576 matches
-
ce datează din secolele IV-V, ceea ce dovedește existența unei vieți creștine pe aceste meleaguri. Acesta a fost unul din motivele pentru care preotul din localitate a inițiat ridicarea schitului. S-a ridicat pe un teren ce a fost pichet grăniceresc. Schitul este așezat la o distanță de 200 m ,distanța de la intersecția care indică drumul spre Gornea și spre Moldova Nouă. Biserică a fost sfințită în 2006 cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” (21 noiemebrie).
Gornea, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301084_a_302413]
-
o cameră de gardă și una pentru arest. Avea doua nivele pentru două companii de infanterie, doua pivnițe și grajd pentru 17 cai. Stilul arhitectural era de inspirație germană. Acest corp al plăieșilor, ca instituție, a fost premergătoare celei militare grănicerești, care se înființează în anul 1773 Confiniul militar al Almăjului, cunoscut și sub numele de Granița. Până în anul 1780 compania de grăniceri de la Bozovici avea un efectiv de 566 soldați și 446 soldați socotiți semi-invalizi. Comandantul divizional al companiilor de la
Bozovici, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301073_a_302402]
-
sub numele de Granița. Până în anul 1780 compania de grăniceri de la Bozovici avea un efectiv de 566 soldați și 446 soldați socotiți semi-invalizi. Comandantul divizional al companiilor de la Prigor și Bozovici avea sediul la Bozovici. În anul 1787 apare legea grănicerească "Sistemul Verandung", ce modifică organizarea regimentului grăniceresc, și Almăjul devine "cerc militar" în frunte cu un maior sau căpitan, cu un sublocotenent și un stegar, cu sediul la Bozovici, unde era și sediul Companiei a II-a a regimentului, de
Bozovici, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301073_a_302402]
-
compania de grăniceri de la Bozovici avea un efectiv de 566 soldați și 446 soldați socotiți semi-invalizi. Comandantul divizional al companiilor de la Prigor și Bozovici avea sediul la Bozovici. În anul 1787 apare legea grănicerească "Sistemul Verandung", ce modifică organizarea regimentului grăniceresc, și Almăjul devine "cerc militar" în frunte cu un maior sau căpitan, cu un sublocotenent și un stegar, cu sediul la Bozovici, unde era și sediul Companiei a II-a a regimentului, de care aparțineau satele Bănia, Gârbovăț și Prilipeț
Bozovici, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301073_a_302402]
-
a II-a a regimentului, de care aparțineau satele Bănia, Gârbovăț și Prilipeț. Cele doua companii de grăniceri de la Prigor și Bozovici, care aveau un efectiv de peste 1000 de oameni, au fost cuprinși în batalionul I "de linie" al regimentului grăniceresc și conform Ordinului Consiliului aulic de război nr. 19.146 din 9.VIII.1793 au plecat spre frontul Rinului, stând până în 1796 și s-au distins la apărarea localității Weissenburg. Apoi granicerii almăjeni vor lupta în nordul Italiei contra lui
Bozovici, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301073_a_302402]
-
caracter pozitiv pentru populația localității. În primul rând, o dată cu măsurătorile cadastrale, s-a fixat vatra satului, cu sistematizarea străzilor și a caselor în ordine liniară, iar casele au primit numere duble, unul prin numerotarea normală, liniară, altul al companiei militare grănicerești. Recensămintele sau conscripțiile se făceau periodic din șașe în șașe ani, în timp de pace, pentru a avea sub control mișcările demografice, mai ales pentru grăniceri. Potrivit conscripției anilor 1836-1842, populația de la compania din Bozovici era de 2600 de suflete
Bozovici, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301073_a_302402]
-
și ca "" sau "de Marginea", (n. 1 aprilie 1816, Mărgineni, comitatul Făgăraș - d. 10 septembrie 1897, Sibiu) a fost un înalt ofițer român în armata imperială austriacă, purtător al Ordinului Militar Maria Terezia. A urmat cursurile primare la școlile centrale grănicerești ale Regimentului I Român de Graniță, cu sediul în comuna Orlat. Studiile medii le-a absolvit la școala superioară secundară a Regimentului II Român de Graniță, de la Năsăud. La 1 martie 1841 a primit gradul de sublocotenent. În 1846 deținea
David Urs de Margina () [Corola-website/Science/300121_a_301450]
-
strategică în timpul Bătăliei de la Lissa. La 20 iulie 1866, baronul a fost decorat pentru acțiunile sale la Lissa cu Ordinul Coroanei de Fier de clasa a 2-a cu decorație de război (KD.). S-a implicat în păstrarea regimentelor militare grănicerești românești, amenințate cu desființarea odată cu reorganizarea armatei cezaro-crăiești. A sprijinit financiar școlile grănicerești de la Orlat și Năsăud. Întreaga sa avere a lăsat-o moștenire Bisericii Române Unite cu Roma. O clauză testamentară prevedea ca suma de peste 50.000 de florini
David Urs de Margina () [Corola-website/Science/300121_a_301450]
-
pentru acțiunile sale la Lissa cu Ordinul Coroanei de Fier de clasa a 2-a cu decorație de război (KD.). S-a implicat în păstrarea regimentelor militare grănicerești românești, amenințate cu desființarea odată cu reorganizarea armatei cezaro-crăiești. A sprijinit financiar școlile grănicerești de la Orlat și Năsăud. Întreaga sa avere a lăsat-o moștenire Bisericii Române Unite cu Roma. O clauză testamentară prevedea ca suma de peste 50.000 de florini pe care a lăsat-o moștenire să fie destinată constituirii unui fond din
David Urs de Margina () [Corola-website/Science/300121_a_301450]
-
în prezent de o parohie ortodoxă. Astra a inițiat în anul 1916 sărbătorirea centenarului nașterii sale, însă intrarea trupelor Regatului Român, în Transilvania în contextul Primului Război Mondial, a făcut imposibilă concretizarea acestei idei. La 18 noiembrie 1937 ofițerii nou-înființatului batalion 3 grăniceresc de gardă, cu garnizoana la Făgăraș, au comemorat împlinirea a 40 de ani de la moartea sa. Până în 1950, o stradă din Sibiu i-a purtat numele. În 1950 administrația comunistă a orașului a considerat inoportun acest lucru, drept pentru care
David Urs de Margina () [Corola-website/Science/300121_a_301450]
-
76, decorat cu Ordinul Maria Terezia, apoi general de corp de armată în România Mare. Fiul fostului grănicer român și al soției acestuia, Ana, născută Pop, mătușa lui Leonida de Pop, viitor general austro-ungar, și-a început studiile la școala grănicerească din satul natal. Absolvind această primă școală cu rezultate meritorii, s-a înscris la Gimnaziul romano-catolic din Sibiu, unde și-a desăvârșit cunoașterea la perfecție a limbii germane, limbă care-i va fi deosebit de utilă în viitoarea carieră militară. După
Ioan Boeriu () [Corola-website/Science/300113_a_301442]
-
Zenta și în urma victoriei imperialiștilor, statul major din Viena a hotărât organizarea Regiunei de graniță dintre Tisa și Murăș (Țiucra, Pietre rămase, p. 349). Zona de graniță care despărțea Imperiul Otoman de Imperiul Austro-Ungar a fost împărțită în două circumscripții grănicerești: Regiunea Tisei cu sediul la Seghedin și Regiunea Mureșului cu sediul la Arad. Circumscripția de Arad se compunea din 23 stațiuni; dintre acestea, orașe erau: Arad, Nădlac, Pecica; sate: Apatfalva, Uj-Csanad, Sajteny, Szemlak, Glogovatz sau Orod, Mondorlok, Csicser, Szabadhely, Paulis
Cicir, Arad () [Corola-website/Science/300288_a_301617]
-
Orod, Mondorlok, Csicser, Szabadhely, Paulis, Șoimoș; puste: Bașaraga, Șionda, Nagy-Bereg, Mezohegyes, Palota, Csiga, Kiralyhegyes, Pitvaros și Szekesegyhaza (Țiucra, Pietre rămase, p. 349). Astfel apare clar că în secolul al XVIII-lea Cicirul era parte a graniței militare formate din regimentele grănicerești sârbești, căci angajați ca soldați mobili au fost locuitorii sârbi de pe malurile Mureșului și a Tisei. În apropierea Cicirului, pe câmpul dintre acesta și Sâmbăteni, administrația austro-ungară a lăsat o urmă datând din secolele XV - XVI - “iarcul”, un canal lung
Cicir, Arad () [Corola-website/Science/300288_a_301617]
-
centrul) să fi fost fortificat cu palisadă (de aici denumirea de ,palancă’’ pe care o utilizează Celebi), astfel încât numărul de case poate fi apropiat de realitate. Importanța așezării se menține și după recucerirea de către creștini, austriecii transformând-o în centru grăniceresc și sediu de district, cu 9 sate, interesant, aproape toate în sudul Mureșului și întinse pe o arie foarte mare. Cetatea, fiind implicată în răscoala curuților, va fi abandonată și demolată începând cu 1709, dispărând complet în perioada ulterioară. Evoluția
Vărădia de Mureș, Arad () [Corola-website/Science/300311_a_301640]
-
și toate munițiile. În aceste două cetăți (și Vefraș - neidentificată) nu există bazar și târguri, dar sunt multe vii.’’ - 1690-1700 - Vărădia era centru de district, cu 9 sate: Pojoga, Sălciva, Căpâlnaș, Fundata, Țela, Bata, Lalașinț, ,Szvinyovecz’’ (neidentificată), Chelmac. - 1702 - centru grăniceresc, cu 150 de soldați - 1703-1710 - în timpul răscoalei Curuților, cetatea este asediată - 1709 - castelul (cetatea) părăsit, apoi demolat (pe teren sunt vizibile urme de șanțuri) - 1715- are 54 de familii - prima jumătate a secolului XVIII - construită biserica ortodoxă de lemn ,Cuvioasa
Vărădia de Mureș, Arad () [Corola-website/Science/300311_a_301640]
-
pe malul Dunării la 7 km în amonte de Orșova, la confluența cu râul omonim, la poalele Munților Almăjului. Localitatea este menționată documentar în anul 1488. Până în anul 1966 satul și comuna s-au numit "Ieșelnita". Localitarea era o comună grănicerească din plasa Orșova, jud. (districtul) Severin/Caraș-Severin (1872-1950). Ulterior a aparținut de comuna Ogradena (1951-1964) și a fost arondată orașului Orșova (1965-1968). Actualul amplasament a fost construit în anii 1967-1970, vechea vatră a așezării aflându-se sub apele lacului de
Comuna Eșelnița, Mehedinți () [Corola-website/Science/301604_a_302933]
-
altfel, în această perioadă, biserica românească din scaunele săsești rămăsese sub jurisdicția vlădicului Simion, însă Racovița fiind subordonată parțial și organelor administrative comitatense, ale comitatului Alba, este posibil să nu fi beneficiat de acest regim. [[Fișier:ȘcoalaGrănicereascăRacovița.jpg|Fosta școală grănicerească|200px|left|thumb]] [[Fișier:RO SB Racovita schoolhouse.JPG|Actuala școală, cu clasele I-VIII|200px|right|thumb]] În contextul în care românii din [[Transilvania]] au fost considerați ca națiune „"tolerată"“ secole întregi, neavând dreptul la învățătură, primele forme de
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
ca "Răscoala de la Dobra". Pe la 1744, aici a predicat călugarul ortodox Visarion Sarai, trimis de mitropolitul ortodox de la Karloviț, făcand agitații publice împotriva unirii biserici ortodoxe din Ardeal cu Roma. Spre sfârșitul secolului XVIII a făcut parte din regiunea militară grănicerească, locuitorii având o serie de privilegii în schimbul serviciului militar prestat în folosul monarhiei habsburgice. Românii din Dobra făceau parte din Regimentul I român de graniță, în localitate existând o subunitate de cavalerie (husari). Fosta cazarmă a fost transformată mai târziu
Dobra, Hunedoara () [Corola-website/Science/300546_a_301875]
-
al XVIII-lea, satul se desprinde din sfera marii proprietăți private feudale și este înglobat fiscului austriac. Reformele tereziene și iosefine aduc cu sine zorii emancipării din iobăgie. După 1762, cea mai mare parte a satului se înscrie în contingentul grăniceresc, la Compania limitanensă de la Răcăștia, dobândind în schimb eliberarea din servituțile feudale. Semnele modernizatoare ale veacului al XIX-lea își vor fi pus amprenta și asupra Mânerăului. După Revoluția de la 1848-1849, ultimii iobagi de aici își dobândesc libertatea. Grănicerul Ilie
Mănerău, Hunedoara () [Corola-website/Science/300553_a_301882]
-
catolicii din Ilia își primesc înapoi biserică după 100 de ani, iar românii ortodocși sunt și mai oropsiți. Apare totuși o rază de speranță, datorită patentei imperiale a lui Iosif al II-lea care a acceptat înrolarea iobagilor în regimentele grănicerești și eliberarea acestora din iobăgie, scutirea de dârî și dijme. Rezultatul acestei patente a fo răscoală de la 1784, condusă de Horea, Cloșca și Crișan. Și în Ilia țăranii români și secui s-au răsculat sub conducerea lui Iosif Buda și
Ilia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300551_a_301880]
-
Poiana Sărată (în maghiară "Sósmező" sau "Soósmező", în germană "Salzfelden") este un sat în comuna Oituz din județul Bacău, Transilvania, România. La începutul secolului al XIX-lea (1821) se propunea împăratului Francisc (Franz) I (1792-1835) întemeierea unui sat grăniceresc la importanta vamă a Oituzului de către baronul colonel Pulzer de la serviciul geografic maghiar care în anul 1821 cartase zona pentru întocmirea unei hărți. Găsind regiunea prielnică pentru așezarea acestui sat, împăratul Franz emite un ordin în cancelaria imperială de la Viena
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
camuflaj” din pădurea seculară dintre Munții Călimani și Munții Bârgăului. În perioada ocupației române, existau „băi de aur” sub muntele Bistriciorul, fapt atestat de uneltele de tip român găsite în galeriile stăvechi. Bistrița-Bârgăului a făcut parte din cele 44 așezări grănicerești ale Imperiului Austro-ungar, din zona Năsăudului și Bistriței. Bărbații satelor au devenit grăniceri și făceau instrucție pentru serviciul de frontieră printr-o disciplină severă. Ei aveau pușcă acasă, ținută militară era alcătuită din hainele de acasa peste care purtau sumane
Bistrița Bârgăului, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300865_a_302194]
-
Rebrișoara. Tradiția vorbește de existența unui grup de locuințe sub dealul „Gruiu” unde erau așezate mai multe familii de ruși care au fost nimicite, înainte de 1848 de o alunecare de teren. După desființarea graniței militare, localitatea beneficiază, împreună cu celelalte sate grănicerești pentru susținerea socială și culturală a membrilor comunității. La 1900 era un număr de 619 case cu un număr de 3.095 locuitori dintre care 3.046 români și 42 evrei. În 1930, Rebrișoara avea o populație de 4.129
Rebrișoara, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300888_a_302217]
-
confirmat în mare parte de răzmeritele din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, precum și în discursul grănicerilor atât în timpul militarizării cât și după. Militarizarea Văii Rodnei (1761-1764) a reprezentat pentru populația românească de pe teritoriul cuprins în raza regimentului grăniceresc, un act cu multiplă însemnătate, determinând schimbări majore atât în plan socio-politic cât și la nivelul sensibilității colective. Regimentul al II-lea năsăudean este una dintre unitățile confiniare înființate în a II-a jumătate a secolului al XVIII-lea pe
Telciu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300899_a_302228]
-
colective. Regimentul al II-lea năsăudean este una dintre unitățile confiniare înființate în a II-a jumătate a secolului al XVIII-lea pe teritoriul Transilvaniei și Banatului având recruți din rândul populației localnice, fiind prelungirea și completarea sirului de formațiuni grănicerești organizate anterior la frontiera de sud și sud-est a Imperiului Habsburgic. Telciu era sediul companiei a X-a ce cuprinde grăniceri din Hordou, Bichigiu și Romuli. Opoziția inițială a localnicilor a culminat cu revoltă din mai 1763 de la Salva când
Telciu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300899_a_302228]