489 matches
-
mai mult sau mai puțin perfectă și că, în repetarea sa indefinită, ea determină un habitus ce servește drept experiență și drept substrat pentru efectuări ulterioare. Nu doar ochiul sensibil este un ochi grosolan sau rafinat. Capacitatea de a surprinde idealitățile, de a subsuma un dat sensibil unei relații ideale susceptibile a-l explica, a-l raporta de pildă la un gen care dă seama de proprietățile sale și care îl luminează astfel într-un mod de prezentare mai edificator această
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
un lucru, dar face opusul. Contradicția științei nu este cu toate acestea o contradicție exterioară, așa cum s-ar putea crede, atâta vreme cât ea capătă forma unei opoziții între știință și savant. Savantul nu este singurul care are un picior în universul idealităților fizico-matematice și pe celalalt în această viață, care nu este decât aparența celor dintâi, un soi de epifenomen a acelui ceva a cărui realitate este constituită din molecule și atomi. Știința se află în aceeași duplicitate, dacă este adevărat că
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a acelui ceva a cărui realitate este constituită din molecule și atomi. Știința se află în aceeași duplicitate, dacă este adevărat că, înfăptuindu-se ca o modalitate a vieții transcendentale, ea o nesocotește pe aceasta, care nu îi furnizează numai idealitățile pe care le tematizează, ci constituie mai întâi de toate, din acest motiv, însăși ființa sa. Când îl opunem științei pe acest om care este la urma urmei savantul, ascundem această situație decisivă, pentru că odată cu "omul" ni se prezintă individul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
va putea și va trebui ea înțeleasă în cele din urmă. Ființa patetică a științei este complexă, iar analiza sa, dacă se vrea exhaustivă, se desfășoară în mod necesar pe mai multe niveluri. În primul rând, prestațiile transcendentale care produc idealitățile științifice sunt ele însele, în calitate de efectuări ale subiectivității absolute, determinări afective, nu sunt doar intenționalități deschise asupra corelatului lor intențional și dând acces la acesta, modalități ale cunoștinței, ci, prin faptul de a se auto-afecta, prin faptul că nici o viziune
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
din nou privirea asupra lui, ceea ce va străbate timpul, în această identitate cu sine, sfidând schimbarea și moartea. Or această ființă stabilă și permanentă și ca atare "reală" și "adevărată", singura ființă reală și singura adevărată, este ființa matematică o idealitate, cu caracterul său de omnitemporalitate pe care gândirea clasică îl considera drept un adevăr etern, iar Galilei drept ființa veritabilă a naturii. Doar că această ființă stabilă și veritabilă, mereu identică cu ea însăși și ca atare reală, nu este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pe care gândirea clasică îl considera drept un adevăr etern, iar Galilei drept ființa veritabilă a naturii. Doar că această ființă stabilă și veritabilă, mereu identică cu ea însăși și ca atare reală, nu este nimic real, tocmai, ci o idealitate, ea nu există în sine ci ca un produs, produsul a ceea ce nu îmbracă niciodată această condiție de a fi acolo în ek-staza unei viziuni, ci doar, în calitate de auto-afectare a acestei ek-staze, forma sentimentului și a vieții. În această formă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
contenește a se încerca și a se simți. Există așadar două "adevăruri". Ființei-așezate-în-față și care se arată ca atare, asupra căreia este posibil a reveni la nesfârșit pentru a o regăsi identică cu ea însăși la fiecare dintre aceste "reveniri" idealității matematice pe care am substituit-o datului sensibil i se opune, nu în interiorul unei lumi, ci radical, în afara acestei lumi și a exteriorității transcendentale în care ea ek-zistă, un adevăr mai vechi a cărui substanțialitate fenomenologică este afectivitatea adevărul aflat
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
În ciuda obiectivismului său, proiectul galilean presupune în mod inevitabil în științele umane această zestre prealabilă a individului empiric și astfel dubla obiectivare despre care tocmai am vorbit. Însă nu se face știință cu aspectul empiric. Obiectivismul proiectului științific implică stabilirea idealităților în care datul se pretează unei tratări matematice, care sfârșește prin a ajunge la un nou dat, non-empiric de data aceasta, ci obiectiv într-un sens radical, în sensul idealității și al omni-temporalității: dat asupra căruia se poate reveni de câte ori
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
face știință cu aspectul empiric. Obiectivismul proiectului științific implică stabilirea idealităților în care datul se pretează unei tratări matematice, care sfârșește prin a ajunge la un nou dat, non-empiric de data aceasta, ci obiectiv într-un sens radical, în sensul idealității și al omni-temporalității: dat asupra căruia se poate reveni de câte ori se dorește. Pe baza acestor idealități este posibil a întemeia legi, corelații, care prezintă același caracter de obiectivitate absolută. O teorie științifică privitoare la om va fi ansamblul acestor corelații
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
unei tratări matematice, care sfârșește prin a ajunge la un nou dat, non-empiric de data aceasta, ci obiectiv într-un sens radical, în sensul idealității și al omni-temporalității: dat asupra căruia se poate reveni de câte ori se dorește. Pe baza acestor idealități este posibil a întemeia legi, corelații, care prezintă același caracter de obiectivitate absolută. O teorie științifică privitoare la om va fi ansamblul acestor corelații și acestor reguli, în sensul unei totalități coerente și sistematice. Dacă vorbim de pildă despre sinucideri
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
semnificant al său, ca reprezentativ a ceea ce este ea într-adevăr. Se pune problema de a construi sistemul echivalențelor ideale ale vieții, de vreme ce empiricul, primul dublu al acesteia, nu intră în sfera scientificității decât odată cu epoché-ul sensibilului și cu instituirea idealităților care permit doar ele o cunoaștere adecvată a acestuia. Contingența de care vorbim este în ultimă instanță cea a mănunchiului parametrilor prin care se încearcă a se conferi datelor fenomenului uman o expresie cât mai obiectivă și mai științifică posibil
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
determină toate entitățile ideale ale economiei politice valoare, bani, capital, profit, interes industrial, comercial, financiar, cu ratele lor respective în așa fel încât ele se situează toate pe același plan, au toate în acest fel același statut, cel, tocmai, al idealității, al irealității, în diferența sa funciară față de viață. Ansamblul acestor determinări constituie obiectul economiei politice în cea de-a doua fază a dezvoltării sale, când ea nu se mai confundă cu comportamentul practic al oamenilor care fac în mod spontan
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Ela, între el și ceilalți, între combatanți și necombatanți în războiul cel adevărat. Drama se consumă în interior, la mari adâncimi. Aflându-se în centrul evenimentelor, eroul încearcă să dea unitate perspectivei, recreând lumea și supunând-o unui tipar de idealitate. Neconcordanța dintre acestea două, lumea absolutului și lumea reală, provoacă permanenta dărâmare din sufletul eroului. În efortul de recompunere a lumii, deci și a dragostei, în setea de a atinge absolutul, Ștefan e un învins, după cum afirma Tudor Vianu. <ref
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
de integrare fictivă a existenței, nu te interesează; simți atracția monadelor, a miturilor inviolabile. Mitul cavalerismului este o imagine esențială pe care se bazează cultura europeană de la Dante Încoace; când Cervantes efectuează acea incizie lucidă, sângeroasă pentru setea mea de idealitate adolescentă, simt o traumă spirituală și refuz un text desacralizant. Acum, recitind romanul din altă perspectivă, constat că există două planuri convergente: unul al realului, ca anticipare a unor achiziții posterioare ale romanescului, și celălalt al Înscrierii gratuite Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Țărănimea este cîntată ca fiind pură, sufletul ei simplu este un refugiu salvator al românismului. Și cu toate acestea, țărănimea n-a încetat să decepționeze și să neliniștească cînd cu violența ei primitivă, cînd cu conservatorismul său politic. Trecerea de la idealitatea națională la realitatea socio-politică a fost plină de deziluzii. Fiecare generație de intelectuali reînnoadă legătura cu trecutul, cu tradiția poporanismului apărut pe la 1848 și structurat abia la sfirșitul secolului al XlX-lea. Dar acest poporanism se află confruntat cu mizeria
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
unei nevoi de încredere care caută însemne familiare: opinia publică îl poate urma pe Ceaușescu atunci cînd el celebrează independența de la 1877 sau Dacia. Dar nu-1 va urma cînd va pretinde să îndepărteze din peisaj vestigiile trecutului care nu convin idealității națiunii pe care vrea s-o construiască. Mizînd pe conservatorism în numele viitorului socialist, conceput ca ineluctabil și predeterminat, Ceaușescu și ai săi se vor trezi respinși și de conservatorii pe care credeau că-i stăpînesc, dar și de reformiștii pe
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
fără a fi necesară folosirea unei forțe considerabile sau a unei constrîngeri excesive. Iar un Robert Michels, în al său studiu despre partidele politice, a putut scrie că "Masele fac dovada unei trebuințe profunde de a se închina în fața marilor idealități, dar și în fața indivizilor care, cel puțin în ochii lor, le reprezintă"276. Cele două soluții represiunea și admirația sînt soluții diametral opuse. În primul caz conducătorul este ascultat întrucît comandă, în cel de-al doilea, comandă întrucît e ascultat
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
mult..” (p. 257) Povestitorul este astfel cel care, în ultimă instanță, îmbină realul cu fabulosul în cele mai surprinzătoare moduri. Poveștile stau sub semnul acestei permanente oscilări care ilustrează de fapt nevoia omului de a se situa între realitate și idealitate. Atemporalitatea basmelor, sugerată prin formula inițială „Era odată” care urmărește doar aparent tiparul folcloric, reflectă încercarea autorului de a permanentiza întâmplările, de a le da un caracter de generalitate cu dominantă umoristică. Mesajul basmelor lui Creangă este, în cele din
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
prin developarea lor. Cercetarea, analiza, se efectuează tot asupra unui cuplu conjugal, ca și în "Calul verde". O asociere cam ciudată, sortită, din plecare, eșecului între un poet și o agronomă, crează fără efort condițiile conflictului, al incomunicabilității. Între propensiunea idealității specifică bărbatului și pragmatismul tern al femeii, între iubirea absolută a lui și iubirea domestică, terestră a ei (cu bucătărie, mașină de spălat și pat conjugal rezistent), nu pot exista puncte de contact. Plecarea lui spre altceva devine astfel inevitabilă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Cognitivismul este surdo-mut, branșat pe sine-însuși. Nu mai este vorba de a îmbunătăți tehnici, de a ști dacă vom ajunge acolo sau nu. Ordinatoarele și calculele despre care vom auzi vorbindu-se nu există. Este vorba de esența lor, de idealitatea lor. Sîntem prinși în construcția unui spațiu fictiv, ale cărui elemente sînt împrumutate de la cel existent, dar care sînt recompuse în mașinării textuale, cu scopuri de investigare 139. b) Apoi tautologia. La începutul lanțului, ipoteza unei gîndiri în întregime reprezentaționale
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
această ipoteză. De data aceasta computarea este o clasă generică, care ar reveni creierelor umane. Procesul gîndirii ar fi "computațional". Ultimul termen al unei serii devine cel care înglobează seria în întregime și, în acest caz, ultima sa referință și idealitatea sa. Această trăsătură este caracteristică orientării lansate de știința cognitivă. Se vorbește despre știința cognitivă, ca despre o operație în exclusivitate uluitoare, care este, după Feuerbach, parte componentă a religiei. Operațiune care constă în a abstrage din studiul omului atributele
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
după Feuerbach, parte componentă a religiei. Operațiune care constă în a abstrage din studiul omului atributele care sînt proiectate apoi afară, într-un spațiu decretat obiectiv (prima mișcare); și care servesc atunci (a doua mișcare) ca măsură și validare, ca idealitate și finalitate a acestor atribute. B) Ilustrații. Putem urmări acest demers în compania a doi cognitiviști, printre mulți alții, care sînt destul de semnificativi: Pylischyn și Fodor. Arhitectura lui Pylischyn: Acest autor 140 începe prin a afirma științificitatea unei metode care
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
În nici o stație,/ De ce nu face o haltă,/ Am putea să-l dăm jos pe criminalul ăsta ramolit" ("Halebarda"). O caracteristică a poeziei lui Sorescu este teatralitatea. Poemul "Lada" vorbește despre tragicul existenței ce își găsește izvorul în nesiguranța, în idealitatea în care trăiește individul: Și-mi mai rămăsese lada aia imperfectă,/ Și ei s-au aruncat în ea și ei s-au aruncat în ea așa cum e, că erau tineri." Poetul se identifică cu eroul: "Eram la tărâmul mării,/ Dis
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ar părea că principala noastră problemă derivă dintr-o prea mare depărtare de realitate sau, mai bine spus, din faptul că nu am reușit să ducem realitatea îndeajuns de aproape de idealurile noastre, realizându-le în acest fel. Cum distanța dintre idealitate și realitate este un dat al umanului, fiind condamnați la a ne împinge continuu limitele mai departe (acesta ar fi sensul tare al transcendenței continua depășire de sine înspre proiectele proprii), tragicul va fi întotdeauna o trăire ce ține de
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
nu se producă dezbinări, pentru a putea duce la un finitu demn de ședințele Consiliului. D-l Leca a zis că recunoaște meritele lui Eminescu, că sunt prea mari, iar mijloacele noastre prea mici, zicînd totodată că Eminescu e o idealitate, dar eu cred că acea idealitate fiind prefăcută în carne și ciolane, trebuie să mănînce; trebuie dară a-i veni în ajutor. Ideea, de a cere de la guvern, este bună și o adopt și eu, însă zic că o pensiune
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]