956 matches
-
contează - este important mai ales ca simptom al bolilor pe care vrea să le depisteze la alții - îl pricopsește pe Lucrețiu cu toate bolile psihice din manualul său: facies depresiv (cum stabilește el oare un asemenea diagnostic în absența oricărei iconografii?), misticism refulat (foarte bine refulat, de vreme ce-i mai radical imanent decât Lucrețiu, să mori, nu alta...), predestinare pentru sinucidere (ce dovezi mai există în afara sfintelor alegații ale perfidului Ieronim, ucigaș-șef?), deliruri melancolice (care-s simptomele reperabile în existența lui
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
că sunt prezentați în mod greșit ca expunându-și ideile înainte de Socrate - când, de fapt, mulți dintre ei îi sunt chiar contemporani! A se citi totuși Abel Jeannière, Les Présocratiques, „Les écrivains de toujours”, Seuil, Paris, 1996 - cu o interesantă iconografie. Volumul prezentat de Jean-Paul Dumont în La Pléiade ne permite să dispunem de texte cu aparatul critic propriu acestei colecții: Les Présocratiques, Gallimard, Paris, 1988. A se evita reeditarea în Folio, din care, față de ediția originală, lipsesc un mare număr
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ale Creatorului" (Maria Daraki). Pierre Manent îndemna la "a recunoaș-te esențiala dependență umană: fiecare trebuie să știe în mod clar și să simtă în mod intens că a primit și continuă să-și primească viața și ființa de la altcineva"44. Iconografia ortodoxă oferă un superb exemplu în acest sens. Este vorba despre "Adormirea Maicii Domnului", icoană reprezentînd-o pe maica lui Dumnezeu concomitent în două planuri: pe pămînt, "adormind" pe un pat, înconjurată de apostoli și credincioși și în Cer, în persoana
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
apare o tot mai acută implicare politică. În numărul 14/1925 se publică primul articol amplu, nesemnat, despre A. C. Cuza și C. Stere, în perioada următoare comentariile despre conducătorii mișcării legionare devenind tot mai frecvente și fiind însoțite de multă iconografie. Aproape număr de număr sunt publicate poezii populare culese din Bucovina, dar și din alte părți ale țării. Sunt retipărite, pentru a sublinia legăturile cu tradițiile literaturii de inspirație rurală, poeme de George Coșbuc (Spinul, Lupta vieții), St. O Iosif
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285422_a_286751]
-
de mai toți comentatorii ariei artei naive. Credința statornică în perenitatea valorilor artei românești tradiționale, l-a condus irezistibil spre pictura pe sticlă, a cărei tehnică, stăpânită cu virtuozitate, i-a devenit predilectă. Abordând plin de cuviință teme clasice ale iconografiei tradiționale a icoanei pe sticlă transilvănene, Grigore Dejeu introduce cu dezinvoltură elementele de observație a realității - de un particular farmec pitoresc și eliberează, fără inhibiții, daruri de colorist, pe rând îndrăzneț în alcătuirea sonoră a unor tente cromatice vii, intens
50 de ani de art? naiv? ?n Rom?nia:enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/84035_a_85360]
-
dacă nu poate fi numită chiar fascistă în sensul clasic al cuvântului, este însă de o reală „extremă dreaptă”. Închei cu amărăciune. Măștile dezgustătoare pe care tinerii și le pun pe chip, urâțindu-se aidoma prostituatelor bătrâne dintr-o nedreaptă iconografie, recreează obiectiv pe fizionomiile lor ceea ce ei numai verbal au condamnat pentru totdeauna. Au apărut vechile fețe de preoți, de judecători, de ofițeri, de falși anarhiști, de funcționari bufoni, de Avocatul Sforărie, de Don Ferrante 1, de mercenari, de escroci
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
fapt, ei au ajuns în urma părinților lor, făcând să le reînvie în suflete conformisme și terori, iar în aspectul fizic, convenționalisme și mizerii ce păreau depășite pentru totdeauna. Acum, aceste plete spun, în limbajul lor non-verbal, nearticulat și obsesiv, prin iconografia lor de huligani, „chestiuni” tipice televiziunii sau reclamelor la produse, în care este deja de neconceput să-ți imaginezi un tânăr fără plete: fapt ce, astăzi, ar fi scandalos pentru putere. O spun cu un imens și sincer regret (ba
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
a deriva esența puterii creștine a împăratului, basilëìa, din esența divină; consecutiv, pentru a alătura imaginile lor figurative. Dogma întrupării a putut fi astfel mai bine înțeleasă de către păgânii europeni, datorită reprezentărilor vizuale (treimea, chipul christic, Buna Vestire și întreaga iconografie religioasă), dar a impus și un anumit caracter exclusivist al relației dintre individ și divin (iertarea este acordată doar celor "aleși" sau celor pe deplin penitenți); la acestea, a adăugat universalismul credinței creștine (integrat eficient de teocrația bizantină). Și la
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
moarte a fost decretată legitim damnatio memoriae în loc de consecratio, dar care își însoțiseră imaginea de pe emisiile monetare cu reprezentarea figurală, personificată, a cetății romane - v. fig. 2.b.) În secolele VI-IV î.Ch., comunitatea greacă își desăvârșește ceremonialul funerar, iconografia corespunzătoare, aristocratică (stele funerare figurate și koûroi, care îl reprezintă pe defunct într-o scenă memorabilă de viață), literatura omagială, scenografia și simbolismul gloriei. Imaginarul colectiv se ancorează și el în această temă, devenind astfel un model pentru comunitatea romană
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Theodora (mărturisește istoria secretă a lui Procopius din Caesareea), încă se mai pot citi urmele portretisticii de tip roman, dar într-o sinteză reprezentativă pentru arta imperială creștină, în care apar și simboluri religioase (v. fig. 11 și fig. 12). Iconografia amplului program imperial de la Ravenna este cea mai relevantă mărturie, vizuală, dar și politică, legată de trecerea de la antichitatea târzie la evul mediu creștin. Aproape de Roma, pe coasta estică a Italiei, și la doar două secole mai târziu după ce Constantin
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
de asemenea dimensiuni precum Bizanțul romanizat și, în plus, atât de îndepărtat. În prima parte a domniei lui Constantin I, cetatea de pe Tibru și-a păstrat totuși rolul major, de primă capitală simbolică, fapt atestat de emisiile monetare, a căror iconografie oglindește voința politică a împăratului de a-i reprezenta identitatea de Vrbs Æterna și de a o proteja. În acest fel, ea era prezentă în întreg teritoriul imperiului și oriunde se afla împăratul, ceea ce făcea din el un "delegat" cu
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
avut loc atât un funus clasic, dedicat corpului defunct, cât și o ceremonie creștină, închinată înhumării sale (Eusebiu din Cesareea, Vita Constantini IV, 73 și Historia Ecclesiae X, 8). Combinația dintre elementele romane și cele creștine se regăsește și în iconografia numismatică - în reprezentarea divinizării împăratului (efigia înaripată, de tradiție romană), respectiv în semnul prezenței lui Dumnezeu (mâna care coboară dinspre celest și binecuvântează). Dacă Roma va mai menține și în secolul IV formele păgâne ale ceremonialului legitimant, Constantinopolul, în aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
comunitatea afirma despre propria cetate, în cadrul ceremonialurilor și prin discursuri, că este nemuritoare și sacră. Teoria imperiului integrează mistica urbană a cetății și simbolistica puterii autocrate, astfel încât ele practic se contopesc. Roma este personificată și ei i se atribuie o iconografie complexă, redată pe frontispiciile monumentelor, în acte juridice și pe însemne militare (politică pe care Constantinopolul o va prelua aproape integral); împăratul, în schimb, împrumută atributul eternității de la cetatea supremă, devenind Imperator Caesar Augustus. Se realizează în acest fel un
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
axează atât asupra calităților împăratului de militar și de civilizator, restitutor orbis, cât și de constructor. Activitatea sa din afara Romei este ilustrată în frizele narative de pe columnele care celebrează cucerirea de noi teritorii și este completată de cea de edil-sacerdot. Iconografia imperială este genul epidictic din retorică trecut în registrul vizualului: omagială și circumstanțială, capabilă în același timp să păstreze în locurile centrale ale orașului imaginea întipărită a virtuților ideale. În mod particular columnele, datorită spiralelor care permit înlănțuirea episoadelor belice
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
înscrie în cultul imperial, iar "entitățile" se unifică și se sprijină reciproc în obținerea gloriei eterne, sub semnul protector al zeilor (Benoist 342). Imaginarul puterii creștine va prelua simbolistica augusteană corelate cu cea a cetății sale "de scaun" (ilustrate de iconografia monetară bogată), dar și cu ideea de corporeitate a imperiului. Domnia lui Constantin I păstrează și transferă în imaginar, pe lângă interpretarea maiestății romane în limbaj retoric, și gândirea absolutistă legată de dreptul imperial de guvernare a corpului/ teritoriului întregii oikoume
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
înaintașilor păgâni din ceremonialurile funerare urbane (precum și spiritele lor protectoare). Datorită activității clericale asidue de prozelitism, susținute de basileii iconoduli și de teocrația bizantină, dar și de mai tinerele puteri creștinate, se vor răspândi în diocezele imperiului îndeosebi icoanele și iconografia narativă în frescă. Imaginea, la rândul ei, va reda sintetic și fidel conceptul de putere creștină, ca în cazul domniilor "asociate", tată-fiu (porfirogeneză), după modelul constantinian (v. fig. 26 și fig. 27: două imagini cu aceeași schemă iconografică, la distanță
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
spre exemplu, pentru motivul inorogului: în plan teologic, putem numi simbolul virginității christice; în cel politic, Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir; în cel al puterii regale sau/ și erotic-aristocrat: imaginea−fantezie din imaginarul și din arta occidentală sau din iconografia ciclului de tapiserii de la Cluny, Paris). Ceea ce este fundamental pentru interpretarea teoretică a imaginarului este perspectiva lui Aristotel asupra imaginii și a imaginației, care nu mai e o simplă punte între inteligibil și sensibil, ci devine modalitatea prin care se
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
confluența tendințelor iconoclaste și a celor non-iconoclaste: pe de o parte, interdicția imaginilor din a doua Lege a lui Moise (Exodul 22. 4-6), din Levitic (26. I) și Deuteronom (4. 15-20), iar pe de alta, epifaniile divine, puse la baza iconografiei creștine, precum și textul din Geneza 1. 26-27 ("Apoi Dumnezeu a zis: să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră".). Întâlnirea dintre cele două direcții de interpretare a reprezentării divinului a provocat, cum am subliniat și în capitolul precedent, o
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
estompa așteptând întoarcerea intransigenței: iconoclastia. (Tristan 317). Asemănarea dintre imaginea terestră a lui Iisus și imaginea celestă a lui Christos - raport consacrat de interpretarea Apostolului Pavel, părintele dogmei creștine - va deveni o temă principală în opera Sfinților Părinți și în iconografie și un reper al relației dintre puterea politică și atotputernicie, dintre basileu și divinitate, în interpretarea lui Eusebiu din Cesareea (Impellizzeri 61-71). Viziunea Apostolului se referă și la distincția dintre trup (sub Spirit) și carne, "ca doi poli sau două
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și Christos−Orfeu. Aceste identificări apar și la Clement din Alexandria, și la Hippolit (Moreschini 251-99), urmând textul biblic; ele sunt puse în relație, în tradiția iudeo-creștină, cu mitologia greco-romană (afilierea dintre tipul zeului-păstor și cel apollinic a dat în iconografie motivul lui "Christos ca tânăr imberb", alături de reprezentarea "Christos matur cu barbă, Judecător"). Spuneam însă că sunt cel puțin la fel de importante aceste apropieri pentru imaginarul politic creștin, datorită faptului că însuși Constantin, înaintea convertirii sale, va subscrie cultului lui Sol
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
înrudirea dintre figura lui Constantin I, ca divinitate solară, cu ipostaza similară a lui Christos, cât și pe cea a imaginii lui Christos−împărat cu cea a lui Constantin I, basileul creștin (Dagron, Naissance d'une capitale; Grabar 226-45). Cum iconografia monedelor, a statuilor și a mozaicurilor sau a frescelor în care ei apar se dezvoltă practic în paralel, se poate vorbi despre doi împărați co-domnitori, la început reprezentați separat, fie șezând pe cathēdra (jilț) − sau trónos mai târziu
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
sub patronajul său, împăratul își afirmă directa subordonare față de Christos, dar și descendența divină; de asemenea, afirmă acreditarea supremă a puterii pe care o deține, dar și dreptul de judecător terestru intermediar (trăsături reluate în vocabularul politic medieval și în iconografia religioasă ortodoxă și care, în cadrul imaginarului, au o funcție de ordonare a schemei rolurilor puterii). Cele "două naturi" ale lui Iisus Christos și, respectiv, ale împăratului terestru impun relații simbolice atât de puternice între ei, încât, în ceea ce îl privește pe
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
a discursului lor, ci și substanța gândirii. Tendința culturii înalte din secolele XII-XV de a schematiza imaginea puterii, dar și de a exagera stilizarea textului scris a fost compensată, din fericire, de un imaginar hagiografic foarte bogat, sursă importantă pentru iconografia religioasă și pentru literatura post-bizantină din țările ortodoxe. Pentru imaginarul medieval al puterii, formalismul s-a dovedit un factor pozitiv, pentru că a impus o anumită ordine în gândirea creștină militantă, astfel încât au putut fi ușor memorate mesajele oficiale, ajutate de
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
sale antice, la care se vor adăuga, firesc, scara morală a păcatelor, tipologia demonicului, rafinarea fantezistă a puniției (și, pentru occident, o bună parte a bestiarelor și a proiecțiilor fantastice de proveniență germanică, elemente mitologice "creștinate" și interpretate estetic în cadrul iconografiei gotice). II. Imaginarul puterii creștine și imaginea basileului Curând după anul 330 d.Ch., iconografia bizantină preia și transpune noua teologie politică în forme noi, în mod necesar corelate cu viziunea divinatorie asupra substanței puterii basileice. Constantin I decide ca însemnele
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
rafinarea fantezistă a puniției (și, pentru occident, o bună parte a bestiarelor și a proiecțiilor fantastice de proveniență germanică, elemente mitologice "creștinate" și interpretate estetic în cadrul iconografiei gotice). II. Imaginarul puterii creștine și imaginea basileului Curând după anul 330 d.Ch., iconografia bizantină preia și transpune noua teologie politică în forme noi, în mod necesar corelate cu viziunea divinatorie asupra substanței puterii basileice. Constantin I decide ca însemnele majore ale noii credințe oficiale, la nivelul întregului imperiu, să apară în locuri oficiale
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]