421 matches
-
etape: identificarea nevoilor de formare, proiectarea și implementarea ofertei, evaluarea (Hălmăgean, 2001, p. 113), etape care sunt, de fapt, similare cu ale oricărui proces managerial ce presupune, în ideea atingerii eficiente a obiectivelor, o abordare articulată, adaptată contextului de funcționare holistă a activității respective. Programele și cursurile de educație a adulților sunt organizate în funcție de variabile precum: mărimea și caracteristicile grupului-țintă, interesele grupului-țintă, timpul necesar în atingerea competențelor de dezvoltat, numărul și tipul întâlnirilor dintre cursanți și profesori, logistica necesară, specificitatea conținutului
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
apud B. Siegel, 2004, p. 123) drept cel mai vechi și mai bun cuplu marital de pe fața pământului, intervenția terțiară implică deopotrivă o dimensiune farmacoterapeutică și alta psihoterapeutică. Este o condiție necesară, dar nu și suficientă, căci aderând la orientarea holistă, din ce în ce mai influentă astăzi în cunoaștere și care este de fapt singura cu adevărat întregitoare și viabilă, trebuie să recuperăm și să onorăm și dimensiunea spirituală, în absența căreia nici o maladie gravă nu se poate vindeca. Evoluând deocamdată în perimetrul strict
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
propria noastră naștere. în construirea capitolului de față vom adopta o lentilă hermeneutică neuzuală, dar modernă, profundă și subtilă ce consonează cu unele descoperiri epocale, înregistrate de către avangarda științifică, în ultimele patru decenii. Astfel, ne dovedim solidari cu noua paradigmă holistă, care se profilează tot mai energic la orizont, dar și angajarea lucidă și responsabilă la propășirea ei. Cheia de lectură a acestui periplu ontogenetic va fructifica și perspectiva novatoare asupra traumei pe care ne-o propune îndeosebi psihologia prenatală și
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
acestea din urmă și transformându-le în subsisteme proprii. Disputa dintre holism și individualism metodologic se constituie tocmai în problema relației sistem-suprasistem. Problema aflată în dispută poate fi formulată în termenii următori: sistemele sociale pot fi considerate sisteme finaliste (poziția holistă) sau suprasisteme (poziția individualismului metodologic)? În ultimă instanță, ne putem întreba: care este realitatea ultimă, fundamentală, individul uman sau societatea? Holismul presupune că societatea este un sistem finalist primar. Tot ceea ce conține ea, inclusiv indivizii, reprezintă subsisteme ale sale constituite
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
fel încât să aibă un rol bine determinat în funcționarea întregului. Analogia dintre societate și organismul biologic include aceeași viziune. Paradigma societății ca sistem de roluri, atât de populară în sociologie la un moment dat, se fundează pe o opțiune holistă. Nu este întâmplător că este adesea utilizată metafora „piesei”: societatea este o „piesă”, indivizii sunt distribuiți în diferite roluri ale acesteia, conflictul global al piesei fiind însă primar în raport cu rolurile particulare ale personajelor. Holist poate fi analizată nu numai societatea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
subsisteme ale acesteia. O întreprindere poate fi considerată ca un sistem finalist care se autoorganizează în așa fel încât să maximizeze realizarea finalităților sale. Teoria actuală a organizațiilor este fundată, în cea mai mare parte, în mod clar pe opțiunea holistă. Individualismul metodologic pornește de la presupoziția inversă a holismului, și anume că singurul sistem orientat efectiv și complet de finalități proprii este individul. Societatea nu reprezintă decât rezultanta acțiunilor individuale. Ea este deci un suprasistem, în terminologia propusă aici, și nu
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
cel mai pregnant, cu finalitățile cele mai puternice. Logica societății trebuie să fie privită ca derivând și fiind mereu subordonată logicii acțiunii individuale. Polemica lui Durkheim cu Spencer asupra cauzelor diviziunii muncii (Durkheim, 1926) este ilustrativă pentru diferența dintre strategia holistă și cea individualist-metodologică. Punctul de vedere al lui Spencer, sprijinit într-o oarecare măsură pe lucrările economiștilor clasici englezi (Adam Smith), este tipic holist. Schematic, el este următorul: diviziunea muncii duce la o creștere a productivității și deci a bogăției
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
productivității și deci a bogăției; creșterea bogăției duce la o creștere a fericirii colectivității; fiind, în ultimă instanță, orientată spre creșterea fericirii membrilor săi, societatea va adopta și stimula diviziunea muncii. După cum se poate observa, explicația propusă de Spencer este holistă și funcțională. Diviziunea este un instrument de creștere a fericirii colectivității și este adoptat de către aceasta din acest motiv. Punctul de vedere al lui Durkheim este tipic pentru individualismul metodologic. Două obiecții sunt formulate de către sociologul francez. În primul rând
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
unui produs, subprodus sau funcții mai specializate.Dezvoltarea industriei moderne, bazată pe o tot mai adâncă diviziune a muncii, nu este efectul unei orientări globale a colectivității spre un tip de organizare mai bun, care să maximizeze finalitățile globale (perspectiva holistă), ci rezultatul neintenționat al orientării mulțimii indivizilor spre maximizarea profitului individual, ce dezvoltă acele activități tot mai specializate în care concurența este mai redusă. Cele două opțiuni - holismul și individualismul metodologic - au fiecare în parte justificări solide, dar și limite
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
să se transforme în sisteme cu finalități proprii, a căror logică globală se suprapune, interferează și modifică logica sistemelor componente. Puține sunt cazurile în care suprasistemele sociale rămân simple efecte emergente ale agregării acțiunilor sistemelor componente. Absolutizarea punctului de vedere holist generează însă și el o mulțime de dificultăți. În primul rând, presupune existența unui nivel de organizare ca punct absolut de pornire a întregii organizări sociale. Colectivitățile arhaice păreau a fi un asemenea nivel. Nu întâmplător, holismul s-a dezvoltat
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
oscilatorie. Societatea este un sistem care se constituie simultan atât „de jos în sus”, cât și „de sus în jos”. Ea nu este nici un sistem global puternic integrat și ierarhizat, în care componentele sale sunt simple subsisteme, ca în viziunea holistă, dar nici o simplă rezultantă a acțiunilor indivizilor, un suprasistem, ca în viziunea individualismului metodologic. Societatea trebuie privită ca o ierarhizare circulară de sisteme, cu două intrări: individul și colectivitatea. Colectivitatea, la rândul ei, are mai multe niveluri: începând cu familia
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
că societatea trebuie considerată ca o pluralitate de sisteme care se integrează, se modifică și se subordonează reciproc. Nici un nivel de organizare nu este absolut: toate sunt relative. Teoriile întreprinderii tind să se fundeze, în cele mai multe cazuri, pe o perspectivă holistă. Întreprinderea este privită ca un sistem, și nu ca un suprasistem, fiind preocupată de maximizarea finalităților sale globale, de perfecționarea organizării sale, de integrarea mai eficace a membrilor săi. O asemenea abordare este justificată doar în parte. Dacă vrem să
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
atât, încât obiectivele lor sectoriale sunt puse mai presus decât obiectivele globale ale organizației. Pentru aceasta pot fi formulate două tipuri mari de explicații, în perspectiva considerării întreprinderii ca sistem sau ca suprasistem; ambele probabil corecte, completându-se reciproc. Explicația holistă: subsistemul neavând viziunea obiectivului de ansamblu, acesta fiind mai îndepărtat, mai puțin definit operațional pentru el, se va centra pe subobiectivul care îi este delegat, până la a-l opune obiectivului general. Explicația individualismului metodologic: membrii subsistemului (departamentului) sunt recompensați în funcție de
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și pentru că interesele lor particulare sunt mai strâns dependente de importanța acordată subsistemului militar decât de bunăstarea generală a colectivității. După cum se poate observa, cele două tipuri de explicații implică soluțiidiferite: dacă departamentalizarea reprezintă efectul centrării excesive pe subobiective (perspectiva holistă), soluția o reprezintă accentuarea obiectivului global, înțelegerea subobiectivului în contextul acestuia; dacă, dimpotrivă, cauza rezidă în relația mai strânsă dintre subobiectiv și interesele particulare ale membrilor subsistemului (individualism metodologic), soluția va fi căutarea unei modalități de legare a intereselor particulare
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
conducere. Crizele de autoritate și dorința de acumulare și exercitare a unei puteri absolute pot fi într-o măsură semnificativă expresia și a unor tendințe individuale. În fine, o ultimă problemă este necesar să fie examinată în privința relației dintre perspectiva holistă și cea metodologic-individualistă: este sau nu rezultatul analizei sociologice invariant în raport cu cele două abordări? Cu alte cuvinte, considerarea unei realități sociale ca sistem sau ca suprasistem duce, în ultimă instanță, la concluzii similare? Problema este reală, punându-se în practica
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
la concluzii similare? Problema este reală, punându-se în practica explicativă. Un răspuns clar îl găsim la Georg W.F. Hegel sub forma faimoasei„șiretenii a istoriei”. Această soluție afirmă o coincidență tendențială între cele două tipuri de logică: logica holistă a sistemului și logica suprasistemului. Indivizii, sugerează Hegel, călăuziți de interesele lor particulare, fără o înțelegere a logicii de ansamblu a dinamicii colective, vor produce până la urmă prin acțiunea lor efecte macroscopice în concordanță cu această logică. Logica globală se
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
contemporane: evoluția organizării tehnologice a muncii, a diviziunii muncii în ultimă instanță. Soluția invarianței rezultatelor analizei în raport cu perspectiva adoptată s-ar formula astfel: presupunem două colectivități care evoluează în aceleași condiții de mediu și tehnologice, dar una după un model holist - pornind de la interesele și necesitățile colectivității își planifică o dezvoltare tehnologică adecvată acestora -, iar cealaltă, după modelul individualismului metodologic - producătorii individuali, pentru a-și maximiza profiturile, caută să inoveze, să dezvolte continuu tehnologia; ambele colectivități vor trece prin aceleași faze
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
acțiunii colective. Am putea Înțelege mai bine emergența mișcărilor sociale, nașterea și natura conflictelor necesare pentru a le pune În practică, procedeele de asigurare a consensului sau a ordinii sociale. Procesul de socializare se Înscrie Într-un raționament de tip holist sau tributar unor interpretări În termenii individualismului instituțional. Socializarea este analizată potrivit unei paradigme funcționaliste - În termenii rupturii de conformism și apariției comportamentelor deviante - sau potrivit unei paradigme interacționiste, punând În evidență contextul multidimensional. Socializarea poate fi, de asemenea, percepută
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
competențe ecologice adecvate, pentru antrenarea elevilor în activități de ocrotire a mediului înconjurător; utilizarea cunoștințelor însușite în sensul păstrării sănătății individuale și colective; realizarea în paralel cu informația științifică a obiectivelor implicate în formarea de capacități și atitudini. Conform principiului holist (integralist) curriculum biologie, care se predă în învățământul preuniversitar, trebuie considerat un tot unitar pentru că reflectă realitatea vieții care există, de sine stătător, într-un mediu dat. La rândul lor, fiecare din disciplinele componente sunt unități de sine stătătoare care
IZOLAREA ŞI IDENTIFICAREA UNOR SPECII DE LEVURI FOLOSITE ÎN BIOTEHNOLOGIA VINULUI by MIHAELA CIOCAN () [Corola-publishinghouse/Science/1308_a_1889]
-
două modele, aflate la extreme: cel al castelului și cel al comunei radicale. Primul este organizat în jurul marii proprietăți funciare. El era întemeiat pe figura centrală a marelui proprietar, deținător de putere politică, economică și, câteodată, chiar religioasă. Această concepție holistă reducea enorm rolul instituției municipale. Al doilea trimite la o societate egalitară a micilor producători, agricultori sau nu. Instituția municipală joacă aici un rol important în producerea unui serviciu public echitabil organizat și în reglarea conflictelor locale. Ea nu intervine
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
noua abordare a dezvoltării, în care indicatorii progresului economic erau considerați limitativi și fără a oferi o imagine adecvată. Activitatea UNRISD a adus o contribuție importantă în dezvoltarea indicatorilor sociali și a extins dezbaterea privind dezvoltarea socială, promovând o abordare holistă și interdisciplinară cu accent pe procesul de luare a deciziei, problematizând consecințele pozitive și negative ale creșterii economice și ale schimbării sociale. Ideea indicatorilor sociali a fost preluată în sistemul public și politic, aceștia devenind măsuri instituționalizate pe probleme de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]