875 matches
-
În poante pe spătarul băncuței, azurie și blondă, nici acum nu știu ce ascunde sub tulul vaporos ce-o Împodobește. Capela e săpată În stâncă, altarul e străjuit de o pânză neliniștitoare ce Întruchipează chinurile condamnaților În măruntaiele infernului. Câțiva călugări cu glugă Îmi fac loc să trec printre șirurile lor tenebroase, și Încă nu mă tulbur, fermecat cum sunt, de fantezia iberică... Dar - oroare - pânza se ridică, și dincolo de ea, miraculoasă lucrare a unui Arcimboldo al speluncilor, apare o altă capelă, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ridică măciucă pe cap - pe cine văd arătându-și batjocoritor cicatricea? Pe Celălalt, pe adevăratul Joseph Balsamo, pe care cineva l-a eliberat din celula din San Leo! Iar eu? În acest moment, cel mai vârstnic dintre călugări Își ridică gluga, și recunosc oribilul surâs al lui Luciano, scăpat cine știe cum de stiletul meu, de haznale, de nămolul sângeros care ar fi trebuit să-l târască, ajuns cadavru, În fundul tăcut al oceanelor, trecut În rândurile dușmanilor mei prin dreapta sete de răzbunare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
mari pe tine. Trebuie să fii rapid, să fii agil“. Abdomene, trageri la bară, gioghing, alergam, îmi punea mai multe pe mine, ca să slăbesc, și multă îmbrăcăminte, ca să transpir. Afară erau 35 de grade și eu alergam în hanorac, cu glugă, cu căciulă, cu trening și asta. Aveam așa, un respect deosebit, și-am zis exact așa, dacă mă duceam în Legiune, tot așa ar fi fost, deci eu aș fi fost un bun soldat, și loial, și demn, și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
capul în mâini și respira greu. Ploaia măruntă, purtată de vânt dinspre munte, a ajuns și în crângul de cedri în care se opriseră ei. Le-a trecut prin haine și i-a udat până la piele. Kobayashi avea pelerină cu glugă. În plus, datorită antrenamentului din armată, era încă neașteptat de rezistent. I-a reapărut pe chip zâmbetul straniu când l-a văzut pe Endō prăbușit pe bolovan, sleit de puteri. Părea că se amuză la vederea acestui ucigaș feroce lipsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
În care mă așez, Linda se dezlănțuie. Se apleacă și Începe să scoată lucrurile din sacoșe: veste Într-o multitudine de culori, cărora le scoate Încîntată În evidență drăgălășenia și caracterul practic, cupoane Întregi de muselină, urmate de prosoape cu glugă și rățuște de cauciuc. Mai dă la iveală și costumașe de tot soiul, În toate nuanțele de galben, verde, purpuriu și portocaliu. — Dacă nu-ți plac, le poți schimba, repetă ea Întruna, pe măsură ce grămada de lucruri din mijlocul mesei continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
mai am destulă încredere în mine. ― În tine sau în dreptatea ta? ― Ca să am încredere în mine, trebuie să am încredere în dreptatea mea... Bat câmpii, nu-i așa? Nu-ți mai zic nimic despre inchizitorul care și-a ridicat gluga și am văzut, atunci, că avea un chip de maimuță, cu un zâmbet nerușinat... Bine, cel puțin, că nu mă socoti un maniac. ― Nu, Galilei. Văd în tine doar ceea ce ești. ― Adică? ― O problemă pe care oamenii o vor dezbate
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
am ridicat felinarul, mi-am dat seama că era el, după ochii duși în fundul capului. M-am fâstâcit, am zis: "Nu sunt eu morarul, mă duc să-l chem", dar el se grăbea. Și-a scuturat mantaua, și-a tras gluga pe cap și a ieșit. ― A murit la cincizeci și doi de ani. Crezi că a făcut bine sacrificând ce mai avea de trăit? ― Ar fi o necuviință să-l judec. Puteam s-o fac, eventual, altădată. Atunci ți-aș
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
de rând, bieți călători și negustori de ocazie; totuși, doi dintre ei mi-au atras atenția. Unul era longobard, având mantaua de piele a solilor ducali; celălalt avea o figură de negru, pe care și-o ascundea în umbra unei glugi, părând că vrea să se retragă într-un ungher întunecat. Concentrându-mă asupra lui, mi s-a părut că, în ciuda camuflajului, silueta îmi era familiară. M-am ridicat de la locul meu cu scuza de a arunca oasele în foc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și catarame de lemn, cu carâmbii de drumeț, cu cămașa ieșindu-i de sub mantaua dublă în care se înfășurase, dădea la iveală de sub pălărie o față tot atât de cruntă ca a unui brigand. Și-a aranjat cele două pumnale ascunse sub glugă și, pipăindu-și capul ras, a mormăit: - După ce o să-l eliberăm pe Rotari, cineva trebuie să plătească și pentru fărădelegea asta. L-am admirat pentru optimismul ce-l însuflețea și care nu-l părăsise niciodată. Atunci când Bovo ni s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
altcuiva. Fusese capturat, legat cu căluș în gură și dus de braț în jos pe o scară. Cu o dagă împungându-i ceafa, îl obligaseră să se uite printr-o deschizătură din ușă la măcel. După care îi puseseră o glugă pe față și îl duseseră într-un loc unde, după coborârea multor scări, fusese lăsat de izbeliște. După câteva ore bune, nu mai putuse să le țină șirul, fusese târât pe alt rând de scări, încăperi și drumuri până la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
zis și pincerna, cel care aducea vinul regelui, s-a îndepărtat cu carafa în care fusese pus vinul, am observat că se oprea o clipă în întunericul spațiului din fața sălii, și parcă mi s-a părut că manipula ceva pe sub glugă. L-am urmărit și l-am văzut punând carafa pe masă. Ospătarul a umplut cupa pentru gustat și un sclav a băut spunând că vinul era bun. Ajutorul de paharnic s-a postat în spatele regelui, la stânga sa. Ceea ce m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
o desagă cu lucruri personale. Am scotocit în ele și, în cele din urmă, am găsit în salteaua de paie un săculeț plin cu sare de plumb. Lucrurile lui n-aveau nimic care să sară-n ochi, iar tunicile și glugile erau cele oferite de palat. La un moment dat mi-a trecut prin cap o bănuială, amintindu-mi de ce-mi spusese Aronne la Ravenna: discipolii lui Andras, ca semn de recunoaștere, aveau o pecete pe corp. Am întrebat unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
viața mea. Am aflat că doar la o zi după cele întâmplate s-a dus la Gaila, dar de fiecare dată s-a întors înfrânt. După patru zile, îmbrăcat într-o mantie grea de lână și cu fața ascunsă în glugă, a venit de unul singur acasă la mine. Eu mă ațineam pe lângă vatră și, în timp ce slujitorii mei se dădeau cu fruntea de podea în fața lui, eu nici măcar nu m-am sculat de pe scaun. A luat loc tăcut în fața mea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
obiceiul de a colora țesăturile prea costisitor și chiar un lux zadarnic, la Bobbio, culorile rămâneau cele pe care le aveau materialele brute. Îmbrăcămintea lor se compunea dintr-o tunică grosieră, scurtă vara și lungă iarna, având pe deasupra mantia cu glugă de cânepă lungă până-n pământ și pe care și-o scoteau doar atunci când trudeau, înlocuind-o cu scapularul. La brâu aveau o curea lată de piele, de care agățau cosoare și alte ustensile folosite în ocupațiile lor. Atunci când nu lucrau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
scoteau doar atunci când trudeau, înlocuind-o cu scapularul. La brâu aveau o curea lată de piele, de care agățau cosoare și alte ustensile folosite în ocupațiile lor. Atunci când nu lucrau, se legau peste șolduri cu o sfoară. Aveau mereu o glugă care le acoperea nu numai capul, ci și gâtul și umerii. În picioare aveau niște tălpici de piele, legați de picioare și de glezne cu nojițe. Iarna își trăgeau pe picioare niște cizmulițe de lână pe care le numeau ciorapi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
acasă, eram pur și simplu deznădăjduit. Nu l-am găsit pe Ansoald, și, simțindu-mă ca într-o temniță, am luat-o la fugă pe străzile deja întunecate din Pavia. Am colindat ore-n șir, înfășurat într-o manta cu glugă, fără vreo țintă anume, îmboldit de durere și de mânie. Pe când dădeam să intru într-o tavernă, care era și lupanarul cel mai spurcat din oraș, am zărit o ușă deschizându-se și ieșind lumina tremurătoare a unei lămpi. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-l, trecându-i pe dinainte. Știa că polițistul Îl considera un potențial inamic - din cauza părului lung, vopsit violet și strâns În cozi groase gen rasta, din cauza inelului de argint care-i strălucea În nara dreaptă și a hanoracului decolorat cu glugă de stafie, din cauza pantalonilor prea largi, lăsați până aproape de genunchi, și a câinilor fără zgardă sau botniță. Dar nici polițistul acesta nu-l opri - Îi era prea somn ca să-l urmărească pe vagabondul acela murdar și câinii lui plini de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Îngust și talpa pantofilor ei nu era aderentă la metal. Atunci se aplecă să-și dezlege curelușele din jurul gleznelor și Își dădu jos pantofii cu o grație care Îl lăsă fără suflare. Zero luă prețioasele Încălțări și le puse În gluga hanoracului său. Nu avea să i le mai Înapoieze niciodată, indiferent ce s-ar fi Întâmplat În noaptea aceasta. Maja Îi dădu mâna și după câțiva pași se cufundară În Întuneric. În urma lor, palidele lumini ale Romei care pâlpâiau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
amenințător al furtunii. Precaută, se Îndreptă spre traveea centrală. Era gata să iasă din criptă cînd o siluetă Înspăimîntătoare se ridică dintr-odată În fața ei. Înaltă, masivă, În rasă de dimie Întunecată la culoare, ca un călugăr medieval a cărui glugă uriașă nu lăsa să se vadă decît vidul căscîndu-se În locul chipului. Marie țîșni Într-o parte țipînd. - Cine ești? Își Înălță lanterna la timp ca să vadă sinistrul personaj făcîndu-se nevăzut Îndărătul unui stîlp. Încercînd să se stăpînească pentru a putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de o lucire provenind de la revolverul ei de 9 mm care zăcea nu departe de acolo. Se tîrÎ, Întinse mîna ca să-l apuce cînd, ivindu-se dintr-un alt colț Întunecat, o nouă apariție răsări În fața ei, Întorcînd spre ea gluga căscată, fără chip. Marie se rostogoli ghemuindu-se, Își apucă arma și se ridică dintr-un salt. Strălucirea unui fulger lumină preț de o clipă imensa abație. Goală. Cumplitele cuvinte se repetau nemilos În capul Mariei. Blestemată, blestemată, blestemată... Furtuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Goală. Cumplitele cuvinte se repetau nemilos În capul Mariei. Blestemată, blestemată, blestemată... Furtuna izbucni atunci cu furie deasupra ei, revărsînd puhoaie de apă. Marie o luă la goană. Tocmai ajunsese la intrare sub ploaia torențială cînd o nouă siluetă purtînd glugă răsări drept În fața ei, barîndu-i ieșirea. În elanul ei, Marie se ciocni cu atîta putere de ea Încît amîndouă căzură rostogolindu-se. Celălalt, mai prompt În reacții, scoase arma și ochi urlînd: - Poliția! Stai! Rămasă fără grai, Îl descoperi atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
tînărul jandarm, prea puțin entuziasmat. În general, oamenii respectă destul de bine consemnele, și apoi, cu toate cîte s-au petrecut... Cuvintele i se opriră pe buze văzînd expresia zeflemitoare a lui Lucas Fersen, care i-o arăta pe Gwen, cu gluga trasă peste ochi, venind spre ei cu pas hotărît și trecînd fără jenă peste banderolele galbene Înainte de a se proțăpi În fața polițistului. Fără măcar să-l salute, se interesă rece de adevărul unui zvon care circula În legătură cu o eventuală Închidere a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
În acel ceas, la fel ca În amurg, lumea celor vii și lumea morților comunicau. În acele clipe nedefinite și fugare, spiritele, zînele și vîrcolacii se amestecau printre cei vii, cei care Își Încrucișau atunci pașii cu Ankou cel cu glugă neagră și cu coasa pe umăr alunecau fără Întoarcere În lumea de dincolo. O rază palidă redesenă marginile realului, zînele se făcură nevăzute În pietrele de granit, vîrcolacii dispărură sub landă. Sunetul scurt ca un muget al sirenei primului bac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
public seara, da ? — Ăă... nu prea, spun, Încrucișîndu-mi degetele la spate. Doar așa, cînd și cînd, dacă trebuie neapărat... — Scumpa mea, te rog eu mult, nu mai face asta ! spune bunicul, destul de agitat. Cică metroul e plin de adolescenți cu glugă, care odată scot la tine briceagul. Tot felul de bețivani, care aruncă cu sticle și-și scot ochii unul altuia... — Ei, nu e chiar așa... — Emma, nu merită riscul ! Mai bine iei taxiul. SÎnt destul de sigură că, dacă l-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
șaten dat pe spate, firele strânse în mănunchiuri curbe și groase de pe care picura apa. Își strecura o mână în păr și-l scutura, aruncând mici stropi pe perete; o fată de douăzeci și ceva de ani, ochi albaștri râzători, gluga de la trening intrându-i pe sub părul șaten care i se revărsa pe amândoi umerii și pe spate. Avea în mâini niște cercei mari, rotunzi, cu care se tot juca. Machiată intens - privirea subliniată de linia neagră trasată în jurul ochilor. Fermoarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]