432 matches
-
lor, vor rânji după cum le-o va cere prima boare de parvenire. Ceea ce mulți dintre ei au și făcut și poate mai fac și acum. Repetăm, și generația noastră, ca și cele care ne-au precedat, aceleași păcate, aceleași vanitoase ifose, aceleași intoleranțe și aceeași apetență pentru spectacol public. Cu injurii, cu demascări, cu deziceri. Acestea, toate, erau pe deplin vizibile în urmă cu mulți, mulți ani. Sună caragialesc, dar așa mi se pare a fi: cine n-a avut caracter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
jur. Zbate-te pentru glorie! Dar ferește-te de copita ei. Râvnim podiumul regal al artei. Nu și urcușul până acolo. Noi, românii, suntem înșurubați în univers prin speranța fără de sfârșit a lui Brâncuși. Capodoperele se spală pe mâini cu ifosele timpului. Oamenii de geniu nu pot intra în uitare. Pentru că au gabaritul depășit. Geniile au făcut lumină chiar și din răutatea semenilor. Creatorii de geniu știu să transforme eșecurile private în triumfuri artistice. Ce mare creator de artă nu a
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Joy’s, deschis deja de șapte-opt luni, nu mergea bine: consumație la limita supraviețuirii, bețivăneală cu votcă ieftină ori lăbăreală cu o Cola În față, chelneri hoți, animație culturală când și când, și aia numai cu artiști și scriitori cu ifose, de-abia câțiva decenți. Nu era un dezastru, dar pierdusem startul și publicul fin. În plus, eram deja plictisit. Lăsasem cam toate grijile În seama Clarei, pentru ca eu să nu fac mai nimic. Noroc că Încă nu-mi plăcea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
a guițat prea tare, iar Băsescu a scăpat porumbelul cu regele, gata, s-a schimbat foaia, pe loc s-a băgat iarăși moralitate la băcănie și s-a dat drumul în libertate ipocriților pe străzi. Drept urmare, mulți dintre băsiștii cu ifose de oameni de cultură, care se cred oameni cu sânge subțire, au devenit brusc oripilați: „Oh, ah, vai, vai, vai, ce mai stai, măi tramvai!", delimitându-se subit de opiniile celui pe care îl slujiseră cu credință atâta amar de
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
Nu părea să se sinchisească de cei câțiva care Încă mai așteptau În curte să fie primiți În audiență. Spuse că Îi cunoaște pe toți și știe exact ce vrea fiecare. Sunt plini de jalbe mărunte, de intrigi și de ifose. Amabilitatea inspectorului i se părea Însă foarte suspectă fostului său elev. La Casa de copii școlari, acolo unde se văzuseră ultima oară, relațiile lor nu erau decât cele obișnuite dintre un simplu elev și ditamai directorul. De ce acum, după atâția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
și ochii un trup, fără suflet... că tărtăcuță nu găseai în nici un caz la mine. Mimi era mulțumită de cum mă prezentam; corespundeam pretențiilor unei femei cu cap... o ființă neobservabilă, nesemnificativă și de cum m-am comportat de la început, plin de ifose, insignifiant, ignifug, insipid, inodor, incolor și tot restul... adică imperceptibil, insesizabil, într-un cuvânt, de nebăgat în seamă însă plin de fasoane și pretenții. Când Edy s-a dus afară, nu știu ce căuta, aer probabil, ne-am apropiat căpățânile toți trei
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
văzut-o, dar lasă că vorbesc eu cu ea. Hai că-i dau un telefon. E fată bună, o să vezi. O să se bucure. Luăm un vin și ne întâlnim cu ea. ─ Mie mi s-a părut cam înțepată și cu ifose. Da’ de unde! Mihăiță? N-o cunoști. La colțul străzii e un magazin mixt, o cutie de sticlă cu o femeie obosită după tejghea, sub lumina care pâlpâie de undeva din spatele vitrinei frigorifice. Sandu îi cere o sticlă de Jidvei. Femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mele, a fost destul de interesant. Era Într-adevăr un grup de literați ca-n definiție, nici unul dintre ei deocamdată recunoscut, nu neapărat cu trăsături estetice ori temperamentale comune ci cu un același, debordant entuziasm, aproape virginal, erau sincer tineri, fără ifose, Înțepeniri de azil academic și orgolii la ploscă, plosca de argint a mexicanului ce asistă la acel inubliabil jam sesion cu Vivaldi și Händel, aia da, stătea-ntr-un colț, cît despre program, dacă fusese vreodată vorba de așa ceva, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Târgul Ieșului, tot-omul nu era cine știe ce deosebit de cel de prin alte orașe moldovenești. Adică, vorbind cam molatec, cu <măi>, <bre omule>, <oleacă>, <tăti-cele> și <îracan di mini>; mergând tare domol (că doar nu dau turcii);... și cu vorba plină de ifos și de rouă: Noi iștia di la Ieși!” Tare mă tem, vere, că avea dreptate meșterul portretist în vorbe. Dacă te încondeia el, apoi din două-trei fraze te vedeai în carne și oase... Nu-ți lipseau nici chiar gândurile... Ascultă
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
lilieci și nu ducă-se pe pustii? a întrebat înfricoșat Gheorghe Amnar. Doar liliecii stau ziua prin poduri, agățați cu capul în jos, și noaptea pleacă „fâl-fâl”, cum spune Pâcu...Asta-i la mintea cocoșului - a precizat moș Dumitru, cu ifose de cunoscător. Cei din jurul mesei au răsuflat a ușurare și s-au privit cu jenă de neștiința lor. De ce nu ai spus matale de la început că îi vorba de lilieci și ne-ai lăsat să fierbem în zeama noastră? a
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
plin de importanță Pâcu. Nu știm, moș Pâcule - a răspuns Mitruță Ogaș, în numele tuturor. Bine că recunoști, băiete. Apoi asta înseamnă că vremea liniștită, fără vânt, are să mai țină o bucată de timp de acum încolo - a lămurit Pâcu, cu ifos de cunoscător. Au ajuns - în sfârșit - la poarta crâșmei. Costache crâșmarul se lupta cu nămeții văluriți prin toată ograda. Poarta mare încă nu era urnită din loc. Să trăiești și bine te-am găsit, Costache! a strigat moș Dumitru din
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
în diverse locuri. Cu cine vrei tu, la alegere. Adio, griji... Adio nervi care erup dureros în fața ușilor unor edituri de doi bani, adio idee obsedantă că nu ești altceva decât un bețiv notoriu și un scriitor ratat, plin de ifose nejustificate. Ce zici, nu sună bine? Vinzi tot și pleci. Sau nu, nu e bine zis. Fugi. Dispari. Undeva unde este cald, undeva unde n-ai nevoie de mail, de word, de windows, de vise cu o Lucie care... nici
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
tine), aveți încredere, eu sunt scriitorul-minune, nu-mi impuneți deadline-uri, nu accept așa ceva, eu creez, literatura nu este un mare strung în fața căruia te așezi pentru a produce piese pe bandă rulantă. Ce-a urmat de fiecare dată, scriitorașule cu ifose? DE-ZA-MĂ-GI-RE. Înjură. În ultima vreme înjuri cam des, spusese Lucia. Înjură încă o dată. Cu poftă. Înjură, bineînțeles, Magicienii care stau picior peste picior și îți spun ceea ce nu ai fi dorit niciodată să auzi. Înjurăturile curseră una după cealalaltă, interveniră
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
să fii dat afară din orice circ, ești perimat, acum se poartă altceva la nivel de magie, nu te uiți la programele cu David Copperfield? Acolo da, magie serioasă, cu nerv, nu ceea ce faci tu aici, degeaba ești plin de ifose. Cum să nu existe Lucia, deșteptule? - Și atunci unde este? De ce nu este niciodată prezentă atunci când ai nevoie de ea? - Ba este. Mai ales atunci când vreau să fac sex. E bună la pat. Dar, cu toate că ești un Magician de duzină
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
și se va lovi de mașina din față. Dar toate la timpul lor, acum este... pauză. Chiar și timpul are nevoie de o binemeritată pauză, aș spune, cu toate că acest subiect a fost intens dezbătut de tot felul de neaveniți cu ifose. Timpul, Scriitorule, timpul... De câte ori nu ți-ai dorit să-l poți opri? De câte ori nu ți-ai spus că ai face orice, dar orice, pentru ca ziua să nu mai aibă douzeci și patru de ore, ci mult mai multe? Niciodată nu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
nu se prezentase - presupunea că o s-o recunosc. Dar, nimic. Sincer vorbind, nu știu. E cumva faimoasă? Privirea fixă pe care am primit-o drept răspuns a fost În parte incredulă, În parte disprețuitoare. — Mda, a zis Emily plină de ifose, cu ochii Îngustați, și acel „mda“ suna de parcă ar fi spus: Că tâmpită mai ești. E Jessica Duchamps. După care a așteptat. Am așteptat și eu. Nimic. — Știi cine e, nu? Am trecut din nou În revistă liste Întregi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
sau mai ales) când discursul îi era însoțit de accente critice sau polemice. Iar asemenea conduită și însușiri i-au fost remarcate de timpuriu studentului, mai apoi, tânărului cercetător, istoricului și omului de știință, care s-a impus natural, fără ifose și fără zgomot, în conștiința celor care au avut privilegiul de a-l cunoaște. Evocând, bunăoară, un ilustrativ episod din tinerețea profesională a lui Leonid Boicu, regretatul istoric Gheorghe Platon nota peste timp: „...l-am admirat și l-am stimat
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
ce legătură are cu plecarea lor? Mihai: Are. Val: Da, da, are. Așa mi-a spus și delegatul de bloc... Da, are. Maria: Și-atunci? Mihai: (deodată energic) Și-atunci, în primul rînd, trebuie să mă ascultați. Să terminați odată cu ifosele voastre de copii teribili, cu tot soiul de pretenții, nemulțumiri și reproșuri. (crește în fermitate) Să vă intre în cap că nu trăiți undeva... la un conac... ci într-un bloc, nu singuri, ci și cu alți oameni și că
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
22. Așadar, nici pomeneală nu se face prin documente, de stolnicul Vasile Iurașco, ca proprietar pe moșia Joldești și tocmai de aceasta te miră faptul că toți cercetătorii biografiei eminesciene, fără nici o ezitare, s-au lăsat induși în eroare de ifosele boierești ale lui Matei Eminescu și au transmis din unul în altul afirmația greșită că bunicul poetului a fost proprietarul moșiei Joldești! În al doilea rînd, te miră și stăruința cu care Augustin Z. N. Pop perseverează în greșeală. După ce
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Mănăstirii Moldovița, încă de pe vremea lui Alexandru Lăpușneanu Voievod 33. La puțină vreme după pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774), pe această moșie mănăstirească s-a pripășit un soldat, cu numele de Alexa Donțu, răzlețit din armata rusă. Să nu dăm crezare ifoselor boierești ale lui Matei Eminescu, care a văzut în acest soldat un conte rus, Potloff, refugiat politic, ci să-l vedem pe Donțu, așa cum a trăit la Sarafînești, îmbrăcat țărănește, la prisaca mănăstirii, pe malul Siretului, om încă tînăr și
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
arăta mai departe cum l-a obținut l-a făcut pe un nepot al său să-l creadă de viță boierească. Găsind, întîmplător, prin documente, un nume Iurașcu, asemănător cu numele bunicului său, cu bogata sa fantezie și cu multe ifose boierești, l-a considerat pe bunicul său descendent din Iurașco părcălab de Hotin!! O pretenție tot așa de copilărească și de ridicolă, ca și aceea a unui oarecare să-i zicem Ștefan, care s-ar pretinde descendent din Ștefan cel
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
și în costume de baie cât se poate de mini. Firește, e vorba de spectacole „deșănțate” ale Vestului, dar până atunci ele erau criticate fără măcar a fi văzute. Absolut surprinzător este schimbul de replici între repor terița plină de ifose (Liliana Tomescu) și Kid (Radu Beligan) ; reporter : „Ce părere aveți despre așa- zisul realism socialist ? Comuniștii pretind că...”. Kid deschide un dicționar și citește cu glas tare : „Roșiii lucrează la comandă. Dacă un scriitor de dincolo de cortină refuză să scrie
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
fătucile din țară: toate voiau la bară, în loc de bacalaureat! Nimeni nu a scăpat, ani în șir, de reality show-ul cretin al "cuplului ales", cu kitsch-ul glamour al țoapelor avute, cu frescele monstruoase ale lui Bălașa pe pereți, cu ifosele stupide ale lui Muc cel Mic sau cu tăcerile expresive ale bietei Moni, incapabilă să articuleze, cu creierașul ei lucios, o frază mai elaborată. Cu sau fără voia lor, toți privitorii la televizor aflau de excursiile la Nisa, de petrecerile
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
sete de (auto)construcție, dărâmând edificiul strălucitor, dar șubred, al propriilor bovarisme. Strategiile prin care scriitorul Își pune În lumină calitățile sau defectele fac parte din Însăși rețeta compunerii autoportretului. Când un Stendhal Își exaltă cu o Încântare plină de ifose trăsăturile fizice, el Își trasează, simultan, un contraportret. Acesta depășește În negativitate ceea ce i se părea că a câștigat În expresivitate. Exemplele care să susțină această idee se pot Înmulți la nesfârșit. Din perspectiva analizei narative, autoportretul și jurnalul intim
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
la Paris despre Mircea Eliade, după decenii de proteste pe deplin îndreptățite de altfel împotriva interzicerii acestui nume în țară să fie privită cu simpatie sau cel puțin cu o anumită bunăvoință. Dimpotrivă, o tăcere lugubră, plină de hargne, de ifose, de suficiență, a întâmpinat această premieră riguros absolută. Mi-am dat seama repede că eram acuzat că... recuperam (sic !) pe M. E. în contul regimului etc. Ce puteam să răspund? Citez din nou protestul meu reprodus și în Cotidianul: Nu
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]