KorAP: Find »[drukola/base=gladiator & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...16 17 18 ...39 >

959 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

putea încă să se miște, răspunse Valerius. Răsuflarea i se prefăcea în abur în aerul înghețat. — Acum, cel puțin, poate să stea în picioare. Fulgii deși îl orbeau. — Și eu aș fi preferat să plecăm aseară. Înainta cu greu; brațul gladiatorului pe care-l susținea îi atârna greu ca plumbul pe umăr, însă îl îngrijora mai ales faptul că puteau să-i slăbească genunchii. Se aștepta să audă dintr-o clipă în alta, în spatele său, glasuri, tropotul cailor care aveau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
plumbul pe umăr, însă îl îngrijora mai ales faptul că puteau să-i slăbească genunchii. Se aștepta să audă dintr-o clipă în alta, în spatele său, glasuri, tropotul cailor care aveau să-i ajungă din urmă pe el și pe gladiator. Se întorcea mereu, privind în spate. Nu era nimeni pe drum, nu-l urmărea nimeni. Dar îngrijorarea lui creștea. „Or să-mi sucească gâtul ca la pui“, gândi el, oftând. Dacă ar fi știut să lupte, să se apere, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
care te preocupă e să scapi de nenorocitul ăsta, să faci în așa fel încât să nu fie găsit în casa ta? Abia aștepți să dispară în pădure. — Dar eu... — Taci. Ține-ți gura. Valerius își așeză mai bine brațul gladiatorului pe umăr și-l strânse cu putere. Drumul mergea acum pe malul lacului, cenușiu sub zăpada care cădea. Toate culorile din jur erau stinse, iar pământul se confunda cu cerul. Silueta întunecată a lui Lurr apărea și dispărea după trunchiurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
îngrăditură. Al lui Valerius, un cal iberic, își întoarse capul spre stăpânul său, râcâind pământul cu copita. Lurr aștepta lângă el, cu gura deschisă și limba atârnând, dând bucuros din coadă. — Sprijină-te de asta... Valerius îl împinse ușor pe gladiator spre îngrăditură. Poți? — Da... Era primul cuvânt pe care îl rostea de când se trezise, cu câteva ore înainte de ivirea zorilor. Până atunci nu deschisese gura, nu adresase vreun cuvânt nimănui, nici măcar fetei, care îl ajutase să bea lapte cald și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
lup. Valerius veni lângă el și, mai mult ca să-l încurajeze decât ca să scuture zăpada, începu să-l bată ușor pe spate. — Curaj. O să reușim. Îi aduse calul. — O să te ajutăm să încaleci. — Vreau să urc singur. Nu mă atingeți. Gladiatorul se prinse de coama calului și, cu greutate, reuși să se ridice în șa. Fratele său îi puse sacul pe cal, în spate: — Aici ai de mâncare. În fața șeii legă pătura de blană. — Iar asta-i pentru dormit. Valerius era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ales, n-aș fi în stare să ucid. O să vezi că ești în stare, dacă trebuie să-ți salvezi viața. — Pleacă. Nu vezi cum ninge? Cu cât intrăm mai repede în pădure, cu atât mai bine. Bărbatul îi întinse pumnalul gladiatorului, care îl luă și îl vârî în haină. — Adio, zise bărbatul, însă gladiatorul nu răspunse. Bărbatul veni lângă Valerius, care pornise deja. — Așteaptă. Apucă din nou frâul calului. — Ai grijă, îi spuse îngrijorat. Ai grijă. În pădurile astea sunt monștri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
stare, dacă trebuie să-ți salvezi viața. — Pleacă. Nu vezi cum ninge? Cu cât intrăm mai repede în pădure, cu atât mai bine. Bărbatul îi întinse pumnalul gladiatorului, care îl luă și îl vârî în haină. — Adio, zise bărbatul, însă gladiatorul nu răspunse. Bărbatul veni lângă Valerius, care pornise deja. — Așteaptă. Apucă din nou frâul calului. — Ai grijă, îi spuse îngrijorat. Ai grijă. În pădurile astea sunt monștri... spirite rele. Nu știu cum o să te aperi. Dar cu asta... - și scoase din traistă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
la fel cu piatra pe care o purta Velunda la gât. — Da, ea... Vrăjitoarea... Acum e a ta. „Velunda“, gândi Valerius. Învârti amuleta în mână. Aceea era răsplata pe care o primea de la ea pentru că hotărâse să-l ajute pe gladiator, pentru că încercase, în sfârșit, să-și înfrunte temerile? Velunda știa totul despre el. Îi cunoștea și lașitatea care îl împiedicase să sară în ajutorul lui Salix. Pe căi misterioase, prin mâinile acelui bărbat, îi trimisese un semn palpabil, aprobându-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
știa că trebuie s-o treacă. Își lăsă privirea să rătăcească peste peisajul estompat de fulgii deși. Velunda era aproape de el, mai aproape decât în scurtele apariții nocturne, când venea lângă el să-l sărute. Duse amuleta la buze. Alături, gladiatorul îl privea pe sub gluga de blană. Ochii îi străluceau pe chipul întunecat. — Pune-o la gât. Bărbatul făcu un gest de salut și se îndepărtă în fugă spre sat, grăbit să scape de primejdie, de monștrii, spiritele și balaurii pădurii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
de blană. Ochii îi străluceau pe chipul întunecat. — Pune-o la gât. Bărbatul făcu un gest de salut și se îndepărtă în fugă spre sat, grăbit să scape de primejdie, de monștrii, spiritele și balaurii pădurii, dar, mai ales, de gladiatorul care aducea numai nenorociri. Valerius își petrecu șnurul de piele după gât, vârî amuleta sub haină și o strânse la piept. Dădu pinteni calului și, precedat de Lurr, o porni în trap mărunt pe o potecă ce se pierdea printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
de piele după gât, vârî amuleta sub haină și o strânse la piept. Dădu pinteni calului și, precedat de Lurr, o porni în trap mărunt pe o potecă ce se pierdea printre copaci. Se întoarse. Sub fulgii care cădeau deși, gladiatorul îl urma, aplecat pe calul său, cu gluga trasă pe ochi. În spate, atât cât reușea să vadă, drumul era pustiu. Nu-i urmărea nimeni. 4 — Deci tu ești noul ajutor de bucătar. Nu oricine ajunge ajutor de bucătar la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
iar Vitellius se apucă din nou să ronțăie migdale și să bea vin dintr-o cupă din aur cizelat. Îl privi pe băiat pe sub pleoapele umflate. — Ești gal? — Sunt gal. Nu-mi plac galii, zise încruntat Vitellius. Cel mai bun gladiator al meu a evadat. Nu știu cum a reușit să fugă de la Ludi, aici, în Colonia. Era gladiatorul care ucidea pentru mine. Cel care, pentru mine, aducea sacrificii zeului Marte, vărsând în arenă, în numele meu, sângele adversarilor. Gărzile mele îl urmăresc, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
din aur cizelat. Îl privi pe băiat pe sub pleoapele umflate. — Ești gal? — Sunt gal. Nu-mi plac galii, zise încruntat Vitellius. Cel mai bun gladiator al meu a evadat. Nu știu cum a reușit să fugă de la Ludi, aici, în Colonia. Era gladiatorul care ucidea pentru mine. Cel care, pentru mine, aducea sacrificii zeului Marte, vărsând în arenă, în numele meu, sângele adversarilor. Gărzile mele îl urmăresc, dar nu s-au întors încă și prezicătorii mi-au spus că un gal îl ajută să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
în arenă, în numele meu, sângele adversarilor. Gărzile mele îl urmăresc, dar nu s-au întors încă și prezicătorii mi-au spus că un gal îl ajută să fugă... Că un gal mă va împiedica să pun mâna pe el... Numele gladiatorului este Titus, dacă vrei să știi. Și îl vreau înapoi. Băiatul își împinse bărbia înainte. Nu știu nimic despre gladiatorul tău, dar îți aduc aminte că tu mi-ai poruncit să vin să muncesc pentru tine. Vitellius clătină din cap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
spus că un gal îl ajută să fugă... Că un gal mă va împiedica să pun mâna pe el... Numele gladiatorului este Titus, dacă vrei să știi. Și îl vreau înapoi. Băiatul își împinse bărbia înainte. Nu știu nimic despre gladiatorul tău, dar îți aduc aminte că tu mi-ai poruncit să vin să muncesc pentru tine. Vitellius clătină din cap. — Un gal care vrea să muncească în bucătăria mea! Râse ca și cum ar fi auzit o enormitate. Bătu din palme, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
concedie pe Listarius, care ieși aproape în fugă, de parcă abia aștepta să scape de încăperea supraîncălzită și de privirea lui Flavius Valens. — Văd că ești iritat - Flavius Valens continua să scruteze chipul fleșcăit al lui Vitellius. — Mi-a fugit un gladiator, iar gărzile mele încă nu l-au adus înapoi. Era bun, foarte bun... Titus... Am cheltuit o grămadă de sesterți ca să cumpăr altul, la fel de bun ca el, dacă nu mai bun... Se numește Skorpius. — Skorpius! - Valens ridică din sprâncene, uimit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
care, sub privirile lui Flavius Valens, se abținea să nu lingă ultimele urme de sos de pe tavă îi avea de partea lui pe soldați și pe comandanții acestora și era iubit de populație, pe care o impresiona cu luptele de gladiatori și cu donații. Avea posibilitatea să-și vâre mâinile nu doar în sosuri, ci și în banii supravegheați cu mare atenție de Pompeius Propincuus, procuratorul Galliei Belgica și administratorul prudent al celor două Germanii. Ar fi fost de-ajuns - Flavius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Trebuie să mor și să renasc în numele lui Marte ca să devin un mare luptător, sau să mă supun încercărilor crude ale cultului zeului Mithra? Vezi să nu... Eu nu mă sacrific pe mine însumi! În cinstea zeilor îi sacrific pe gladiatorii mei. Pe ei îi omor - și te asigur că nu învie nici unul. Sunt victime pe placul zeilor. — Așa crezi? Atunci n-ai decât să sacrifici în continuare gladiatori, așa cum Galba sacrifică pui. — Și totuși, Galba ne conduce pe toți. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
nu mă sacrific pe mine însumi! În cinstea zeilor îi sacrific pe gladiatorii mei. Pe ei îi omor - și te asigur că nu învie nici unul. Sunt victime pe placul zeilor. — Așa crezi? Atunci n-ai decât să sacrifici în continuare gladiatori, așa cum Galba sacrifică pui. — Și totuși, Galba ne conduce pe toți. Când vor veni nenorocirile anunțate de prevestiri? Vitellius izbi cu pumnul în masă. Speranța de a deveni împărat preschimbase în ură vechea lui loialitate față de Galba. Peste puțină vreme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
lui. — E o fantomă. O fantomă care aduce numai nenorociri. Sper să nu-l mai văd niciodată. Hangiul îi oferi un vas cu năut: — L-am fiert în zeamă de carne de mistreț. Vitellius luă vasul. — Ce vești ai despre gladiatorul meu? — A, el... — Te-am plătit. Ești cel mai devotat informator al meu, zise Vitellius cu gura plină. Cel puțin așa sper, pentru binele tău, adăugă pe un ton amenințător. — Știu doar că, de când gladiatorul tău a reușit să scape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vasul. — Ce vești ai despre gladiatorul meu? — A, el... — Te-am plătit. Ești cel mai devotat informator al meu, zise Vitellius cu gura plină. Cel puțin așa sper, pentru binele tău, adăugă pe un ton amenințător. — Știu doar că, de când gladiatorul tău a reușit să scape de oamenii tăi, i-am pierdut urma. Nici unul dintre călătorii care trag la hanul meu n-a putut să-mi spună ceva despre el. Un vânzător de oale s-a informat într-un sat aflat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Nici unul dintre călătorii care trag la hanul meu n-a putut să-mi spună ceva despre el. Un vânzător de oale s-a informat într-un sat aflat foarte departe de aici, unde se pare că locuiește fratele lui... Însă gladiatorul tău nu a fost văzut prin părțile acelea. Poate a fost mâncat de lupi. Îl vreau înapoi, viu sau mort. Nimeni nu trebuie să fugă de la jocurile mele, cu atât mai puțin gladiatorii pe care-i cumpăr cu bani grei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
se pare că locuiește fratele lui... Însă gladiatorul tău nu a fost văzut prin părțile acelea. Poate a fost mâncat de lupi. Îl vreau înapoi, viu sau mort. Nimeni nu trebuie să fugă de la jocurile mele, cu atât mai puțin gladiatorii pe care-i cumpăr cu bani grei. Dar acum îl ai pe Skorpius, așa am auzit... E mai bun decât Titus. Nu l-ai fi cumpărat pe Skorpius dacă Titus n-ar fi fugit... La urma urmei, ai ieșit în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
hangiul închise ușa, luă carafa cu vin și două cupe și ieși prin spate. Urcă pe scărița îngustă care ducea sub acoperiș și împinse o ușă. — A plecat. Puse carafa în fața lui Valerius și umplu cupele. Valerius îi dădu una gladiatorului, care era așezat pe o grămadă de paie, cu spatele sprijinit de perete. Flăcăruia unei lămpi atârnate de o bârnă lumina chipurile celor trei bărbați. — Bea, spuse Valerius mângâindu-l pe Lurr, care își pusese botul pe genunchiul lui. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
spatele sprijinit de perete. Flăcăruia unei lămpi atârnate de o bârnă lumina chipurile celor trei bărbați. — Bea, spuse Valerius mângâindu-l pe Lurr, care își pusese botul pe genunchiul lui. Când am auzit glasul ăla... Aș vrea să-l omor. Gladiatorul duse cupa la gură și bău cu înghițituri mari. — Deci l-a cumpărat pe Skorpius. L-am văzut luptând. E o fiară, un monstru. Din fericire, n-a trebuit să-l înfrunt, pentru că am fost secutor. N-aș mai fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]