. M-am prins din prima pe cine voiai să pui gheara, zice Părințelul lovindu-l prietenește pe Roja în fluierul piciorului ca să-i atragă atenția. — Angelina e o adevărată femeie de casă, Părințele, spune Roja, gospodină a-ntîia, curățică și chibzuită pe deasupra. — Săpunuri scumpe, băuturici fine, parfumuri luxoase, de astea au ele
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
la tine însuți și la ceilalți, cu atît ți se va modifica și modul în care percepi lumea. Mulți oameni consideră că frumoasa noastră lume este un fel de junglă, în care trebuie să te lupți cu dinții și cu ghearele pentru a supraviețui. De exemplu, există oameni care nu au încredere în nimeni. Probabil că au trecut prin unele experiențe negative și de aceea sînt tot timpul în defensivă. Ei sînt suspicioși față de toată lumea, întrebîndu-se întotdeauna care este "șpilul" unei
Calea spre independenţa financiară. Cum să faci primul milion de dolari în şapte ani by Bodo Schäfer [Corola-publishinghouse/Administrative/903_a_2411]
-
seacă, / Puteam să fiu căutătorul de comori - / Dar soarta n-a știut să le încapă. // Mie mi-au fost ursite durerile de sine, / În van zbătându-mă ca marginile mării, / Disprețul să l primesc de la oricine, / Căci smulg cuvinte din ghearele uitării.“ (Legenda personală) Și mai greu de acceptat este tonul solemn-meditativ specific scrisorilor eminesciene pe care Costin Grigoraș îl folosește nonșalant în enunțarea unor adevăruri banale: „Ca un titirez pământul se învârte printre stele / Suitor prin negre spații, către neștiute
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
voi face) „Printre grădini arzând îmi port povara / Ferind-o de a patimei prigoană. / Săgeți de foc pe frunte-mi pun coroană. / De glezna umbrei se atârnă vara. Mă zbat să scap și-a gândurilor toană / Înfige-n carnea tăbăcită gheara. / Îmi picură pe-un colț de geană seara, / Și-n limpezi urme îmi sfințesc icoană.“ (Printre grădini arzând îmi port povara) În principiu, merită stimă un autor care promovează prin poezia sa un limbaj elegant, fie și emfatic, într-un
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
deasupra, se aprinde un foc. "Copile, drumul este, de fapt, o prelungire a ceea ce nu ești. Caută!" Sfârcurile, prune răscoapte în noapte cu lună. Fiul împăratului doarme, zmeul se alăptează până îi cresc aripi, până solzii se transformă în pene, ghearele în petale de iriși; zmeul în scutece verzi, primăvara. Buzele, două tușe de nori în luna mai nici ploaie, nici rouă: Vorbiți în șoaptă, nu tulburați cerul! Furtunile sunt săruturi ale lui Dumnezeu stinse în iarbă. Doamne, vreau să vegetez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pe Dumnezeu, bătrânul suferea de strabism cosmic. Verdele din perfuzia de 0,500 un decupaj al edenului. La marginea întunericului, puțini se încumetau să bată de două ori. Pe câte o bordură de lumină, sub grinzile cerului, liliecii făceau echilibristică. Ghearele spintecau razele lunii, viscol cu îngeri blonzi la fereastră. Dumnezeu, în postul Paștelui, mătura cerul de stele, mamiferele își ancorau zborul de alt cer. Dumnezeul nebunilor, închide ochii cât să înfigem pioneze în tavan! La noapte întunericul va ermetiza uterele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
parte. Pe mine Însă, un tactil, care și fulgii de nea Îi Încearcă cu buzele, m-ar tăia numai noua vedere a lamei, darmite atingerea ei. Aș vîsli Înapoi cu toată puterea brațelor, aș trage Îndărăt cu dinții și cu ghearele, spre mocirla acestei lumi, caldă, plină de miasme și miresme, dar unde orbii nu trăiesc În Întuneric după cum Își Închipuie tembelo-mulțimea, ci Într-o «ceață luminoasă», cum nu contenește de a spune fratele Borges, dar nu-l aude nimeni. M-
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de pe lemnul torturii și să înceapă o viață normală, căsătorindu-se cu Maria Magdalena, făcând copii, într-un cuvânt, acceptând bucuriile oricărui om simplu? Episodul „casnic” se întrerupe cu descinderea lui Iuda, fidel Domnului până la capăt. El Îl smulge din ghearele iluziei, amintindu-I cine este cu adevărat și ce înseamnă pentru oameni jertfa lui Dumnezeu. * Iluzia din romanul lui Kazantzakis devine realitate pretins istorică la Dan Brown. Între nefondata tradiție a „desfrânatei convertite” și noul mit feminist al „soției lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
singur a spus - mi-a adus această „glajă” cu „pălincă”... ― Mare minuni! Iaca că am Învățat și eu ci Înseamnă sî aduci la viațî un om bolnav! Și... acolo În iadu’ războiului pi câți nu i-o scos doctorii din ghearele morții! Și tu rănitu’ nu Îndrăzneai sî li mulțămești măcar, că toți aveau galoani multe... Ti uitai doar În ochii lor când ti consultau și Îți spuneau: „De-amu’ mergi la comisii”. Și acolo nu știei ci ti așteaptă - a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
vietate cât un chipăruș la gerurile iernii?” Și atunci mi-am adus aminte că acest grăunte de viață are un simț al libertății nemaiîntâlnit la alte vietăți. Nu degeaba se spune că: „Ai să mori de necaz ca pițigoiul, cu gheara În gât”. Faptul l-am constatat singur În copilărie. Într-o iarnă, un prieten din vecini - nu știu cum - a prins un pițigoi. Neavând o cușcă specială pentru păsări, l-a băgat sub o sită de cernut făina. Să aibă aer și
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de mândru ce era... A doua zi - curios - m-am dus să-i vad cușca, dar... omul ședea pe laiță și plângea. „Ce-i cu tine?” - l-am Întrebat. „Uite aici” - a ridicat el sita. Sub sită, ghemuit, cu o gheară Înfiptă În gât... zăcea pițigoiul, fără suflare... Nu se atinsese nici de o firimitură sau poate nici de o picătură de apă... „Și acum, prin mișcarea lui greu de urmărit, el Îmi dă lecții de supraviețuire În fața glonțului inamicului” - gândeam
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de Mituș și că-l prinsese noaptea așa departe de casa lui deadul Vasile, care poate că-l aștepta și poate că-și făcea griji. Apoi închise ochii, trăgând cu urechea la zgomotele de-afară. Vântul rece scurma ca niște gheare prin stufărișul de pe acoperiș și făcea din când în când ușa putredă și veche să geamă în balamalele-i ruginite. Adormi. Când deschise din nou ochii, el își dădu seama că nu mai ploua și prin ferestruica nu mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
le-a răsădit și care au înflorit pentru prima oară în anul ăsta... Și iasomia, desigur că o să înflorească la primăvară... Iar trandafirii... cei de culoare aurie cu irizații roșii... Roșu..." Imaginea culorii îi schimbă pe loc cursul gândurilor frumoase. Gheara necruțătoare a angoasei pune iar stăpânire pe el. "Sânge... Oare a pierdut mult sânge ? Oare a fost necesară o transfuzie ? Și durerea ? Cum a suportat durerea ? Cât mai trebuie să aștepte ? Așteptarea asta chinuitoare în fața unei uși închise, fără o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
noroade... Și-mi spune mie că niște forțe ale răului s-au sfătuit să vândă țara lui Antihrist și să-i spulbere pe drept-credincioșii cei cinstiți care vor binele Țării. Ajută-ne stăpâne! mi-a zis... Și ocrotește-ne de ghearele lor otrăvite! Abia mai târziu am băgat de seamă că era purtătoarea vorbelor mincinoase ale hrăpăreților hicleni... Asta, măi copii, m-a mâhnit peste măsură și veți avea de pătimit că ați slobozit în lume asemenea făptură!.. Luați aminte că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
tulbur apele pe străzi, brusc a devenit împăciuitor și binevoitor și mi-a cerut pe un ton mieros să fiu cooperant în interesul poporului muncitor și să-i spun cine mă îndrumă la rele. Iar eu i-am indicat cu gheara către tărtăcuța mea și apoi către cer. Măăi, s-a mirat tovarășu Geană! Chiar așa? Îhî-îhî! i-am răspuns... Tu nu ești prost degeaba, mă Papagal! Și dacă te jumulesc de toate penele, o fi bine? Ce zici? Îhî-îhî... am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
karatiștilor japonezi, pe care-l văzusem, tot cu ligheanul bulgăresc, de vreo zece ori. Era, cu siguranță, ultimul bluff al vieții mele, dar îmi amâna cu niște amărâte clipe aruncarea de pe piedestal... Atunci, în așteptarea aceea încremenită de cocor cu ghearele pregătite de o luptă pe care n-aș fi putut-o angaja, am auzit de lângă fiorosul Scarface vocea speriată a unui locotenent de-al său: "E Marele Alb!" Surprins, am rămas tot de teamă, în aceeași poziție amenințătoare. Deodată, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
spune să nu țip. Mă întorc și văd că are un cuțit. Lama îi strălucește(Lamă străluce-îmi place). Tremur și simt că mă pierd, că fac infarct. Mă ia și mă scutură să vadă ce-i cu mine. Îmi înfig ghearele în fața lui și îi scot masca. Îl privesc, apoi îmi iau ochii de la el și inspir adânc. Îmi trece. El îmi dă drumul și mă conduce în interiorul sălii. Îngenunchez într-un colț de canapea și îmi pun capul jos: Voiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
în ochii supervizorului său, el băgă de seamă că parcă ceva îl tot supără și nu-i dă deloc pace. De fapt, simțea din ce în ce mai limpede cum sufletul i se întunecă, iar inima îi zvâcnește cu putere, prinsă parcă de o gheară ascuțită și neîndurătoare. Avea impresia vagă că uitase ceva acasă dimineață - deși nu știa ce - și simțea inexplicabil fiori tot mai mari de amețeală și de dor față de aceasta. Avea un puternic tremur de emoție în stomac. „Ei, drăcie! Cred
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
celălalt, sau, oricum, subînțeles acolo. Obiectele nu există decât în măsura în care ne îndreptăm noi spre ele organele de simț și le "înșfăcăm". Upanishadele denumesc graha această acțiune a simțurilor de apropriere a universului fizic prin apucare, o înșfăcare a obiectului în gheara subiectului devorator. Primul gest care definește, așadar, subiectul în raportul său cu lumea este unul agresiv, de impunere de sine prin supunerea a ceea ce îl înconjoară. Eu văd, eu pot, eu înțeleg, eu vreau, eu am iată tentaculele verbale care
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
îl ai pe prietenul tău, Ciric.. -Pe alt șoricel aș mânca eu, dar pe Ciric, nu. -Hei, de când atâta credință și prietenie sufletească între o pisică și un șoricel? a întrebat în derâdere Buburuza. -De când m-a salvat din ghearele lui Stup. Căiță și Buburuza s-au distrat de minune, ca Stup de pe iarba pufoasă unde stătea tolănit să zică în cale afară de vesel: -Să vezi distracție când îi voi lua pe amândoi la alergat. -În cazul acesta, pe voi
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
a fătat pentru prima dată. Iar de mâncare să-i dai doar ovăz încolțit. -Așa voi face, tu știi mai bine, zise cu împăcare Căiță. Din acea clipă în gospodăria lui Căiță a început o activitate febrilă. Zvârluga își ascuțea ghearele, Ciric își ascuțea dinții, Buburuza își lustruia carapacea, Căiță își pregătea merinde, încălțăminte, îmbrăcăminte. Și-a ascuțit iataganul, a șters de praf buzduganul, și-a pregătit arcul cu câteva săgeți otrăvite, apoi și-a pus la punct platoșa cea veche
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
împreună în dragoste și fericire timp de șapte sute șaptezeci și șapte de ani, nu au avut copii și toată averea au lăsat-o stră, stră, strănepoților celor din grupul care l-au ajutat pe Căiță să-și salveze consoarta din ghearele lui Dardailă și al Siungurătății. URIEȘII Pe locul numit URIEȘ situat între Cristinești și Dragulea, în vreme de mult apusă a trăit comunitatea Urieșilor. Această comunitate se ocupa cu agricultura, cultivând pentru consumul propriu, în principal grâul, porumbul și cânepa
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
scotea un urlet de se cutremurau pereții adăpostului subteran în care trăia. După disiparea fumului, trupului i se adăuga o coadă solzoasă care se mișca în continuu, în toate părțile, distrugea tot ce întâlnea în cale. În locul mâinilor apăreau două gheare deosebit de ascuțite cu ajutorul cărora sfărâma tot ce apuca. În locul picioarelor apăreau două copite având forma rotundă. Pe umeri răsărea un gât puternic, solzos și o formă bizară de cap dotat cu două ventuze în loc de urechi. În loc de ochi avea două deschizături
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ce fumul se disipa în pale, a apărut o ciudățenie care nu semăna nici pe departe cu zeița. În partea posterioară avea o coadă acoperită în întregime cu solzi și se mișca continuu în toate părțile. În loc de mâini avea două gheare deosebit de ascuțite și de lucitoare cu care sfărâma tot ce apuca. În locul picioarelor avea două copite de formă rotundă. Pe umeri purta un gât puternic acoperit de asemenea cu solzi pe care se învârtea un cap de formă bizară dotat
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]