591 matches
-
1996. Marrou, Henri-Irenée, Teologia istoriei, trad. rom. de Nina și Ovidiu Gimigean, Editura Institutului European, Iași, 1995. Matsoukas, Nikos, Introducere în gnoseologia teologică, Editura Bizantină, București, 1997. Maxim Mărturisitorul, Cuvântul ascetic (pp. 1-34), Capetele despre dragoste (pp. 35-123), Capetele teologice (gnostice) (pp. 124-208), Întrebări, nedumeriri și răspunsuri (pp. 209-252), Tâlcuire la Tatăl nostru (pp. 253-285) în Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, vol. 2, trad. rom. de D. Stăniloae, Sibiu, 1947. Maxim Mărturisitorul, Mistagogia, trad. rom. de D. Stăniloae, EIBMBOR, București, 2000. Maxim
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
un prim volum dintr-o serie continuată în 2002 și 2003. Poet de factură filosofico-hermetică, descinzând conceptual și stilistic din Ion Barbu, S. condensează în formele fixe ale tehnicilor prozodice - sonetul, glosa, rondelul, gazelul, pantumul - o viziune a lumii fundamental gnostică, a cărei fervoare intelectuală își proiectează tensiunile și erudiția într-un limbaj liric simbolic și enigmatic, construit în spiritul esoteric al „științelor” tradiționale - astrologia, alchimia, numerologia, pitagoreismul, teosofia. Cercuri la Elsinore, volum socotit de Valeriu Cristea cel mai notabil debut
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
este un cerc de rază infinită”, are drept sistem referențial geometria absolută a transcendenței: „Sunt pelerin pe drumul dublu arcuit, / La două capete ridicat pe ancorele lui...” (Ger valah). Coborât fără voie prin „poarta de miazănoapte” - în acord cu accepția gnostică a transmigrației („M-a picurat din cer opusul zeu / Cu timpul presărat de seu”) -, sufletului, despărțit irevocabil de tărâmul eteric al ideilor, nu îi mai rămâne decât să învețe „să zboare de sus în jos” și să se „joace de-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
C. Mihăilescu drept "cartea anului 2004", intitulat Explorări în comunismul românesc; iată cum se află descris aici modelul general al acestei relații erotice între subiecți politizați până la alienare: Se regăsește astfel un mod de a vedea lucrurile de o manieră gnostică, printr-un sistem de corespondențe, prin recunoașterea ordinii divine, cea a partidului, la fiecare nivel. Era necesar ca microcosmul familial să reflecte în cele din urmă principiile de bază ale societății comuniste, macrocosmul integrator. Tovărășia constituia astfel relația esențială, primordială
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
subordonare a eroticului față de politic. Așa cum am văzut că scrie, inspirat, Angelo Mitchievici, panpolitizarea comunistă are drept efect faptul că, pentru a relua citatul de acum câteva pagini, "se regăsește astfel un mod de a vedea lucrurile de o manieră gnostică, printr-un sistem de corespondențe, prin recunoașterea ordinii divine, cea a partidului, la fiecare nivel" - deci și la nivelul relației erotice. Ca în teoria plotiniană a emanațiilor succesive, comunismul, departe de a crea societatea perfecțiunii întru egalitate, creează, taman pe
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
a indicat istoricul de artă Victor Ieronim Stoichiță <endnote id="(11, p. 178)"/>, ci un alt text apocrif, și anume Adormirea preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Această evanghelie apocrifă, atribuită apostolului Ioan, datează din secolul al V-lea (cu o versiune gnostică anterioară) și s-a bucurat de o mare răspândire, mai ales În spațiul bizantin. Cercetătorii cred că originea acestui text este fie legenda veterotestamentară a lui Uza, cel omorât de Iehova pentru că a Îndrăznit să atingă cu mâna chivotul legii
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
este hristocentrică, regeneratoare, exemplară, creatoare. Dumnezeu este „soarele dreptății” (Maleahi 3, 20), revărsând În jur razele bunătății, adevărului și frumuseții. „Fiindcă precum e propriu luminii să lumineze, tot așa e propriu lui Dumnezeu să facă bine.” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete gnostice) Lumina purtată de Divinitate adună În spectrul ei toate „razele” valorilor, devenind Valoarea prin excelență. Iluminarea noastră derivă dintr-o bună situare față de Lumina dumnezeiască, față de Ființa dătătoare de Viață. Devenim „luminați” În măsura În care ne deschidem acestei lumini line, diafane, demiurgice
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
o persoană/un ipostas divin, cât o energie din care cei sfinți se împărtășesc și pe care o pot transmite, o pot purta cu ei, o pot folosi în caz de nevoie ș.a.). Într-un text popular transilvănean cu patină gnostică, Maica Domnului pleacă însoțită de Arhanghelul Mihail să-și caute fiul; această întovărășire la drum arată că este vorba de o călătorie "dincolo", în lumea morților, pe unde umblă de obicei arhanghelul, conducând sufletele spre rai sau spre iad; cei
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
presus de orice expresie lingvistică. În acest fel, Platon a fost constrâns să introducă o unitate intermediară între semnificat și imaginea semnificantă pentru a asigura relații nearbitrare la nivelul comunicării iconice. El operează aici, pe un alt registru, în manieră gnostică, introducând intermediarii. Imaginea mitică este o realitate intermediară care se mișcă relativ liber între oameni și zei. Levi-Strauss vorbește despre o mare unitate constitutivă numită mitem care are, în plan mental, natura unei relații. Imaginea este condamnată să subziste în
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
un fel de suflet al spiritului, adevăratul eu)”. * Tetanul „este veșnic și parcurge un lung șir de reîncarnări”. Hubbard susține că poate dovedi științific acest fapt prin intermediul dianeticii. Tetanul - spirit nemuritor - a uitat că este spirit. În joc este ideea gnostică a „salvatorului salvat”. * Mintea cuprinde trei părți principale: mintea analitică, mintea reactivă (formă de supravețuire a trupului) și mintea somatică. * cu ajutorul metodei de audiere, eul profund poate fi eliberat de „psihoze, nevroze, constrângeri și presiuni...”. * Conceptul de MEST („materie”, „energie
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
o viziune panteistă. Este echivalat cu „natura”, „infinitul”, „cea de-a Opta Dinamică”, „teta” (viața) etc. * Omul are ca esență tetanul. În principiu, omul este bun, fiind creație divină. A căzut în materie (trup), nu în păcat, idee prin excelență gnostică. Plictisiți, tetanii au creat în joacă propriile universuri mentale, apoi au devenit prizonierii lor. Au mai acumulat și engrame... Prin detectarea cu electro psihometrul, personalitatea omului este „clarificată” și „detensionată”. Scopul este atingerea unui înalt grad de libertate, „precum și statutul
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
1536, anul apariției lucrării lui William Bonde, The Prilgrimage of Perfection. Era vorba despre o corporație elitistă medievală, scutită de impozite, care construia catedrale. Francmasonii au avut dintotdeauna o organizare riguroasă, centrată în jurul secretului profesional. Aveau ritualuri secrete, simboluri biblice, gnostice și elemente ale vechilor religii din Egipt, Grecia și Imperiul Roman. Primii maeștri francmasoni au fost călugări. Aveau o manieră deosebită de a se saluta și a se recunoaște, precum și o vestimentație cu totul aparte. XVI.3. Tipuri de masonerie
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
diluat puterile executivă, legislativă și juridică, amalgamate cu "stupefiante spirituale și vizuale" și, în fine, savanții, care construiesc noi mitologii, similare structural cu cele păstrate din timpuri imemoriale, și care nu beneficiază de audiență în prima fază, având o activitate "gnostică".194 Trebuie însă operată o riguroasă demarcație între mistificare și mit, pune Durand un semn de exclamare care subliniază cauza celor mai multe confuzii teoretice și metodologice, dar și admis faptul că "a încerca să demitizezi conștiința este suprema încercare mistificatoare." Pentru
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
care folosește abundent literatura apocaliptică intertestamentară, compensând în acest sens una dintre lacunele - scuzabile, după cum am văzut - ale cărții lui Bousset. Cu toate acestea, „problema Anticristului” este secundară pentru Friedländer. Intenția sa principală este de a pune în evidență originile gnostico‑apocaliptice ale sectei eretice a minimilor. În rest, contribuția sa nu a avut decât un vag ecou în rândul „anticristologilor”. În 1932, B. Rigaux publică o amplă lucrare L’Antéchrist et l’opposition au royaume messianique dans l’Ancien et
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
destul de tânăr fiind, în Occident unde este numit episcop de Lyon, succesor al lui Potinus, martirizat în 177 (Eusebiu, HE, V, 1, 29‑31; 5, 8). Tratatul este redactat pe etape, fiind destinat unor clerici din Asia, atrași de curentele gnostice. Cum Irineu se bucura de o bună reputație în Biserică, i se cer explicații în legătură cu concepțiile anumitor „confrați”, eretici care trec drept creștini adevărați în ochii păgânilor. În cartea I episcopul descrie câteva sisteme gnostice cu caracter ezoteric. Iată, primul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din Asia, atrași de curentele gnostice. Cum Irineu se bucura de o bună reputație în Biserică, i se cer explicații în legătură cu concepțiile anumitor „confrați”, eretici care trec drept creștini adevărați în ochii păgânilor. În cartea I episcopul descrie câteva sisteme gnostice cu caracter ezoteric. Iată, primul punct inedit, unic chiar, într‑o vreme în care grupurile eretice nu își descopereau conținutul doctrinei lor decât unui cerc restrâns de inițiați. În cartea a II‑a, autorul „demontează” piesă cu piesă mecanismul sistemelor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
diavolului. Acesta punctează istoria omenirii prin trei intervenții decisive: în rai - îl ispitește pe Adam prin intermediul Evei (21,1); în pustie - îl ispitește pe Isus, la sfârșitul celor patruzeci de zile de post (21,2); sub Antichristo (25). Potrivit interpretărilor gnostice, invocate de Irineu, Demiurgul este cel care îi înșală pe protopărinți, interzicându‑le să mănânce din pomul cunoașterii binelui și răului, în timp ce șarpele nu face decât să spună adevărul. Această interpretare antrenează consecințe grave la nivel teologic; șarpele, asimilat de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
hotărâri drepte. Ei vor fi pedepsiți în cazul în care se vor transforma în tirani; regnum terrenum a fost instituit de Dumnezeu însuși, spre folosul păgânilor. Nu întâmplător teologia lui Irineu a fost caracterizată drept o „teologie optimistă”, spre deosebire de concepția gnostică marcată de un pesimism radical. Într‑adevăr, pentru gnostici, istoria se află sub dominația diavolului, singura soluție pentru a scăpa de această teroare existențială fiind iluminarea lăuntrică, personală. Nu este vorba doar de o atitudine de refuz față de lume, istorie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mai funcționează. Antonio Orbe avansează o altă ipoteză, conform căreia numărul 666 ar face aluzie la salus carnis - materia va fi salvată prin a doua venire a Mântuitorului -, în timp ce numărul 616 implică mai degrabă salus spiritus siue animae, de tendință gnostică. Nu cunoaștem exact pe cine vizează Irineu în această polemică. Cert este că o altă variantă a cifrei fiarei pare cu totul incompatibilă cu interpretarea propusă anterior. Pentru a‑și convinge adversarii, Irineu aduce trei contraargumente: 1) manuscrisele cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
jumătăți a secolului al II‑lea. Folosind acest mit, episcopul de Lyon afirmă încă o dată unitatea indestructibilă a celor două Testamente - profețiile VT care vorbesc despre sfârșitul lumii concordând perfect cu cele ale NT - și justifică necesitatea Judecății, împotriva concepției gnostice a predestinării. Anticristul, născut din tribul lui Dan, recapitulează toate apostaziile istoriei (sensul numărului 666) în vederea Judecății de Apoi a omenirii. Fără prezența și „cooperarea” adversarului eshatologic, această Judecată nici nu ar putea fi închipuită. Isus va veni nu doar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
toate aspectele sale, scrutând textul. Origen este fondatorul exegezei științifice. El se apleacă cu precădere asupra sensului Scripturii, întâi de toate asupra sensului literal. Moștenește însă din tradiția bisericească teoria «chipurilor», de la Philon alegoria morală, de la Clement din Alexandria theoria gnostică”. Acest scurt fragment are meritul de a face o excelentă sinteză a „cazului Origen”. Imensa bibliografie secundară care acoperă practic toate aspectele operei lui Origen ne‑a determinat să examinăm numai pasajele care figurează în antologia lui Fausto Sbaffoni în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ei și să aprindă invidii reciproce (cf. Adu. haer. V, 26, 1, care trimite la Dan. 2,42‑43). . In Iohannem XIII, 95. Heracleon, discipolul lui Valentin, este cunoscut pentru Comentariul la Evanghelia după Ioan; interpretarea propusă aici urmează schema gnostică (căderea spiritului în materie). Împotriva acesteia Origen va scrie propriul In Iohannem. De altfel, nu găsim la el nici o referire la Imperiul Roman ca prototip al imperiului Anticristului, așa cum se întâmplă la Hipolit. . B. Reynders, „Optimisme et théocentrisme chez st
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și Apocalipsa, a fost obiectul discuțiilor și al polemicilor de‑a lungul întregii jumătăți a secolului al II‑lea. Într‑adevăr, Evanghelia după Ioan, prin caracterul său ezoteric și în același timp intelectual, legat de doctrina Logosului, era deliciul mediilor gnostice ale epocii, primul său comentariu se datorează, de altfel, valentinianului Heraclion (către anul 170). Pornind de la primul capitol al evangheliei, „ereticii” propovăduiau nestingheriți existența unei tradiții ezoterice ca fiind adevărata tradiție creștină, paralelă cu cea bisericească. Ei afirmau că învățătura
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dincolo), tr. Gabriela Oișteanu și Andrei Oișteanu, postfață Andrei Oișteanu, București, 1994; Hesperus, Milano, 1991; ed. pref. Mircea Eliade, București, 1992; The Tree of Gnosis: Gnostic Mythology from Early Christianity to Modern Nihilism, San Francisco, 1992; ed. (Arborele gnozei. Mitologia gnostică de la creștinismul timpuriu la nihilismul modern), tr. Corina Popescu, București, 1998; Pergamentul diafan, București, 1994; Pergamentul diafan. Ultimele povestiri, tr. Mihaela Gliga, Mihai Moroiu și Dan Petrescu, postfață Dan Silviu Boerescu, București, 1996; Păcatul împotriva spiritului. Scrieri politice, București, 1999
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286569_a_287898]
-
spre deosebire de existențialiști, care afirmau că omul este în esență un captiv întraceastă lume). Narhaniel Deutsch este de părere că ceea ce l a apropiat pe tânărul Culianu de eans gonas ar fi fost statutul amândurora de refugiați, identificându-se “cu figura gnostică centrală” cunoscută drept “Omul străin”/ “Străinul”, amândoi având parte de soarta străinului (singuri, neprotejați, neînțeleși...) Așa se explică de ce Culianu îl consideră pe mentorul său drept “FĂOăuză pentru propria sa explorare”, apreciind că eans gonas “a conferit gnosticismului antic inteligibilitate
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]