492 matches
-
și nu la sfârșitul aventurii sale acest Gosseyn care știa prea puțin despre el însuși. Fosa era păzită de o divizie de venusieni A, dar nimic nu stătea în calea valului redus, dar regulat, al celor care soseau necontenit. Gosseyn hălăduia abătut prin culoarele puternic luminate ale cetății subterane. Imensitatea a ceea ce fusese Baza secretă a Celui Mai Mare Imperiu din sistemul solar îl descumpănea. Niște ascensoare silențioase îl duceau la nivelele superioare, prin săli cu mașini lucitoare dintre care câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
ce-am văzut și ce nu? Iară ochii, să știi, nu vatămă. Și nici păcat nu este să-ți bucuri privirea cu o minune a Domnului Dumnezeu, care nici nu mai e alta la fel pe pământ! ILINCA: Îi fi hălăduind pe pustii locuri, pe unde doar fiarele și jivinele îți pot ieși în cale, nu și minuni de acest fel... SISOE: Ba de minuni de tot felul n-am a mă plânge, numai că nu-s așa de-adevăratelea... ILINCA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
va fi niciodată avansat căpitan de navă. Acest post cu răspundere cere o anumită stăpânire dublată de îndemânarea reală de a conduce oameni. Kane nu era hărăzit cu niciuna din aceste calități. În comparație cu acelea ale superiorului său ierarhic, visele-i hălăduiau ca niște umbre confuze, răzlețe, străvezii, așa cum Kane era ecoul mai fin, mai puțin vibrant, al căpitanului. Dar vai, un "pro" are nevoie de o mare risipă de energie, iar Kane n-avea decât de pe o zi pe alta. Visele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
de frumusețea înghețată și au pornit încet, în timp ce un vânt hain a vălurit o pânză de zăpadă peste tabloul vrăjit. Luna se rostogolește printre apele cerului până se îneacă și rămâne ca o migdală inflamată în gâtul zării. Acum iarna hălăduia prin oraș, cerșind o bucată de amintire din coltucul trecutului. Mâna întinsă era murdară. Trupul, zdrențe de zăpadă zoioasă care zăceau lângă rigole, sub laturile noroaielor zdrumicate de roțile mașinilor, de periile rotative ale gunoierilor, cu iz de ploscă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
blocurile triste cu geamurile zvârcolite de lumina albastră a televizoarelor, bună seara, răspundeau vaporos tufele întunecate de tuia tunse perie, pline de praf, în care se-ascundeau gărgăunii tinerilor din fața laptopuri-lor, cu nimic încurajați de informații, mai prejos decât închipuirile hălăduind prin noapte pe alei, la rendez-vous cu captatorii acestor mizerii umane, gunoierii; bună seara strigau ei veseli, nebuni de veseli, nopții străbătute de partitura în Si violet a visurilor inutile, necreatoare, îmbibate de dorințe și având în vizor doar sexul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
stare crezi că trebuia să-mi modelez pentru a respira această teză? Ai ghicit! Starea acelei gângănii privită de profesori și sentimentul zdrenței ignorate de aceleași auguste priviri. Dar pe atunci noi zburdam pe pagini cu libertatea neîngăduită de magiștri, hălăduiam printre LEGI cu nonșalanța neadmisă de rigorile școlare. La Facerea Lumii noastre, cuvântul lui Dumnezeu a fost: TEZĂ. Dar ce trebuia să scriem habar nu aveam. Încă nu ni se făcuse Lumea și capul nostru era moale. Ca să bolborosim viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și vodca, atrăgând rând pe rând și pe Stoian, Teodor, Chirilă și Halipa. Nu numai mahorca îi dădea de gol, ci și mirosul de rachiu. Invizibilul era limitat. Altă dată, Hugo picta saltul în timp. Și, în costume de elev, hălăduiam pe străzile viitorului, printre clădiri care răsăriseră peste cele mărunte din Brăila, cu 100, 200 de etaje, încât cerul fugise înspăimântat spre un altul, de teamă să nu-i fie spartă oglinda. Gustav o ducea în brațe pe Any Palade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și-au cumpărat pământul pe care acum se află casa și grădina - locul se găsește undeva la poalele unei coline domoale, în margine de Snagov -, suprafața, în întregimea ei, era un peisaj viu, în care coasa nu intrase de mult, hălăduiau meri bătrâni, umbră lângă umbră, caprifoiul înflorea fericit și greu peste buruieni, via urca pe copaci, până spre vârf. Florile, troscotul, pătlagina și mușețelul creșteau la fel de sălbatic spre soarele păsărilor de sus. Dincolo de merii de când lumea, spre margine, alunecând peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
și cât de dragi Îi sunt, mereu! Chiar În spatele său, la două sute de metri, Rică Olaru vedea cu ochii minții pădurea Mavrocordat, mirifica pădure a copilăriei sale, vedea și liniștea aparentă ce domnea În ea, deși știa că Încă mai hălăduiau lupii, iepurii, bursucii și căprioarele. În dreapta era școala la care Învățase un an, școala cu profesorii dragi lui și la care, iarnă-vară, a făcut o navetă grea. Iar spre stânga sa, departe-departe era ... Siretul cu apele lui tulburate și Bacăul
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
avea nimic special de văzut, vasluianul Închise ochii cu gând să prindă un pui de somn, mâine va merge În Piața Roșie și la Kremlin. Somnul nu vine la comandă, vine când vrea el, așa că bărbatul Își trimise gândurile să hălăduiască prin câmpiile și dealurile vieții sale. Constată că nu a fost ușor dar cineva de sus l-a ajutat să caute și să găsească partea frumoasă a fiecărei etape. Terminase cu bine școala, (cinstit este să se spună ... cu foarte
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
cădere, fără nici un regret. mă încredințez ei, ca și cum m-aș lăsa somnului. ca un iadeș ierburile s-au înnegrit toate în așteptarea urletului iernii, ca pe un mire îl așteaptă, înghițindu-și nerăbdarea. iarna, țepoasă ca o blană de lup, hălăduiește în noi cu ochii mijiți. vântul subțire se strecoară în scoica gerului, perla lui cenușie s-o tritureze, s-o scuipe afară ca pe un zer. minți zimțuite de hibernare umplu străzile cu șpanuri murdare, suflete casante se fac zob
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
că se despărțeau de o anumită etapă din viața lor. Erau conștienți că aceste clipe mirifice nu se mai Întorc. Erau... Au făcut poza de final. Am coborât de pe scenă, cu brațele pline de flori. N-am putut să nu hălăduiesc cu gândul la anii mei de liceu. Cu greu Îmi stăpâneam lacrimile. Imaginile se derulau cu repeziciune, ca un râu grăbit să ajungă la matcă. Și nu știu cum... mi-a apărut În fața ochilor ( ca și cum ar fi fost aievea) o imagine ce
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
În timp( oricât ar privi peste umăr), un timp lipsit de probleme majore, de griji față de ziua de mâine. Erau... Au făcut poza de final. Emoțiile m au cuprins și pe mine și Încercam cu greu sămi stăpânesc lacrimile. Gândul hălăduia Într-un alt moment al existenței, Într-o altă poveste de proaspăt absolvent de liceu. Alte vremuri, alte posibilități, alte greutăți, alte bucurii și vise ce nu cunoșteau hotare... “Când soarele va coborî peste crestele Înaltului entuziasm, când umbrele serii
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
De culoare albastru Închis, cărnoase, ușor acrișoare, prunele mi-au făcut cu ochiul. Am cules câteva mai coapte și le-am mâncat mai apoi, la umbra unui măr, stând pe o grămăjoară de iarbă cosită. Doamne! Pe unde n-am hălăduit cu gândul! Câte amintiri nu m-au copleșit. Privind merele verzi roșietice, n-am putut să nu-mi amintesc de Adam și Eva, de neprihănirea lor până au fost ispitiți să muște din aceste 180 poame Înterzise, de alungarea lor
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
multe rele Întunericul din cerul gurii este un semn veninos; moliile rod și-n os, mai ales când sunt ale urii. Invidia-i fată bătrână mereu la pândă, încât pe ndelete ne strânge de gât cu propria noastră mână. Răul hălăduie și nu-i ajunge cu câte blesteme se ncarcă; vine un timp când răbdarea înțarcă și, ca un țap, remușcarea împunge. Pocăința, credința de mai apoi, cheamă noile ploi să spele ale slăbiciunilor noastre rele ce-au răvășit frumusețea din
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
și am pornit așa într-o doară pe malul pârâului în sus. Nu ne grăbeam. La plecare, nu ni s-a spus când să ne întoarcem. Așa că de mâncare aveam, rachiu aveam, nu trebuia să facem nimic altceva decât să hălăduim prin pădure, strigând din când în când: „Măi Traistă, unde ești? Vino încoace!” Se făcuse de chindie, iar noi eram deja răgușiți și de Traistă al nostru nici pomeneală. Pădurea se rărea, semn că suntem în marginea ei. Se vedea
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
unei baterii de artilerie trimisă spre un obiectiv insuficient de clar pentru el... „Să asigure flancul drept al diviziei”... S-au apucat să mănânce. Mestecau uitați de ei. Privirea le rămânea fixată în jarul din fața lor... Oare pe unde le hălăduiau gândurile? Poate spre cei dragi rămași acasă sau cine știe ce șirag de amintiri le bântuiau sufletele... Ninsoarea a început să se rărească, până ce, în cele din urmă, s-a oprit de tot. Abia atunci s-a văzut cum unii purtau pe
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ocazie de a-mi schimba unul din vechile tipare comportamentale. Și, m-am gândit iritată, m-am săturat să aud răsunându-mi în creier vocea decorporalizată a lui Josephine făcându-mi tot felul de reproșuri. Și așa am continuat să hălăduim, trecând pe lângă un șir de bistrouri intime, cu lumini difuze. Chris le-a respins pe toate zicând: — Dar nu e puțin cam...? Am început să-mi pierd buna dispoziție și, cu fiecare dezamăgire, frazele mi-au devenit din ce în ce mai scurte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
de ce nu primisem nimic? 63tc "63" Când am ajuns afară, în seara călduță, dintr-odată Chris a părut că mă observă din nou. Și-a petrecut brațul în jurul umerilor mei cu un gest firesc, amical, și așa am continuat să hălăduim pe străzi. Nu mă puteam împiedica să fiu fericită. Poate că totuși Chris mă plăcea. —Cum ai venit în oraș? m-a întrebat el. — Cu trenul. Te duc eu cu mașina. Bucuria mi-a încălzit sufletul. Mi-au plăcut cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
om care și-a găsit sălaș în acel loc ar fi fost un călugăr. Ceea ce înseamnă că avem de- a face cu un timp istoric mai apropiat de Evul Mediu. Poate chiar cu începuturile acestuia, când nu numai prin Franța hălăduiau mulți asemenea iubitori de singurătate și de rugăciune. Amadour cică îl chema pe acel călugăr. De aici pornind, oamenilor nu le-a fost deloc greu să dea nume locului, apoi așezării. Ei au dat și stâncii numele omului și i-
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
și nu la sfârșitul aventurii sale acest Gosseyn care știa prea puțin despre el însuși. Fosa era păzită de o divizie de venusieni A, dar nimic nu stătea în calea valului redus, dar regulat, al celor care soseau necontenit. Gosseyn hălăduia abătut prin culoarele puternic luminate ale cetății subterane. Imensitatea a ceea ce fusese Baza secretă a Celui Mai Mare Imperiu din sistemul solar îl descumpănea. Niște ascensoare silențioase îl duceau la nivelele superioare, prin săli cu mașini lucitoare dintre care câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
cele câteva rămășițe sfâșiate ale pantalonilor. - Sunt Roxana Dobrescu, domnule director, de la a VIII-a C, bâigui fata. S-a întâmplat ceva groaznic, altfel nu vă deranjam... Vă rog să veniți... Michael, mort, deși mișcând, asemeni nouă tuturor, niciodată născut, hălăduia de momente bune prin cameră, fără un scop anume, bâjbâind poate în căutarea propriilor haine. Abia acum observă rămășițele lui Teleferic, cu îngrijorare crescândă, enervându-se treptat cumplit. - Mda, nu, bolborosi Clossettino incoerent, destul de încet. Nu vreau! spuse apoi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
că semăn cu Martin. Buzele întredeschise, răsfrânte, ochii grei, ficși. Dacă mă uit atent la fața lui, pot să descopăr zonele devastate de timp și oboseală, petele lunare și acea configurație a oaselor pe care o capeți dacă ajungi să hălăduiești prin veacul douăzeci. Sigur că poți da și peste oameni care nu sunt în nici un fel marcați de toată povestea asta, de alegerea momentului celui mai potrivit pentru călătoria lor în timp, nu doar al călătoriei lor, ci și al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
asta ținând aproape jumătate de an. Tot la propunerea lui, au plecat, mai apoi,într-un lung concediu. Și la munte și la mare. Cel de la mare, a luat sfârșit printr-o superbă croazieră, cu unul din scumpele vase, care hălăduiau pe-acolo. Către final,însă, ceva s-aîntâmplat. În profesor s-a declanșat o gelozie, cumplit de bolnăvicioasă, care a aruncat, în aer, toată dragostea lor, ca o bombă izvorâtă din senin. I se părea că toți bărbații sunt nebuni după
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
acolo, ghemuită în poala ei, din nou un copil mic, protejat și iubit, iar povestea lui Uttu a început să curgă în urechea mea: - Odată, demult, pe când femeile nu știau să toarcă lâna și să facă haine din ea, oamenii hălăduiau pe pământ goi. Ziua erau arși de soare, noaptea tremurau, copiii mureau de frig. Dar Uttu a auzit plânsetele mamelor și i-a fost milă. Uttu era fiica lui Nanna, zeul lunii, și a lui Ninhursaga, zeița pământului. Uttu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]