19,061 matches
-
pe iarba crescută de-a valma-n Eden. Până la urmă, Ea zboară și păsările se rotesc deasupra-i ca elicea unei păduri negre. Răspântie Ce departe erai ce departe ți se vedea doar umbra o pată de lumină pe luciul ierbii. Întunericul din tine luminà, el era focul ce ardea în măruntaiele tale ca o comoară îngropată de barbari. Acum nu mai e nimic de spus cineva continuă să te iubească să legene cuvinte să le adoarmă să tămăduiască spaima. O
Poezie by Vasile Igna () [Corola-journal/Imaginative/13110_a_14435]
-
cade în ropot nemărginit ploaia celestă grindina neghicirii pe acoperișul lumii se sparge heruvul destăinuit într’un cerc luminos se arată purtând pe patru aripi izbăvitorul miel însângerat Graiul pietrelor o tăcere de cremene cuprinde clipa ceasul și ziua câtă iarbă și frunză naude navede nagreul văzduhului nici urmă de foșnet adierile-s duse’n pierzanii și nu e duh ori arătare neștiută să desferece graiul ascuns al pietrelor iar până la miezul magic al nopții în care tremură frunza și iarba
Poezie by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/13259_a_14584]
-
iarbă și frunză naude navede nagreul văzduhului nici urmă de foșnet adierile-s duse’n pierzanii și nu e duh ori arătare neștiută să desferece graiul ascuns al pietrelor iar până la miezul magic al nopții în care tremură frunza și iarba-și dezvăluie jindul și foșnetul e-o vreme amarnic de lungă ajunge-voi oare s’ascult rostirea de vrajă a pietrelor? Zariștea pierdută îngerul uitării vine din dedepartele ce mă adună și mă desparte la răscrucea croită de golul amețitor
Poezie by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/13259_a_14584]
-
necunoscută ce curge din cer. Pun mîna pe furnirul biroului și-l simt fierbinte, afectuos. Departe sînt dealurile pe care n-am rătăcit încă. O hoinăreală de dimineață pînă seara, în haine ușoare, singur, pe cărări subțiri, abia deslușite-n iarba scurtă. Să fluieri uneori după un fluture și el să vină vesel, prietenos, să ți se bage-n buzunar. Și-apoi, întors, c-o osteneală dulce-n trup, să dormi, să dormi pînă la sfîrșitul lumii! Cu stimă și grație
“În dulap erau hainele lui mama și el s-a îndrăgostit de ele!” by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13299_a_14624]
-
este asediat de văz, auz, miros, pipăit: ,, Dar presimțea lumina cum dă în el năvală,/ Și arborii pădurii din depărtare, hăt,/ Îi frământau auzul trăsnind pe verticală:// Răuri veneau în goană cu străluciri de stea/ Și vânturi cu miresme de ierburi necosite,/ Și dintre toate-acestea mai iute se-afirma/ Pământul - el vorbea cu mânzul prin copite.” Un an mai târziu, în Viața deocamdată (1965), Ioan Alexandru dezvăluie un nou chip - acela de poet expresionist pe un fond rural. La drept vorbind
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
noi e un pogon comun/ Înconjurat cu gard de piatră,/ Să nu se molipsească pământul rămas viu/ În libertate./ Crucile de lemn după câțiva ani/ Se lasă într-o parte și mor apoi și ele (...)/ Locul mormântului se șterge -// O iarbă sârmoasă se îndeasă pretutindeni/ Ca părul pe capul feciorilor în nopțile de iarnă;/ Când e plin cimitirul ochi de la un cap/ În celălalt se reia totul de la început:/ Groapa bunicului meu, peste groapa străbunicului meu,/ Tatăl meu, peste bunicul meu
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
cruci, pe care autorul îi învăluie într-un romantism nemeritat: ,,și vin niște bărbați ciudați/ pe iepe călătoare și le fură pentru/ focurile lor”... În a doua strofă (ca să desemnez astfel zece versuri albe), privirea se situează la nivelul sârmoasei ierbi căreia îi priește acest tip de teren. De la acest nivel zero, ghicim sub noi ,,etajele” mereu în surpare ale generațiilor, cu gropi noi săpate peste cele vechi. În ultimile opt versuri, imaginea se înalță din nou, la nivelul arborilor dar
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
și amorțea se spărgeau mugurii nopții mi-am spus că ar fi bine să trag chepengul ăstaaa...visul dacă mai întîrziam puțin parfumul lor m-ar fi înghețat am privit prin geamul mic și l-am văzut pe Acela cosea iarba în lumina lunii o cosea cu acul a doua zi tălpile aveau să nu simtă nimic să dea de știre mai sus că totul rămăsese neschimbat pînă departe se vedea strada de cîte ori o lustruisem cu privirea cu pașii
Poezie by Dan-Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/13187_a_14512]
-
mai stat de vorbă că lumea de prin 1974, adică de pe cînd, la DXXX, întinși în șezlonguri, în spatele casei unde locuiam, sub niște peri, tăceam cîte trei ceasuri împreună! Cuvintele picurau rar, la intervale mari, uneori cădea cîte-o pară în iarbă, o mîncăm dacă putea fi culeasa fără să ne ridicăm din șezlonguri, daca nu, așteptăm altă mai apropiată, măi mălăiața, ghidați de adevărul „pară mălăiața în gură lui nătăfleața”! Mugur scria un Roman și-mi promisese că mă bagă și
De la o vîrstă preferi ca proștii să tacă by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13258_a_14583]
-
pe colegii mei manifestîndu-și fățiș și cu o admirabilă naivitate antipatia față de diverse materii, pentru ca la sfîrșit decanul să arate că el înțelege doleanțele formulate, dar că... satisfacerea lor depinde de Comitetul pentru învățămînt superior. Cu alte cuvinte, paște murgule iarbă verde! O să fie bine de cei care se vor înscrie la anul în anul I, căci vor beneficia de sugestiile formulate de noi. 14 oct. 1952. Am făcut „mină bună” la un seminar și mi-au parvenit indirect elogiile lui
Din roase plicuri by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/13166_a_14491]
-
piatră. Arthur păru descumpănit. Toată lumea părea descumpănită. “Mergi!” spuse regele, sumbru, și-l concedie, excedat. Și Arthur merse înapoi, în ducatul său de baștină. Aici începu să întrebe în stânga și-n dreapta ce vor femeile. Răspunsuri, vorba-ceea, câtă frunză, câtă iarbă. Făcu un adevărat studiu de marketing printre contese, curtezane, bucătărese, modiste, lenjerese, translatoare, recepționere, senatoare, directoare de bancă, purtătoare de cuvânt etc., chiar printre surorile lui - prințesele. Toate răspunsurile erau șovăielnice, de nu puteai trage o concluzie. În ultima zi
După-amiază cu o nimfomană () [Corola-journal/Imaginative/13420_a_14745]
-
vom fi arătând amândoi că un guliver cu liliputanul sau. nu mă scăpa nici o clipă din ochi. nimeni nu-mi da atâta atenție că el, a făcut o pasiune obsesiva pentru mine. el adună cu grijă cuvintele mele căzute în iarbă sau prin cameră, ca pe niște firimituri le adun, parcă ar vrea să reconstituie marea pâine, marea pâine a istoriei mele. asculta aceeași muzică, respira același aer. când dorm, somnul meu îl odihnește, când mănânc, merindea mea îl hrănește. ce
POEZIE by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/13738_a_15063]
-
mari a decorurilor somptuoase a trecut (“se poate începe somptuos și departe / cuvântul cartagina albele cetăți cretane / mama mea în chimonoul verde / tata în fața catedralei” /.../ dar nu mai e vremea / să-ți scoți pieptul alb la lumină / pe străzile fără iarbă / crește o lume critică / mai bine în neștire să mergi / cu capul în pânze de heliu”), distanța dintre trăire și posibilitatea expresiei, regizată de “arbitri” constrângători, insinuează sentimentul inautenticității și cere tăcerea: “aici sunt vorbele / dincoace e inima / între acestea
Note despre poezia Norei Iuga by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/13548_a_14873]
-
era important, ci lumina. O știam, o înțelesesem! Însă, repet, tot ce știam în clipa aceea, tot ce înțelesesem am uitat imediat. Altădată, tot după-amiaza, și tot după ce băusem votcă, am redescoperit lumina în spatele casei, de fapt al magaziei, în iarbă. Iarăși căpătasem o percepțe vizuală neobișnuită. Iarba era un fleac, puteam s-o număr! Lumina, lumina aceea ce-mi lăsa amintirea unui secret înțeles și pierdut! Și chiar cînd înțelegeam, în aceeași secundă mă dubla gîndul că nu mai putea
Clocotul minuscul al luminii pe obiecte by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13791_a_15116]
-
înțelesesem! Însă, repet, tot ce știam în clipa aceea, tot ce înțelesesem am uitat imediat. Altădată, tot după-amiaza, și tot după ce băusem votcă, am redescoperit lumina în spatele casei, de fapt al magaziei, în iarbă. Iarăși căpătasem o percepțe vizuală neobișnuită. Iarba era un fleac, puteam s-o număr! Lumina, lumina aceea ce-mi lăsa amintirea unui secret înțeles și pierdut! Și chiar cînd înțelegeam, în aceeași secundă mă dubla gîndul că nu mai putea comunica ceea ce-mi părea atît de
Clocotul minuscul al luminii pe obiecte by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13791_a_15116]
-
jumătate jucate: cartea ar avea "pretenția de a fi obiectivă, imparțială", manuscrisul lui Grig Georgescu ar fi "fotografiat după regulile criminalistice ale cercetării la fața locului" -, iar fotografia din secțiunea finală a cărții, cea de planșe, arată un manuscris în iarbă. De fapt, explică autorul în același aide-memoire, "poemul planșă a fost structurat după o lege julesverniană, care stipulează în ce fel trebuie ilustrată o carte de aventuri. titlul ilustrației, care prinde un moment dat - de cotitură, aș putea spune - al
LECTURI LA ZI by Roxana Racaru () [Corola-journal/Imaginative/13813_a_15138]
-
această Livadă, Din calea mării Și a buruienilor Atâta nesomn vei îndura Din pricina secetei, Poame târzii vei culege, Amare în apropierea Sâmburilor Pe care le vei numi Iubire. * Resemanrea la Tot mai vădita Vremelnicie a zăpezii, Un imperiu sfâșiat De iarbă. De hoardele Primelor insecte, Glorificarea târzie A înghețului De ultimii lăncieri - Bruma, Dis-de-dimineață. Cel mai umil dintre Meșteșuguri - Poezia: Nu ține apa (afară de câte un descântec de ploaie), Nu măsoară timpul Orbește, Fără roiurile Lui de albine, De polenuri, De
Truda trupului frumos by Katia Fodor () [Corola-journal/Imaginative/13842_a_15167]
-
în cutremure, După glasul ce se rupe În așchii tot mai Mărunte, Și iarna ce vine din urmă, Negreșit vine! Truda aceasta a Trupului frumos De a luci - O cumpănă fermecată... Sudoarea nu se Deosebește de lună, Încet culcatul în iarbă Și neașteptata osteneală A brațelor Fiind prea mult, Ca pentru hoțul de cai Desfăcutul pripoanelor. Cu toată nerăbdarea lui, Răsuflarea tot se rupe - O tulpină fragedă. * Plângere - Sarea părăsindu-și muntele, Trupurile moi Scoase la iveală de incendiu, Din cochilii
Truda trupului frumos by Katia Fodor () [Corola-journal/Imaginative/13842_a_15167]
-
kilul de zahăr și ulei ca printr-un purgatoriu de carne și oase prin tomberoanele blocurilor crăpate de cutremur și lăsate ca o amenințare continuă deasupra capului crăpăturile în zigzag din ciment păreau viețile noastre prin care puteai să privești iarba cimitirelor răscolite de buldozere vedeai ca la trapez morții prin aer ascultai cântecul greierilor încarcerați în sticlă la lumina licuricilor spânzurați cu șireturile soldaților uitați în pământ monumente împânzeau câmpul vizual și lentilele în spatele cărora eram îngrămădiți ca niște gladiatori
Miriapodul (fragment) by Liviu Georgescu () [Corola-journal/Imaginative/13926_a_15251]
-
spun că nu am nici un control totul e decis nu te poți mișca nici să te sinucizi auzi prin hornuri vocile chirurgilor să-i tăiem piciorul mârlanului că nu mai are nevoie de el și înțelegi ciubucul nu e destul iarba crește prin saloanele lungi cât un teren de fotbal corpurile colcăie în incubatoarele cu vitamine spălate cu ser fiziologic injectate cu ace cât stâlpul de telegraf înfipt în carne lance într-un turnir destrămat demitizat acul atinge osul și gravează
Miriapodul (fragment) by Liviu Georgescu () [Corola-journal/Imaginative/13926_a_15251]
-
rostogolit. Si, Doamne, m-am dezmeticit, deodată, în genunchi, tot cerându-ți iertare, căci am păcătuit din nou și m-am culcat cu primăvara care era fată mare. Ea doar aduce Mereu vei exista - nume sub umbra îndoielii; fericit-nefericit ca iarba ce răsare, trăiește și se usucă. Pe un prag de aburi, Dumnezeu îți cădelnițează șansa. Si așa vei fi și tu, imitându-l, scornind o literă sau un cuvânt ce se opresc în rugăciune. Mereu vei exista - nume sub umbra
POEZIE by Radu Cange () [Corola-journal/Imaginative/13867_a_15192]
-
-se ora în albii și sufletul pur ridică-se-n slavă. Ce înger sălbatic cu-aripa lui albă îmi zgârie cerul? Ce demon se-abate din calea-i deplin omenească? Aici ard cocorii-n triunghiuri pe zarea celestă și verdele ierbii îngăduie pașii înalți ce-s pe ape. Pleoapa și-aruncă-a ei rază, poetul pe-aproape-i. Împăcare Florile, frunzele toamnei ucid toamna. De-aici până dincolo și până la tine tot una-i; Aripi bat în streșini de cer și totu-i o rugă
POEZIE by Radu Cange () [Corola-journal/Imaginative/13867_a_15192]
-
a menține vie condiția interogativă a poeziei. Așa stând lucrurile, se naște automat o dilemă: cât de liric, cât de implicat, în fine, cât de serios e Geo Dumitrescu? În 1989, la apariția antologiei Aș putea să arăt cum crește iarba, Nicolae Manolescu pune pe tapet toate aceste probleme. Lirica tezistă, militantismul, atitudinea morală fac din autorul Libertății de a trage cu pușca un poet politic, spune criticul, un pătimaș sarcastic necruțător al actualității, contestatar și polemist, nu demistificator, un ironist
LECTURI LA ZI by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/13974_a_15299]
-
lume și traduce un impas existențial." Delimitarea între literatura de tinerețe și cea de după 1960 devine astfel mult mai vizibilă. În acest punct intervine o altă problemă și legată strict de această antologie. De la Aș putea să arăt cum crește iarba încoace, antologiile lui Geo Dumitrescu au adunat poemele redistribuindu-le tematic în cicluri care preiau numele unor volume. Aici, secțiunile sunt: Africa de sub frunte, Furtună în Marea Serenității și Jurnal de campanie, poemele scrise în anii ’40 și care făcuseră
LECTURI LA ZI by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/13974_a_15299]
-
Iuțeala și vuietul timpul curge aproape de nemișcare prin visele zăbavnice ale broaștelor țestoase o altă vremelnicie deschide deasupra zodiilor necunoscutul câmp magnetic pe unde se străvede timpul în stare aproape pură țestoasele n-au cum să audă vuietul nestins al ierbii crescând peste morminte și nici iuțeala păsării care se sparge necontenit în răscrucea văzduhului De sub pământ noaptea tresărind ușor în bătaie de lună plină copacii întorși din uitare răniți de stigmatele timpului freamătă aduceri aminte o blândă neliniște lunecă prin
poezie by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/14177_a_15502]