113,729 matches
-
intelectualist, întrucât favorizează latura noțională a cuvintelor. De altfel, având în vedere morfologia acestora - trei verbe, plus un adverb - nici nu se putea să fie puse în valoare alte fațete, sau valențe, ale cuvântului (ale oricărui cuvânt), cum ar fi imaginea sau sunetul. Versul citat este atât de prozaic, atât de despuiat de orice figuralitate, încât pare a ține mai degrabă de un expozeu teoretic, decât de un discurs liric: el nu este nici un vers-imagine, nici un vers-melodie, ci doar un vers-idee
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
ca unul dintre cele mai patetice strigăte ale unui om mistuit de văpăile iubirii. De îndată ce pragul primului vers a fost depășit elanul dolent al amorului se dezlănțuie, capătă accente puternice, disperate; figurația mitologică începe să aibă rolul de a potența imaginea suferințelor generate de Eros. Iubirea este asimilată unui rug pustiitor, căruia i-au căzut jertfă câteva personaje legendare emblematice, Nesus ori Hercul. În felul acesta, eului strict individual i se pune în spate povara strivitoare, intolerabilă, a unei suferințe amoroase
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
adică de a-l face să se prezinte ca un diamant încastrat în montura rece a unei prozodii. Aceste fațete sunt trei, și lucrul acesta l-am mai spus: orice cuvânt este o noțiune, un concept; orice cuvânt este o imagine, o reflectare a unui aspect al realului; orice cuvânt este un corp sonor, căruia coliziunea inanalizabilă a vocalelor și consoanelor îi asigură o anume eufonie, un timbru specific, particular fiecărui mare poet. " Odă (în metru antic)" este un poem care
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
mondial nu a atras după sine o revitalizare a procesului de cercetare. Cartea lui Reinhart Meyer-Kalkus reprezintă o pledoarie în favoarea dimensiunii acustice, muzicale a limbii și artei vorbirii și se opune teoriilor unilaterale ce se raportează exclusiv la scriere sau imagine. Studiul cuprinde o discuție complexă din prima parte a secolului 20, purtată în domeniile literaturii, teatrului, psihologiei, lingvisticii și esteticii, stimulată de apariția noilor mijloace ca telefonul, radioul și filmul sonor. Într-o epocă a vizualului, lucrarea lui Reinhart Meyer-Kalkus
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
de elementul auditiv, iar în această categorie se înscriu operele lui Walter Benjamin. Nu este de mirare că, odată cu apariția gramofonului, scriitorii au fost îndemnați să se înregistreze, după ce, în a doua jumătate a secolului 19, fotografia și asocierea acesteia imaginii autorului devine un lucru obișnuit. Discurile erau folosite atât în scopuri pedagogice cât și estetice. Radioul a reprezentat continuarea acestor înregistrări sonore la un alt nivel, concretizate în orele dedicate scriitorilor, înainte ca televiziunea să adopte aceeași inițiativă. În acest
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
pe brațe./ Exilat în caliciu/ îngenunchez printre mulțimile/ Imnului" (Către soare șvariantăț). Frate cu Fundoianu, cu Voronca, cu Virgil Gheorghiu, autorul Metopei e un împătimit al vieții ușor melancolizate din pricina prea marii sale intensități și din această pricină cochetînd cu imaginile crizei și cu tentațiile austerității, consemnate mai sus. S-ar zice că-n această îmbelșugare solară a sufletului ce se închină, oarecum panteistic, "omnipotenței" naturale, avem fața cea mai caracteristică a poetului trăitor la Chartres, fața sa mediteraneană pe care
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
Luminița Marcu Geo Dumitrescu s-a născut în 1920, împlinește așadar anul acesta 82 de ani. Indiferent cît ne place sau nu literatura domniei sale, indiferent care este imaginea fiecăruia dintre noi despre intelectualul Geo Dumitrescu, această venerabilă persistență în spațiul cultural românesc nu poate decît să ne emoționeze. Trebuie să spun fără ipocrizie că atunci cînd am deschis acest nou volum de versuri și am citit dedicația austeră
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
istoric al poetului acesta a fost și de el îi vom lega și pe mai departe numele". Un tablou real al atitudinilor critice ar fi trebuit să cuprindă această cronică, dacă am fi vrut să avem cît de cît o imagine adevărată a contradicțiilor iscate în jurul acestui poet important. De asemenea, o aducere la zi ar fi fost și ea binevenită. În 1999, a apărut la Craiova cartea unui tînăr universitar, Gabriel Coșoveanu, la origine teză de doctorat, o carte despre
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
însă cu o luciditate și o gravitate blagiană. Cu diferența că nu "sfiit pruncia ei trecea", ci dureros în văzul lumii și în ochii lucid deschiși ai îndrăgostitului. Dacă ar fi să extragem din poeziile antologate în volumul Biliard o imagine obsedantă aceasta ar fi aceea a lunii. În nenumărate ipostaze apare astrul romantic la Geo Dumitrescu, trecînd cumva în diverse travestiuri asumate prin toată istoria literaturii. Dar purtînd întotdeauna o marcă personală, greu de definit în cuvinte, construită sub emblema
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
a continuei neîmpăcări care domină opera acestui poet, a limitei, a muchiei subțiri pe care a ales să se afle permanent. Nici avangardist, dar nici postmodern, ci realizînd mereu o sinteză și producînd o tensiune care-l singularizează. O altă imagine obsedantă e aceea a nucului, a amarului, a umbrei și a florilor discrete. O poezie discutată tocmai pentru ludicul ei lăutăresc poartă în titlu ciudata imagine a nucii verzi (Cântec de nucă verde). Tulburător e un fragment cu aer testamentar
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
ci realizînd mereu o sinteză și producînd o tensiune care-l singularizează. O altă imagine obsedantă e aceea a nucului, a amarului, a umbrei și a florilor discrete. O poezie discutată tocmai pentru ludicul ei lăutăresc poartă în titlu ciudata imagine a nucii verzi (Cântec de nucă verde). Tulburător e un fragment cu aer testamentar din poemul Daruri, fragment ce poate fi citit în cheie simbolică cu referire la locul pe care acest poet îl are între poeții vechi și cei
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
auditiv, muzical, tactil, texte sprijinite pe simboluri, metafore, parabole, evenimentele purtînd aură de mister. Vraja personalității stilului este o realitate a prozelor scurte ale lui Vintilă Horia. Important este că ideile nu riscă să se dizolve în fabuloasa originalitate a imaginilor. Iar vocația rezistenței prin întoarcere la "rădăcini" face parte din dreapta judecată a valorilor promovate de feeria frenetică a acestui volum. Vintilă Horia: Sfîrșit de exil. Nuvele. Ediție îngrijită de Mihaela Constantinescu-Podocea. Cuvînt înainte de Nicolae Florescu. Editura "Jurnalul literar", București, 2001
Sfîrșit de exil by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15321_a_16646]
-
volumul acesta frumos, scos la editura Vinea, ar necesita cam două trei-lecturi atente pentru a ajunge la un sens dătător de stare poetică. Nu spun că sunt ermetice, ci doar că se mișcă într-un aer eterat, abstract și cu imagini deloc reprezentabilevizual, deși vocabularul și restul recuzitei poetice sugerează pe departe un Nichita Stănescu târziu, cu geometriile, elementele anatomice și asocierile bizare, suprarealiste din Roșu Vertical. Arbitraritatea și bizareriile unor versuri precum "dulceața de afine atârnă pe zid / prinsă în
Metaforele și răscumpărarea by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15364_a_16689]
-
schimbând ordinea secțiunilor. Această mișcare sugerează fie arbitraritatea emoției și a condiției poetice, fie o ordine mai adâncă, ieșind la lumină în joc. însă dincolo de ludic se profilează starea impalpabilă a lucrurilor grave, a sufletelor, a timpului și memoriei, a imaginilor și sunetelor mute, piramidale sau rotunde într-o geometrie senzorială ce depășește capacitatea noastră de percepție euclidiană, o geometrie filtrată de timp, trecând pe coordonatele cvadridimensionale ale eternității: "circumferința cercului o fi fost altădată/ un vârf de compas Richter/ o
Metaforele și răscumpărarea by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15364_a_16689]
-
a unui computer." Dincolo de oceanul acesta anexat unui computer (superbă metaforă, din punctul meu de vedere, a unei eternități de dincolo de noțional, înghițită de vid) se profilează neliniștile morții, însă moartea este pentru Valeriu Mircea Popa un fapt traductibil în imaginile cele mai vechi: un suflet ieșind pe limbă, curat, mântuit doar pentru că mortului i s-au spălat dinții. Moartea e și "propria ușă", care " atârnă în balamalele unei locuințe din vecini/ prin deșertul cu mumii din Peru/ și fără umbră
Metaforele și răscumpărarea by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15364_a_16689]
-
pentru că mortului i s-au spălat dinții. Moartea e și "propria ușă", care " atârnă în balamalele unei locuințe din vecini/ prin deșertul cu mumii din Peru/ și fără umbră/ ca o sită ce adună totul/ risipindu-se." Sunt metafore și imagini aproape inanalizabile și nedecodabile, greu de adus aproape de un grad zero al comunicării. Valeriu Mircea Popa Camera de Subsol sau Răscumpărarea Ed. Vinea, 2001
Metaforele și răscumpărarea by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15364_a_16689]
-
de mult și mi s-a părut că mi se oferă o șansă, acum, să întrezăresc ceva din noul chip. Mai devreme decît toți ceilalți. Am pășit în mijlocul forfotei unui șantier. Mergeam încet, iar ochii îmi zburau în toate părțile. Imaginea începe să se contureze. Arhitectul acestui proiect îndrăzneț, foarte dinamic și modern este acela care și-a mai legat numele de o sală din București, cea a Teatrului Act, Octavian Neculai. M-am plimbat printre schele și tot felul de
Memorie și identitate by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15377_a_16702]
-
specific, sînt obiecte compuse cu grijă, de la formatul original la eliminarea scrupuloasă a greșelilor de redactare. Marta Petreu a reușit să ne dea nouă, celor tineri, celor care, așa cum e cazul meu, n-au călcat niciodată prin Cluj, o altă imagine a acestui centru de cultură față de care de multe ori ne trezim avînd o oarecare invidie. De ce spun o altă imagine? Pentru că nu academismul adormitor care bîntuia la un moment dat prin paginile Echinox-ului și nici aroganța seriozității pe
Țara rinocerilor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15367_a_16692]
-
ne dea nouă, celor tineri, celor care, așa cum e cazul meu, n-au călcat niciodată prin Cluj, o altă imagine a acestui centru de cultură față de care de multe ori ne trezim avînd o oarecare invidie. De ce spun o altă imagine? Pentru că nu academismul adormitor care bîntuia la un moment dat prin paginile Echinox-ului și nici aroganța seriozității pe care de multe ori ardelenii o afișează plicticos față de regățeni ar justifica acestă invidie, ci felul în care acestă seriozitate, atunci
Țara rinocerilor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15367_a_16692]
-
fi vorba despre o mamă franțuzoaică și nici măcar de cetățenie franceză. în consecință, Ionescu nici nu încearcă să numească Franța explicit ca țară a mamei, ci o construiește mai mult metaforic astfel. își exaltă copilăria franceză și construiește sistematic o imagine trunchiată a României, imagine care ne costă și astăzi. O psihanaliză a textului găsim în capitolul despre Rinocerii. Se pare că Ionescu a uitat, printr-un proces des întîlnit în stările post-traumatice, că rinoceri îi numea pe colegii de generație
Țara rinocerilor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15367_a_16692]
-
mamă franțuzoaică și nici măcar de cetățenie franceză. în consecință, Ionescu nici nu încearcă să numească Franța explicit ca țară a mamei, ci o construiește mai mult metaforic astfel. își exaltă copilăria franceză și construiește sistematic o imagine trunchiată a României, imagine care ne costă și astăzi. O psihanaliză a textului găsim în capitolul despre Rinocerii. Se pare că Ionescu a uitat, printr-un proces des întîlnit în stările post-traumatice, că rinoceri îi numea pe colegii de generație dedați la antisemitism și
Țara rinocerilor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15367_a_16692]
-
la antisemitism și, atunci cînd a scris piesa de teatru, a ales pur și simplu un cuvînt din Larousse și un animal care i s-a părut expresiv. Regăsește apoi cuvîntul într-un jurnal de tinerețe. Speculația e tulburătoare și imaginea lui Nae Ionescu ca singurul rinocer cu pălărie trece dincolo de literatură. Capitolul despre tatăl oportunist și versatil, dominator și nedrept, opus fragilității mamei învinse mereu ne amintește de extraordinarul număr din Apostrof în care mai mulți scriitori evocau figura paternă
Țara rinocerilor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15367_a_16692]
-
mamei învinse mereu ne amintește de extraordinarul număr din Apostrof în care mai mulți scriitori evocau figura paternă. Nu e un simplu joc cu iz freudian, iar Marta Petreu își dovedește încă o dată obiectivitatea atunci cînd recunoaște că toată această imagine demonică a avocatului Eugen N. Ionescu, construită de propriul fiu, e o simplă imagine, probabil trunchiată, probabil contorsionată. încă un joc al manieristului, încă o strategie. Cartea se încheie cu o apropiere între Cioran și Ionescu, atinși amîndoi de disperarea
Țara rinocerilor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15367_a_16692]
-
scriitori evocau figura paternă. Nu e un simplu joc cu iz freudian, iar Marta Petreu își dovedește încă o dată obiectivitatea atunci cînd recunoaște că toată această imagine demonică a avocatului Eugen N. Ionescu, construită de propriul fiu, e o simplă imagine, probabil trunchiată, probabil contorsionată. încă un joc al manieristului, încă o strategie. Cartea se încheie cu o apropiere între Cioran și Ionescu, atinși amîndoi de disperarea de a fi, dar diferiți în atitudinea față de istorie. Iarăși, sîntem undeva în afara binelui
Țara rinocerilor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15367_a_16692]
-
a supărat pe mâinile lui". De altfel, precum în vestitul proverb "nu știe dreapta ce face stânga" (cu toată simbolistica aferentă a religiilor monoteiste), dreapta Domnului, încă neiertată, umblă prin lume. Sângele izbucnește până la urmă, după smulgerea ei, într-o imagine apocaliptică: "întregul pământ era acum roșu de sângele Domnului și nu se mai putea recunoaște ce se întâmpla acolo jos. Atunci ar fi fost aproape cu putință ca Dumnezeu să moară. Cu o ultimă încordare își strigă înapoi mâna dreaptă
Povestiri sau poezii? by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15381_a_16706]