628 matches
-
ultimele consecințe, iar rezultatele se cunosc. "Fără prezența divinității, istoria nici nu ar exista." Revenind la prelecțiunea pe care ați ținut-o la Casa Pogor, mi s-a părut, să-mi spuneți dacă mă înșel, că sunteți adeptul unei perspective hegeliene asupra istoriei, anume ca întrupare progresivă a spiritului în lume. Pe de altă parte, nu agreați dihotomia eliadescă între istoricitate și sacralitate. Sacralitatea nu este absentă din istorie. N-a fost nici la Hegel, nici la Eliade, ultimul nefiind așa
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
simplu instrument justificativ, pus în slujba puterii... Bineînțeles că Marele Șef, conducătorul suprem, trebuia să se alinieze la o suită de regi, voievozi, figuri eroice. Istoria era deci în slujba Marelui Șef, iar nu invers. Exact! Pentru că Marele Șef încarna, hegelian vorbind, istoria, piscul ei cel mai înalt. Or, derulat pe mai bine de jumătate de veac, acest aspect a dus, în adevăr, la o saturație în raport cu abuzul de istorie, mit, figuri proeminente, oraculare, susceptibile de a fi, la un moment
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
memorie și amintire, pe linia demonstrației făcute de Ștefan Lupașcu. Memoria este rezervorul, iar amintirea ca atare actualizează memoria. Cu cât amintirile sunt mai vii, mai colorate, cu atât ele actualizează mai mult memoria. Lupașcu a răsturnat în fond triada hegeliană, teză antiteză sinteză, considerând că există doar două elemente care se activizează reciproc. Așadar, logica dinamică a contradictoriilor. La Creangă, această logică este prezentă. Credeți că astăzi s-ar mai putea naște un Creangă? Mediul literaturii actuale ar mai permite
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
deasupra soneriei casei sale era scris pur și simplu: Schmidt. Timp de mai mulți ani a predat latină la un colegiu de fete. Din 1842 a început să frecventeze cercul boem al "Liberilor", unde i-a cunoscut pe alți "tineri hegelieni" contestatari: Bruno Bauer (care, dezamăgit, a trecut mai târziu de partea reacționarilor), fratele său Edgar (care a emigrat la Londra și a lucrat pentru serviciile secrete daneze), Karl Friedrich Koeppen (care a devenit un cunoscut cercetător al budismului), Ludwig Buhl
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
care a rămas până azi, în ciuda tonului apologetic, cea mai importantă sursă de informații pe care o avem la îndemână. Abia atunci a început căutarea unui loc în istoria filozofiei pentru Stirner, care a fost pus în relație cu tinerii hegelieni de stânga, cu Feuerbach și Bauer, cei pe care în realitate îi critica. Pe urmă, a mai fost considerat un precursor al lui Nietzsche, pe care nu numai că nu îl menționează niciodată în operele sale, dar și despre care
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
optimismului progresului și al "divinizării viitorului", motivul sfârșitului istoriei, inserându-l în cadrul unei escatologii milenariste. Kojève, în seminariile deja amintite despre Fenomenologia spiritului, este și el fascinat de teza "sfârșitului istoriei", dar o elaborează pornind de la propria lectură a dialecticii hegeliene a slugii și stăpânului și de la o interpretare singulară a figurii lui Napoleon într-o perspectivă marxistă întru totul originală. Teza, pe scurt, este următoarea: istoria se termină, în principiu, cu victoria lui Napoleon la Jena. Un astfel de eveniment
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
pe pământ 217. Cum să înțelegem această teză spectaculoasă în relație cu convulsiile și noutățile istorice ale secolului XX? Este admisibil să susținem că istoria s-a sfârșit tocmai în momentul în care aceasta trece prin atâtea accelerări? Aplicarea tezei hegeliene la vremurile noastre este un punct capital în privința căruia Kojève a făcut uz de multă circumspecție, de o subtilă ironie și uneori de reticență, dar asupra căruia a oferit, într-un mod sau altul, precizări de o mare acuitate. Dacă
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
unui banal spectacol de teatru. Numeroase alte observații subtile privind geneza dramei și a formelor literare moderne sunt de găsit în studiile filozofului maghiar (vezi, printre altele, Teoria romanului), care analizează cele trei genuri (epic, liric, dramatic), în cheia dialecticii hegeliene și a Gestaltismului, drept modalități fundamentale de exprimare a raportului dintre "esență" și "existență" și, prin aceasta, de reflectare artistică a lumii prin împlinirea organică a propriilor legi structurale. Ca să dau numai un exemplu, după gânditorul marxist tragedia greacă ar
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
formă de acțiune asemănătoare celei prin care temerile sunt depășite, nu prin evitarea, ci prin înfruntarea lor, în acest sens, actul de creație putând fi considerat ca o adevărată pledoarie a curajului. Depășind faza explicațiilor de ordin psihanalitic, reamintim premizele hegeliene privitoare la opera de artă, conform cărora aceasta este o înfăptuire a activității omenești, și nu un produs al naturii, fiind capabilă să constituie puncte solide de sprijin și modele de referință într-o lume predominant ostilă 167. Creația poate
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
putea sugera că, dacă în afara lui Dumnezeu la începutul tuturor începuturilor nimic altceva nu mai era în lume, răul însuși nu putea să ființeze. Dar, potrivit acestei (onto)logici a devenirii tuturor celor ce sînt (ontologică de tip heraclitian sau hegelian, care, profană fiind, ar putea să fie cu totul "mincinoasă" în raport cu cea prin care devenirea lui Dumnezeu însuși poate fi descrisă) rezultă că perfecțiunea este prin ea însăși statică, că în spațiul existenței sale nimic nu mai este de făcut
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
atare accepțiuni, ar trebui să recunoaștem că nu există devenire (progres) decît acolo unde există mișcare, tensiune, contradicție. Aceasta este rațiunea heraclitiană a lui panta rei: "totul curge". Ipoteza spinoziană că Dumnezeu își are toate cauzele în sine, sau dialectica hegeliană a Ideii Absolute care se exteriorizează în lumea creată spre a se întoarce îmbogățită la sine, corespunde principial acestei creatoare deveniri. Faptul că exterioritatea va îngădui, prin multiplele sale manifestări ulterioare, și pe aceea a "răului valoric", devine în acest
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
fapte, fiind prin urmare înzestrat cu "liber arbitru"; dacă o atare libertate nu ar exista, la ce bun l-ar mai fi înzestrat Dumnezeu cu facultatea deliberării, a inteligenței, a gîndirii proprii? Răspunsul plauzibil s-ar găsi poate în filosofia hegeliană, pentru care "pomul (fructul) interzis" reprezintă doar un simbol: "Dumnezeu, Inteligența creatoare a pus în calea omului "pomul cunoașterii binelui și răului" cu intenția vădită ca omul să guste din roadele lui și să se angajeze pe calea cunoașterii" [Portelli
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Marx credea că rolul istoric al forțelor de producție (tehnologia) și relațiilor de producție (în special împărțirea între aceia care sunt proprietari asupra mijloacelor de producție și aceia care trebuie să muncească pentru a supraviețui) au fost neglijate de mișcarea hegeliană cu care Marx a fost strâns asociat în anii de formare intelectuală. Hegel se concentrase asupra numeroaselor forme de gândire religioasă, filosofică, artistică, istorică și politică tipurile variate de conștiință de sine prin care rasa umană trecuse în timpul lungii sale
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
Un proiect politic distinctiv este deja conținut de această observație, respectiv maniera în care ființele umane pot ajunge să facă mai mult din istoria lor, în condiții pe care să le aleagă în mod liber. Cu toate că Marx a respins studiul hegelian asupra istoriei și politicii, el a rămas fidel uneia dintre temele centrale ale lui Hegel și anume aceea că, de-a lungul istoriei lor, ființele umane dobândesc o apreciere mai adâncă față de ceea ce înseamnă să fii liber, precum și o mai
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
este posibilă cunoașterea vieții politice și sociale. Două aspecte merită amintite în această privință: în primul rând, ideea kantiană că reflecția asupra limitelor a ceea ce putem cunoaște este o parte fundamentală a teoretizării și, în al doilea rând, o idee hegeliană și marxistă conform căreia cunoașterea este întotdeauna și în mod ireductibil condiționată de contextul material și istoric; în cuvintele lui Mark Rupert (2003: 186), este întotdeauna "cunoaștere situațională". Deoarece teoria critică ia societatea în sine ca obiect de analiză și
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
consubstanțială. Alain Roger remarcă dualitatea acestui raport, operând o distincție între forma exterioară, de "dispută", a polemicii filosofice ("polemica în calitate de judecată culminează cu Nietzsche") și cea "interiorizată", care rezidă în dinamica evolutivă a conceptului, așadar în calitate de "proces" culminând cu "dialectica hegeliană". Prima spune autorul este exclusivă: afront universal, a doua inclusivă, prin interogație rațională." Indisociabilitatea acestei subtile și intime legături demonstrează caracterul dialectic (ca metodă de aflare și impunere a adevărului), eristic (ca artă de a purta disputa uzând de o
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
bucurându-se de aprecierea unanimă a exegezei literare. Momentul redefinirii perspectivelor asupra ironiei coincide cu nașterea romantismului german și cu melanjul dintre poezie și filozofie, în ciuda refuzului de a admite că ironia romantică poate deveni principiu generator de literatură. Viziunea hegeliană este de departe cea mai radicală în acest sens26. Astăzi, din perspectiva lingvisticii semiotice și a filosofiei limbajului, ironia este privită ca o modalitate discursivă specifică, fără a-i fi eludate, evident, mai vechile accepțiuni dimpotrivă, înglobându-le într-o
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
idealistă care nu-l împiedică să adauge in fine: "Picturii în sens extins i-aș adăuga și decorarea camerelor cu tapete, ornamente și tot mobilierul frumos, ce servește doar privirii"51. Incongruențe elocvente, deși în general trecute sub tăcere. Estetica hegeliană este un palat speculativ în care suflă totuși realul formelor, cu ferestre larg deschise spre viață, varietatea concretă a oamenilor, țări și opere. Oricât de speculative ar fi și ele, speculațiile lui ne fac să străbatem continente și muzee (prin
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
larg deschise spre viață, varietatea concretă a oamenilor, țări și opere. Oricât de speculative ar fi și ele, speculațiile lui ne fac să străbatem continente și muzee (prin care Hegel mergea personal). Kant a inaugurat surâsul pisicii fără pisică. Estetica hegeliană este, ca și surorile ei, o ramură a filosofiei, însă cea a lui Kant nu iese din trunchi. Castelli regretă această ariditate dar, hotărât să facă un efort, ar vrea să treacă în revistă și în ordine cele patru momente
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
interiorizare a trecutului decât în istoria de gradul întâi, prezentare emoționantă, desigur, dar trunchiată a aventurilor spiritului. Pentru Hegel, de exemplu, artistul, ca și eroul, nu știe ce face. Dacă ar ști, ar fi filosof. Artistul complet este așadar filosoful hegelian. El este talent, plus conștiința de sine a talentului. Să visăm, în ce ne privește, la o "istorie a artei" care să ne permită să spunem, în același timp și fără să ne contrazicem, azi, la sfârșitul secolului XX: arta
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
aura sa, gloria este împărțită. Regimul "vizual": imaginea devine propriul referent, întreaga glorie îi aparține. Cele trei clase de imagini nu desemnează naturi de obiecte, ci tipuri de apropriere prin privire. Dacă putem să facem din ele "momente", în sens hegelian, oarecum în joacă, să nu uităm că suntem contemporani cu toate trei, le purtăm în memoria noastră genetică. Dacă nu sunt rupte legăturile între comportamentele animalului și ale omului, "între creastă și panaș, pinten și sabie, plecăciunile porumbeilor și cele
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
asupra ideologiei. Există posibilitatea de a surprinde, în interiorul acestei concepții, trei aspecte diferite. Potrivit lui John B. Thompson, primul aspect pe care îl putem observa în cadrul concepției marxiste asupra ideologiei este cel "polemic" (Ideologia germană subliniind, într-adevăr, că perspectivele "tinerilor hegelieni" sunt ideologice în măsura în care aceștia supraestimează valoarea și rolul ideilor în istorie și viața socială)88. Viziunea tinerilor hegelieni era aceea că gândurile, ideile, concepțiile și toate produsele conștiinței, cărora le atribuiau o existență independentă, constituie adevăratele puncte de legătură între
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
aspect pe care îl putem observa în cadrul concepției marxiste asupra ideologiei este cel "polemic" (Ideologia germană subliniind, într-adevăr, că perspectivele "tinerilor hegelieni" sunt ideologice în măsura în care aceștia supraestimează valoarea și rolul ideilor în istorie și viața socială)88. Viziunea tinerilor hegelieni era aceea că gândurile, ideile, concepțiile și toate produsele conștiinței, cărora le atribuiau o existență independentă, constituie adevăratele puncte de legătură între oameni. Din punctul de vedere al aspectului polemic, concepția negativă definește ideologia ca fiind "o doctrină teoretică și
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
cunoașterii dezvoltate de Mannheim 138, pe care Popper îl indică drept unul dintre principalii promotori ai acestui curent. În viziune popperiană, relativismul sociologiei cunoașterii încearcă să confere ideologiei în forma concepției totale un statut obiectiv prin intermediul unei sinteze de tip hegelian, ceea ce nu este însă nimic altceva decât "o autoamăgire", din moment ce nu este acceptată o bază comună pentru conturarea unei discuții raționale, din cauza conceperii realității sociale și implicit, a cunoașterii acestei realități ca fiind una fragmentată 139. Ideologia rămâne deci cel
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
aceea a "sfârșitului istoriei"460. Dacă ideologia, în sensul său modern, nu mai are ce spune unei lumi occidentale în care contradicțiile politice au fost anulate, înseamnă că istoria se află "la capăt" pentru întreaga umanitate. O astfel de temă hegeliană își face loc în teoria politică postmodernă odată cu disoluția comunismului din Europa răsăriteană, susținătorul ei, Francis Fukuyama, anunțând triumful inexpugnabil al democrației liberale la nivel global. Întrucât nicio alternativă ideatică la acest tip de organizare socială și politică nu mai
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]