620 matches
-
internaționale și dezvoltarea unui sentiment identitar comun poate fi studiată urmărind evoluția relațiilor româno maghiare. Tradițional încordate pe motive de ordin național, ele au fost ținute sub control din perioada celui de-al doilea război mondial, mai ales datorită sistemului hegemonic în interiorul căruia evoluau împreună inițial german, apoi sovietic. În condițiile slăbirii și, apoi, ale sfârșitului dominației Moscovei, pentru o perioadă ce a început din anii '80 și a durat până spre mijlocul anilor '90 s-a putut constata o răcire
Comunități de securitate. In: RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1524]
-
teoria păcii democrate. O mare parte dintre subiectele care domină astăzi politica mondială sunt mult asemănătoare ideilor vehiculate în perioada interbelică de reprezentanți ai așa-numitei școli idealiste în Relațiile Internaționale, justificând interogații în legătură cu statutul liberalismului contemporan ca ideologie devenită hegemonică (Richardson, 1997, p. 5). Astfel, perceperea renașterii paradigmei idealist-liberale derivă din constatarea unei paralele între anumite idei și instrumente de politică externă propuse de curentul de gândire liberal la începutul secolului XXI și cele vehiculate la debutul disciplinei Relațiilor Internaționale
IDEALISMUL UTOPIC. In: RELATII INTERNATIONALE by DANIEL BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1509]
-
Relațiilor Internaționale timp de mai bine de o jumătate de secol. Totuși, așa cum vom vedea, tentativa de construcție a istoriei disciplinei de către o anumită comunitate de cercetători [realiștiț ce au construit imaginea falsă a unui așa-numit «idealism» unitar și hegemonic în perioada interbelică servind propriile interese este substanțial contestată începând cu anii '90. Interesul pentru promovarea democrației A face lumea mai democratică echivalează cu a o face mai sigură (secure) și mai propice vieții (fit to live in) Interesul pentru
IDEALISMUL UTOPIC. In: RELATII INTERNATIONALE by DANIEL BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1509]
-
sunt exemple dintre cele mai puternice. Ele se deosebesc de alte conflicte militare, chiar între marile puteri, nu numai prin imensele pierderi înregistrate, dar și prin urmările majore pe care le-au avut. Teoretic, acestea pot fi tratate drept războaie hegemonice, iar la sfârșitul fiecăreia s-a putut afirma că lumea s-a schimbat într-o manieră incontestabilă și irevocabilă. Modificările suferite de ordinea internațională au depășit cu mult intențiile inițiale ale principalilor beligeranți: ele au fost însoțite de puternice transformări
Conceptul de securitate. In: RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1517]
-
în vederea atingerii idealului justiției supreme”. Sunt enumerate anumite comunități evreiești - esenienii din secolul I î.I.H. - și creștinii, utopiile din Grecia antică și marile texte evanghelice, ca și primele acțiuni de rezistență ale unei elite filosofice și religioase în fața puterii hegemonice și destabilizatoare a banului. Să cităm ca exemplu unele triburi primitive al căror principii „ceea ce-i al meu nu-i al meu” îl menține pe producător-vânătorul - în incapacitatea de a-și însuși ori de a schimba pe ceva rodul vânătorii
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în cadrul războiului civil din sânul Rezistenței, comuniștii nu se încurcă în finețuri tactice. Omițând să menționeze rolul trupelor sovietice în retragerea Wehrmachtului, iugoslavul Tito și albanezul Enver Hodja dezvoltă legenda poporului autoeliberat și, începând cu cucerirea orașelor mari, instituie puterea hegemonică și teroarea. Apoi, bazându-se pe acest raport de forțe interior, fiecare se străduiește să se delimiteze net de vecini: comuniștii albanezi nu au încredere în iugoslavi care, la rândul lor, se opun comuniștilor bulgari, apoi celor sovietici. în Europa
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și în Italia, relația dintre socialiști și comuniști rămâne complexă. După o perioadă de alianță guvernamentală în 1945-1946, Războiul Rece* reactivează tensiunile. în Italia, la îndemnul lui Pietro Nenni, PSI alege alianța sistematică cu PCI*, care dispune de o poziție hegemonică; însă în 1983, noul său șef, Bettino Craxi, favorizează relațiile cu creștin-democrația și participă la guvernare. în Franța, SFIO, aflată la conducere din 1944 în 1958, refuză alianța cu PCF, iar conducătorul ei și președinte al Consiliului, Guy Mollet, afirmă
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
marginalizează o SFIO cucerită în 1971 de Franșois Mitterand, care, printr-un acord de uniune a stângii, semnat în 1972, se străduiește cu folos să slăbească PCF. Consolidat prin victoria în alegerile prezidențiale din 1981 și 1988, PS devine forța hegemonică a stângii, în timp ce PCF se marginealizează. în Spania, Portugalia și în Grecia, după ce luaseră ochii în anii 1970, comuniștii sunt, la rândul lor, marginalizați de partide socialiste puternice. Iar între 1956 și 1989, când mișcarea comunistă internațională* nu mai are
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
reușit însă să obțină garanții similare pentru granița germano-poloneză și nici nu a putut să câștige sprijinul Marii Britanii pentru un sistem automat de securitate colectivă, care ar fi acoperit unele găuri lăsate de Pactul Ligii Națiunilor 10. În condițiile puterii hegemonice pe termen scurt și ale slăbiciunilor incurabile pe termen lung, Franța a început la mijlocul anilor ’20 să urmeze calea britanică în eforturile sale politice din cadrul Ligii Națiunilor, la început cu ezitări, iar mai apoi, după 1930, fără a avea alternativă
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
raft, alături de alte specimene ale greșelilor din trecut”59. Odată realismul învins, drumul ar fi deschis, teoretic, unei lumi mai pașnice. Teoria critică este foarte potrivită pentru a contesta realismul, deoarece, prin însăși natura sa, e preocupată de criticarea ideilor „hegemonice”, ca realismul, nu de prezentarea unor viitoruri alternative. Scopul central este „căutarea contradicțiilor din interiorul ordinii existente, deoarece din ele poate apărea schimbarea”60. Este denumită teoria „critică” pe bună dreptate. În mod foarte semnificativ, teoria critică per se are
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
determină faptul că pe piața ideilor unele discursuri ajung dominante și altele nu? Ce mecanism guvernează ascensiunea și declinul discursurilor? Această întrebare generală, la rândul său, conduce la trei întrebări mai specifice: 1) „De ce realismul a fost atât timp discursul hegemonic în politica mondială?”; 2) „De ce este timpul potrivit să fie înlocuită?”; 3) „De ce este probabil ca realismul să fie înlocuit cu un discurs comunitar mai pașnic?”. Teoria critică oferă puține răspunsuri în legătură cu ascensiunea și decăderea discursurilor. Thomas Risse-Kappen scrie: „Cercetarea
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
multe dintre aceste țări, și În special În cele de importanță strategică, puterea să fie controlată de „prieteni”. Pentru a-și atinge scopurile, noile state imperialiste au susținut conducători locali adeseori incapabili, dictatoriali, complici corupți și docili ai obiectivelor lor hegemonice. Dacă nu reușeau să Împiedice ajungerea la putere a unei forțe de opoziție, se străduiau necontenit, prin orice stratageme posibile, să o Împiedice să guverneze, să o combată, să o alunge de la guvernare. Cele două mari puteri au provocat astfel
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
În rândul muncitorilor, țăranilor și claselor urbane sărace, pe când alții caută mai curând sprijinul păturii de mijloc și al burgheziei locale. Există și actori politici și sociali care caută să obțină libertatea prin alte mijloace, contând pe cooperarea cu statele hegemonice. În sfârșit, alții sunt animați de interese mai restrânse: apărarea etniei proprii, a regiunii, a culturii, apoziției sociale proprii etc. Astfel Încât fiecare situație este specifică și evolutivă. Sigur Însă este faptul că aceste dezbinări interne paralizează acțiunile celor care doresc
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
și pentru a se proteja Împotriva acestuia, o colectivitate poate face apel și la diplomație: poate participa la coaliții, se poate pune sub aripa protectoare a alteia, poate căuta cooperare etc. Însă, atunci când se formează alianțe Între state de capacitate hegemonică inegală, unde se sfârșește colaborarea și protecția și unde Începe colonizarea? Altă Întrebare fără răspuns! Astfel (mai mult sau mai puțin) definită, colonizarea se dovedește a fi una dintre cele mai vechi practici umane. Numeroase state au practicat-o, fie
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
Statele a căror capacitate de dominare este În creștere se confruntă cu puterile deja afirmate și sfârșesc prin a le lua locul. Dacă ne limităm doar la ultimele cinci secole ă perioadă În care, pentru prima oară În istorie, pretențiile hegemonice s-au extins la scară planetară ă, lumea a fost dominată de Spania și Portugalia, În paralel cu Turcia; a fost apoi rândul Angliei și al Franței, cu alte țări În planul secund (Olanda, Germania, Belgia, Rusia, Italia etc.); după
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
a unei limbi specifice (Blanchet, 2000, p. 114 și urm.). Identificarea unui grup este așadar puternic determinată de alegerile lingvistice, În special În cazul grupurilor care vorbesc o limbă minoritară: aceasta este determinantă În demarcarea grupului față de cele care sunt hegemonice În mediul respectiv. Lingviștii și specialiștii În psihologie socială sunt de acord că vitalitatea etnolingvistică este un concept de bază În analiza raporturilor de forță dintre comunitățile lingvistice. Această vitalitate se poate observa pe baza unor factori „obiectivi” legați de
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
concluziile cercetărilor privind adaptarea vorbirii ( În urma studiilor realizate de Giles et alii, 1973), putem estima că, pentru vorbitorii de limbi (sau de varietăți) minoritare, există două strategii posibile: fie să reducă cât mai mult distanța față de practicile lingvistice ale grupului hegemonic ă ceea ce, pe termen lung, poate duce la substituirea limbii proprii cu cea dominantă; fie, dimpotrivă, să afirme (și să sporească) distanța, care va beneficia, ca efect, de o puternică „valoare adăugată” În termeni de identificare colectivă. Se explică astfel
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
Punctul de vedere al structurării, așa cum este dezvoltat În special de Anthony Giddens În lucrarea sa Constituirea societății, nu poate fi nici el trecut sub tăcere și implică o reflecție asupra fenomenelor de dominație. Acestea nu sunt În mod necesar hegemonice, și nici univoce; ele trebuie resituate Într-un context de interacțiuni care pune accentul pe practicile agenților și pe componente nu doar economice, ci și politice. Așa cum a Înțeles Max Weber, polul legitimității ă cu variantele sale tradițională, carismatică sau
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
atât să distrugă adversarul, cât să-i frângă voința politică. Comandat de către o putere civilă și militară, el utilizează resursele umane și materiale În mod foarte organizat, pretinzând În același timp disciplinarea pulsiunilor agresive. Pentru a face să eșueze proiectul hegemonic al unui atacator, cei care se apără se coalizează. Progresul tehnic crește eficiența armelor de distrugere. După războiul total al totalitarismului nazist, Încheiat prin utilizarea bombei atomice, Între noii inamici ă Vestul Împotriva Estului ă s-a instaurat un „echilibru
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
în sisteme de partide, cât și un model al generării sistemului european de partide. Cele patru modele constituie module distincte, dar închise unul într-altul, a căror legătură provine din teoria sistemistă a lui Talcott Parsons sau din paradigma AGIL, hegemonică in illo tempore în concertul teoretic al științei politice. Astfel, Rokkan consacră douăzeci și una de pagini (pp. 6-26) enunțării paradigmei imperativelor funcționale AGIL ajungând până la variabilele modale (pattern variables) pentru a defini astfel liniile sale de clivaj precum și dimensiunile sale fundamentale
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
oarecum ca antropologia, care a intrat cam tot atunci în declinul său postmodern, mizând, alături de mai toate disciplinele socio-umane, pe rebeliune anticanonică, relativism, deconstructivism fără limite și abolire a oricărei metanarațiuni. Mai bine zis, metanarațiunea morții metanarațiunilor a devenit forma hegemonică a unui demers epistemologic și chiar metafizic îndreptat împotriva Proiectului Luminilor și incapabil de a mai gândi cunoașterea ca un tot complex. Niciodată nu fusese mai adevărată formula lui Cusanus, docta ignorantia, de data asta înțeleasă literal, fără contextul ei
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
țării în 1999. Pe ultima coloană (%), e indicată proporția din populația urbană rezidentă în orașul dominant. Țările în care sunt situate aceste orașe numără, de altfel, 134 de aglomerări urbane între 1 și 3 milioane de locuitori. Conceptul de orașe hegemonice se vădește a fi mai greu de înțeles decât conceptul mai vechi de orașe principale. Ponderea celei mai mari aglomerații urbane în comparație cu cele trei, patru, cinci orașe importante din respectiva țară nu e decât unul dintre criteriile ce trebuie luate
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
înțeles decât conceptul mai vechi de orașe principale. Ponderea celei mai mari aglomerații urbane în comparație cu cele trei, patru, cinci orașe importante din respectiva țară nu e decât unul dintre criteriile ce trebuie luate în seamă. În numeroase cazuri, dominația orașului hegemonic asupra restului țării e atât de mare încât hărțile care descriu profilul demografic, economic, social, cultural, financiar, comercial sau politic al teritoriului seamănă cu niște pânze de păianjen. Rețeaua de comunicații naționale (televiziune, radio, gazete) nu are decât un centru
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
sau politic al teritoriului seamănă cu niște pânze de păianjen. Rețeaua de comunicații naționale (televiziune, radio, gazete) nu are decât un centru. Uneori, o așezare nu e un megaoraș din punct de vedere al criteriilor internaționale, deși joacă un rol hegemonic în țara pe care o domină. Talia și bogăția unui oraș trebuie să fie măsurate cu cele ale țării în care e situat. De pildă, Kampala nu e un oraș a cărui mărime să impresioneze, dar joacă un rol dominant
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
ar fi fost dominată de un singur și puternic oraș, nu de șase orașe cu importanță regională, procesul de dezmembrare a Federației s-ar fi realizat în alt mod. Nu putem intra în toate detaliile unei analize comparate a orașelor hegemonice. Ne vom limita la patru cazuri exemplare, începînd cu Parisul. Harta Franței seamănă cu o pânză de păianjen. Toate drumurile, toate căile ferate și autostrăzile converg spre Paris. Deși Sena este un fluviu de mică importanță, Parisul este totuși al
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]