KorAP: Find »[drukola/base=icni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...16 17 18 ...20 >

493 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892

nimic. - Bine. Pungașul se uită liniștit la ei. Îl întoarseră cu fata în jos. Sergentul își potrivise frânghia. Îl plesni o dată cu sete. Sfoara groasă și răsucită bine se lipi adânc de piele. Sângele tîșni șuvoi. Iar băgau foc în el. Icni scurt. - Ah, ah... Se gândi că ar fi fost bine să fi putut să nu mai știe nimic. Îl duru și a doua lovitură, și a treia. Frânghia cădea mereu în alt loc, alături, întîi pe spate, pe șolduri și

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599

reapăru. Ce faceți aici? Asta o obligă pe Maggie să se ridice și să se scuture de praf, să-și pună la bătaie carapacea protectoare pe care fusese silită să și-o creeze în acești ultimi ani. Nu spuse nimic, icnind doar din cauza durerii care o înțepa în șira spinării, izbucnind ca un foc de artificii, când se ridică în picioare: o scânteie argintie care îi umplu ochii de lacrimi. Femeia o conducea pe alee, spre o frânghie de rufe. La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Continua să fugă, aplecată în față. Când se uită în urmă îi văzu apropiindu-se, chiar dacă alergau ciudat de ghemuiți. Cuprinsă de panică, se întoarse și se năpusti înainte, izbindu-se cu fruntea de o grindă metalică încorporată în tavan. Icni și se trase înapoi când peretele din stânga ei dispăru subit: un alcov în care se afla o femeie bătrână, îmbrăcată complet în negru, cu mâinile încleștate pe o carte de rugăciuni. Maggie amețise. Pământul de sub picioarele ei își schimba înfățișarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
s-ar fi aflat înăuntrul unui tort. — Stai! strigă unul dintre urmăritori. Se uită peste umăr și i se păru că îl vede pe cel de-al doilea bărbat, cel cu camera, scoțând o armă și îndreptând-o spre ea. Icni și se ghemui, dar acesta nu găsi un unghi potrivit: pietrele se încovoiau și se curbau prea brusc. În cele din urmă ajunse la o scară îngustă, cu trepte de metal. Căzu aproape direct pe ele, făcând eforturi mari pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
nu făcu decât să se strâmbe. Ea se așeză lângă el, sărutându-l lung pe buze. Se simțise ușurată când primise mesajul, dar asta nu era nimic pe lângă ce simțea acum. Vru să-l îmbrățișeze, dar se opri când el icni de durere. Arătă spre piciorul drept, explicându-i că sub blugi era un bandaj gros care acoperea rana provocată de un glonț. Îi povesti despre împușcături și despre interogatoriu, iar pe chipul ei se citea o suferință crescândă în timp ce îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

se aude afară... ARTUR: Da! Sunt! Nu pot cere nimic! Nu pot avea nimic! Nu am liniște, nu am covor roșu! Nimic, nimic, nimic! Eu mă sinucid! GARDIANUL (Îngrozit.): Nu știți ce spuneți! (Îi acoperă urechile.) ARTUR (Epuizat, la pământ, icnind.): Nu mai vreau nimic... Să se termine odată! GARDIANUL: Știam eu c-o să se termine totul cu bine... ARTUR: Să vină călăul! Să se termine! GARDIANUL: Imediat, imediat... (Agitat, prin încăpere.) Numaidecât... Întotdeauna întârzie... blestematul... (Pentru sine.) Pezevenghi bătrân, era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
taci, Grubi, că te omor! (Îl trântește într-un colț al camerei; peste CĂLĂU se răstoarnă rafturi putrede cu cărți și obiecte incerte.) Taci! (CĂLĂUL încearcă să se ridice de sub lucruri.) Stai acolo! CĂLĂUL (Rămâne sub morman.): Ești un prost... (Icnind.) Acum era gata... Plecam și noi acasă... ARTUR (Naiv, amuzat, aerian; către GARDIAN.): Hi-hi! Ce urât te porți! Du-te-ncolo! GARDIANUL: Mi-a ajuns până-n gât! M-am săturat! CĂLĂUL (Scâncind.): Și mie... Și eu... ARTUR (Ridică o carte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
facă de cap? Ce-o să zică guvernatorul? Ce-o să zic eu când o să-mi ceară capul? Unde e capul? De ce l-ați lăsat să scrie? Cine i-a dat litere? Așa se începe o plângere? Unde v-a fost capul? (Icnind, se lasă jos.) Sunt terminat... Sunt un om sfârșit... GARDIANUL (Tresare.): Papini? Parcă Giovanni Papini... CĂLĂUL: Nu știu. (Către ARTUR.) Domnule, Giovanni Papini a scris Un uomo finito? ARTUR: Da, Giovanni Papini. GARDIANUL (Aplecat peste COLONEL.): Giovanni Papini a scris

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Execută exerciții din brațe.) Ah, domnule, când se oprește ploaia mă iau niște dureri de oase... ARTUR: Să vă fac un masaj? GUFI: Dacă vreți? (ARTUR începe.) Aici... la cervicale... Uneori nici nu pot să întorc gâtul... Parcă sunt lup... (Icnește de plăcere.) Ce mână moale aveți! ARTUR: Am fost decorator de vitrine. GUFI: Și eu... am fost vânzător la aprozar... ARTUR: Ce gât fin aveți... GUFI: Gâtul, domnule, trebuie întotdeauna îngrijit cu atenție... ARTUR: Și eu mi-am dat seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
am ridicat de la masă nemâncat și am luat-o încet peste câmpie... Se făcea că era o câmpie netedă și din loc în loc se vedea câte o jumătate de arbore... Ce să însemne o jumătate de arbore? PARASCHIV (Plânge grotesc, icnește.): Cad. MACABEUS: Dacă nu mă asculți te las și mă culc. (Furios.) Te las dracului și mă culc. Înțelegi? Mi-e foarte ușor să te las și să mă culc. Știi că îmi place să dorm... Acum vreau să-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
pe inimă.) Ce dracu’ ai... Ce-s chestiile astea? Ce să-ți dau? (Intră în panică, se răsucește prin încăpere, se lasă în genunchi, se așează cu capul la picioarele lui MACABEUS, se trântește cu capul de pământ, mugește, plânge, icnește, se oprește, caută printre lucrurile răvășite și vine cu un bidon de tablă, i-l pune la buze lui MACABEUS și-l silește să bea, acesta refuză, PARASCHIV i-l toarnă pe față.) Bea... hai... cască gura... Mă! (Violent.) Bea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
din greu.) Ce-i aici? (Încearcă să pipăie în jur cu mâinile.) PARASCHIV: Stai liniștit... Stai... (Mirat.) Te doare? MACABEUS: Unde suntem? (Speriat.) Cine-i? PARASCHIV: Eu sunt... (Îi mai dă să bea.) Bea... Taci și bea... MACABEUS (Grohăie, scuipă, icnește): De ce nu aprinzi lumina? PARASCHIV (Inocent.): Cum... (Încearcă să se ridice.) MACABEUS (Strigăt de panică.): Nu pleca! PARASCHIV: Nu plec... MACABEUS: De ce nu aprinzi lumina? PARASCHIV (Începe să-și dea seama de situație.): E... E... târziu... MACABEUS: E noapte? PARASCHIV

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Nu! Am să te omor! PARASCHIV: O să fie frumos... O să ne jucăm în fiecare zi... O să-ți placă... Ai să vezi.. O să ne jucăm șase zile pe săptămână... iar duminica o să-ți dau liber... (Îl lasă în mijlocul încăperii; MACABEUS gâfâie, icnește.) Da’ știi că m-ai obosit? Ești al dracului de greu. Am să mai tai ceva din tine... MACABEUS (Obosit, scârbit, la capătul puterilor.): Auzi... Du-te... lasă-mă să mor... Lasă-mă să stau singur... Măcar o zi... Da-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
văd cum îți dai duhul... MACABEUS: De ce să stai? De ce să aștepți? Omoară-mă acum. Tot voiai să mă omori... PARASCHIV: Nu, nu... Trebuie să se întâmple încet... altfel n-are haz... înțelegi? Eu vreau să fie cu haz... MACABEUS (Icnește); Nu... nu vreau să te mai aud.... PARASCHIV: De ce să nu mă mai auzi... MACABEUS: Taci măcar zece minute... Măcar un minut... PARASCHIV: Ce? Gata? Te-ai scârbit de mine? Nu-ți mai place cu mine? Vrei să te pocnesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Vrei să te găsească? Vrei să te spânzure? MACABEUS (Fericit.): Da, da... Asta vreau... PARASCHIV: Nu se poate, Maco... Aici nu se găsește nimeni o sută de ani... Nu vrei să stai o sută de ani cu mine? MACABEUS (Plângând, icnind, copilărește, între demență și neagră deznădejde.): Nu... PARASCHIV: De ce nu, de ce? Ti s-a urât? MACABEUS: Mi s-a urât... PARASCHIV: Am să te îngrijesc, Maco, am să-ți dau de mâncare, am să te șterg la fund... MACABEUS: Mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
să aduc apă? Vrei să-ți spăl bocancii? Spune, ce vrei? Vrei să facem lucrul ăla grețos? Vrei să ne umplem de greață? Vrei să te caut de păduchi? Vrei să te scarpin pe burtă? Spune... Spune ce vrei... MACABEUS (Icnește ușor; tace.) PARASCHIV: Nu spui? MACABEUS: Nu... PARASCHIV: Te apasă la inimă? MACABEUS: Nu... PARASCHIV: Te simți ușor? Te simți ca o pasăre? Parcă n-ai avea nevoie de nimic? MACABEUS: Da... PARASCHIV: Aha... Asta era... MACABEUS (Icnește senin.) PARASCHIV

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
vrei... MACABEUS (Icnește ușor; tace.) PARASCHIV: Nu spui? MACABEUS: Nu... PARASCHIV: Te apasă la inimă? MACABEUS: Nu... PARASCHIV: Te simți ușor? Te simți ca o pasăre? Parcă n-ai avea nevoie de nimic? MACABEUS: Da... PARASCHIV: Aha... Asta era... MACABEUS (Icnește senin.) PARASCHIV: Vrei să vin lângă tine? MACABEUS: Da... PARASCHIV: Vin, Maco, vin... (Își ia trompeta și vine lângă MACABEUS; îi ia capul în brațe.) PARASCHIV: Așa... (Îl mângâie pe cap.) Așa e bine? MACABEUS: Da... PARASCHIV (Îi scarpină ușor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
e murdară și înnegrită de fum; se împiedică, îl caută din ochi pe Grubi, se apropie în fugă de Grubi și se lipește de el, tremură, gâfâie, plânge.) IOANA: Grubiii... Grubiii... Se răstoarnă pivnița... Își ascunde capul în șorț și icnește.) Ah, ce m-am speriat! HAMALUL (Prinzând-o patern, mângâind-o.): Taci, taci... se întâmplă ceva... IOANA (Își scoate capul din șorț.): Ce se întâmplă? S-a răcit aerul dintr-o dată și a început să-mi tremure mâna... Uite cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
auzim și tu știi că nu trebuie să le auzim și ni le spui mereu, toată noaptea ai vorbit prin somn și ai spus fel de fel de prostii și ai povestit atâtea lucruri și ai plâns prin somn, ai icnit prin somn toată noaptea și ai urlat ca un câine. Și nouă ne-a fost milă și am vrut să te trezim și Bruno te-a stropit cu apă și Grubi a încercat să-ți ridice pleoapa și să te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

dolofanei prăjituri, cu moțul ei de frișcă, mi-a întors stomacul pe dos. Într-o străfulgerare de amintire am văzut cum, pe la miezul nopții, la petrecere, intrase în sufragerie ochelarista pirpirie cu tortul de frișcă. — Mai bine două votci, am icnit. Mi se-apleacă de la savarină. Mă străduiam să țin cât mai mult imaginea lăptoasă a ochelaristei, a pirpiriei, înaintând din chenarul ușii cu tortul de frișcă. Făcea câțiva pași spre masă, apoi dispărea. Am închis ochii și am reluat secvența

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
a grajd, a siloz de cartofi, a cereale putrezite, fermentate, un aer greu, coborât, nefiresc în curățenia ninsorii care tot cădea. Doi țigani se opinteau să ridice un bloc imens de piatră. Sau să-l tragă într-o parte, după cum icneau sub chingile cu care erau încinși. Au văzut că-i urmăream. Unul, masiv, într-o bluză de gărzi patriotice, a venit lângă mine. A făcut gestul de a duce o țigară la buze. I-am dat una. „Maistore“, a oftat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
celălalt umăr. Eram acum cu capul între coapsele ei. A zvâcnit din fund și i-am simțit perii pe frunte. Mă strângea, îndemnându-mă parcă să-i sărut locul acela umed. Nu mai făcusem așa ceva niciodată. Mă împingea cu mâna. Icnea. „Hai, curajosule! Soldățoi fricos!“ Mă umilea. Mă înfuria semeția ei. Mă amețea în același timp freamătul sexului ei. Seva prelingându-se. Tremurul sfârcului întărit. Am pătruns-o cu limba, hulpav, de parcă aș fi mușcat dintr-o nemaipomenită poamă mustoasă, zemoasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
și el cărți în mâini, este „respectat“, deschizându-i-se ușa! Ritualul venirii anunțate a Berbantului văzut mai de aproape. Șoferul intră în încăperea garderobei. Târăște un geamantan din plastic, negru. Pe umăr tașca galbenă. Merge încovoiat, împovărat și grav. Icnind, urcă geamantanul pe masă. Tașca a lăsat-o, dintr-un zvâcnet, jos, lângă ușă. Geamantanul nu e închis bine. Burdușit, abia-abia ține cărțile și caietele, agendele și notesurile. Un carnet galben (?) și el, cu litere mari, negre, pe cotor n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Gambrinus“. „Pentru aia am venit“, mi-a spus el. „Îi aveam în evidență. Nu fac treburi bune. Ai grijă să nu discuți cu ei.“ „Ce să discut?“ „Știu eu? Poate le place de tine, fac prozeliți. Te-ai prins?“ A icnit, a râs și mi-a dat o carte de vizită: „Dacă vezi ceva, se-ntâmplă ceva, auzi ceva, caută-mă la telefonul ăsta“. Pe cartea de vizită scria că Pr. era director de marketing la o nou înființată revistă a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259

unii după alții. Învățătorul se năpusti ca un turbat asupra copilei lovind-o peste față. Ea începuse a plânge și el se opri. Apoi începu să-i răsucească urechiușele care, în scurt timp, se făcuseră roșii ca cireșele. Copila îndura, icnea de durere, era gata să înceapă din nou a plânge, dar parcă ceva sau cineva o oprea. Învățătorul îi apuca cu degetele lui pielea de sub bărbie și o trăgea cu putere. El aștepta ca ea să-i răspundă la întrebare

La lumina candelei by Lidia Vrabie (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]