489 matches
-
nu pot fi evitate de nici un lingvist, căci orice vorbire se realizează despre anumite lucruri sau despre anumite stări de lucruri, iar referenții cuvintelor sînt de cele mai multe ori de natură materială, deși imaginea lor în conștiință reprezintă o formă a idealității și, chiar în cazul unor lumi imaginate, acest criteriu al realității nu se poate eluda. Din acest motiv, orice analiză a sensului este în mod fatal legată de realitate, ceea ce conduce la observarea determinărilor materiale ale limbii, chiar dacă nu s-
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
n a l i z e i d i s c u r s u l u i, prin recursul constant la noțiunea de "praxis", se ancorează principial în zona materialității, pornind și de la preceptele materialismului filozofic și economic. V. idealitate. D. FILOZ. 1978; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO MATERIALITATE DISCURSIVĂ. Prin materialitate discursivă, M. Pêcheux a numit, în 1969, limba ca fiind locul material unde se realizează efectele sensului și se pune problema unei delimitări între lingvistic și discurs. Ulterior
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care o reprezintă simbolic în limbă. Realul nu se propune ca atare, el se constată prin observația continuă, prin percepția sensibilă și prin experiența practică, iar, pentru lingvist, și prin funcționarea limbii, care este în mod esențial realistă. V. epistemologie, idealitate, materialitate, realitate. D. FILOZ. 1978; JULIA 1991; BLACKBURN 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO REALISM. În perioada contemporană, prin realism se denumește o "concepție (filozofică) conform căreia lumea exterioară există independent de subiectul cunoscător". De fapt, realismul reprezintă o atitudine
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care atribuie realității o natură spirituală. Termenul realism poate denumi astfel orice atitudine artistică, științifică sau de altă natură, care promovează urmarea (modelului) realității în trăsăturile ei esențiale și, din acest motiv, lingvistica antropologică nu poate fi decît realistă. V. idealitate, materialitate, realitate. D. FILOZ. 1978; FLEW 1984; JULIA 1991; BLACKBURN 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO REALITATE. Ca termen filozofic, realitate denumește tot ceea ce există în afara conștiinței umane și este independentă de ea, dar poate avea și accepțiunea "trăsătura de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
altfel spus, între existență și reprezentările ei intelectuale și lingvistice, care variază după epoci, culturi și grupuri sociale. Totuși, semantismul acestor cuvinte este foarte apropiat, încît, în vorbirea comună și chiar în discursul savant, ele sînt deseori considerate sinonime. V. idealitate, materialitate, real. D. FILOZ. 1978; BLACKBURN 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO RECEPTOR. În mod obișnuit, termenul receptor se folosește ca sinonim al lui destinatar, desemnînd unul dintre polii axei subiective a procesului de comunicare, și anume, cel care decodează
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
opune România unor țări precum Polonia, Cehia, Ungaria și Bulgaria, constatând că în România societatea civilă este "subdezvoltată", iar partidul comunist nu are un "continuator de facto și de iure". Rezultatul acestei situații este construirea unor "grupuri în căutarea unei idealități structural-organizaționale și ideologice" și nu a unor "partide adevărate"52. Din această cauză, în România "partidele politice au asigurat funcționarea regimului democratic pluralist, dar nu au putut deloc să contribuie la buna funcționare a acestuia. Partidele au fost ineficiente, iar
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
Cognitivismul este surdo-mut, branșat pe sine-însuși. Nu mai este vorba de a îmbunătăți tehnici, de a ști dacă vom ajunge acolo sau nu. Ordinatoarele și calculele despre care vom auzi vorbindu-se nu există. Este vorba de esența lor, de idealitatea lor. Sîntem prinși în construcția unui spațiu fictiv, ale cărui elemente sînt împrumutate de la cel existent, dar care sînt recompuse în mașinării textuale, cu scopuri de investigare 139. b) Apoi tautologia. La începutul lanțului, ipoteza unei gîndiri în întregime reprezentaționale
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
această ipoteză. De data aceasta computarea este o clasă generică, care ar reveni creierelor umane. Procesul gîndirii ar fi "computațional". Ultimul termen al unei serii devine cel care înglobează seria în întregime și, în acest caz, ultima sa referință și idealitatea sa. Această trăsătură este caracteristică orientării lansate de știința cognitivă. Se vorbește despre știința cognitivă, ca despre o operație în exclusivitate uluitoare, care este, după Feuerbach, parte componentă a religiei. Operațiune care constă în a abstrage din studiul omului atributele
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
după Feuerbach, parte componentă a religiei. Operațiune care constă în a abstrage din studiul omului atributele care sînt proiectate apoi afară, într-un spațiu decretat obiectiv (prima mișcare); și care servesc atunci (a doua mișcare) ca măsură și validare, ca idealitate și finalitate a acestor atribute. B) Ilustrații. Putem urmări acest demers în compania a doi cognitiviști, printre mulți alții, care sînt destul de semnificativi: Pylischyn și Fodor. Arhitectura lui Pylischyn: Acest autor 140 începe prin a afirma științificitatea unei metode care
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
furia lui, a lui Cioran, În tinerețe, față de rolul modest, aproape anonim, pe care Îl juca țara În care se născuse În cortegiul glorios al marilor state europene, Îi trădează, Într-un fel, o anume „nerăbdare de destin”, o anume idealitate de tip pașoptist. Idealitate, ca și cea a lui Eliade, folosită de căpeteniile cinice legionare... Recunosc că l-am iubit pe Cioran din mai multe pricini - pentru geniul său evident;, dar... un geniu este rece, or, Cioran era cald, adesea
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Cioran, În tinerețe, față de rolul modest, aproape anonim, pe care Îl juca țara În care se născuse În cortegiul glorios al marilor state europene, Îi trădează, Într-un fel, o anume „nerăbdare de destin”, o anume idealitate de tip pașoptist. Idealitate, ca și cea a lui Eliade, folosită de căpeteniile cinice legionare... Recunosc că l-am iubit pe Cioran din mai multe pricini - pentru geniul său evident;, dar... un geniu este rece, or, Cioran era cald, adesea fierbinte, cald și „umed
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
regat al familiilor și al onoarei, cuib al ideii, Îndrăznețe atunci, de Națiune! - valorile care ne-au modelat și care, chiar și În somnul veacurilor trecute când puține și disparate semne ne anunțau viitorul nostru unic și aproape insuportabil, În idealitatea lui, ne-au impregnat și ne-au susținut În a ajunge până la acest mal, la acest liman, unde, pentru noi, dar și pentru cei care au Împărțit viața și teritoriul acesta bogat și uluitor de frumos de pe ambii versanți ai
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
într-o adevărată trilogie, pe lângă cel amintit mai înainte figurând Culorile sângelui și Umbrele nopții, publicate nu neapărat în ordinea istorică, dar refăcând post-factum percepția cronologică a lumii. Dar romanul său suprem, care adună toată abnegația documentară, obiectivitatea narativă, patosul idealității rămâne Sacrificiul (1988), epopeea Marii Uniri, cum a fost numit, roman care pune în valoare momentul de boltă al istoriei românești. Aici maturitatea deplină a autorului a dat o operă rotundă pe care trebuie să o așezăm între zidurile de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sa a întins o punte de trecere între două paradigme literare, fiind un poet de răscruce între modernism și transmodernism, dar neavând în opinia lui Th. Codreanu nici o legătură reală cu paradigma postmodernistă. Antimetafizica semnifică o "rupere" de simetrie în idealitatea lumii, un salt "către poezia de dincolo de cuvinte" (p. 231). În concluzie, poezia ar fi ca și în alte cazuri translingvistică, născută dintr-o efervescentă "zonă a transparențelor". Nichita Stănescu nu s-a dezis niciodată de "arheul" eminescian, găsind, prin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pe fiecare piatră, țigara în colțul gurii atîrnă, am uitat că trag din ea, s-o fi stins, de-ajuns că sînt asortat pe verde, botul cizmelor din apă, pălăria prăzulie, spiritul iritat, am scăzut din răutatea lui în neprevăzuta idealitate, turlele sferice scoase țuguie la nostimada bisericii, carosabilul beton de ping-pong din programul PHARE pe comunal, paralel cu granița, pînă aici au tăiat rușii, coama de nord a depresiunii adîncită cu genunea, pe sud pantă montană în brazi, Vicovu de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
obiect real. Există o diferență de natură între dat și nimic, susținută de conștiința însăși, cu toate că datul este, cumva, nimic, iar acesta din urmă trebuie să fie dat, cumva. Nimicul nu trebuie confundat, raportat la primele reconstrucții fenomenologice, nici cu "idealitatea specifică" despre care vorbește Husserl ("semnificația în sine", "abstracția", "ideația", "specia" sau "generalitatea specifică") și nici cu "generalitatea", ca obiectualitate dată prin actul ideației, concept al lui Heidegger.19 Miza problemei cunoașterii în perioada dominată de sofiști și de cei
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
să fie de origine strict subiectivă și să-i fie consubstanțială de la bun început imposibilitatea vreunui raport temporal de felul celui necesar experienței posibile; deși poate implica alt gen de raport temporal, care să mizeze doar pe ceea ce Kant numește "idealitatea timpului"; dar acest soi de timp conceput ca idealitate nu este, de fapt, numic. Și poate tocmai pentru că el nu este nimic devine cu putință aparența. Analitica transcendentală kantiană, care stabilește reguli privind posibilitatea experienței, deducând transcendental categoriile și formulând
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fie consubstanțială de la bun început imposibilitatea vreunui raport temporal de felul celui necesar experienței posibile; deși poate implica alt gen de raport temporal, care să mizeze doar pe ceea ce Kant numește "idealitatea timpului"; dar acest soi de timp conceput ca idealitate nu este, de fapt, numic. Și poate tocmai pentru că el nu este nimic devine cu putință aparența. Analitica transcendentală kantiană, care stabilește reguli privind posibilitatea experienței, deducând transcendental categoriile și formulând principiile intelectului pur, constituie, totodată, o teorie a timpului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
el pare a avea un anumit potențial non-judicativ, de vreme ce timpul nu are "poziția temeinică" dobândită prin activitatea sensibilității, imaginației și intelectului. Sensul "subiectivist" al timpului este însă subminat continuu în proiectul critic, prin alte sensuri ale sale: prin cel de idealitate, prin acela al nimicniciei timpului în absența "obiectului" etc. Ceea ce înseamnă că reducția judicativă, constând în recuperarea sensului de timp din toate elementele dictaturii judicativului, capătă o șansă, desigur, ca un sens posibil al criticii rațiunii pure, pe segmentul său
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceva"; ba da: ens imaginarium, adică un fel de nimic; totuși, un nimic condiționant, odată ce timporizează el însuși, determinând constituirea fenomenală. Condiția sa posibilă, adică aceea de nimic, este întărită de Kant prin afirmația că timpul poate fi luat ca idealitate transcendentală: în sensul că, pe de o parte, el nu poate fi nimic dacă se face abstracție de condițiile subiective ale intuiției sensibile sau dacă îl raportăm la lucrul-în-sine (el nu poate fi, prin urmare, decât "realitate empirică"), iar pe
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poate folosi de categoriile lui din acest punct de vedere, fiindcă acestea nu au sens decât în raport cu unitatea intuițiilor în spațiu și timp, și nu putem determina a apriori această unitate însăși cu ajutorul conceptelor generale de legătură numai din cauza simplei idealități a spațiului și timpului." CRP, II, pp. 247-248. 127 Cf., CRP, II, p. 288. 128 CRP, II, p. 272. Kant continuă astfel: "Într-o cunoștință care se acordă în totul cu legile intzelectului nu este eroare. Nu este eroare nici
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
îndeobște de seninătatea copilăriei, de lipsa ei de griji, de bucuriile ei. E de nuanțat însă; numai dacă această întâlnire provoacă în substanța copilului uimiri și neliniști, întrebări și probleme, răspunsuri de un anume fel mai toate eroice, imaginare în idealitatea lor și numai dacă ființa este deschisă trăirii misterului, uimirii, întrebărilor, numai atunci se întâmplă acel ceva al cărui mecanism nu l-a explicat nimeni până acum. Or, dacă a făcut-o, explicația a fost parțială și adesea nesemnificativă față de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
împlinire umană 61. O mențiune este însă necesară: poetul român nu exclude împlinirea erotică, o concepe doar în afara realului imediat, într-un trecut imaginar, în basm sau în vis, adică într-o lume a transcendenței 62, pentru că cea care stimulează idealitatea bărbatului nu e femeia în carne și oase, ci sublimarea ei în idee63. Rolul bărbatului este aproape unul static. El nu cucerește, ci este cucerit și chinuit adânc de farmecul sfânt al femeii iubite. Retras și singur, ca un stâlp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
utilizează cu pricepere și metoda pe care o transformă în "instrument de portretizare și mijloc de sugestie". În același timp "distanțarea tactică de cei pe care îi evocă (mod de a estima esențele) alternează sistematic cu proximitatea tandră, sfârșind în idealitate și iubire". În concluzie, consideră fostul elev de la Fălticeni și octogenarul academician ieșean: "Orașul muzelor, în totalitatea lui, e un muzeu pitoresc, seducător și atașant" sau, altfel spus, e un "film al unei lumi de mică provincie, mare însă prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
lume cu un simț mai precis al direcției, cu mai multă decență, respect, cu mai puțină ignoranță, ură, încrâncenare și suficiență - într-un cuvânt, o lume normală, pentru că la urma urmei ce ar fi viața noastră fără un orizont de idealitate? Un agent al schimbării Harriet SILIUS Nu am fost în Paris în 1968. Am fost acolo în 1967, în 1969 și în mulți ani înainte și după. În ciuda acestui fapt, anul 1968 este crucial în biografia mea. Povestea acestei vieți
Masculin: povestiri de carieră-viață () [Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]