1,379 matches
-
pe de o parte stimulează ingestia de apă prin acțiune asupra centrului setei, iar pe de altă parte crește reabsorbția renală de apă, datorită secreției crescute de hormon antidiuretic (ADH) determinate de stimularea osmoreceptorilor hipotalamici. Ambele căi duc la supraîncărcare hidrică a organismului. Contribuția renală la reglarea presiunii arteriale se bazează pe funcția excretorie, dar implică numeroase mecansime umorale intricate, cum sunt cele ce urmează. 13.3.2. Hormonul antidiuretic Hormonul antidiuretic (ADH, vasopresină), secretat în hipofiza posterioară, este eliberat de
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
de urină concentrată), prin creșterea reabsorției apei în tubii distali și colectori, datorată formării (cAMP mediată) de pori în membrana apicală a celulelor epiteliale (prin inserția de noi molecule de aquaporină). Dacă mecanismul este activat de ingestia salină crescută, retenția hidrică poate duce în timp la hipertensiune arterială. In caz de ingestie hidrică crescută, fără exces de sare, secreția de ADH scade sub valorile bazale, permitând re echilibrarea hidrică, nu numai prin diureză presională, ci și prin scăderea reabsorbției de apă
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
datorată formării (cAMP mediată) de pori în membrana apicală a celulelor epiteliale (prin inserția de noi molecule de aquaporină). Dacă mecanismul este activat de ingestia salină crescută, retenția hidrică poate duce în timp la hipertensiune arterială. In caz de ingestie hidrică crescută, fără exces de sare, secreția de ADH scade sub valorile bazale, permitând re echilibrarea hidrică, nu numai prin diureză presională, ci și prin scăderea reabsorbției de apă. Creșterea volemiei stimulează voloreceptorii atriali (de fapt baroceptori de joasă presiune), determinând
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
molecule de aquaporină). Dacă mecanismul este activat de ingestia salină crescută, retenția hidrică poate duce în timp la hipertensiune arterială. In caz de ingestie hidrică crescută, fără exces de sare, secreția de ADH scade sub valorile bazale, permitând re echilibrarea hidrică, nu numai prin diureză presională, ci și prin scăderea reabsorbției de apă. Creșterea volemiei stimulează voloreceptorii atriali (de fapt baroceptori de joasă presiune), determinând inhibiția reflexă a secreției de ADH. In efortul prelungit, în special la temperatură crescută, sudorația intensă
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
implicării renale în controlul presiunii petermen lung, este descrisă mai jos. Scăderea masei renale funcționale cu 70% duce la o creștere mică de presiune arterială, doar de 6 mm Hg. In asemenea condiții impunerea pentru două săptămâni a unui regim hidric cu soluție salină în loc de apă potabilă duce la supraîncărcare hidrică însoțită de o creștere presională mare, de 40 mm Hg. Revenirea la ingestia de apă potabilă duce la restabilirea rapidă (două zile) a valorilor presionale normale. 14. Distribuția tisulară a
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
jos. Scăderea masei renale funcționale cu 70% duce la o creștere mică de presiune arterială, doar de 6 mm Hg. In asemenea condiții impunerea pentru două săptămâni a unui regim hidric cu soluție salină în loc de apă potabilă duce la supraîncărcare hidrică însoțită de o creștere presională mare, de 40 mm Hg. Revenirea la ingestia de apă potabilă duce la restabilirea rapidă (două zile) a valorilor presionale normale. 14. Distribuția tisulară a fluxului sanguin Există o distribuție cantitativă de fond, în repaus
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
venele care irigă întreg parenchimul pulmonar. Calibrul lor este afectat major de către volumul pulmonar (efectul de distensie descris mai sus). Vasele pulmonare foarte mari din vecinătatea hilului se găsesc înafara parenchimului pulmonar, fiind de fapt expuse la presiunea intrapleurală. Balanța hidrică de la nivel pulmonar Deși numai 0,5 μm de țesut separă sângele din capilare de aerul din alveolele pulmonare, problema menținerii alveolelor libere de lichid este critică. Schimbul de lichide de-a lungul peretelui capilar se realizează conform echilibrului Starling
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
compensatorii ce intră în acțiune în momentul în care acești parametri sunt dezechilibrați. Fiziologul american Walter Cannon a introdus termenul de homeostazie pentru a descrie constanța compoziției și volumului mediului intern. Funcția primară a rinichiului este de a menține homeostazia hidrică și electrolitică a organismului (fig. 106). Inerent în ideea de homeostazie este conceptul de echilibru. Pentru a menține homeostazia, aportul unei substanțe ingerate sau generate metabolic trebuie să fie riguros egal, pe perioade mai lungi de timp, cu ieșirile din
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
să fie riguros egal, pe perioade mai lungi de timp, cu ieșirile din aceeași substanță. Când aportul depășește eliminările, atunci este vorba de un dezechilibru pozitiv, iar când pierderile depășesc aportul este vorba de un dezechilibru negativ. 26.1. Compartimente hidrice ale organismului Apa este constituentul major al tuturor componentelor organismului. Cantitatea totală de apă corporală este în medie de aproximativ 60% din greutatea corporală la bărbații adulți și aproximativ 50% la femeile tinere. Diferențele înregistrate se datorează distribuției diferite a
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
femeile tinere. Diferențele înregistrate se datorează distribuției diferite a țesutului adipos, care conține o cantitate minimă de apă (10%). Pe măsură ce persoanele avansează în vârstă, au tendința de a acumula grăsime și de a pierde masă musculară, de aceea conținutul lor hidric se reduce cu vârsta (fig. 107). Apa corporală totală este distribuită în două compartimente majore: compartimentul intracelular (LIC) și compartimentul extracelular (LEC). La o persoană adultă, două treimi din apa corporală sunt în LIC și o treime în LEC. LIC
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
pentru a restabili echilibrul. Aceste mișcări compensatorii nu pot însă restabili echilibrul decât pe scurte perioade, după care intervin tulburări în funcționalitatea celulelor și organelor, de aceea există un sistem special conceput pentru menținerea acestei homeostazii, rinichiul. 26.2. Homeostazia hidrică Homeostazia hidroelectrolitică necesită echilibrarea permanentă și exactă a intrărilor și ieșirilor de apă din organism, la care se adaugă sinteza apei metabolice. Există trei modalități de reglare a echilibrului apei în organism: hormonul antidiuretic (ADH), eliminările de apă renale și
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
de apă din organism, la care se adaugă sinteza apei metabolice. Există trei modalități de reglare a echilibrului apei în organism: hormonul antidiuretic (ADH), eliminările de apă renale și setea reală sau habituală (comportamente învățate sau obișnuințe) (fig. 108). Aporturile hidrice sunt reprezentate de: apa metabolică, rezultată din oxidările metabolice (oxidarea unui mol de glucoză produce 6 moli de apă) - 400 ml apa conținută în alimente indiferent de dietă, o parte importantă a produselor alimentare conțin mai multă sau mai puțină
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
plasmatică variază de la 280 la 295 mOsm/l, cu inhibiția maximală a secreției de aldosteron la 285 mOsm/l. Deși mecanismele ce controlează echilibrul Na+ sunt principalele modalități de protejare a volumului LEC, există și un control volumic al eliminărilor hidrice. Stimulii volumici sunt prioritari chiar față de stimulii osmotici. Datorită poziției cheie a Na+ în homeostazia volumică, nu este surprinzător că există mai mult de un singur mecanism care a evoluat în controlul excreției acestui ion. Când volumul LEC scade, scade
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
presiunii arteriale la care nu există câștig sau pierdere netă de apă. Din această analiză rezultă faptul esențial că modificările rezistenței periferice nu afectează presiunea arterială pe termen lung, decât dacă sunt afectate funcția renală sau ingestia de apă. Supraîncărcarea hidrică a organismului crește volumul extracelular, inclusiv volemia, fapt ce duce la retur venos crescut, cu creșterea debitului cardiac și, deci, a presiunii arteriale. La această secvență cauzală se adaugă o buclă bazată pe creștere de rezistență periferică prin fenomen generalizat
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
pe de o parte, stimulează ingestia de apă prin acțiune asupra centrului setei, iar, pe de altă parte, crește reabsorbția renală de apă, datorită secreției crescute de hormon antidiuretic (ADH), determinată de stimularea osmoreceptorilor hipotalamici. Ambele căi duc la supraîncărcarea hidrică a organismului. Contribuția renală la reglarea presiunii arteriale se bazează pe funcția excretorie, dar implică numeroase mecanisme intricate umorale, cum sunt cele care urmează. a) Substanțele mediatoare. Din categoria substanțelor mediatoare prevăzute cu acțiuni vasoconstrictoare fac parte mediatorii simpatico-adrenergici, noradrenalina
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
retenția de apă (emisia de volume mici de urină concentrată), prin creșterea reabsorbției apei în tubii distali și colectori, datorată formării (cAMP-mediată) de pori în membrana apicală a celulelor epiteliale tubulare. Dacă mecanismul este activat de ingestia salină crescută, retenția hidrică poate duce în timp la hipertensiune arterială. În caz de ingestie crescută hidrică, nu și salină, secreția de ADH scade sub valorile bazale, permițând reechilibrarea hidrică, nu numai prin diureză presională, ci și prin scăderea reabsorbției de apă. Creșterea volemiei
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
apei în tubii distali și colectori, datorată formării (cAMP-mediată) de pori în membrana apicală a celulelor epiteliale tubulare. Dacă mecanismul este activat de ingestia salină crescută, retenția hidrică poate duce în timp la hipertensiune arterială. În caz de ingestie crescută hidrică, nu și salină, secreția de ADH scade sub valorile bazale, permițând reechilibrarea hidrică, nu numai prin diureză presională, ci și prin scăderea reabsorbției de apă. Creșterea volemiei stimulează voloreceptorii atriali (de fapt baroceptori de joasă presiune), determinând inhibiția reflexă a
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
apicală a celulelor epiteliale tubulare. Dacă mecanismul este activat de ingestia salină crescută, retenția hidrică poate duce în timp la hipertensiune arterială. În caz de ingestie crescută hidrică, nu și salină, secreția de ADH scade sub valorile bazale, permițând reechilibrarea hidrică, nu numai prin diureză presională, ci și prin scăderea reabsorbției de apă. Creșterea volemiei stimulează voloreceptorii atriali (de fapt baroceptori de joasă presiune), determinând inhibiția reflexă a secreției de ADH. În efortul prelungit, în special la temperatură crescută, sudorația intensă
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
de lichide. Acest consum este reglat, ca și în cazul ingestiei de alimente, pe cale dublă, nervoasă și umorală, cu participarea senzației de sete, care se manifestă prin dorința conștientă de a ingera apă. Conținutul lichidian constant al celor trei compartimente hidrice ale organismului (celular, extracelular și plasmatic) depinde în ultimă instanță de raportul dintre eliminarea de apă pe cale urinară, pulmonară, cutanată și intestinală pe de o parte și înlocuirea acesteia aproape exclusiv prin ingestie determinată de senzația de sete, ca principală
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
și eliminării urinare a apei vor fi discutați într-unul din capitolele ulterioare (la reglarea funcției renale). În cele ce urmează va fi succint expus determinismul senzației de sete ca semnal subiectiv al nevoii organice de apă în vederea menținerii echilibrului hidric. Senzația de sete se deosebește de cea de foame prin faptul că informația subiectivă de sete dă indicații numai de ordin cantitativ și nu calitativ. De asemenea, setea nu se calmează decât dacă se ingeră lichide, spre deosebire de foame, care se
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
trecerea orei de masă. Rezistența la sete este dependentă de temperatura mediului și suprafața corporală. La suprafețe corporale mai mari, în raport cu greutatea corporală, cum este cazul copiilor mici, rezistența la deshidratare este mai mică și poate prezenta aspecte grave. Balanța hidrică a organismului este reprezentată de raportul dintre eliminarea de apă pe de o parte, și de înlocuirea acesteia prin ingestie, pe de altă parte. Alături de ingestie mai trebuie adăugată și cantitatea de 300-400 ml/24 de ore de apă provenită
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
independentă de cea care mediază setea ca răspuns la hiperosmolaritatea plasmei. Astfel, hemoragia determină creșterea consumului de lichide, chiar dacă osmolaritatea plasmei nu este modificată. Efectul depleției lichidelor extracelulare asupra setei este mediat de sistemul renină-angiotensină. Acesta face legătura între aportul hidric și controlul renal atât al volumului lichidului extracelular, cât și al reabsorbției de Na+, angiotensina fiind cunoscută ca stimulatoare a secreției de aldosteron. Angiotensina II, atât cea endogenă, cât și cea exogenă acționează asupra organului subfornical, ce reprezintă o arie
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
neurosecrețiile pătrund în circulație. Legătura dintre organul subfornical și centrul setei este probabil colinergică. Blocanții receptorilor angiotensinei nu determină abolirea completă a setei ca răspuns la hipovolemie, ceea ce dovedește că baroreceptorii din cord și vase sunt, de asemenea, implicați. Echilibrul hidric este dependent, în esență, de excreția urinară și ingestia de apă, având în vedere că pierderea de lichide prin evaporare și materii fecale este mai puțin reglabilă. Marile deficite hidroelectrolitice sunt numai parțial restabilite pe cale renală, ingestia de apă cauzată
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
stimuli buco-faringo-esofagieni (animalele cu fistulă esofagiană prezintă o dispariție a setei, ce durează 15 minute), cât și prin stimuli gastrici, generați de destinderea stomacului, cu efect de durată mai mare (mecanism dovedit prin experimente cu balon intragastric). În concluzie, homeostazia hidrică a organismului este menținută datorită intervenției unor mecanisme neuro-umorale complexe, în care stimulul „princeps” al senzației de sete rămâne deshidratarea neuronilor din centrul setei, asociată cu creșterea nivelului de activitate a osmoreceptorilor centrali și periferici, hipotalamusul constituind o zonă de
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
pe căi neurohormonale complexe cu participarea obligatorie a rinichilor și aparatului excretor urinar. Când apar dezechilibre hidroelectrolitice ce depășesc limitele normalității, rinichii elimină excesul respectiv pe cale urinară. Fenomene inverse, dar de intensitate mai mică, se produc în caz de deficit hidric sau salin. Rinichii deținând rol determinant în autoreglarea balanței hidrice și ionice de Na+, Cl-, K+, HCO3-, Ca2+, Mg2+ sau H+, participă atât la menținerea în limite constante a osmolarității, volumului plasmatic, echilibrului acido-bazic, cât și reabsorbției de glucoză, aminoacizi
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]