1,078 matches
-
Poemele trupești, cu manifestări afective bântuite de trecut. În momentul publicării, Salomeea, poem în opt părți, cu fragmente dialogate, a părut unora isprava unui excentric. Asta și urmărea autorul: să șocheze. Liniile grave se clatină, făcând ca tragicul să cedeze grotescului, artificialului ori parodicului; se ajunge la Galgenhumor - la „umorul de spânzurătoare”. Pare limpede că Herodiada lui Mallarmé a dictat împărțirea în cântece, inclusiv apelul la secvențe dialogate. Propensiunea spre grotesc stă însă și sub influența Salomeei lui Jules Laforgue, de unde
MANIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
șocheze. Liniile grave se clatină, făcând ca tragicul să cedeze grotescului, artificialului ori parodicului; se ajunge la Galgenhumor - la „umorul de spânzurătoare”. Pare limpede că Herodiada lui Mallarmé a dictat împărțirea în cântece, inclusiv apelul la secvențe dialogate. Propensiunea spre grotesc stă însă și sub influența Salomeei lui Jules Laforgue, de unde resorturi funambulești, tentația de a descompune un profil, o scenă consacrată, pentru a le reface apoi parodic. De la autorul Moralităților legendare provine ideea subtitrării, încât modelul Hamlet sau urmările pietății
MANIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
asupra consecințelor morbide ale acesteia cu o minuțiozitate care ar eșua în cinism dacă nu ar fi susținută de o pasionalitate explozivă și molipsitoare, I. „deconstruiește” metodic întreaga mitologie naționalistă românească, fie aceasta înnobilată de spiritualitatea interbelică, fie deformată până la grotesc de dictatura ceaușistă a anilor ’70 și ’80. Românul este un „european neformat”, „frate cu lâncezeala, cu docilitatea și cu dezordinea”, a cărui neclintire în fața istoriei nu este decât semnul întunecat al unui somn de piatră; figurile exemplare ale istoriei
IORDACHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287599_a_288928]
-
Accentele de sarcasm din nuvelele lui I. (Funeralii naționale, 1937, cu o reeditare în 1969 - Noapte de cloroform) sunt emise pe un ton aparent neutru, cumpănit. Ironia secretă colorează satiric o proză unde tocmai falsa distanțare a naratorului imprimă eficiență grotescului. Un grotesc vizând, în Comitet de ajutorare, lipsa de omenie a celor înstăriți, care își ascund nepăsarea egoistă față de cei aflați în nevoie (șomerii, în speță) sub fățarnice motivații, sau, în Proprietarul, comportamentul maniacal al unui „proprietar” de provincie, terorizat
IORDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287598_a_288927]
-
Printre teancuri de hârtii, zmângălite cu șiruri de cifre seci sau înțesate de formule sleite prin (ab)uz inept, antipersonajele lui Mihai Ispirescu mișună, se agită, se isterizează în plin nonsens. Suflete moarte, acești ipochimeni ce se vânzolesc într-un grotesc în care nuanța bufă (se face că) disimulează arbitrarul terorizant apar ca niște marionete ale absurdului. Caricaturi, dar exersându-și cu vigoare malignă și un aberant spirit de inițiativă plusul de gogomănie, mărunții birocrați (Boiangiu, din Trăsura la scară, Berzea
ISPIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287628_a_288957]
-
o tehnică în genere deformatoare, de ascendență expresionistă, ce exploatează vecinătățile puternic contrastante de obiecte și stări.” Aceleiași tehnici i se subsumează proza poetică din Piața cerului (1986), subintitulată cu ironie „jurnal de bucătărie”. Emblema discursului, mizând în continuare pe grotesc, ar putea fi imaginea mașinii de scris „pe masa de bucătărie, printre coji de ouă și de cartofi”, ce trimite încă o dată la distanța uriașă dintre visul creatorului de poezie și platitudinea vieții de zi cu zi. Volumul Cântece (1989
IUGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287642_a_288971]
-
credibil, dar contradictoriu: Maria Popescu are vocația sacrificiului, e exponenta unei etici inflexibile, atitudine care o îndepărtează de semeni, dar nu aplică aceleași principii când se judecă pe sine, fiind dispusă la autojustificări degradante și la improvizații în propria existență. Grotescul unor scene e salvat de finețea descrierii și a portretizării. Scrierea jurnalului (publicat în a doua parte a romanului) trebuia să însemne o revanșă pentru nereușita în viață a eroinei. Ea distruge, astfel, mental și virtual, toate structurile relaționale (inclusiv
GAVRIL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287179_a_288508]
-
noi de perspectivă. Eroii lui Ibsen și Cehov se întâlnesc în tipare de vorbire și de comportament caragialiene, situații shakespeariene colorează straniu drame flaubertiene, comedii caragialiene sunt recompuse pe alte trame conflictuale. Insistența cade pe ceea ce s-ar putea numi grotescul intertextualității: Nora lui Ibsen devine nepoata unchiului Vania al lui Cehov și conversează cu Zoe a lui Caragiale. Uneori cadrul temporal este răvășit prin aducerea acțiunii în contemporaneitate. De fapt, piesele lui G. sunt niște parabole „răvășite”. Ele se pot
GARBEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287166_a_288495]
-
Comoara de pe Rarău și, mai târziu, în Stejarul din Borzești, Aliuță, Poveste de Crăciun) pastorala se întretaie cu legenda, iar basmul cu melodrama. Preluând, până la pastișă, subiecte de la Gh. Asachi, autorul brodează niște lamentuoase povești de dragoste, supralicitând, până aproape de grotesc, tot ceea ce ține de afecte, într-o desuetă orchestrație de procedee (mister, răpiri, travestiri, antiteze ș.a.). Ca și nuvela istorică, nuvela sentimentală (Șanta, Ura din copilărie) ține de partea caducă a operei lui G. O melodramă derizorie, Privighitoarea Socolei, amintind
GANE-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287162_a_288491]
-
a unor lumi depărtate (A. Kușniewicz). La acestea se adaugă evidențierea câtorva trăsături ale balcanismului literar: cultivarea derizoriului cu funcție dezintegratoare și finalitate peiorativă și dimensiunea spirituală, contemplativ-estetică, în amândouă găsindu-și sursele mai multe însușiri ale corinticului (mitizare-demitizare, ironia, grotescul, ludicul, alegoria, parabola și creația conștientă de sine). Cu unele similitudini în problematică și alcătuire, cartea Scriitori polonezi (secolul XX), apărută în 2002, mărește numărul creatorilor contemporani polonezi cunoscuți în România. Contrar așteptărilor, G. își oprește atenția asupra câte unei
GEAMBASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287208_a_288537]
-
ură patologică față de mamă, Zoe - mama vitregă care iubește cu pasiune alt bărbat ș.a.m.d. Septima. Câinii (1902), dramă cu intenții satirice, face din aceeași tagmă a politicienilor, împărțită în „dulăi, potăi, javre”, obiectul unei critici virulente, „sarcasmul, șarja, grotescul fiind fructificate în creionarea unei faune politice care îi prevestește pe T. Mușatescu, G. M. Zamfirescu, M. Sebastian” (Doina Modola). O altă dramă, A zecea. I.N.R.I. (1904), scrisă în versuri, urmărește câteva episoade din viața lui Iisus Hristos. Perspectiva abordată
LECCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287764_a_289093]
-
și impresii”, ca în volumul Trotuarul Bucureștiului (1896), unde anomaliile „sistemei” politice, administrative, felurite obiceiuri și năravuri, specimene variate (cămătarul, lingușitorul, ipohondrul ș.a.m.d.) sunt surprinse cu agerime și zugrăvite în trăsături apăsate, care pun mai bine în relief grotescul, uneori evidențiat prin numele personajului. Viața în provincie e o adevărată schiță, creionând automatismele, tabieturile, toropeala, plictisul existenței dintr-un târg de provincie. Danțuri vechi, danțuri noi este o meditație asupra vremelniciei, sub semnul unei resemnări senine din care nu
ROSETTI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289375_a_290704]
-
și al caracterelor (lumea teatrului, a filmului și a televiziunii), ca în Vărul șarpelui cu clopoței (1978), umorul cu conotații religioase și politice, ca în proza din Audiență în cer (1983) sau din Cercul virtuos (1986), umorul negru, autoironia, satira, grotescul dau naștere unei proze cu implicații uneori profunde. Schițele din Pastile contra prostiei înregistrează situații comice, aceeași idee fiind reluată în romanul Întrerupătorul (1991), unde un director de întreprindere recurge la pastilele doctorului Pap Esculap pentru a-i „vindeca” pe
SALEM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289448_a_290777]
-
Cinci, cinci și jumătate, un bătrânel cam zurliu care folosește umplerea buteliilor ca modalitate de seducție în Ca de fiecare dată -, ele se desfășoară după o logică a detaliului rebel și acaparant, ce destramă iluzia realistă și împinge epicul către grotesc și monstruos: „Amănuntele se substituiau întregului, încet, încet, mintea îi lucra meticulos ca un animal care-și mestecă prada” (Proză cu amănuntul). Mai puțin distilată estetic este piesa de teatru Nuntă la parter (2003), o parabolă a universului concentraționar coagulată
LUNGU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287919_a_289248]
-
sistematică a subiectului: autorul încearcă o așezare teoretică a problemei (ridicolul e privit ca un „fel de a fi”, dar și ca o „experiență estetică” particulară), schițează o evoluție din Antichitate până în romantism și distinge ridicolul de categoriile conexe (absurdul, grotescul, sublimul ș.a.). Cel mai reușit text rămâne însă Despre calitatea umană (2000): având în centru figura lui Ulise, împletește analiza textelor homerice cu „filarea” posterității personajului (la James Joyce, Jean Giraudoux sau Eyvind Johnson, de pildă), comparatismul cu problematizarea etică
STEF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289897_a_291226]
-
trascău” cu notabilitățile rurale, în timp ce țara, bântuită de „zauru-balauru”, e izbăvită de o cătană slobozită de la oaste, Gheorghe din Boiabârz (numele pare coborât din Țiganiada lui Budai-Deleanu), care devine astfel, prin „remitizare ironică” (Ion Vartic), noul sfânt. Sunt valorificate eroi-comicul grotesc, situațiile hilare, savuroase, susținute de o oralitate neaoș arhaică. Socotit al patrulea baladist al Cercului Literar la apariția Străzii care urcă la cer (în echivalență proprie, Himmelsberggasse sau La Rue qui monte au ciel), S. se deosebește însă de tonul
STANCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289857_a_291186]
-
-și depăși egoismele, predispuse în consecință să plonjeze în imaginar, să nutrească bovarisme. Contraponderea banalului e, în această lume, insolitul exprimat în acte de violență, în crime enigmatice. Inserția în obișnuit a senzaționalului, în real a misterului devine compatibilă cu grotescul, dar și cu deschiderea spre parabolă. Se pot stabili convergențe cu unele romane ale lui Nicolae Breban. În Oameni singuri (1968), de pildă, moartea suspectă a unei bătrâne, însingurată sufletește, tulbură adânc viețile celor din jur. Mânați de imboldul de
STIRBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289936_a_291265]
-
de Jean Sarment, de Jacques Deval și mai ales de Marcel Achard” - cum opina N. Carandino -, atractivă prin excelența meșteșugului și strălucirea replicilor. Reprezentată la jumătatea anilor ’50, Patriotica română e o comedie satirică de omniprezentă virulență, cu recurs la grotesc, la sarcasm și, lucru rar în creația dramaturgului, fără accente de înduioșare și „cumsecădenie duioasă”. Sunt puse în scenă conflicte legate de corupția pe scară mare în mediile ministeriale și politicianiste interbelice. Oarecum comparabilă cu Ultima oră a lui M.
STEFANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289908_a_291237]
-
fără nici o justificare în context, apar din neant, execută sumar un ritual în pustiu și apoi se dizolvă într-un colectivism fără speranță. Individul se repetă, identitatea lui piere înghițită de fiara multiplicării, amorful se insinuează și înflorește pînă la grotesc. Fără crispări de coșmar, așa cum pot fi ele citite în imageria apocaliptică, dar și fără lejeritatea voioasă a eposului folcloric, aceste scenarii curg dinspre Eden spre Istorie și developează traseul entropic de la Creație la creatură. Cu tușa ei fermă, atentă
Artiști în penumbră by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14958_a_16283]
-
o zonă a mediocrității culturale, mută în registrele comic și ridicol chiar cele mai puțin vesele situații. Piesa este o dramă în fond, prezentată într-un înșelător înveliș al contemplării amuzate sau al maximizării, ceea ce face comicul monstruos și melodramaticul grotesc. Cariera scenică a lucrării este remarcabilă. Un al doilea triptic dramatic, numit de autor Trilogia Renașterii, include piesele Borgia (1936), Nunta din Perugia (1947) și Michelangelo (1948). Tema generală este tentativa eroilor de a se desprinde din vremuri și dintr-
KIRIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287715_a_289044]
-
își metamorfozează frustrările în ludic, susține multiple roluri, precum „sluta femeie cu măturoiul după ea”, care curăță tot ce poate, și scenă, și spectatori, dispărând în cele din urmă „în mâneca dramaturgului” (Figuranta). Într-o manieră ironică ce tinde spre grotesc și absurd, Picasso e imaginat a-și alege modelele asemenea unui zeu atotputernic și rău: „Văzu trei domnișoare / ce vreascuri-brațe aveau / ouă de papagali / năsucurile lor cloceau // Mulțumit de așa înzestrări ale naturii / le luă sub braț / pentru câteva schițe
SPATARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289810_a_291139]
-
semnele bogăției acumulate prin fărădelegi. Prin integrarea acestora în spectacolul de epocă, prin imaginarea unora din „ciocoii noi” în situații vrednice de Frumoșii nebuni ai marilor orașe, cartea lui Fănuș Neagu, romanul compune o amplă frescă a cărei dominantă e grotescul. Activitatea de prozator a lui S. a fost precedată de una de cronicar literar și, mai ales, de cronicar dramatic, materializată editorial în Teatru românesc și interpreți contemporani și în Al treilea gong (1973). Culegerea Adevăruri de toată ziua (1987
SARARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289490_a_290819]
-
s-a cuibărit în noi cuvinte moi”. Libertatea se dovedește neputincioasă. Vag bacoviană, tonalitatea unor versuri din Testament (1991) evoluează spre Georg Trakl și Gottfried Benn (nu fără a trece și prin Lucian Blaga), devenind, cu intermitențe, un vehicul al grotescului terifiant. Imaginația edifică un spațiu de coșmar, de lume întoarsă pe dos. Dacă tonul elegiac al unor versuri scrise în țara natală emană dintr-o neputincioasă exasperare a individului și a istoriei, mesajele poemelor ulterioare comunică sentimentul unei damnări inerente
SCHENK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289550_a_290879]
-
spune că esențialul carierei lui scriitoricești s-a desfășurat în anii de dinaintea instaurării regimului totalitar. Un roman oarecum izbutit, deși fără mari pretenții, este Fete bătrâne (1946), cronică a vieții într-un minister, carte amar-satirică, având o dezvoltare ce frizează grotescul, deschizând drumul, într-un fel, unei literaturi care va explora absurdul vieții de birou. „Fetele bătrâne” sunt mai multe tinere funcționare, încă necăsătorite, obsedate de găsirea unei „partide”. Cititorul află că ministerul în care ele lucrează e o instituție cu
SERBAN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289631_a_290960]
-
în fantastic, nici cu scenariul moralizator. Într-un interviu scriitorul afirma că mărcile prozei sale ar fi „culoarea, hiperbola, ritmul, verva și fantezia, accentul patetic”, în altul propunea ca modalități de resuscitare a genului „epica densă până la suspans, umorul până la grotesc, melodramatismul până la lacrimă, fantezia până la fabulos și absurd, gingășia, tandrețea”. Principalele atribute ale cărților lui S. sunt, într-adevăr, fantezia bine temperată, dublată de umor și ironie, oralitatea obținută prin alternarea vocilor narative și utilizarea persoanei a doua singular, precum și
SANTIMBREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289473_a_290802]