KorAP: Find »[drukola/base=gnostic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...16 17 18 ...36 >

885 matches

Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192

der Begriffe in den koptischen-gnostichen Schriften von NH, mit einem deutschen Index (WUNT 26), Mohr/Siebeck, Tübingen, 1982. Antologii James M. Robinson (coord.), The Nag Hammadi Library in English (prima ediție Brill, Leiden, 1977). Werner Foerster, Gnosis: A Selection of Gnostic Texts, ed. R.McL. Wilson, vol. 1: Patristic Evidence; vol. 2: Coptic and Mandaean Sources, Clarendon Press, Oxford, 1972-1974. Ediția În facsimil a codicelor de la Nag Hammadi (La Editura E.J. Brill, Leiden, sub auspiciile Departamentului de Antichități din Egipt): Codex

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
FRLANT 10), Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen, 1907. Hans Leisegang, Die Gnosis, 1924; Kröner, Stuttgart, 19552. Hans Jonas, Gnosis und spätantiker Geist, vol. 1: Die mythologische Gnosis; vol. 2: Von der Mythologie zur Mystischen Philosophie (partea I), Vandenhoech & Ruprecht, Göttingen, 1934-1954. -, The Gnostic Religion, 1958; Beacon Press, Boston, 1970. Gilles Quispel, Gnosis als Weltreligion, Origo, Zürich, 1951. Jean Doresse, The Secret Books of the Egyptian Gnostics, 1960; New York-London, 19702; (ed. engl. a lucrării Les livres secrets des gnostiques d’Egypte, Plon, Paris

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Secret Books of the Egyptian Gnostics, 1960; New York-London, 19702; (ed. engl. a lucrării Les livres secrets des gnostiques d’Egypte, Plon, Paris, 1958). Robert M. Grant, Gnosticism and Early Christianity, Columbia & Oxford Univ. Press, New York-London, 1959. Gilles Quispel, Gnostic Studies I-II, Nederlands Historisch-Archaeologisch Instituut in het Nabije Oosten, Istanbul, 1974-1975. Henri-Charles Puech, En Quête de la Gnose I: La Gnose et le Temps, Gallimard, Paris, 1978. Elaine Pagels, The Gnostic Gospels, Random House, New York, 1979. Giovanni Filaromo, L’Attesa

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Columbia & Oxford Univ. Press, New York-London, 1959. Gilles Quispel, Gnostic Studies I-II, Nederlands Historisch-Archaeologisch Instituut in het Nabije Oosten, Istanbul, 1974-1975. Henri-Charles Puech, En Quête de la Gnose I: La Gnose et le Temps, Gallimard, Paris, 1978. Elaine Pagels, The Gnostic Gospels, Random House, New York, 1979. Giovanni Filaromo, L’Attesa della fine: Storia della Gnosi, Laterza, Bari, 1983; trad. engl. A History of Gnosticism, Basil Blackwill, Oxford, 1990. -, Il Risveglio della gnosi ovvero diventare dio, Laterza, Bari, 1990. Simone Pétrement, Le

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Glaubende und die feindliche Welt: Beobachtungen zum gnostischen Dualismus und seiner Bedeutung für Paulus und dus Johannesevangelium, Neukircher, Neukirchen-Vluyn, 1970. 22. CÎteva din contribuțiile fundamentale ale lui Pearson la studierea elementelor iudaice din gnosticism sînt: „Friedländer Revisited: Alexandrian Judaism and Gnostic Origines”, Studia Philonica 2(1973), pp. 23-31; „Jewish Haggadic Traditions in the Testimony of Truth from NH (IX.3)”, În vol. J. Bergmann, K. Drynjeff and H. Ringgren (ed.), Ex Orbe Religionum: Studia Geo Widengren oblata, Brill, Leiden, 1973, vol

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
23-31; „Jewish Haggadic Traditions in the Testimony of Truth from NH (IX.3)”, În vol. J. Bergmann, K. Drynjeff and H. Ringgren (ed.), Ex Orbe Religionum: Studia Geo Widengren oblata, Brill, Leiden, 1973, vol. 1, pp. 457-470; „Biblical Exegesis in Gnostic Literature”, În vol. Michael Stone (ed.), Armenian and Biblical Studies, Jerusalem, 1976, pp. 70-80; „Gnostic Interpretation of the Old Testament in the Testimony of Truth”, Harvard Theological Review 73 (1980), pp. 311-319; „The Problem of Jewish Gnostic Literature”, În vol

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
J. Bergmann, K. Drynjeff and H. Ringgren (ed.), Ex Orbe Religionum: Studia Geo Widengren oblata, Brill, Leiden, 1973, vol. 1, pp. 457-470; „Biblical Exegesis in Gnostic Literature”, În vol. Michael Stone (ed.), Armenian and Biblical Studies, Jerusalem, 1976, pp. 70-80; „Gnostic Interpretation of the Old Testament in the Testimony of Truth”, Harvard Theological Review 73 (1980), pp. 311-319; „The Problem of Jewish Gnostic Literature”, În vol. Hedrick and Hodgson (ed.), Nag Hammadi, pp. 15-36. Pearson a Încercat să rezolve spinoasa problemă

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Biblical Exegesis in Gnostic Literature”, În vol. Michael Stone (ed.), Armenian and Biblical Studies, Jerusalem, 1976, pp. 70-80; „Gnostic Interpretation of the Old Testament in the Testimony of Truth”, Harvard Theological Review 73 (1980), pp. 311-319; „The Problem of Jewish Gnostic Literature”, În vol. Hedrick and Hodgson (ed.), Nag Hammadi, pp. 15-36. Pearson a Încercat să rezolve spinoasa problemă a relației dintre gnosticism și creștinism postulînd existența unui gnosticism iudaic timpuriu, ale cărui elemente Încep să fie puse În umbră În

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Pearson a Încercat să rezolve spinoasa problemă a relației dintre gnosticism și creștinism postulînd existența unui gnosticism iudaic timpuriu, ale cărui elemente Încep să fie puse În umbră În secolul al II-lea, sub presiunea creștinismului („The Problem of Jewish Gnostic Literature”, p. 16). 23. Jarl E. Fossum, The Name of God and the Angel of the Lord: Samaritan and Jewish Concepts of Intermediation and the Origin of Gnosticism (WUNT 36), Mohr/Siebeck, Tübingen, 1985; vezi și articolele sale „Gen.l

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
and the Origin of Gnosticism (WUNT 36), Mohr/Siebeck, Tübingen, 1985; vezi și articolele sale „Gen.l, 26 și 2,7 in Judaism, Samaritanism, and Gnosticism”, Journal for the Study of Judaism 16 (1985), pp. 202-239; „The origin of the Gnostic Concept of the Demiurge”, În Ephemerides Theologicae Lovanienses 61 (1985), pp. 145-152. 24. History of Religions 26 (1987), pp. 435-436. 25. Alan F. Segal, Two powers in Heaven: Early Rabbinic Reports about Christianity and Gnosticism, Brill, Leiden, 1977. 26. H.H.

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
op.cit., p. 257 sq. 53. Iren. I.24.1-2. 54. Ps.-Tert., p. 214, 6-9; Fil.; 16, 2 sq.; Epiph. 87.248.1 sq. 55. Scintillam salvam esse, cetera hominus perire; Ps.-Tert., pp. 214, 12 sq. Capitolul III Mitul gnostic 1: Înțelepciunea căzută 1. Ipostaze Mitul gnostic funcționează pe bază de ipostaze. După cum arată autorii articolului „Ipostaziere” (Hypostasierung) din Reallexicon für Antike und Christentum, ipostazele apar prin „zeificarea/personificarea unor concepte abstracte, prelucrarea unor părți sau puteri divine care devin

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
24.1-2. 54. Ps.-Tert., p. 214, 6-9; Fil.; 16, 2 sq.; Epiph. 87.248.1 sq. 55. Scintillam salvam esse, cetera hominus perire; Ps.-Tert., pp. 214, 12 sq. Capitolul III Mitul gnostic 1: Înțelepciunea căzută 1. Ipostaze Mitul gnostic funcționează pe bază de ipostaze. După cum arată autorii articolului „Ipostaziere” (Hypostasierung) din Reallexicon für Antike und Christentum, ipostazele apar prin „zeificarea/personificarea unor concepte abstracte, prelucrarea unor părți sau puteri divine care devin entități active, sau postularea și sistematizarea unor

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
abstracte, prelucrarea unor părți sau puteri divine care devin entități active, sau postularea și sistematizarea unor entități abstracte, generative, care vor funcționa ca arkhai, constituenți sau factori de reglare pentru cosmosul nostru și ontologia sa”1. Acea parte a mitului gnostic pe care Hans Jonas a intitulat-o geneză transcendentală constă din multiplicarea ipostazelor sau eonilor, formînd așa-numita Pleroma sau Plinătatea. Pleroma se opune spațiului haotic de „dedesubt”, Kenoma (Golul); Plinătatea se opune Vidului 2. Ca să dăm un singur exemplu

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Simon de către Irineu 8. Conform surselor ereziologice, mitul Sophiei, ocupînd un loc de prim rang În gnoza valentiniană, se regăsește și la barbelognostici 9, precum și În sistemul ofiților lui Irineu 10. În plus, În Cartea lui Baruh a lui Iustin Gnosticul ni se oferă o variantă independentă 11. Se cunoaște de multă vreme că rezumatul făcut de către Irineu doctrinei barbelognosticilor are la bază o parte din Apocriful lui Ioan (AJ)12. Acolo Sophia emană de la primul Înger al tatălui și i

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
teatru de umbre al unei realități mai Înalte. Este caracteristică, cel puțin pentru unele sisteme gnostice, dintre care cel mai proeminent ar fi valentinismul, operarea cu o tripartiție a realității și a umanității care este, În ultimă instanță, tipic platonică. Gnosticii vorbesc despre Spirit, Suflet și Materie ca prezente atît În universul văzut cît și În cel nevăzut, precum și ca trei componente ale ființelor omenești; Platon Însuși vorbește despre existența În om a trei suflete (cel rațional, cel irațional sau animal

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Înțeles drept sufletul irațional platonic, sediu al emoțiilor și pasiunilor - trebuie să provină din Ființă pentru a putea exista și, În același timp, nu poate să provină din Ființă, din moment ce este atît de vădit inferior și nestatornic. Introducînd ipostaza Sophia-Înțelepciune, gnosticii Încearcă să rezolve o problemă metafizică insondabilă: cum este posibil ca nepermanența să izvorască din permanență, iar lipsa și suferința din Plinătate și din neclintire? Mai departe, firește, rămîne de rezolvat Încă o problemă: Sufletul este tot invizibil. Este compus

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Îi devine partener (syzygos) și asigură mîntuirea umanității sub Înfățișarea lui Isus Cristos 20. O versiune independentă a mitului consecințelor fatale atrase de nefericirea unui personaj feminin se Întîlnește În rezumatul făcut de Ipolit Cărții lui Baruh a lui Iustin Gnosticul 21. Trei principii, două masculine și unul feminin sînt așezate aici la originea tuturor lucrurilor: Binele (agathos), care este atotștiutor; Elohim, Tatăl-Demiurg, invizibil și necunoscut, Însă nu și atotștiutor; și duplicitara Eden-Israel, Înzestrată cu două minți și două trupuri; „femeie

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
ne furnizează informații suplimentare 46. În Al doilea tratat al Marelui Seth (ST) Sophia este numită TÎrfă 47, ceea ce ar putea explica de ce biblioteca Îngropată la Nag Hammadi conține și scrierea Tunet, care nu pare a fi gnostică. Însă un gnostic sau un cititor gnosticizant ar fi putut-o recunoaște cu ușurință pe Sophia În acest Tunet, care pretinde a fi „prostituată și Sfîntă” concomitent 48. ST nu oferă o explicație limpede a căderii Sophiei, mărginindu-se să menționeze că ea

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Sophia) lui Isus Cristos (SJ), din care două versiuni de la Nag Hammadi poartă titlul de Preafericitul Eugnostos (Eug). În această scriere Sophia apare În mod exclusiv ca un eon superior, syzygos al Omului, primă emanație a Propatorului, Tatăl inscrutabil. Despre gnostici s-a spus adesea că ar fi anarhiști și ei chiar sînt, Într-un anumit sens, deoarece au creat o contracultură negînd principiile de bază ale culturii. Dar anarhismul gnostic primește, În acest text, o explicație metafizică cît se poate

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
syzygos al Omului, primă emanație a Propatorului, Tatăl inscrutabil. Despre gnostici s-a spus adesea că ar fi anarhiști și ei chiar sînt, Într-un anumit sens, deoarece au creat o contracultură negînd principiile de bază ale culturii. Dar anarhismul gnostic primește, În acest text, o explicație metafizică cît se poate de interesantă: sînt numiți gnostici doar cei care nu Îl venerează pe Tatăl-arche (Început) al Universului, ci pe Tatăl Primordial (Propator), care este anarchos (fără de Început)53. SJ conține mai

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
că ar fi anarhiști și ei chiar sînt, Într-un anumit sens, deoarece au creat o contracultură negînd principiile de bază ale culturii. Dar anarhismul gnostic primește, În acest text, o explicație metafizică cît se poate de interesantă: sînt numiți gnostici doar cei care nu Îl venerează pe Tatăl-arche (Început) al Universului, ci pe Tatăl Primordial (Propator), care este anarchos (fără de Început)53. SJ conține mai multe aluzii la greșeala unei femei 54, dar aceasta ar putea fi Eva și nu

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Sophii, care alcătuiesc Împreună cu partenerii lor masculini sizigii perfecte 56. SJ mai conține și o aluzie la Demiurgul lăudăros, dar apariția lui nu este pusă În legătură cu Sophia. Autorii acestui text au Încercat, În mod evident, să se distanțeze de masa gnosticilor: este, prin urmare, extrem de imprudent să se tragă concluzia grăbită că această literatură minoritară ar exprima punctul de vedere primordial al gnosticismului, care ar fi, astfel, o religie a Mamei 57. Aceasta pare să fie și teza ultimă a lui

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
a liberului arbitru din această ramură de valentinism. De fapt, Origen consideră că Intelectele cad din pricina liberului lor arbitru 66; la fel, Logosul din TT acționează prin liber arbitru 67. TT nu este mai puțin creștin decît era Origen Însuși „gnostic”68. „Intențiile Logosului erau bune” ne asigură TT69, Însă el nu avea experiență, fiind „tînăr”, adică ultimul născut din Pleromă. „Oricum, nu-i defel potrivit să criticăm Logosul, căci lumea care s-a creat prin el era destinată să ia

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
totul despre ea mai dinainte și erau chiar dornici s-o vadă luînd ființă? Toate acestea rămîn o șaradă greu de dezlegat. Pus În fața dovezilor, un judecător imparțial ar spune că Tatăl este instigatorul la delictul comis de Logos. Alți gnostici par mai coerenți, atunci cînd emit presupunerea că lumea aceasta nu era sortită să ia ființă, Însă a fost produsă de greșeala Sophiei. Chiar dacă, În cazul din urmă, nu se mai poate afirma că Tatăl gnostic este atotștiutor, el poate

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
comis de Logos. Alți gnostici par mai coerenți, atunci cînd emit presupunerea că lumea aceasta nu era sortită să ia ființă, Însă a fost produsă de greșeala Sophiei. Chiar dacă, În cazul din urmă, nu se mai poate afirma că Tatăl gnostic este atotștiutor, el poate fi absolvit de complicitate la crearea acestei lumi. 6. Căutarea originilor Potrivit școlii germane și suedeze de istorie a religiilor, al cărei purtător de cuvînt este În cazul de față Wilhelm Bousset, Sophia-Barbelo (după toate probabilitățile

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]