1,395 matches
-
C. Wotke); De laude heremi, ed. S. Pricoco, Centro di Studi sull’Antico Cristianesimo, Catania, 1964; Il rifinto del mondo, ed. coordonată de S. Pricoco, BPat 16, 1990 (ibidem și bibliografia ulterioară). 4. Ilarie de Arles și Valerian de Cimiez Ilarie a ajuns la Lerin după 420, cînd abandonase deja cariera politică și fusese chemat acolo de starețul Honorat. Se născuse prin 401, poate în Gallia Belgica, într-o familie nobilă și bogată. Ulterior, în 427-428, Ilarie a plecat din Lerin
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și Valerian de Cimiez Ilarie a ajuns la Lerin după 420, cînd abandonase deja cariera politică și fusese chemat acolo de starețul Honorat. Se născuse prin 401, poate în Gallia Belgica, într-o familie nobilă și bogată. Ulterior, în 427-428, Ilarie a plecat din Lerin și l-a însoțit pe Honorat la Arles, unde acesta fusese ales episcop. Honorat a rămas la Arles pînă la moartea sa, survenită la puțină vreme după aceea (429-430), iar locul său pe scaunul episcopal a
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Lerin și l-a însoțit pe Honorat la Arles, unde acesta fusese ales episcop. Honorat a rămas la Arles pînă la moartea sa, survenită la puțină vreme după aceea (429-430), iar locul său pe scaunul episcopal a fost luat de Ilarie. Acesta a dobîndit o mare faimă și în 444 a intrat în conflict cu papa Leon pentru că voia să impună primatul diocezei din Arles, însă acțiunea lui s-a soldat cu un eșec. A murit în 449. Ilarie a scris
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
luat de Ilarie. Acesta a dobîndit o mare faimă și în 444 a intrat în conflict cu papa Leon pentru că voia să impună primatul diocezei din Arles, însă acțiunea lui s-a soldat cu un eșec. A murit în 449. Ilarie a scris Viața Sfîntului Honorat (Vita Honorati), predecesorul său, sub forma unui discurs funebru rostit în 430. Pare să fi scris și omilii pentru sărbătorile de peste an, o explicație a simbolului creștin, multe scrisori și chiar poeme; toate s-au
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Sfîntului Honorat (Vita Honorati), predecesorul său, sub forma unui discurs funebru rostit în 430. Pare să fi scris și omilii pentru sărbătorile de peste an, o explicație a simbolului creștin, multe scrisori și chiar poeme; toate s-au pierdut. Biografia lui Ilarie a fost scrisă de Honorat, episcop de Marsilia. Bibliografie. Ediții: SChr 235, 1977 (M.-D. Valentin); 404, 1995 (Vita Hilarii: P.-A. Jacob). în schimb, nu e sigur că a fost călugăr la Lerin Valerian, episcopul de Cimiez (Cemenelum), lîngă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Cei doi fii ai lui Eucheriu, Salonius și Veranus, au fost aduși la Lerin de tatăl lor; Salonius e menționat ca episcop în Epistola 9 și în Cîrmuirea lui Dumnezeu, scrise de Salvianus, care fusese maestrul amîndurora la Lerin, împreună cu Ilarie și Vincențiu; rezultă de aici că Salonius devenise episcop înainte de 439; sediul său a fost la Vienne, însă nu cunoaștem sediul lui Veranus. Salonius a participat la un conciliu convocat la Arles în jurul anului 461 și menit să pună capăt
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
se referă la data sărbătorii de Paști, în privința calculării căreia apăruse o divergență între Biserica din Roma și cea din Alexandria; unele îi sînt trimise conducătorului Imperiului Roman de Răsărit; o scrisoare de mustrare (nr. 10) îi este trimisă lui Ilarie de Arles, care demisese un episcop în virtutea întîietății pe care o avea în Gallia, independent de Biserica din Roma; un grup de scrisori (98; 100-101; 104-106) au caracter disciplinar și sînt expresia opoziției papei la conținutul canonului 28 al conciliului
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cristologie. Leon și-a adunat omiliile în două culegeri, din care prima le conținea pe cele din anii 440-445, cînd a obținut de la Valentinian al III-lea condamnarea maniheilor și legea privind numirea episcopilor care a pus capăt controversei cu Ilarie de Arles, în timp ce a doua culegere conține omiliile referitoare la acceptarea simbolului stabilit la Calcedon. Omiliile papei Leon sînt foarte solemne, concise și se caracterizează printr-o solemnitate deosebită, la care se adaugă concizia și pregnanța expresiei. Și aici frazele
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în aspra și semibarbara societate francă, l-au constrîns să producă o serie aproape neîntreruptă de celebrări encomiastice ale regilor și potentaților. b) Operele în proză Venantius a mai scris, în proză, șapte scurte Vieți de sfinți locali, cum sînt Ilarie de Poitiers, Marcellus, Germanus și alții; cea mai importantă dintre ele este biografia protectoarei sale, Sfînta Radegonda, din care lipsește orice motivație personală, orice semn de recunoștință sau de afecțiune, deoarece predomină preocuparea hagiografică, fiind puse în lumină doar virtuțile
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
aduna pentru a cînta imnuri și în case private); în consecință, structura și forma sînt noi. Același proces are loc și în Occident, unde am văzut cum s-a format (pp. 000-000) o poezie creștină cultă, inițial cu Victorinus și Ilarie, apoi cu Paulinus și Prudentius, dar s-a înregistrat și încercarea lui Ambrozie de a da formă literară poeziei populare. Metrul folosit de Ambrozie în Imnurile sale este, la rigoare, un metru clasic, însă putea fi citit și cîntat și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Rădăuți, Viena, 1912; Rutenii din Bucovina, București, 1913; Mânăstirea Sucevița, București, 1923; Stâna la românii din Bucovina, Cernăuți, 1923; Dosoftei, mitropolitul Moldovii, Cernăuți, 1927. Traduceri: W. Hauff, Cântăreața, Gherla, 1889. Repere bibliografice: Dimitrie Dan, AAR, partea administrativă, t. XXVI, 1903-1904; Ilarie Chendi, Doi membri corespondenți ai Academiei, Enea Hodoș și Dimitrie Dan, „Sămănătorul”, 1904, 14; C. Loghin, Scriitori bucovineni, București, 1924, 209-215; C. Loghin, Dimitrie Dan, în Antologia scrisului bucovinean, II, Cernăuți, 1938, 138-147; Scrisori către Artur Gorovei, îngr. și introd
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286678_a_288007]
-
Ivănescu. Următorul volum, Regăsirea continuă (1986), extinde, cu alte metode, cercetarea elementelor de „mioritism” de la rădăcinile sale mitologice (prin arheologism și folclor) la Sadoveanu, Ion Lăncrănjan și Paul Anghel. B. îngrijește câteva ediții din scrierile lui Radu Ionescu, Al. Depărățeanu, Ilarie Chendi ș.a. Preocupat mai cu seamă de proza secolului al XIX-lea, cercetează și reeditează Catastihul amorului și La gura sobei, un text teoretic despre roman și romanul propriu-zis, apărute anonim în 1865, atribuindu-le lui Radu Ionescu. SCRIERI: Topos
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285564_a_286893]
-
Sub clopotele Bucovinei, București, 2002. Ediții: N. Georgescu-Tistu, Cartea și bibliotecile, pref. edit., București, 1972; Radu Ionescu, Scrieri alese, pref. edit., București, 1974; Al. Depărățeanu, Scrieri, pref. edit., București, 1980; Catastihul amorului și La gura sobei, introd. edit., Cluj-Napoca, 1986; Ilarie Chendi, Scrieri, I-VI, pref. edit., București, 1988-2003. Repere bibliografice: Aureliu Goci, Dumitru Bălăeț, „Ce rămâne”, RL, 1974, 45; Dorin Tudoran, „Ce rămâne”, LCF, 1974, 45; Daniel Dimitriu, „Augustele iubiri”. Poezia agorei, CL, 1977, 3; Fănuș Băileșteanu, Dumitru Bălăeț, „Augustele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285564_a_286893]
-
club Mateiu Caragiale de Ion Barbu sau criticatul poem Somn în oraș de Remus Luca. De fapt, încă din primele numere, poeții promovați au fost cei considerați „luptători” sau „sociali”: Magda Isanos, Emil Isac, Nina Cassian, Aurel Baranga, Dumitru Micu, Ilarie Voronca, Mihu Dragomir, Ion Frunzetti, Scarlat Callimachi, Veronica Porumbacu ș.a. În afara micilor medalioane literare de prezentare a poeților prezenți în revistă, Savin Bratu semnează un articol intitulat Orizontul poetic al lui D. Th. Neculuță. La rubrica „Proză” Marin Preda se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289227_a_290556]
-
alimentându-i scrierile. Resemnat, el se retrage spre sfârșitul anului 1934 la Roman, continuând să scrie și să se țină la curent cu mișcarea culturală și literară din țară și din străinătate, atât prin lecturi, cât și prin intermediul corespondenței (cu Ilarie Voronca, André Breton, André Gide, Martin Heidegger ș.a.) sau prin discuții cu prietenii care îl vizitau. De altfel, câteva „descoperiri” și contacte cu anumite opere și persoane sunt alte importante repere ale formării și devenirii sale. Între acestea se detașează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285762_a_287091]
-
război, devine membru al Partidului Național Țărănist Democrat, condus de N. Lupu, și se lansează în gazetărie. Este director al „revistei de artă constructivistă” „Punct” (1924-1925), în paginile căreia semnau Șt. Roll, F. Brunea-Fox, F. Aderca, Marcel Iancu, I. Vinea, Ilarie Voronca. Obiectivul declarat al publicației viza găsirea unor forme noi de exprimare artistică și contestarea literaturii conservator-paseiste. Între autorii violent atacați se aflau dramaturgul A. de Herz, dar și Camil Petrescu sau, în bloc, scriitorii poporaniști. Împreună cu B. Fundoianu, Armand
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286044_a_287373]
-
Se reproduce din „Revista ilustrată” un articol aparținând lui Valer Moldovan, Ciripituri. Câteva reflecții inofensive, ce ia în discuție slaba calitate artistică a poeziei contemporane, situație ce s-ar datora „lipsei unei critici literare”, opinii la care va răspunde polemic Ilarie Chendi. Cu proză, favorizată de un spațiu mai larg, colaborează Stelian Russu (Dezertorul, Toboșarul de la podul Arcola, Anul Nou), N. Rădulescu-Niger (Tocana căpitanului Costache, Minunile lui „Cinci parale”), iar Carmen Sylvei i se reproduc mai multe povestiri (Stâncile Doamnei, Piatra
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285167_a_286496]
-
noutate, pierzând însă din suplețe, din fluiditate: „Priviți și voi, surorilor, corpul meu slăbănog/ plin de lepra unor muzici de altădată” (Estuar). George Ivașcu descoperea în lirica lui P. „nuanțe ce amintesc pe Barbu, dar un Barbu emotiv, sau pe Ilarie Voronca, dar un Ilarie Voronca organizat”, plasându-l, ca și G. Călinescu, în descendență ermetică și balcanică. Poezia fantezistă, cu peisagiile ei livrești și oceanice, face bună vecinătate cu un Isarlâk legendar - chiar acest legendar, în haina romantismului desuet, alunecând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]
-
suplețe, din fluiditate: „Priviți și voi, surorilor, corpul meu slăbănog/ plin de lepra unor muzici de altădată” (Estuar). George Ivașcu descoperea în lirica lui P. „nuanțe ce amintesc pe Barbu, dar un Barbu emotiv, sau pe Ilarie Voronca, dar un Ilarie Voronca organizat”, plasându-l, ca și G. Călinescu, în descendență ermetică și balcanică. Poezia fantezistă, cu peisagiile ei livrești și oceanice, face bună vecinătate cu un Isarlâk legendar - chiar acest legendar, în haina romantismului desuet, alunecând spre fantazare și spre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]
-
se traduce masiv din lirica germană: Schiller (Scufundătorul), Goethe, Heine, Lenau, în transpunerea lui Barbu Nemțeanu, fără a fi uitată Carmen Sylva (tălmăciri de Elena Poenaru). Din versurile lui St. O. Iosif este reluat Blestemul bardului (prelucrare după Uhland), lui Ilarie Chendi i se retipărește articolul Despre traducătorii români ai lui Heine, în alte numere fiind introduse articole, nesemnate, despre Faust de Goethe, despre poezia austriacă, despre Heinrich von Kleist, Friedrich Hebbel, Theodor Fontane, Franz Grillparzer, Eduard Mörike ș.a. D. Karnabatt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289479_a_290808]
-
are în permanență în vedere două modele: „Sămănătorul” de la București și „Luceafărul” de la Budapesta - Sibiu, pe care redactorul le dă ca exemplu de mai multe ori. J.l. se așază așadar în făgașul de idei al sămănătorismului, recenzând elogios volumele lui Ilarie Chendi și N. Iorga și făcând loc printre colaboratori unor apologeți ai literaturii sămănătoriste, ca Ion Dragoslav, G. Rotică sau V. Loichița. Sunt atrași și ardelenii Horia Petra-Petrescu (cu un fragment de roman, intitulat Tinerețe), Ion Broșu sau Sever Septimiu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287681_a_289010]
-
fost redactor la Enciclopedia Moldovenească și la revista „Columna”, secretar al Filialei Moldova a organizației mondiale a scriitorilor (PEN-Club). În volumele Ispita înfloririi (1970) și Culegători în amurg (1976), B. cultivă o specie de ruralism naturalist, înrudit cu al lui Ilarie Voronca și intrat într-o organică simbioză cu intelectualismul, care este mai mult unul de atmosferă reflexivă, de „impresie”. Scrie nuvele și piese de teatru (Primăvara în doi, 1988, Întoarcerea lui Traian, 1990), inspirate din viața și problemele tineretului și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285950_a_287279]
-
de liceu cu versuri, dar și cu cronici literare în revista „Îndemnul - L’Impulsion” (1926), s-a dovedit a fi critica de întâmpinare, exercițiu practicat cu vocație mai cu seamă în anii 1932-1938, la „Gândirea”. Simpatia sa pentru foiletoniști ca Ilarie Chendi și Perpessicius devine astfel ușor de înțeles. Unele dintre textele tipărite în „Gândirea” le-a strâns în volumul Creatorii și lumea lor (1943). Figurează aici cronici despre prozatori (G. Călinescu, Mihail Sadoveanu, Cezar Petrescu, Gib I. Mihăescu, Pavel Dan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288668_a_289997]
-
1889. Se căsătorise cu Wilhelm Rudow, doctor în filosofie la Halle, filoromân, autor al unei istorii a literaturii române în limba germană. În 1897 scot împreună la Oradea „Foaie literară”, săptămânal la care colaborează G. Coșbuc, Maria Cunțan, G. Bogdan-Duică, Ilarie Chendi ș.a., S.-R. find prezentă aici cu versuri și cu o povestire romantică, Logodnica contelui Stuart. Revista „Convorbiri literare” o face cunoscută, publicându-i mai multe poezii în 1898. Titu Maiorescu credea a recunoaște în lirica ei semnele certe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290010_a_291339]
-
ianuarie 1904 până în ianuarie 1906. Director: Iuliu Dragomirescu. Situată pe pozițiile unui exclusivism agresiv, C. propagă „neoevanghelismul” și „filosofia neospiritualistă”, emanații pseudoștiințifice ale Societății Teosofice din Paris, lansează atacuri repetate la adresa lui A.D. Xenopol, împotriva „Sămănătorului” și, mai ales, a lui Ilarie Chendi, pe care îl acuză de ignoranță, diletantism și mercantilism la editarea primului volum, Literatura populară, din Opere complete de M. Eminescu. Beletristica publicată aici cultivă macabrul sub forma unor scrieri precare, în care abundă fantomele, visele și vedeniile terifiante
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286630_a_287959]