684 matches
-
la zid: "Eu nu sânt făcut ca să fiu legat de pat și bătut, eu decid singur. Dar m-am mulțumit să mormăi un "O să văd eu" și am plecat să iau puțin aer, să mă liniștesc. Când am ajuns la ghereta portarului m-am hotărât, m-am întors și am vrut s-o pornesc pe coridorul ce ducea la administrație. Dar ghinion. Arhivarul stătea ca o momâie în dreptul unei ferestre așteptând parcă pe cineva. Nu puteam trece fără să mă vadă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
va trebui să-ți pregătești piatra funerară, dragă Daniel", a râs el de sperietura mea. Mi-a spălat rana, care din fericire era superficială, m-a pansat și am pornit împreună spre azil. Era spre seară. Laura se plimba în preajma gheretei portarului. Mă aștepta, probabil. Am vrut să mă prefac că n-o văd, ca să evit orice explicație, dar ea s-a apropiat și m-a prins de mâna rănită. "Hei, ce-ai pățit?" Nu mă strânge, mă doare", m-am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
un om gelos și furios pe deasupra e capabil de multe. În orice caz, pe la trei-patru după-amiază, la scurtă vreme după ce Laura pornise să înoate în larg, se hotărâse și portarul să facă o baie. El care nu-și părăsea niciodată ghereta în timpul zilei și-a încuiat-o și s-a dus în larg. Cînd s-a mai pomenit așa ceva? se mira Domnul Andrei. Nici măcar duminica. Nu se spală niciodată, e un împuțit. Și tocmai atunci l-a apucat. Dacă nu cumva
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de deal fiind un trofeu strategic care trebuia fie atacat, fie temut. Drumul era întortocheat și plin de serpentine, dar până la urmă ajunseră la un punct de pază. Uri încetini, dându-i suficient timp gardianului de serviciu să iasă din ghereta sa, să constate că mașina era israeliană și în bună regulă și să-i facă semn să treacă. Era un bărbat între două vârste, cu burtă, îmbrăcat în niște blugi care nu-i veneau bine și un tricou simplu sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
este etern înfometată. Odată cu Nintendo, Microsoft și Sony în permanență au actualizat forța și performanța tehnologiei de joc, astfel încât piața de desfacere a cerut noi programe de software pentru jocuri cu o grafică și viteză mai avansate. Cum mergeam spre ghereta lui, am observat că omul purta o șapcă specifică, de culoare gri, blue-jeansi și o cămașă galbenă. Am ridicat unul dintre cartușurile de jocuri video și am remarcat că prețul era mare - mai mult de 90 $. L-am întrebat care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
așa că se apucă de ele. Capitolul 35 Henry Kendall ieși de pe Aeroportul Dulles și porni cu mașina spre nord, pe 267, îndreptându-se spre Laboratorul de primate din Lambertville. Trecu aproape o oră până să vadă gardul de sârmă și ghereta de gardă din spatele porților duble. Dincolo de porți văzu arțarii uriași, care ascundeau complexul de clădiri, aflat mai în spate. Lambertville era una dintre cele mai mari facilități de cercetare pe primate din lume, dar Institutul Național nu făcea public acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
vrei să arăți cât îți este de foame. Mai așteptă un minut, apoi se retrase și intră în casă, dar nu închise ușa de tot. Se vedea greu prin deschizătură, totuși reuși să distingă o formă neagră care ieșise din gheretă și se apropia de strachină, de asemenea observă că câinele, era câine, nu lup sau pisică, privi mai întâi spre casă și doar după aceea se aplecă spre mâncare, parcă gândindu-se că datora acest semn de considerație celui care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de acum în căutarea unui stăpân mai atent. Din el nu se zărea decât botul odihnindu-se pe labele din față încrucișate și urechile pleoștite, dar nu erau motive să se teamă că restul trupului n-ar mai fi în gheretă, E negru, zise Cipriano Algor. Când se dusese să-i ducă mâncarea i se păruse deja că animalul avea această culoare, sau, cum nu lipsesc cei care o afirmă, absența ei, însă era noapte, iar dacă noaptea pisicile albe sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
zidurilor; sau poate din pricina lui. Nici o podoabă în arhitectură. Ziduri drepte, rezistente și grosolane, ferestre zgârcite, mici, și acoperișul de tablă vopsită în roșu putred. Câteva trepte de piatră suiau spre singura intrare. La capătul lor, imediat la stânga, se afla ghereta portarului, din fața căreia pornea un coridor întunecos. O femeie tânără, înaltă, strânsă într-un halat alb, a trecut pe lângă mine, lăsând în urmă o dâră de parfum - țin minte asta fiindcă Laura avea parfumuri fine, curioase într-un azil - dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
decolorate de prea mult spălat. Un câine, pripășit probabil, jigărit ca vai de el, alb și cu o pată neagră între urechi, moțăia lipit de trepte, scheunând când îl lovea cineva cu piciorul. Nimeni nu se sinchisea de mine. Din ghereta lui, portarul arunca uneori câte o vorbă celor care suiau sau coborau treptele. Glumea și izbucnea singur în râs... M-am hotărât să mă duc mai întâi pe țărm. Nu mai fusesem de multă vreme la mare, iar ziua era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
reamintit de stâncile de marmură și m-am mirat că nu se vedeau nicăieri. Singurele stânci erau cele din apă, acoperite pe jumătate de licheni, negre și lucind de spuma care se scurgea de pe ele la fiecare val. Prin ferăstruica gheretei sale, portarul m-a măsurat scurt din cap la picioare, m-a evaluat și probabil rezultatul nu mi-a fost foarte favorabil deoarece m-a poftit să nu-l tulbur. Era în miezul unei activități mult mai importante, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a evaluat și probabil rezultatul nu mi-a fost foarte favorabil deoarece m-a poftit să nu-l tulbur. Era în miezul unei activități mult mai importante, pe care nu era dispus s-o întrerupă pentru mine; vâna muștele din gheretă, după o metodă, se părea, bine pusă la punct. Aștepta, răbdător, ca musca să se așeze undeva, după care o studia câteva clipe atent. Ridica mâna încet, surâzând mulțumit, concentrându-se, și, brusc, o lăsa să cadă cu toată puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și neagră pe hârtia imaculată. Mâna a coborât fulgerător, dar, din păcate pentru mine, lovitura a fost ratată. Cum eu am profitat de pauză ca să întreb din nou în ce fel puteam ajunge la administrație, portarul a închis, enervat, ferăstruica gheretei. Am început să fiu îngrijorat de perspectiva nopții. Din fericire, la următoarea tentativă omul a avut mai mult noroc; o pată de sânge a mânjit hârtia. Victorios și mulțumit, portarul a deschis ferăstruica și mi-a făcut semn, binevoitor, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îi zice. Și ducându-și degetul la buze îmi dădu de înțeles că nu era cazul să mai pun și alte întrebări pe această temă. După câteva clipe de chibzuință, se hotărî să mă lase să-mi petrec noaptea în ghereta lui. Oricum, era ora ca el să se retragă. Poate că o să reușești totuși să dormi, mi-a zis, și a plecat încuind ușa de la care pornea coridorul. În gheretă nu se găsea decât un scaun fără spătar. Cu capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se hotărî să mă lase să-mi petrec noaptea în ghereta lui. Oricum, era ora ca el să se retragă. Poate că o să reușești totuși să dormi, mi-a zis, și a plecat încuind ușa de la care pornea coridorul. În gheretă nu se găsea decât un scaun fără spătar. Cu capul sprijinit de masă, m-am chinuit toată noaptea încercând în zadar să adorm. De aceea, a doua zi m-am grăbit să zic „da” când portarul m-a întrebat: „ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
șapca decolorată, salutându-mă în timp ce-și ștergea cu dosul mâinii chelia transpirată: „Să trăiți, domnule sculptor”. Dacă n-aveam chef de el, îi răspundeam la salut și treceam mai departe. Altfel îmi plăcea să petrec câtva timp în ghereta lui, fiindcă mă asculta cu gura căscată, fericit, orice îi spuneam. Ba chiar închidea ferăstruica gheretei ca să nu ne deranjeze nimeni. Îi îndrugam verzi și uscate și, uneori, râzând, îi puneam palma peste gură: „Ai grijă că-ți intră muștele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
domnule sculptor”. Dacă n-aveam chef de el, îi răspundeam la salut și treceam mai departe. Altfel îmi plăcea să petrec câtva timp în ghereta lui, fiindcă mă asculta cu gura căscată, fericit, orice îi spuneam. Ba chiar închidea ferăstruica gheretei ca să nu ne deranjeze nimeni. Îi îndrugam verzi și uscate și, uneori, râzând, îi puneam palma peste gură: „Ai grijă că-ți intră muștele și devii carnivor fără să vrei”. (Era vegetarian convins, cunoștea nenumărate ierburi pe care le căuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
privire, implorându-mă să-l ajut, să-l salvez, dar buldogul l-a ajuns, i-a sărit în gât și, după câteva zvârcoliri, spuma valurilor era roșie în jur. Portarul a fost primul care s-a desmeticit. A ieșit din gheretă cu o pușcă de vânătoare, pe care nici nu observasem până atunci că o ținea acolo, și a tras în câine. Prea târziu însă. Cadavrul individului cu mers de pisică plutea pe apa plină de sânge. Noaptea, Hingherul a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
foarte bine cu fericirea. Și nici nu venea nimeni să mă sâcâie, să mă deranjeze, puteam să și moțăi puțin, căci totul intrase într-un fel de ritual. Apăream pe peluză când doream eu. Atunci portarul își părăsea în grabă ghereta, venind să tragă și el cu urechea, și până la masa de prânz îmi luam rația zilnică de glorie. Întins la soare, singur între stânci și scaieți, și cu zgomotul mării în urechi, nu mai aveam obișnuita teamă respectuoasă pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Șeherezadei eșuase într-un azil, povestitorul eșuase în persoana mea, iar cele 1001 de nopți eșuaseră în 1001 de zile, nu le-am numărat, dar mi se pare că au durat atât, pe care le-am trăit pe peluza din fața gheretei portarului între bătrânii care, când îi întrebam: „Mă urmăriți?”, săreau imediat să mă asigure: „Firește, domnule sculptor, vă urmărim cu cea mai mare atenție”. „Bine, bine, mă bucur”, mormăiam eu mulțumit. Le scânteiau ochii cum pomeneam de oglinzile strălucitoare, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la zid: „Eu nu sunt făcut ca să fiu legat de pat și bătut, eu decid singur”. Dar m-am mulțumit să mormăi un „O să văd eu” și am plecat să iau puțin aer, să mă liniștesc. Când am ajuns la ghereta portarului m-am hotărât, m-am întors și am vrut s-o pornesc pe coridorul ce ducea la administrație. Dar ghinion. Arhivarul stătea ca o momâie în dreptul unei ferestre așteptând parcă pe cineva. Nu puteam trece fără să mă vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
va trebui să-ți pregătești piatra funerară, dragă Daniel”, a râs el de sperietura mea. Mi-a spălat rana, care din fericire era superficială, m-a pansat și am pornit împreună spre azil. Era spre seară. Laura se plimba în preajma gheretei portarului. Mă aștepta, probabil. Am vrut să mă prefac că n-o văd, ca să evit orice explicație, dar ea s-a apropiat și m-a prins de mâna rănită. „Hei, ce-ai pățit?” „Nu mă strânge, mă doare”, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un om gelos și furios pe deasupra e capabil de multe. În orice caz, pe la trei-patru dupăamiază, la scurtă vreme după ce Laura pornise să înoate în larg, se hotărâse și portarul să facă o baie. El care nu-și părăsea niciodată ghereta în timpul zilei și-a încuiat-o și s-a dus în larg. „Când s-a mai pomenit așa ceva? se mira Domnul Andrei. Nici măcar duminica. Nu se spală niciodată, e un împuțit. Și tocmai atunci l-a apucat. Dacă nu cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
din timpul după-amiezii, străbătusem coridorul cu machete feroviare. În naos se afla deja cineva. Vedeam niște lumini, mișcătoare și slabe. Auzeam zgomote de pași, obiecte mutate din loc sau târâte. Am stins lanterna. Mai aveam oare timp să ajung la gheretă? Mă furișam pe lângă vitrinele cu trenuri și am ajuns aproape de statuia lui Gramme, În transept. Pe un postament de lemn de formă cubică (piatra cubică a lui Esod!), el se ridica parcă privind intrarea În cor. Îmi aminteam că statuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
umbră. La un moment dat am riscat, am lunecat prin partea stângă a lui Gramme, strivindu-mă cu greutate de perete și contractându-mi mușchii abdominali. Noroc că eram slab ca un cui. Lia... M-am aruncat lunecând iute În gheretă. Ca să mă fac cât mai puțin vizibil, m-am lăsat să cad la pământ, obligat să mă chircesc În poziție aproape fetală. Bătăile inimii și clănțănitul dinților mi s-au Întețit. Trebuia să mă destind. Am respirat ritmic pe nas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]