1,191 matches
-
patru fluvii ale ei, agățată pe tabla din sala de clasă goală și înghețată la Camus, constituie amândouă, plasate chiar la începutul narațiunii, imagini proleptice. Ele aduc o tușă decalată, una prin dominarea ei care aduce o amenințare în tabloul idilic, cealaltă prin reamintirea unei culturi colonizatoare, piesă adusă într-un mediu care, în ciuda ajutorului adus elevilor și locuitorilor (cu grâul venit din Franța) se va dovedi ostilă. Balducci, bătrânul jandam corsican, aduce un prizonier arab pe care învățătorul trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
relație care se instaurează între călători și ei. Acest sat necunoscut, în alteritatea sa stranie, trezește sentimente familiare. Dorința de ospitalitate dă naștere unei reverii de intimitate care totuși nu este acceptată fără mari reticențe. S-a subliniat adeseori calmul idilic al scenei care începe astfel: Într-o zi de vară, către seară, am ajuns într-un sat în care nu mai fusesem niciodată". Drumurile sunt largi, degajate, copacii bătrâni și înalți sunt în fața caselor, vântul este răcoros, "asta îmi plăcea
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
străpunge întunericul, reprezentată de această cameră "în care erau larg deschise mai multe ferestre" și în care obiectul dorinței apare, precum o zână luminoasă sau o nouă Charlotte, înconjurată de copii care o iubesc, o mângâie și adorm cu încrederea idilică a unei comunități regăsite 607, în timp ce naratorul, sumbru Werther, rămâne în umbră, în cadrul ușii. Fiindcă figura dorinței rămâne distantă, ezitantă, ascunzându-și privirile, visând la altceva și "abia" dacă observă mângâierile copiilor. Claude David, care reamintește că, scriind acest fragment
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
clevetitorilor” nu reușește să spulbere impresia de reacție umorală a unei personalități animate de mesianismul neoromantic, din perspectiva căruia trecutul trebuie să fie drapat într-un eroism de paradă, iar țărănimea să fie prezentată ca o clasă socială omogenă și idilică. Se retipăresc acum poeme de Coșbuc (Non omnis moriar), alături de texte ale unor noi poeți, Ecaterina Pitiș, C. Sp. Hasnaș, I. M. Marinescu, Mihail Săulescu (debut în 1906), A. de Herz (debutează în 1906, folosind și pseudonimul Dinu Ramură), în vreme ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289452_a_290781]
-
tânărul parodist din Singur printre poeți (abia apărut în volum) "va izbuti în poezia serioasă". I Seriozitatea soresciană se vede dincolo de "narativ" în consecventa dinamitare a truismelor și drumurilor bătute; absurdul e un instrument de corecție, un antidot țintind discreditarea idilicului și făcutului. Anecdota savuroasă, poanta deșteaptă, sclipitoare, surâsul năzdrăvan, interludiile fantasmagorice, acestea reunite au câte ceva de divan oriental, de spațiu în care istorisirii i se asociază subiacent, sistematic, înțelepciunea: adică dreapta cumpănă între lucruri! La poetul de relații plurivoce spontane
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
medii răscolite, întoarse pe dos, persistă (la limita dintre luciditate și subconștient) o lume interioară ca nostalgie ascunsă. Negurile teatrului absurd nu-l confiscă. III Glycera (în elină: cea dulce) și Reparata, siluete de canțonier jucăuș, intră ele în categoria idilicului? Bizarele figuri par niște fantasme; imaginarul deformant dilatează sau restricționează; efuziunile sunt gâtuite dintru început. Femeie cu trei sâni, Reparata, personaj liric focalizant (în Dulapul îndrăgostit), e obiect de "elogiu" dar și de "defăimare". În ipostază de "slugă blândă", contemplând
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
sunt clare: "Am agonisit la fel: voi un petic de lut eu un pumn de cuvinte" Poem negru cu Ion (II). Nu tăietura geometrică a versului încântă, ci moștenirea unor suflete tari: "Cum să smulg satul din leșinata poză a idilicului? (...) / Ducă-se dracului gălbejita teorie a textelor; / scriu precum m-ai învățat să vorbesc". Linia axială a personalității lui George Vulturescu comportă dăruire, înverșunări și asprimi; țăranii săi (Ion, Achim și ceilalți) sunt de aceeași stirpe cu vorbăreții olteni ai
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
fost niciodat... respectate și nici nu erau menite a fi. În acest sens, sovieticii au obținut ceva În schimbul a nimic”. Un interbelic incert (1945-1948) Pentru membrii „Mării Alianțe”, al doilea r...zboi mondial nu a reprezentat o perioad... de Înțelegere idilic.... Nu numai c... nu s-a stabilit niciodat... o veritabil... colaborare militar... Între anglo-saxoni și sovietici, dar au existat numeroase ocazii de tensiuni (livr...rile de arme, data și locul deschiderii unui al doilea front, problema polonez... etc.). Conflictul abia
[Corola-publishinghouse/Science/2022_a_3347]
-
e plasată În perioada pe care o studiezi ca psihosociolog”. Prima impresie: e chiar roman, spre deosebire de alte „romane” Înghițite În ultimii ani; găsim aici personaje articulate, intrigă, descrieri neinventate, realism crud, limbaj deloc forțat. totul curge alert, ca viața deloc idilică a satului comunizat, cu colectiva lui, șefii lui, mari și mici, ierarhiile și dependențele economice, sociale și psihologice. După ce facem cunoștință cu lumea satului colectivizat, În final sunt plasate două secvențe din devenirea aceluiași sat: jocul de rol, așezarea În
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
toate spre folosul propriu. Industriașul e, prin comparație, un individ anost: n-are decât crezul muncii și lucrului bine făcut, crede În oameni și În spiritul de echipă, Își respectă cuvântul, nu știe să trădeze. E oare un portret prea idilic? Nu recunoașteți pe nimeni? (13.12.2007) Țăranul român (I) Ce s-a Întâmplat cu țăranul român? După ce a luptat și a suferit pentru a-și păstra pământul, după ce s-a opus colectivizării și a dat jertfă, a uitat tot
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
invită la meditații asupra unor alte lumi posibile: ideale, calde, mai umane, În care oamenii inițiază gesturi de apropiere de ceilalți sau pur și simplu le face plăcere să te invite În locuri și peisaje mirifice. Mănăstiri, castele, muzee, locuri idilice, verdeață și lirism, toate acestea pe muzică adecvată. O profesoară de la Medicină mi-a trimis un documentar despre proprietățile miraculoase ale cepei (știați că absoarbe germenii gripei?), un coleg care a scris mai multe cărți de metodologie În științe sociale
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
Primul roman al lui H., Cer cuvântul, era recomandat de Marin Preda ca o „carte matură, plină de fapte și încărcată de surprize care fac lectura pasionantă” , ca un roman „smuls din miezul vieții noastre contemporane, optimist fără să fie idilic și fără să evite umbrele care apar adesea în existența noastră”. Subiectul este caracteristic epocii (o adunare de primire în partid), tematica e moral-politică, iar tratarea se arată a fi una alertă și bine condusă. Desigur, modul de a vedea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287451_a_288780]
-
mult mai bună (case mari, cu multe camere, gospodării bine închegate, animale, unde nu lipseau deci alimentele de bază), incomparabilă cu ceea ce se întâmpla în familiile numeroase din marile cartiere muncitorești. Viața la sat continuă să fie prezentată în mod idilic, punându-se accent pe tradiția poporului român, unde familiile numeroase au fost dintotdeauna o mândrie. Satul cu 1000 de copii (12/1985, p. 12) - sat Crîmpoaia, Oltenia. Fiecare familie are cel puțin 5 copii, cele cu 7-8 urmași fiind frecvente
[Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]
-
vacă furajeră de 2668 de litri de lapte, iar Memnune Vait-2200 litri de lapte pe cap de vacă furajată"22. 3. Colectivizarea agriculturii Revista Săteanca publica, de asemenea, o serie de articole semnate de femei corespondente, care descriau o imagine idilică a vieții din colective agricole. În acest caz, accentul cădea pe prezentarea beneficiilor materiale pe care munca în gospodăria colectivă le-ar fi adus comunității locale și cum îndeplinirea sarcinilor de plan contribuia, la rândul ei, la sporirea bunăstării acesteia
[Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]
-
G. Bacovia (Baladă, Liceu, Vobiscum), Agatha Grigorescu-Bacovia (Nedumerire), N. Davidescu (Leagăn de cântece) și Radu Gyr. Publicația se arată ospitalieră și cu producțiile de esență tradiționalistă (Ilariu Dobridor), cu versificația simplistă, stângace, a lui V. Demetrius sau cu sămănătorismul schematic, idilic, al Mariei Cunțan. Colaborează cu proză G. Bacovia (Amăgire), Pan M. Vizirescu, George Acsinteanu. Coperta și interiorul revistei sunt ilustrate cu reproduceri după Cecilia Cuțescu-Storck, Oscar Han, Corneliu Medrea. Alți colaboratori: N. Batzaria, G. Murnu, Al. Cazaban, N. Pora, G.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288585_a_289914]
-
1994, Chișinău), poet și traducător. Face liceul la Cernăuți, unde, în 1940, îi apare prima plachetă, Preludiu, influențată deopotrivă de poezia tradiționalistă și de cea simbolistă a timpului. Bat miezul veacului curanții (1951) și Lumina ochilor mei (1957) sunt evocări idilice, într-un limbaj vetust. În cărțile care îl reprezintă cu adevărat, Orga codrului (1966), Galerie cu autoportret (1968), Hingher și demiurg (1973), Grădinar (1980), Coroană de sonete (1992), predomină problematica general umană, temele metafizice. De aceea, ideologii literari ai regimului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288135_a_289464]
-
intervenția unui boier mărinimos, plin de omenie față de țăranii de pe moșia lui (pe care o gospodărește singur, nelăsând-o pe mâna hrăpăreață a unor „arendași cumpliți”), se dovedește salvatoare și Petre, „recrutul răscumpărat”, se poate, în fine, căsători. Atmosfera e idilică. Compunerea, însuflețită de bune intenții, salutând, de pildă, binefacerile științei de carte la sate, denotă un moralism strict, evident în tonul rigid, în care se strecoară și unele nuanțe retrograde. Autorul își divulgă la tot pasul profesiunea, satisfăcut când descoperă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290627_a_291956]
-
scufundă într-o mlaștină având buzunarele pline de aur). Însă această atitudine purcede din prețuirea unui „odinioară” patriarhal, în numele unei tihne călduțe. O ușoară amărăciune umbrește seninătatea nuvelistului, parcă pentru a oferi măsura exactă a realității, care nu este nici idilică, nici catastrofală, doar cenușie. Dintr-o „amară mizantropie”, se distilează o acceptare stoică, ușor olimpiană. Printre armele de apărare, povestitorului nu-i este străin în primul rând, umorul. În cele dintâi scrieri, acesta este cam încruntat, neguros, înseninându-se treptat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285867_a_287196]
-
fundamentale, țărănești, fără să o elimine, tabloul social corespunzând situației din realitatea rurală a primelor două decenii postbelice. Se ilustrează aici „alienarea și dezalienarea țăranului” (Eugen Simion), o sensibilă transformare a umanității rurale, care, chiar dacă nu se desfășura în sensul idilic proclamat propagandistic de autoritățile vremii, are loc în mod vădit și își găsește în V. un observator perspicace și neconvențional. Scriitorul a putut fi acuzat de exegeza anilor ’70 și ’80 de o oarecare „cedare” în fața rețetarului ideologic impus, până prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290480_a_291809]
-
cei care sunt înzestrați cu cele mai rare daruri. Nu trebuie să ne plecăm decât în fața idealului moral pe care ni-l propune propria noastră rațiune 30. Ehrgott Wasianski, care nu poate fi învinuit că ar fi schițat un portret idilic al marelui său prieten pe care l-a văzut aproape în fiecare zi, în ultimii ani ai vieții, evidențiază repulsia filosofului față de prefăcătoria și artificialitatea, atât de răspândite, atunci ca și astăzi, în relațiile dintre oameni, cu deosebire în straturile
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Rorty găsește, totuși, un punct comun lui Kundera și lui Heidegger: amândoi sunt dușmanii tradiției occidentale a metafizicii, care se pretindea "unica descriere adevărată". Doar că soluțiile lor ar diferi: germanul se deschide către tradiție (apreciată de Rorty ca utopie idilică), pe când utopia lui Kundera e dickensiană, în sensul că toți avem dreptul la adevăr, nu numai poeții. Retractil, Heidegger ar privi din exterior Occidentul, pe când Kundera s-ar instala în interior, fără a lăsa nimănui anume inițiativa, aparținătoare la toți
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
depresia” în sensul cvasi meteorologic al termenului care este exprimată tipic prin desenul caselor), apoi o tentativă de reconstrucție defensivă și idealizantă, dar al cărui scop este negarea suferinței și a sentimentului de pierdere (exprimată de această dată prin plimbarea idilică a mamei și a copilului elefant care merg să mănânce, în vreme ce unul dintre simptoamele cele mai rezistente ale lui Pascal este anorexia, mai ales în relația cu mama) pentru a ajunge la organizarea apărării prin acțiune, obținând singura ieșire pulsionară
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
înnorat proptit precar de turlele bisericilor, cu câmpurile lui multicolore plate și irezistibil de ciclabile, cu patinatorii hibernali străduindu-se zadarnic să mai onduleze prin piruetele lor canalele încremenite într-o rectitudine exasperantă, în sfârșit, toată această viziune de convivialitate idilică à la Breughel nu era decât o pânză fragilă de tablou răsucită de jur-împrejur a cort, un decor în trompe l'oeil menit să îmbrobodească locuitorii în rutina lor domestică și să-i izoleze în raport cu mult mai neliniștitorul ei context
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
fost roasă de cămătari și de „fonciere” (impozit pe proprietatea funciară), n-a mai putut fi salvată de reforma agrară din 1945, care a avut mai mult un caracter politic, propagandistic, decât unul economic. Desigur, sunt nostalgici interbelici care, interesați, idilici și mioritici, așa zișii intelectuali reproducători, l-au văzut pe țăranul român „zburdând” pe la sate, uitând pelagra, analfabetismul, lipsa de igienă și cultură. Din istoria bimilenară a poporului român, țăranul nu a fost stăpân individual pe pă mânt, proprietar deplin
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
Stăpânit de neliniști, schițează, cu peniță argheziană muiată în expresionism, un spectacol terifiant: „Vulpile fug spre vizuini, / Pădurea sare din rădăcini, / Nicăieri nu e bine, / Taci și ascunde-te-n tine”. Priveliștile sumbre sunt contrapunctate când și când de scene idilice. Pe măsura avansării în timp, în versuri se precizează o tendință de cromatizare a figurației prin autohtonizare explicită, discursul liric primește accent social și un tot mai lămurit sens politic. Făcându-se vocea străbunilor, cântărețul amintește: „am fost goi și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290297_a_291626]