20,979 matches
-
Andrei Zanca Maria sta așezată pe dalele bisericii, privind în gol sub șuvițele-i albite, lumea trecea ori intra atrasă de orgă aruncînd o scurtă uitătură, glasuri de copii învolburîndu-se între ogive ziduri înfremătate. duminecă. o ia pe-ndelete printre coline, nori de ploaie umbră de umbră alungîndu-se, liniștea între castani pînă
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/11028_a_12353]
-
sub licuriri mîna însemnată de neant, ne pleacă - ne pleacă pînă și pădurea părăsind arborii într-o desfrunzire, iarna pustie de nea nimic nimic nu ne poate scurta drumul înscris Nimic mai adîncă decât durerea de memorie, hiatul iubirii, un gol prelins pînă-n inimă. o inimă nicicînd zărită, în sine o chemare dăruită auzului, însăși lumina o răsfrîngere de sunet al Facerii mistuit, cel ce aude. doar auz acum și dacă ne-am fi născut surzi, oare n-ar mai fi
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/11028_a_12353]
-
ondula licurînd răsfrîngerile de soare ale adîncului, pescăruși moleșiți de amiază săltau odată cu valurile. nimeni. nimeni în jur, departe văzduhul trepida peste pămînturile acestea arse. tern răbdătoare. așezat pe marginea stîncii, cu spatele rezemat de cruce și picioarele atîrnînd în gol mă uit, și mă uit în absența unei secunde, deși numai în timp e cu putință mișcarea, sedus a împărtăși tăcerea fără a o abandona, cum părul și barba înfiripîndu-se și după o moarte ca un triumf tăcut al unei
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/11028_a_12353]
-
că merge așa ne-am obișnuit cu ea" De parcă nici n-a fost Durerea care frânge istmul dintre coapse - locul ce i se spune al însămânțării - simțită-i de trupul întreg fu vremea lui de parcă nici n-a fost un gol ce nu lasă urme nici nume nici formă încărunțesc și noaptea în somn scâncesc ca o copilă Sânziene Noaptea de Sânziene a lui Ioan care Râde se deschid cerurile din norul prea luminat al Maicii Curate coboară chiar Mama... ...cu
Poezie by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Imaginative/11603_a_12928]
-
simt apăsarea luminii în grădina amiezii doar silabe adun roade ale singurătății pârguite în taină ocrotite de nori de viscoliri viitoare simplă abatere de la fapte ireversibile e ca și cum aș strânge mareea la sân Recuzită Erau făpturi ale ceții erau niște goluri și plinuri de o tristețe inexplicabilă cum numai în vis se întâmplă le urmăream de pe mal dansul grotesc ni se părea că vor să-mi vorbească dar marea acoperea crescător silabele frânte războite între ele fără ca duhul lor să ajungă
Poezie by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/11625_a_12950]
-
e sigur cu păsări de sticlă cu lanțuri de nori cu pagini întregi de tăcere Secvență în măruntaiele zilei un gând ucigaș o clonă a nopții citatele stele nu-i mai pot ajuta pe patinoare îngerii gheței fac salturi în gol ei vând hieroglife la un preț de nimic cetatea nu vă mai poate primi strigă cineva la capătul ceții nu vă încape iată casele sunt strivite sub frig până la măduvă drumuri se sting peste mare flutură steaguri de avarie Sinele
Poezie by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/11625_a_12950]
-
pe pământ am mai venit pe pământul plin de belele ca inima de piatră să-mi fie. De-o fi, o fi mort de somn și beat mort de vis una peste alta în tăcere în marea tăcere. V. În golul de pământ O comoară de om mi-ești în noaptea asta liniștită scumpă la vorbă cu-atât mai mult în patul dublu, bun de catafalc și-n golul de pe pământ cu-atât mai bine, din ce în ce mai mult. VII. Pe ascuns în
Poezie by Mihai Minculescu () [Corola-journal/Imaginative/11718_a_13043]
-
de vis una peste alta în tăcere în marea tăcere. V. În golul de pământ O comoară de om mi-ești în noaptea asta liniștită scumpă la vorbă cu-atât mai mult în patul dublu, bun de catafalc și-n golul de pe pământ cu-atât mai bine, din ce în ce mai mult. VII. Pe ascuns în anii tinereții, eu mort de oboseală, tu-mi cântai cuvintele făr' de noimă, mieroase, și lozincile, cuvânt cu cuvânt, pe ascuns, la fusta mamii în Senatul răspunsurilor amare
Poezie by Mihai Minculescu () [Corola-journal/Imaginative/11718_a_13043]
-
ne poartă spre Poartă, s-a terminat răsfățul trilurilor și al cascadelor apriline, forfota veselă ca în tablourile florentine. Pe Cel care n-are nici o formă îl cânt, dar care iscă toate formele, Din El se nasc și Plinul și Golul, interogația, Nimicirea, de unde lăstărește creația. Urâtul, Pustiul, Frumosul, Locul, Focul, Norocul. El e mai mult decât Normă, umilind toate normele. Între chronos, caducul, și kairos. Chiar cele o sută de fântâni de la Villa d'Este îmi devin străine, amintiri irizând
Corbul sfântului Benedict by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/11273_a_12598]
-
de tandri. Consul se crede libertul. Cum scrie-n cartea sa, expertul, în dragoste, care o păți apoi, el dezghețând bucăți de vin din amintirea Urbei, dintr-un sloi. Printre tufișuri, rozmarin și spin, imperială e grădina, Domus augustana, Ce gol, presimți, ce rol, interpretează ei în Palatin pe lângă reședința Flavilor îmbrățișați sub pinii parasol? Cine-și secretă lin rășina, rana, ei care stau lipiți domol, de trunchiuri vechi cu trunchiul? Cu zumzete afunde de lac și stup arhaic în urechi
Corbul sfântului Benedict by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/11273_a_12598]
-
are zile lipsă și viețile noastre șchioapătă nu-i nimic chiar soarele are pete zicea același om care iubea pereții și care-și lăsa pălăria lîngă gura canalului 7. Dintotdeauna am avut senzația că sunt nimeni că nu fac nimic golul m-a însoțit ca o decorație primită nu se știe cînd e ușor să privești pe fereastră frunzele care cad din copaci multe din ele nimeresc pe scara care duce la odăița ta de lucru te simți hotarul a mai
Zile și Vieți by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Imaginative/11695_a_13020]
-
-i viața mea? pînă unde ne recunoaștem gesturile cum o portocală coaja crestată de alizee? e vreo conștiință în talpa pantofului ori aceasta-naintează singură pe drumul spre cabana dintre nori? chiar limbile ceasului au ceva de mercenari bine instruiți golul dintre crengile copacilor se lamentează în van : nimic nu dislocuiește nimic totul e o furtună cu pietre pe-o insulă pustie și-a doua zi pe pietre a și crescut mușchi 10. Mi-am zis să privesc mai des cerul
Zile și Vieți by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Imaginative/11695_a_13020]
-
pînă la căderea în lume, îl vor pune la uscat ca pe o piele de lup hăituit, vor face din el buzunare în care se vor strecura mîinile unor străini care se vor tăia în cuta lăsată de tine, în golul din care, rupt în bucăți, mă voi trezi să te țin în brațe, așa cum făceam cînd te luam de sub duș, trup în care intram mistuit ca în flăcări cămașa lui Nessus, un pot de arginți lustruiți de degetele care au
Cuta din cearșaf by Gellu Dorian () [Corola-journal/Imaginative/11226_a_12551]
-
pe culme și-n fața bisericii mici, din lemn a lăsat cazanul jos, pe frageda, speriata iarbă. Soția și copiii și mama și frații pe care niciodată nu i-a avut au început să care gălețile cu apă să umple golul. Lui îi picurau acum lacrimile în acest clopot întors. La fel cîteva păsări au presărat din cer busuioc și gențiane în apa în așteptare. Cînd bătrînul călugăr i-a înmînat cămașa aceea lungă și albă el, palid, zîmbea în vîrful
Poezie by Liliana Ursu () [Corola-journal/Imaginative/11296_a_12621]
-
fata unui rege nebun, țeși pînza în atelierul de ceață cînd bufnița așezată pe umăr hipnotizează întîmplarea............................................." și cînd ai pus punct ți se spune ,toate astea-s literatură" și realitatea surîde în treningul ei esoteric prevăzut pentru saltul în gol. cine/ce face acțiunea și cine/ce o suportă. după o zi de muncă stelele reci se uită fix la mijloacele de producție și se literaturizează (crezi tu). așa cum stau acum la o masă joasă-n localul plin cu picturi
Ingeborg și Paul by Cornelia Maria Savu () [Corola-journal/Imaginative/11112_a_12437]
-
o casă pustie). naufragiații locului calcă în fiecare urmă de aripă, pentru a învăța iarăși mersul din zbor. mersul pe dale de aer, pe dale de cer. peste iederi și piscuri, pașii curg tot mai sigur. pașii grei ai marelui gol. prinși în închipuirile de pe margine, începem o nouă urmă din urmă. în partea secetoasă a zilei, în care ne însemnăm trecerile pînă la delir. repetăm hipnotic pașii acelui zbor pînă la sînge. poem din adîncuri în cutele zilei abia dacă
poeme de uitare și descompunere scîndura neagră de cer by Ioan F. Pop () [Corola-journal/Imaginative/11492_a_12817]
-
își tatuează trupul cu nume bizare. trage pielea poemului peste celelalte aparențe. își zgîrîie tîmpla pînă la scheletul apos. la începutul acelui promis sfîrșit se pare că o clipă ar fi putut apărea. în conturul acelei gure de aer. simple goluri într-un veșnic delir. eu - cu nepuțința împărțită în nopți și zile. tu - cu neputința de a tăcea mai mult. ticăitul peste care mai răzbește doar textul gliei. (cînd scriu iarba se lățește pînă iese dintre rînduri. printre cuvintele depusă
poeme de uitare și descompunere scîndura neagră de cer by Ioan F. Pop () [Corola-journal/Imaginative/11492_a_12817]
-
Aprinzi în gând o lumânare Și desenezi pe zid un geam, Fără să lași însă vreo urmă Care să-l piardă în mărunt. Nici nu închei că vezi conturul Ferestrei care, ca un fur, Ia din pereți până rămâne Un gol de piatră împrejur. Acuma când livid te-apropii, Vrând să deschizi, zărești pe geam Cum Dumnezeu abia dă-n floare Și nu cutezi să te mai miști...
Poezie by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/11932_a_13257]
-
patru pagini ce nu se regăsesc în dactilograma din arhiva lui Vinea. Ce e revelator în aceste patru pagini? Un anume pasaj. Acela în care recunoaștem imediat un leit-motiv specific atît lui Petru Dumitriu, cît și eroilor săi: fascinația cerului gol, substitut al transcendentului absent: "... se uita la cer. Se uita în adîncimea lui nesfîrșită și se întreba în chip nedeslușit: oare o fi o boltă tare cu smalț strălucitor, sau o apă, sau mai degrabă un gol, în care poți
Petru Dumitriu și "negrul" său by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11819_a_13144]
-
săi: fascinația cerului gol, substitut al transcendentului absent: "... se uita la cer. Se uita în adîncimea lui nesfîrșită și se întreba în chip nedeslușit: oare o fi o boltă tare cu smalț strălucitor, sau o apă, sau mai degrabă un gol, în care poți pătrunde fără oprire și fără margine, înaintînd în acea nețărmurire, înaintînd mereu, în vecii vecilor? Cînd se gîndea așa, îi venea amețeală; de parcă în loc să zacă pe spate cu ochii la cer, ar fi plutit cu brațele întinse
Petru Dumitriu și "negrul" său by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11819_a_13144]
-
venea amețeală; de parcă în loc să zacă pe spate cu ochii la cer, ar fi plutit cu brațele întinse, ca o pasăre, deasupra unei genuni albastre, uriașe, ținut deasupra ei de nimic, de vînt, de aer (...) ... nu se vede nimic decît un gol albastru, străfunduri fără țărm, prin care șuieră vînturi nevăzute și neauzite". De la pagina 37, rîndul 44, din varianta lui Dumitriu, și de la pagina 244, rîndul 41, din varianta Vinea, cele două texte redevin, în mare, identice. Dezvăluind doar, din cînd
Petru Dumitriu și "negrul" său by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11819_a_13144]
-
nemțesc". Ceea ce înseamnă că e vorba de sfîrșitul anului 1793. Nuvela - ce prezintă felul cum o comunitate țărănească de pe moșia lui Andronic Cozianul "a fugit spre Dunăre" vrînd "să se pribegească" - pare a fi scrisă cu gîndul de a umple golurile temporale dintre întîia atestare a neamului Cozienilor și epoca modernă în care el evoluează în Cronică de familie. Primele două capitole, existente în ambele variante, demarează greoi, sînt cam simpliste, cu registru minor. În mod curios, dacă, ipotetic, acceptăm ideea
Petru Dumitriu și "negrul" său by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11819_a_13144]
-
promoroaca pe aripi cei care trăim credem că nu vom muri niciodată cei care suflăm spunem că este foarte ușor a muri dar cei care mor știm cu toții au spus-o este foarte greu nu-ți mai rămîne nimic ești gol sufletul prinde aripi și se preface-n lumină urcă din tărie-n tărie în vîrtejuri de timp amețitoare învingînd spații, biruind timpii pentru el este sfîrșitul lumii pentru noi cei ce rămînem este doar cît ai băga un fir de
Poezie by Dorin Ploscaru () [Corola-journal/Imaginative/11967_a_13292]
-
versat Vru să-și schimbe-nfățișarea: Își deschise la păr culoarea, Își mai drese puțin vorba Și-și primeni garderoba: Numai cămăsi dantelate, Costume la Paris lucrate Și batiste-mparfumate. Cu acest nou design Se-admiră-n oglindă: Dar coada îl dă de gol Că se cam repede-n stol. Ar mai umbla și-n cotețe, Dar are țeluri mai mărețe: Jubilează țopa-țopa, Șchiopătând spre Uniropa. Și-ar dori, dacă se poate, Să escaladeze ușa din spate, Nemirosit de ziariști, De curioși și alchimiști
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
fi/ îți va putea zâmbi ca unui străin“ (Atât de mult). Cheia de lectură a prezentei cărți poate fi autoportretul tragic din poezia „Tăcerea ghimpilor (Il silenzio delle spine). Poeta se identifică între cer și pământ în „lacrima oarbă“, în „golul prăpastiei”, din care se întrupează sub zodia luminii astrale (stea, rază, soare), echivalentul imaginific al propriului spirit, sau al unei alte „tăceri“. Dacă postmodernitatea pare să fi pierdut cheia magică a lirismului, înlocuindu-o cu un card ce deschide centre
IL SILENZIO DELLE SPINE de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 1891 din 05 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380608_a_381937]