962 matches
-
greu reușesc să-i stăpânesc pe Cantor (Giovanni din Cambrai), pe Henrich (postelnicul) și pe alții de asemenea ... C) Ordinul și predica fraților minori Capitolul 32, din care este extras acest material, face parte din opera lui Iacob din Vitry „Historia Occidentalis”. Se pare că el a fost scris înainte de înfrângerea cruciaților la Damietta, eveniment ce a avut loc pe 8 septembrie 1221; așa se poate deduce din Prolog. În această operă, autorul prezintă situația religioasă a epocii respective. După ce a
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
primare. Foarte importante sunt amănuntele referitoare la prezența lui Francisc în mijlocul trupelor cruciate și înaintea sultanului, însă de un interes și mai mare sunt însemnările ce descriu viața evanghelică și apostolică a primilor frați, în conformitate cu îndrumările lui Francisc. Fragment din Historia Occidentalis, 1. II, c. 32 „De Ordine et predicatione fratrum minorum”, în H. BOEHMER, Analekten, 102-106; GOLUBOVICH, op.cit., 8-10; LEMMENS, Testimonia Minorum, 81-84; ediția critică a lui J.F. HINNEBUSCH, The historia occidentalis of J. de Vitry, Fribourg 1972, 158-163. - Pentru
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
a primilor frați, în conformitate cu îndrumările lui Francisc. Fragment din Historia Occidentalis, 1. II, c. 32 „De Ordine et predicatione fratrum minorum”, în H. BOEHMER, Analekten, 102-106; GOLUBOVICH, op.cit., 8-10; LEMMENS, Testimonia Minorum, 81-84; ediția critică a lui J.F. HINNEBUSCH, The historia occidentalis of J. de Vitry, Fribourg 1972, 158-163. - Pentru altă bibliografie cf. C.A. MUESSIG, Audience and sources in Jacques de Vitry’s «Sermones feriales et communes», în Medieval sermons and society. Cloister, city, University, Louvain-le-Neuve 1998, 183-202; C.A
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
city, University, Louvain-le-Neuve 1998, 183-202; C.A. HO, «Corpus delicti»: The Edifying Dead in the Exempla of Jacques de Vitry, Ibidem, 203-218; J. BIRD, The religious’s role in a Post-Fourth-Lateran world: Jacques de Vitry’s «Sermones ad Status» and «Historia Occidentalis», în Medieval monastic preaching, ed. C. Muessig, Leiden-Boston-Köln 1998, 209-229; M. LAUWERS, «Sub evangelica regula». Jacques de Vitry, témoin de l’«évangélisme» de son temps, în Ėvangile et évangélisme (XIIe-XIIIe siècle) (Cahiers de Fanjeaux, 34), Ėd. Privat, Toulouse 1999
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
a fost făcut canonic al catedralei. Numit arhidiacon în 1230, Toma a avut un rol important în viața Bisericii locale. În 1224, a fost numit episcop al aceluiași oraș, însă a demisionat pentru a se dedica activității scolastice. Opera sa „Historia Pontificum Salonitanorum et Spalatensium”, terminată în 1226, este importantă atât pentru informațiile cu privire la modul familiar și discursiv (dar și după canoanele ars concionandi, mai degrabă decât ars praedicandi) al predicării lui Francisc, cât și pentru consemnările referitoare la faima și
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
l-au văzut pe acest sfânt, adică Francisc, așa cum l-am văzut și noi prin harul lui Dumnezeu și l-am atins cu mâna noastră în piața comunală din Bologna, în mijlocul unei mari mulțimi de oameni...». Fragment din THOMAE SPALATENSIS, Historia Pontificum Salonitanorum et Spalatensium, în MGH, Scriptores, XXIX, 580; in BOEHMER, Analekten, 106, în TM, 10. - a se vedea și M. BIHL, E sermonibus Friderici de Vicecomitibus, archiep. Pisani, de S. Francisco, AFH, I[1908], 652-655; C. PIANA, I sermoni
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
și M. BIHL, E sermonibus Friderici de Vicecomitibus, archiep. Pisani, de S. Francisco, AFH, I[1908], 652-655; C. PIANA, I sermoni di F. V., «Rivista della storia della Chiesa in Italia» VI [1952], 231-248; A. COCCI, Venezia e il Medio-Adriatico nella «Historia Salonitanorum Pontificum atque Spalatensium» (1245-1251) di Tommaso da Spalato l’arcidiacono, «Clio» 3 (1998), 365-375. În același an [1222], în sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, aflându-mă în casa de studii din Bologna, l-am văzut pe Francisc care predica în
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
solemn. B) Mattei Paris Cronicarul, un călugăr benedictin din Abația Sfântul Alban, nu trece cu vederea vina celor două ordine ce par să se fi transformat. Același autor își arată uimirea față de această transformare (acum însă în sens pozitiv) în „Historia Anglorum” (1250-1255), în această adnotare din anul 1235: «În aceste vremuri, Ordinul Predicatorilor și al Minorilor (le pune împreună) a început să crească și să prospere în așa măsură, încât, fie datorită locuințelor, fie datorită numărului fraților, foarte culți, cât
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
și sfânta sărăcie a fraților ( Această mărturie, în prima sa parte, o urmează pe aceea a lui Rugger, pe care o și amplifică; ea reflectă apoi o situație mai variată, ca cea din Anglia acelor decenii. Mărturia este luată din Historia Anglorum, în MGH, Scriptores, XXVIII, p. 397). 16. Chiar în aceste zile, acei frați care se numesc minori, făcând parte din Ordinul Minorilor, s-au înmulțit atât de mult, sprijiniți fiind de papa Inocențiu, încât au umplut pământul. Ei locuiesc
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
Opera se încheie cu evenimentele din 1243; autorul pare să fi murit anul următor sau, cel mai târziu, în 1245. Inexactitățile evidente nu diminuează cu mult mărturia despre stigmate, care este cea mai veche în limba franceză. De PHILIPPUS MOUSKET, Historia regum Francorum, în MGH, Scriptores, XXVI, 168. Or, iată, un altul înaintează, și vine de la Roma, Sfântul Francisc. La Perugia (!) poposește trupul său sfânt. Care nu are nici mâini și nici picioare sănătoase, ci, precum Domnul le-a avut, de
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
unul care a fost identificat în persoana lui Richard de Durham sau de Slekenburn, și a fost redactată în timpul domniei lui Eduard I (1272-1307) și face referință la anul 1224 ca an al venirii fraților minori pe insulă. Text în Historia de gestis regum Britanorum et Anglorum, sau Chronicon de Lanercost, în A.G. LITTLE, Tractatus fr. Thomae vulgo dicti de Eccleston, Paris 1909, Apendicele I, A, p. 134-136. Textul latin, preluat din ediția lui Joseph Stevenson (Edinburgh 1839) este deficitar din cauza
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
care îl cântă" Produnt auctorem vires, quas Hercule dignas Novimus, atque illi, quem canis, esse pares. (v. 11-12) Trimiterea la această operă nu ni se pare lipsită de importanță. E adevărat că s-ar putea justifica prin pasiunea pentru fabularis historia 230, dar considerăm că o asemenea erudiție mitologică trebuie fie răspuns nu numai "la exigențele unei pure curiozități erudite", ci unor exigențe mult mai profunde ale poporului roman și anume, în primul rând, la aceea de a lega tradiția epică
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
un capitol ulterior. 213 V. PÂRVAN, Începuturile vieții romane la gurile Dunării, București, Cultura Națională, 1923; cfr. Și IDEM, Getica, Bucarest, 1926, p. 118 și urm. 214 G.G. MATEESCU, I primi rapporti tra Roma e le popolazioni trace, extras din "Historia", 1929, n. 1, anno III, Milano. 215 R. VULPE, Histoire ancienne de la Dobroudja, București, 1938 (în: "Académie roumaine": La terre et la pemsée roumaines: IV La Doubroudja). 216 S. LAMBRINO, Tomis, cité gréco-gète, chez Ovide, în "Ovidiana" cit., p. 379-390
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
pe care poetul Guyot de Provins l-a scris în 1190. În acest poem intitulat Biblia, autorul spune că atunci când cerul este acoperit și când nu se pot vedea nici luna nici stelele, navigatorii consultă acul magnetic, numit marinnete. În Historia Orientalis, scrisă de Jaques de Vitry, se vorbește despre acul magnetic ca despre un lucru nou. Menționăm că Jaques de Vitry a murit în 1224. Cuvântul aimant vine probabil de la pierre aimante (piatra iubitoare). La chinezi are un nume asemanator
Începuturi... by Mihaela Bulai () [Corola-publishinghouse/Science/1204_a_2050]
-
Artes, Iași, 2005. Bastovoi, Savatie, Ortodoxia pentru postmoderniști, Editura Cathisma, București, 2007. Bejan, Petru, Hermeneutica prejudecăților, Editura Fundației AXIS, Iași, 2004. Bell, Julian, Oglinda lumii : o nouă istorie a artei, Editura Vellant, București, 2007. Belting, Hans, Image et culte, Une historie de l'art avant l'époque de l'art, Les Éditions du Cerf, Paris, 2007. Belting, Hans, La vraie image: croire aux images ?, Éditions Gallimard, Paris, 2007. Benemia, A. G., Il sacro nell'arte, genesi e sviluppo dell'imagine sacra nell
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
toți artiștii contemporani își asumă calitatea postmodernității, preferând să rămână credincioși valorilor Artei moderne sau chiar ale celor clasice, ale trecutului. 453 D.N. Zaharia, Estetica postmodernă, I, Editura Dosoftei, Iași, 2002, pp. 16-17. 454 Hans Belting, Image et culte, Une historie de l'art avant l'époque de l'art, Les Éditions du Cerf, Paris, 2007, pp. 617-651. 455 Catherine Grenier, L'art contemporain est-il chrétien?, Éditions Jacqueline Chambon, Nîmes, 2003, p. 7. 456 Ibidem, p. 32. 457 Ibidem. 458 Mircea
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
Deuteronomul, Judecătorii, 4Regi, Ecleziastul, Iezechiel ) și a coordonat publicarea integralei filozofice Seneca și a enciclo pediei lui Pliniu cel Bătrîn. Monografii: Neflexibile indo-europene, 1999; Fonetică istorică latină, 2003, 2008; Textele antice și transmiterea lor, 2008, 2011. Traduceri/ediții: Plinius, Naturalis historia. Enciclopedia cunoștințelor din Antichitate (6 vol., 2001- 2004); Seneca, Integrala filozofică (6 vol., 1999- 2008); Septuaginta, ediția NEC-Polirom (8 vol., 2004-); Cato, De agri cultura. Cartea despre cultivarea pă mîntului, 2010. Termenul romănesc „filologie“ vine, În descen dență directă, din
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
succesive de foi au ajuns la lungimi considerabile. În secolele al II-lea și al III-lea d.H., pergamentul a Început să fie preferat, În detri mentul papirusului. Pergamentul avea calitatea de a fi cu mult mai rezistent. Pliniu (Naturalis historia, XIII 83) po ves tește că ar fi văzut, după vreo două sute de ani, scrieri autografe, pe papirus, ale Grachilor, iar Galenus (XVIII 630 K.) vorbește ca de o raritate de papirusuri vechi de trei sute de ani. Pe de altă
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
Su(i)da(s): eujsoiva~ (Sofocle, Oedip la Colonna, 390 eujsoiva~), diezwmevnoi (Tucidide I 6,5 diezwsmevnoi). Aulus Gellius: novmw/ prosevlqoien (Tucidide V 70 novmou provlqoen). Aristotel: a[rcein eijkov~ (Euripide, Ifigenia În Aulis, 1400 eijko;~ a[rcein). Aelianus, Varia historia, 7, 39 a conservat trei versuri din finalul autentic al Ifigeniei În Aulis a lui Euripide. Din literatura latină: Cicero: quin (Plaut, Trin., 705 qui); damna pere gre rediens semper secum cogitet (Terențiu, Phorm., 243 damna exilia peregre rediens semper
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
tîrzie (de pe la 1000 d.H.), compusă de Învățatul bizantin Ioannes Tzetzes. Imitațiile, În măsura În care pot fi identificate, furnizează informații despre textul originar. Un pasaj din Istoria animalelor, tratatul de zoologie al lui Aristotel, a fost folosit de Pliniu cel Bătrîn În Naturalis historia. Se constată că acolo unde În textul transmis direct apare cuvîntul pneùma („suflare“) În textul latinesc apare fluctus (fluere, „a curge“); se poate deduce de aici că tradiția manuscrisă directă a textului lui Aristotel este coruptă, prin transformarea
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
vieții moderne și alte curiozități, traducere de Radu Toma, Meridiane, București, p. 264 (n. trad.). ** Charles Baudelaire, "Expoziția universală 1855", ibidem, p. 171 (n. trad.). 13 Pline l'Ancien, Histoire naturelle, Livre XXXV, § 15, Budé, Paris, p. 42 [Plinius, Naturalis historia, vol. VI, Mineralogie și istoria artei, traducere de Ioana Costa, Polirom, Iași, 2004, p. 115 n. trad.]. 14 Ibidem, § 151 [trad. rom., p. 149 n. trad.]. * Theodor W. Adorno, Teoria estetică, traducere de Andrei Corbea, Gabriel H. Decuble și Cornelia
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Swann, traducere de Irina Mavrodin, Univers, București, 1987, p. 187 (n. trad.). * Pascal, Cugetări, ed. cit., p. 189. Afirmația din primul citat, deși adesea atribuită lui Platon, ar fi greu de găsit în opera filosofului grec. (n. trad.) * Plinius, Naturalis historia, vol. VI, Mineralogie și istoria artei, ed. cit., p. 111 (n. trad.). * Vergilius, Eneida, traducere de Nicolae Ionel, Institutul European, Iași, 1996, p. 287 (n. trad.). 64 Umberto Eco, Il problema estetico di San Tommaso, Edizione di Filozofia, Torino, 1956
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
în Cahiers d'archéologie, I, 1945. 79 A se citi, de Jean Laurent, Arts et pouvoirs en France (de 1793 à 1981), Université de Saint-Étienne, 1982, și, de Raymonde Moulin, Le Marché de la peinture en France, Minuit, Paris, 1967. * Naturalis historia, vol. VI, ed. cit, p. 112 (n. trad.). 80 Citat în André Chastel, La crise de la Renaissance, Skira, Geneva, 1968. * "Salonul din 1846", în Pictorul vieții moderne..., ed. cit., p. 157 (n. trad.). 81 Le Monde, 12 decembrie 1975. 82
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
nordul Angliei, care avea să capete în curând titlul de venerabil arhidiacon, le-a extins încă o dată. Este posibil ca așa să fi intrat el în contact cu realizările lui Dionysius. Când a scris o istorie a bisericii din Britania, Historia Ecclesiastica Gentis Anglorum, Beda Venerabilul a folosit noul calendar. Cartea a avut un succes fenomenal, dar îi lipsea ceva fundamental. Beda și-a început istoria de la anul 60 î.Cr., cu 60 de ani înainte de anul de referință al lui Dionysius
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
moldovenească din mijlocul Moldovei, din împrejurimile Iașilor, pentru că locuitorii acestui ținut, din cauza prezenței continue a curții domnești, sunt mai șlefuiți decât toți ceilalți” (Ib.). În lucrările ulterioare însă, care sunt, în ordine cronologică: De antiquis et hodiernis Moldaviae nominibus (DMN), Historia Moldo-Vlachica (HMV) și Hronicul vechimei a romano-moldovlahilor (HVR), Cantemir nu mai vorbește decât de români și de limba română: „Chiar dacă tot acest neam, spune el acum, a fost împărțit în trei ținuturi de căpetenie, totuși toți se cheamă cu același
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]