1,441 matches
-
la prima lună nouă din martie, cum făcuse întotdeauna până acum: un porc de un an, patru ulcioare de grâu și un braț bun de piei de castor; nici fiii săi nu părea să fi avut ceva de împărțit cu hunii. în plus, Balamber se găsea la o distanță bună de câmpul lui. Ultima oară venise prin părțile acelea în urmă cu vreo zece luni, pentru a escorta un trimis al lui Atila către suabii din Munții Pădurea Neagră. Mărimea bagajului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
face să se întoarcă acum în acele ținuturi, dar nu-și putea închipui ce ar fi putut dori de la el, altceva decât o cină caldă, un culcuș peste noapte și cel mult compania înghețată a nevestei sale; cu toate acestea, hunul îi spusese el însuși, ceva mai devreme, că popasul său acolo nu era o simplă întâmplare. Știind cât sunt de irascibili și de schimbători oamenii aceia, se abținea să-i întrebe direct și se străduia să se arate o gazdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
asta numai până termină de ronțăit ultima pulpă de purcel și o azvârli câinelui, care, în seara aceea, contrar obiceiurilor sale, se ținea la o distanță prudentă de masă. Străpungându-l, cu ochii săi înguști și pătrunzători, pe stăpânul casei, hunul se lăsă pe masă, încrucișând brațele. — Zi-i să mai aducă niște bere, spuse, arătând către nevastă. Avem de vorbit. — Am hidromel, dacă vrei. Nu, porcăria aia o lăsăm pentru voi, ăștilalți. Bere, am spus! Chemată de soțul ei, femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îndreptă cu el către ușă. După ce-i văzu pe cei doi afară, Balamber, printr-o privire fugară, vru să-și asigure gazda că, într-adevăr, din cauza neputinței sale, de care era perfect conștient, mai degrabă teama îl stăpânea decât mânia. Hunul turnă bere pentru amândoi. Era încruntat și își luase un aer gânditor. Trase cu ochiul la femeie, care, aparent fără să le dea atenție, se așezase pe un scăunel, lângă foc, și începuse să coasă, cu un ac mare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
conducător, știi, e și un bărbat adevărat. în casa lui mare, din Panonia, are câteva zeci de concubine. E trecut de cincizeci de ani, dar se spune că încă e un taur, pe Sfânta Sabie! Și tu? îndrăzni Audbert, în vreme ce hunul ridica din nou paharul de pământ. — Eu, ce? — Ți-ai luat nevastă? Sau ai o concubină? Balamber își încreți fruntea, strângând din buze, se foi puțin pe bancă, pe urmă, cu paharul încă sus, ridică din umeri și răspunse: — Balamber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu pas ușor, Audbert suspină. Cu siguranță, nu pentru nevasta lui își făcea griji; simțea, însă, că Balamber avea să îl vâre în cine știe ce bucluc. Era, oricum, obosit să se joace de-a v-ați ascunselea. îndepărtând paharul pe care hunul i-l umpluse din nou și i-l împinsese în față, spuse cu o nerăbdare prost ascunsă: — Spune-mi ce vrei de la mine, Balamber. S-a făcut târziu și azi mi-am rupt spatele toată ziua pe câmp. Hunul îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care hunul i-l umpluse din nou și i-l împinsese în față, spuse cu o nerăbdare prost ascunsă: — Spune-mi ce vrei de la mine, Balamber. S-a făcut târziu și azi mi-am rupt spatele toată ziua pe câmp. Hunul îl bătu vesel cu mâna pe braț. — Bravo! Ești un muncitor grozav. Ah, eu am spus-o întotdeauna, știi, și întotdeauna te-am apărat, chiar și atunci când cineva, la ultima adunare, a avut câte ceva de zis despre tributul tău. Audbert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
interveni apăsat Khaba. — Da, tocmai ăsta e baiul. Au fost unii care au zis că ai fi putut să dai mult mai mult. Audbert își trase îndărăt pieptul și deschise larg brațele, într-un semn de neputință, privindu-i pe huni cu aerul celui căruia i se face o gravă nedreptate: — Bine, dar... pământul de aici dă roadă din ce în ce mai puțină, a fost un an rău; și pe urmă, știi și tu: anul trecut a murit de friguri fiul meu cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
orice propunere de prietenie: în urmă cu șase luni, chiar a respins solia lui Atila, gonind cu răutate pe câțiva dintre principii care o alcătuiau. Audbert își reținu cu greu un surâs răutăcios; știa bine cum se petrecuseră lucrurile: delegații huni fuseseră alungați de la Genava în șuturi și urmăriți o bună bucată de drum de către femei și copilași, care îi bombardaseră cu pietre și bulgări de bălegar. Preferă, însă, să nu-i amintească de asta interlocutorului său. Spuse, în schimb: — Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Scroafa stă să fete. Fiii mei... Balamber i-o tăie scurt, pe un ton dur: — Scroafa ta o să fete și fără tine, iar fiii tăi mai mari o să poată face câteva zile și partea ta de muncă. — Câteva zile, spui? Hunul își îndreptă spinarea. — Bineînțeles, nu mai mult de douăzeci! Cât să ducem solia la Gundovek și să primim răspunsul lui. — Tu ai vorbit de o solie secretă. Dar trei huni ca tine... și mai e și băiatul... în sfârșit, sunteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
câteva zile și partea ta de muncă. — Câteva zile, spui? Hunul își îndreptă spinarea. — Bineînțeles, nu mai mult de douăzeci! Cât să ducem solia la Gundovek și să primim răspunsul lui. — Tu ai vorbit de o solie secretă. Dar trei huni ca tine... și mai e și băiatul... în sfârșit, sunteți prea ușor de recunoscut și nu-mi închipui cum nădăjduiți să... — Ei, bravo! Tocmai pentru asta am venit la tine: dacă e cineva care să ne ducă pe ascuns până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un cal și vreo doi servitori care să te ajute la muncă, ce zici de asta? Audbert, încruntându-se, întinse mâna spre ulciorul cu bere. Turnă în paharul său berea rămasă și o dădu pe gât, sub privirea atentă a hunului. Pe urmă, punând jos cu zgomot paharul gol, întrebă: — Plecăm mâine? 3 Plecară din casa lui Audbert a doua zi, la primele licăriri ale zorilor. Capătul călătoriei era departe, iar hunii îi lăsaseră marcomanului doar un scurt răgaz ca să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și o dădu pe gât, sub privirea atentă a hunului. Pe urmă, punând jos cu zgomot paharul gol, întrebă: — Plecăm mâine? 3 Plecară din casa lui Audbert a doua zi, la primele licăriri ale zorilor. Capătul călătoriei era departe, iar hunii îi lăsaseră marcomanului doar un scurt răgaz ca să-și ia rămas bun de la nevastă și copii. De altfel, nici el nu era, desigur, omul care să lungească vorba la despărțire, drept care, odată încărcat puținul care îi făcea trebuință pe singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
secretă, măcar până ar fi ajuns la destinație, astfel încât nu puteau să urmeze nici măcar pe porțiuni mici vechea cale romană - construită aproape în linie dreaptă - ce ducea la Augusta Rauricorum și, de acolo, la ținuturile burgunzilor. îi conduse, așadar, pe huni printr-o pădure foarte deasă - nici el nu cunoștea decât câteva cărări -, care părea să le dea războinicilor, obișnuiți cu spațiile largi, cu câmpiile întinse, un soi de neliniște ciudată. El se feri cât putu să le arate că băgase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cocioaba lui Fergal fără să fie văzuți. După ce legară și hrăniră caii, mâncară și ei, în tăcere, câteva îmbucături din carnea de porc sărată pe care Audbert o luase la el. în vreme ce mesteca, Odolgan îl întrebă pe Balamber în dialectul hun cel mai pur, de neînțeles pentru marcoman: — Ai încredere în bărbosul ăsta? Balamber îi răspunse fără să se tulbure: — Da: e un țăran și deci nu se gândește decât la pământ și la familie. Poți să dormi liniștit, n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
trebui să coborâm la vad înainte să se lumineze de ziuă. Cu ce te gândești să-l plătim pe luntraș? E un pungaș bătrân și, dacă vreți să treceți în secret, nu o să fie mulțumit cu o bucată de stofă. Hunul surâse și încuviință. Apoi se ridică brusc și, din câțiva pași, ajunse la încărcătura de bagaje, pe care Kayuk o pusese pe jos, lângă animale; se aplecă să scotocească într-o traistă și scoase de acolo un mic săculeț din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe ceilalți trei, întinși sub mantiile de oaie, aceleași pe care le puneau împachetate sub șei, se întreba ce-i ascundeau. Privirile pe care le schimbaseră în timpul cinei nu-i plăcuseră deloc și râsul lor nu-l liniștea cu nimic: hunii erau un neam primejdios, chiar și atunci când râdeau. Cine era misteriosul mijlocitor pe care trebuiau să-l întâlnească? Se gândeau cu adevărat să-l îmbuneze pe Gundovek? Ce daruri îi duceau? încă de la începutul călătoriei, deslușise, sub bucata aspră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-l îmbuneze pe Gundovek? Ce daruri îi duceau? încă de la începutul călătoriei, deslușise, sub bucata aspră de in ce învelea încărcătura catârului, două sipete, iar atunci când Odolgan ușurase animalele de încărcătură, putuse chiar să le vadă și să observe că hunul le ducea cu greu în brațe. Dar, în definitiv, nu asta era principala lui grijă; ba mai mult, dacă stătea să se gândească bine, nu-i păsa câtuși de puțin, după cum nu-i păsa câtuși de puțin de Waldomar, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
el, și care, chiar dacă nu erau prea ageri la minte, aveau, în schimb, brațe viguroase și spinări puternice și, atunci când era nevoie, știau să proptească zdravăn prăjina de fundul râului și să biruie curentul. Audbert îi conduse pe cei patru huni la punctul de îmbarcare mult înainte de ivirea zorilor; bătu la cocioaba lui Fergal și îl convinse, aruncându-i săculețul cu praf de aur, să facă traversarea în semiîntuneric. în acel punct, apele fluviului curgeau mai puțin vijelios, dar la fel de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care militarii încartiruiți acolo erau ocrotiți de palisade -, Audbert, ce se afla mereu a douăzeci de pași înaintea grupului, era deseori constrâns să schimbe traseul; mai mult, în acea zi trebui, în două rânduri, să-i oprească pe cei patru huni pe neașteptate și să-i împingă la adăpostul unor copaci, ascunzându-i cu încărcătură și animale cu tot, pentru a nu fi observați de câțiva călători în trecere pe acolo. Cu toate precauțiile, în ziua următoare, în primele ceasuri ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Bagaudul ajunsese deja la nu mai mult de zece pași distanță de ei. Calm și hotărât, Balamber împunse calul cu călcâiele și porni înainte, oprindu-se în fața sa. Pentru o clipă, se măsurară din priviri, cântărindu-se unul pe celălalt. Hunul fu izbit nu atât de figura impunătoare a celui cu care se înfrunta, cât mai degrabă de mărimea nasului său acvilin și de inelele mari de argint pe care le purta în urechi; observă că avea pielea aspră și atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
răsunătoare. — Nu, suntem soli. Mergem în valea Rhonului, cu un mesaj de la Atila pentru Gundovek. — Gundovek, regele burgunzilor? — Chiar așa. El însuși. Omul își scărpină gânditor barba. — Ia te uită ce ți-e dat să vezi prin părțile astea: soli huni pentru Gundovek! Acum cercul bagauzilor se strânsese și mai mult. Cei doi care îl escortau pe Gomer veniseră până aproape de ei; cel mai tânăr, care poate încă nu împlinise douăzeci de ani, ținea arcul pregătit, cu săgeata îndreptată spre Balamber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Dar solii nu călătoresc niciodată cu mâinile goale. Gomer încuviință și, întinzându-se ca să tragă cu ochiul la catâr, observă: — Aici, Ulf are dreptate: dacă mergeți la Gundovek, cu siguranță îi duceți daruri. — Firește. Acum ți le și arăt, răspunse hunul pe un ton amabil, apoi se întoarse cu naturalețe și, chemându-l pe Kayuk, care se oprise la câțiva pași distanță, îi făcu semn cu mâna să se apropie. Biatul înaintă, trăgând de căpăstru catârul cu încărcătura lui, iar Gomer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
iar Gomer, trecând pe lângă Balamber fără să se oprească, le veni în întâmpinare. Audbert, care nu-i scăpa din ochi pe bagauzii din jur, rămase uimit, nu fără un dram de ușurare, văzând cât era Balamber de conciliant. Prin urmare, hunul, cântărind raportul de forțe, luase hotărârea înțeleaptă să fie conciliant și poate că așa vor reuși să se salveze cu toții. Nu-și lua ochii de la Kayuk, care se apropia cu catârul, astfel că nu putu să vadă ce se întâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
biciui calul, în încercarea de a scăpa; se aplecă pe grumazul animalului, ferindu-se astfel de sabia pe care Balamber i-o aruncase în spate și care îi trecu pe deasupra cu un șuier; nu reuși, totuși, să se salveze, fiindcă hunul îl ajunse în câteva clipe, îl prinse de păr și, trăgându-l către sine, îl smulse din șaua calului. Totul se petrecuse atât de iute, încât Audbert nu reușise să înțeleagă nici cine trăsese săgeata, nici cum de putuse Balamber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]