1,968 matches
-
așezat pe garda trăgaciului îi dădeau un sentiment de siguranță. Se aplecă să ridice o piatră de jos, pe care o aruncă apoi cu putere în peșteră. Cu urechile ciulite, ascultă sunetul provocat de aceasta în timp ce se rostogolea pe pardoseala grotei. Trecuseră deja câteva minute și nu se întâmpla nimic. Mai aruncase câteva pietre, în speranța că va stârni bestia, dar fără rezultat. Ce se petrecuse acolo cât timp fusese plecat, ieșise arătarea din peșteră și plecase? Oare Vlad avusese dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
că suprafața acestuia era verticală. Valuri întunecate se agitau înăuntru, încercând să iasă în exterior. De îndată însă ce dădeau de lumina soarelui, se retrăgeau înapoi. Se mai liniști puțin, prinzând curaj. Deși tot nu pricepuse ce se petrece în grota aceea, înțelesese că animalul sau orice altceva era acolo, nu putea ieși afară, ceva îl împiedica s-o facă. Foarte bine, asta nu putea decât să îl bucure. Era în avantajul său. Se dădu jos din mașină, apropiindu-se de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Astrul zilei coborâse dincolo de orizont. Doar o geană de lumină roșiatică mai cădea asupra intrării în peșteră. Simțea cum groaza îl cuprinde din cap până-n vârful dege telor de la picioare. Era singur acolo, cu bestia descătușată. Cu ochii pe gura grotei, căută pe pipăite cheia de contact pe care nu reușea să o răsucească. În sfârșit, motorul tuși scurt și se puse în mișcare. Ușurat, băgă în viteză și eliberă ambreiajul. Mașina porni brusc, dar nu apucă să parcurgă mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să se prelingă un abur subțire. Privea încremenit ceața care ieșea afară, incapabil să schițeze vreun gest. Un gând straniu îi încolți în minte. Se așteptase să vadă vălătuci negri ieșind din peșteră, însă fumul își schimbase culoarea. Intrarea în grotă nu se mai vedea, de acum pâcla se adunase în fața ei, ca și cum ar fi încercat să cerceteze împrejurimile. Era o sferă întunecată, mult mai înaltă decât mașina care începu să se apropie repede de el. Grăbit, ridică geamul portierei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
din cap apropiindu-se de masa din colț pe care se afla cafeaua. Își aprinse o țigară, după care rămase tăcut. Te ascult! spuse Mihailovici după câteva clipe în care îl lăsase să savureze cafeaua. Povestește ce ai făcut la grota de pe platou, vreau să știu fiecare detaliu! Boris îi relată cu lux de amănunte aventura sa, insistând asupra faptului că, pe parcursul zilei, bestia nu putea ieși afară din peșteră, lumina soarelui o ținea prizonieră în subteran. Sublinie și groaza pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
platou, chiar lângă intrarea în peșteră. Îl armăm și tragem cablul de acționare de la distanță. Toate acestea le facem la lumina zilei, ca să nu ne deranjeze duhul. Apoi, nu mai trebuie decât să așteptăm căderea serii ca să iasă bestia din grotă. Cineva va trebui să aștepte acolo, ca să observe când intră arătarea în capcană și să închidă imediat capacul după ea. Simplu, nu-i așa? Hm, foarte simplu la prima vedere, mormăi Vlad, dând din cap. Mai este însă un detaliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în adânc și era gata să iasă din nou la vânătoare. Deși nu îi oferea nici un adăpost, se trase instinctiv înapoi în interiorul containerului. Niciodată nu se simțise atât de neputincios și înfricoșat. Firișoare subțiri de ceață deja se prelingeau din grotă. Deocamdată rămâneau în dreptul intrării, dar negura se îngroșa în fiecare clipă. Cristian se retrăgea tot mai în spate, până ce ajunse la peretele metalic de care se lipi cu tot trupul. Acum, vâlva era ieșită cu totul din peșteră. Se adunase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
desenarea obsesivă a motivelor florale coincidea cu evoluția bolii. CÎnd i-am arătat doctorului Petrović desenul, mi-a confirmat, vizibil surprins, că sarcomul din pîntecele tatălui meu arătase Întocmai. Și că eflorescența durase ani de zile. LEGENDA ADORMIȚILOR Rămaseră În grotă trei sute de ani la care se mai adăugară nouă Coranul, XVIII, 25 1. Zăceau cu fața-n sus pe velința scorțoasă și jilavă, răpănoasă de atîta terciuială și zvîrcoleală a trupurilor, iar pe alocuri, unde părul de cămilă se rosese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
velința se subțiase, acolo unde piatra stîncii o bătucise de atîta somn Împovărător, de atîta Încremeneală a trupurilor, ori cînd mai palpitase lutul trupului, cînd mai fojgăiseră oasele, căci velința putredă și rugoasă se mîncase de la duritatea diamantină a stîncii grotei. Zăceau cu fața-n sus În tihna tihnită a adormiților, iar zvîcnirea membrelor În bezna vremilor muruise velința jilavă de sub ei, mușcînd urzeala părului de cămilă, care se mîncase temeinic, așa cum doar apa sapă În piatra dură. Zăceau cu fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cu al său cîine, Kitmir. Sub pleoapele plumbuite, Îngreunate de oda somnului, sub pleoapele lor aghesmuite cu balsam și cucuta visului, nu se Întrezărea semiluna verzuie a ochilor pieriți, căci bezna era deplină, bezna jilavă a timpului, negura veșnică a grotei. De pe ziduri și din bolta peșterii se prelingea apa veșniciei, susurînd lin pe vîna stîncii, precum sîngele În venele adormiților, iar uneori stropii cădeau pe trupurile lor trudite, pe chipurile lor Încremenite, rîurind printre ridurile frunții Înspre scoica urechii ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
plumbul somnului și de catranul beznei, zăceau neclintiți, privind În bezna lăuntrică, În bezna vremii veșnice care le Împietrise inimile adormite, care le oprise respirația și contracția plămînilor, care le Înghețase susurul sîngelui În vene. Numai că, dăinuind În jilăveala grotei și În tihneala trupului, Înfundați În cenușa uitării și În vîltoarea vedeniilor, lor le creștea părul, ca și barba, ca și puful de pe trup și de la subsuori, iar pe nevăzute, așa cum doar apa zidește și năruie pe nevăzute, noaptea le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mai tînăr, cel care avea trandafirul În inimă și care zăcea Între păstorul Ioan și prietenul său, Malhus, se va deștepta primul, dintr-odată, ca pălit de adierea timpului și a cugetului. Mai Întîi va auzi susurul apei din bolta grotei, mai Întîi va simți ghimpele din inima sa. Scăldat În tihnă, cugetul său de adormit trudnic, cugetul său cufundat În bezna jilavă a grotei nu se putea dezmetici numaidecît, căci trupul i se vlăguise de atîta tihneală, iar sufletul Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ca pălit de adierea timpului și a cugetului. Mai Întîi va auzi susurul apei din bolta grotei, mai Întîi va simți ghimpele din inima sa. Scăldat În tihnă, cugetul său de adormit trudnic, cugetul său cufundat În bezna jilavă a grotei nu se putea dezmetici numaidecît, căci trupul i se vlăguise de atîta tihneală, iar sufletul Îi era bîntuit de vedenii. Chemă În sinea sa numele Domnului și chemă În sinea sa și dulcele nume al Priskăi, retrăind poate cele petrecute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Îndeajuns să-i miște mădularele sleite, și se Înfiora de gîndurile sale, de cum răsucea firul amintirilor, care-i redeșteptau toate cele petrecute Înaintea acelui somn. 5. Și văzu lucirea făcliei care, aidoma unui astru, ardea deasupra capetelor lor, sub bolta grotei, și-și aminti freamătul mulțimii care se Îmbulzea să-i vadă, apoi tăcerea care se așternuse pentru o clipă, cînd Ioan, cuviosul păstor, Își va ridica mîinile spre cer, chemînd numele Domnului, ca apoi iar să se stîrnească zarva. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
șoptindu-și rugăciuni, fiindcă mulțimea avea să se Întoarcă, era dusă să-i Întîmpine pe legionarii lui Decie, ori poate să mai dreagă ceva pe la cuștile cu fiare sălbatice, deși cîțiva dintre ei rămăseseră, totuși, de strajă, la intrarea În grotă, cît durau pregătirile hecatombei, la care mulțimea, gloata păgînilor, avea curînd să se desfete. 6. Și iar veniră cu torțe, care luminau altcumva grota, parcă mai sfredelitor, veniră cu cîntări și psalmi; copiii purtau făclii și icoane, iar peștera vuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pe la cuștile cu fiare sălbatice, deși cîțiva dintre ei rămăseseră, totuși, de strajă, la intrarea În grotă, cît durau pregătirile hecatombei, la care mulțimea, gloata păgînilor, avea curînd să se desfete. 6. Și iar veniră cu torțe, care luminau altcumva grota, parcă mai sfredelitor, veniră cu cîntări și psalmi; copiii purtau făclii și icoane, iar peștera vuia de cîntările lor pioase, de rugăciunile lor, răsunau vocile preoților, glasurile copiilor, ale băieților Îmbrăcați În alb, aidoma unui cor de Îngeri. De Îndată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
parcă mai sfredelitor, veniră cu cîntări și psalmi; copiii purtau făclii și icoane, iar peștera vuia de cîntările lor pioase, de rugăciunile lor, răsunau vocile preoților, glasurile copiilor, ale băieților Îmbrăcați În alb, aidoma unui cor de Îngeri. De Îndată grota se va Împînzi cu fumul torțelor și de mireasma tămîii, toți cîntau Într-un glas Întru slava Domnului, preoți, copii și ei trei, Dionisie, Malhus și cuviosul păstor Ioan, cîntau Într-o simțire psalmi Întru slava lui IIisus Nazarineanul, Făcătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
7. Apoi, din mulțime, se vor desprinde cîțiva tineri vînjoși, care se vor Înclina În fața lor făcîndu-și semnul crucii, apoi le vor săruta picioarele și mîinile, după care, toți deodată, se vor ridica sprinten pornind-o cu ei prin găvanele grotei, purtîndu-i cu mare grijă, ca pe niște odoare, abia atingîndu-i cu umerii lor puternici, În vreme ce mulțimea le lumina pașii și calea, cîntînd laolaltă Întru Slava Domnului. În frunte Îl purtau pe Ioan, cuviosul păstor; cu mîinile Împreunate a rugă Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Luna, de unde erau chemați de sufletele strămoșilor, iar umbletul lor era chemarea sîngelui, chemarea vremilor, de aceea el nu s-ar fi Încumetat să scoată un sunet, căci i-ar fi putut trezi pe păgînii somnolenți, pe lunaticii adunați În grotă ca să-și slăvească zeitățile păgîne, căci, de bună seamă, afară era lună plină. 8. Nu s-ar fi Încumetat să scoată un sunet, În afară de rugăciunea pe care-o Îngîna Întruna În sinea sa, abia mișcîndu-și buzele uscate, căci se temea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
În sinea sa, abia mișcîndu-și buzele uscate, căci se temea că el Însuși s-ar fi putut trezi din vraja lunatică, Încît toți s-ar fi prăvălit În adîncurile neguroase pe deasupra cărora bîjbîiau acum purtătorii săi cu tălpile goale În grota jilavă, luminată de scînteieri vîscoase; glasul său -, deșteptarea sa -, i-ar fi tras pe toți În bezna hăului pe deasupra cărora Îl purtau ei pe umeri, tot mai pieziș și mai sus, așa că toți ar fi pierit la grozăvia trezirii, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
era nici băiatul și nici Kitmir, căci băiatul rămăsese În fundătură, ca să-i lase pe cei care-i purtau pe cei trei, adică pe Ioan, pe Malhus și pe el, Dionisie, care rămăsese cu privirea abătută spre galeria Îngustă a grotei, așteptînd parcă să-i vină rîndul ținîndu-l În brațe pe Kitmir cel cu ochi brumării. 9. Dinspre fundătură venea o lumină pîlpîitoare, cea din străfundul galeriei, mai degrabă presimțită, iar cea din fața sa, tot mai sfredelitoare, care răzbătea printre dinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pe care i-o spusese Ioan, cuviosul păstor, În primul său vis sau poate În prima sa trezie, că trecerea fusese lărgită, sau cel puțin așa i se părea lui acum, Încît putea vedea de după umerii purtătorilor săi că stînca grotei fusese netezită, caninii fățuiți la vîrfuri, lustruiți, strălucitori, de un alb cristalin ca sarea, pe alocuri cu grunji ruginii. Oare și ăsta fusese tot vis? Ologii care Începură să se miște printre picioarele lor, să fojgăiască precum viermii, le sărutau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și scîrnă de om păgîn. Ca acum, iată, toate acele scrijelituri nerușinate, ca și capetele acelea de măgar, să fie șterse, deși se mai vedeau pe piatră urme proaspete de răzuială, duhoarea scîrnei se dusese, curățiseră locul; acum pe stînca grotei ardeau făclii, izul văpăii se strecurase printre crăpături, bolta era Încărcată cu flori și cununi de laur, cu icoane Înrămate În aur, iar pe jos era Întins un covor de flori pe care călcau tălpile goale ale purtătorilor săi, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
era cu siguranță lumina zilei lui Dumnezeu, căci aceea fusese cu siguranță lumina senină a cerului ori poate mîntuirea lui; dar dacă o fi tot vis? Străluminarea de care-și ferea ochii pînă n-avea să iasă cu totul din grotă, legănat ca-ntr-o barcă pe umerii robuști ai purtătorilor săi, care Îl va inunda ca o apă, Îi va scălda sufletul În limpezimea albastră, văluroasă, ca În apa botezului, pînă la gît, amețindu-l cu o blîndă desfătare care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care oricum răzbate prin pleoapele oblonite, lumina care, aidoma unei rumene văpăi, se strecoară prin Împletitura deasă a genelor, care se vîră sub porii trupului, lumina zilei care se simte cu fiece părticică a trupului ivit din bezna rece a grotei, lumina caldă și blîndă, lumina dătătoare de viață a zilei lui Dumnezeu! Dar vai, dacă era tot vis? Oare rumeneala ce-i intrase deodată În sînge, invadîndu-i trupul și inima care acum tresăltau, oare sîngele cald și năvalnic, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]