1,629 matches
-
despre Hegel. Din aceeași perioadă datează un eseu al lui Dragomir despre oglindă, cu notele și observațiile lui Vulcănescu pe un exemplar dactilografiat. Stranie este scrisoarea trimisă lui Heidegger la începutul lui 1947 (s-a păstrat ciorna ei), pesemne în urma imboldului pe care i-l dă Biemel în scrisoarea amintită și a asigurărilor că Heidegger își amintește perfect de el, interesîndu-se cînd și cînd de soarta lui. Stranie, pentru că Dragomir îi spune aici lui Heidegger că lucrează (și îi dă detalii
Alexandru Dragomir, destinul deturnat al unui filozof by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Memoirs/13242_a_14567]
-
și vis) i se va scutura tot colbul dumnezeiesc de pe aripă Să caut în grabă un ac de siguranță un bold și să-l străpung între solzii strălucitori de pe spate însă renunț la arma ucigașă renunț și la ucigașul meu imbold iau fluturele în mâini - dar aripile îi rămân nemișcate E mort? - mă-ntreb cutremurat pur omenește de vraja cromatică topindu-se văzând cu ochii - E încă viu? lumina dimineții îmi face zob privirea - mă rănește cum fluturele a fost rănit
Poezii by Teo Chiriac () [Corola-journal/Imaginative/2468_a_3793]
-
paradigmatic Semnul tăcerii. Dacă, în genere, idealul este pagina albă, cerneala albă sau caligrafia de iarnă, iar eul poetic se află în căutarea acelor vorbe ce știu ,să se lepede cu adevărat" (ce frumos spus!), semn al tăcerii este însuși imboldul spre totalitate, spre zona de confuzie și interferență a tuturor regnurilor, spre atingerea limitei, a inexprimabilului (posibilă similaritate cu necuvintele nichitastănesciene), a unui înalt nivel al conștiinței: ,până departe/ încât pot vedea marginea marginei/ adâncul de acolo/ de sus/ lăcrimos
Caligrafie de iarnă by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/11113_a_12438]
-
admirator al lui Camil Petrescu, se vede nevoit ca în fața ,tovarășilor" să-și reprime gusturile pentru literatura ,mic-burgheză" și, pe cale de imediată consecință, reprobabilă. Episodul este expus sub forma șarjei, cu expresii lozincarde, cititorul de peste timp primind discret, dar convingător imboldul de a-l descifra într-o cheie deloc indigestă: ,La 20 de ani deveneam un proletar al culturii care sfărîmam lanțurile intelectualismului lui Camil Petrescu". Politicul se amestecă adeseori cu erosul în aliaje solide, făcînd parcă abstracție de inavuabilul aparent
Octombrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/11201_a_12526]
-
pe cei din Basarabia și a demonstra celor ce ne-au luat pământul că frații lor din afara granițelor nu dorm, ci le pasă de cei rămași „orfani de țară”. Din păcate nu toți, dar un om că dumneavoastră este un imbold pentru ceilalți și cum spun americanii „one single person could make a huge difference”. Pot să vă întreb dacă mai aveți și alte proiecte pe viitor, acum ,aproape de aniversarea „fragedei vârste” de opt zeci de ani? NP: Da, aș mai
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
totalitară. Să vedem acum care e mecanismul poeticii ce face cu putință o asemenea acrobație: execuția unor numere de mare virtuozitate asociativă pe trapezul unor date sîngerînde încă ale istoriei contemporane. Aidoma avangardiștilor, Angela Furtună își asumă viața ca un imbold, ca o îndatorire supremă a creației: "tot ce este viu trebuie să fie scris și înălțat,. Principiu care asigură echilibrul unui discurs ce-și sfărîmă instrumentul - limbajul uzual, pentru a opera cu țăndările, cu cioburile, cu ascuțișurile sale ca și cum s-
Dansul demonizat al materiei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10739_a_12064]
-
al șirului lor de verigi părelnic impure, de fapt pure prin prodigioasa spontaneitate ce le inspiră. Așadar, vorbim despre Nora Iuga. Pătrundem în poezia d-sale precum sub bolta unei vegetații viguroase, cu inextricabile împletituri de ramuri care, din instinctivul imbold de-a se înfățișa pe ele însele, străine de orice grijă a contextului, nu par a respecta vreo direcție, vreun proiect. Totul e îmbietor anarhic, în splendoarea izbucnirii primare. Nu e greu să fixăm punctul de pornire, celula morală inițială
Cununa de spini a poeziei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10827_a_12152]
-
lui Eliade - credința sa neabătută în existența destinului și înclinația aproape morbidă de a interpreta fiecare întîmplare ca pe un semn premonitoriu, apoi narcisismul lui Eliade și modul în care își convertea umilințele sau înfrîngerile în tot atîtea cauze de imbold personal - toate aceste detalii psihologice dau cărții un aer de verosimilitate și fac din Eliade un personaj viu, credibil, și nu o simplă fantoșă livrescă, lipsită de alura plauzibilă a unei ființe în carne și oase. În plus, în paginile
A fost Eliade fascist? by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10867_a_12192]
-
cu care le tăgăduiește existența, ci pentru că nu are nevoie de ele. Știința poate descrie realitatea de una singură, fără să mai aibă nevoie de excepții, fulgurații sau revelații miraculoase, cum nu are nevoie nici de proptelele credinței sau de imboldul idealurilor morale. Știința e pustiitoare: explică lumea ucigînd sufletele. Din cauza ei, am ajuns cu toții să trăim cu picioarele pe pămînt. Aproape că am ajuns să ne tîrîm la propriu, din lipsa unor resorturi aducătoare de compensații psihologice. În fața acestei cruciade
Stiinta Voodoo by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10139_a_11464]
-
Urmează, firește, o arestare politică a cărei victimă este, pînă la urmă, Dodó (interpretat de Gáspár Sándor), care se hotărăște să ia asupra lui o vină care îi aparținea, în realitate, fratelui său Naftalin, doar cu cîteva ore mai mic. Imboldul asumării responsabilității într-o asemenea situație limită nu transformă personajul într-o figură de un moralism indigerabil - în fond, Dodó păstrase întotdeauna o candoare care îi stătea chiar bine. Cu toate acestea, Naftalin (jucat chiar de regizorul Róbert Koltai) nu
Despre alta revolutie by Silviu Mihai () [Corola-journal/Journalistic/10162_a_11487]
-
în Horebul din gând,/ în duh, în oameni, în cuvânt,/ în pâinea din cer, de pe pământ,/ în candela aprinsă-n tindă... (p. 42). Esențializând, Gabriel Liiceanu afirmă: “dacă moartea este măsura finită a propriei noastre vieți, atunci ea este totodată imboldul de a face ceva onorabil cu viața noastră”<footnote Gabriel Liiceanu, Cianura noastră cea de toate zilele, contributors.ro, 29.01.2014. footnote>. Cine o cunoaște pe Luminița Niculescu înseamnă că poate descrie discreția și surâsul îngăduitor. Aflată într-o
Psalmică reverberare. In: Editura Destine Literare by DANIELA GÎFU () [Corola-journal/Journalistic/101_a_270]
-
sonete petrarchiste, închinate unei „donna angelicata”, exprimă sentimente discrete, iluminate de pasiunea interioară, temperată de echilibrul personalității și o conștiință armonioasă cenzurată de credința în puterea Divinității, oferă o lectură extrem de agreabilă. Dragostea de aici e o motivație și un imbold pentru meditație și contemplație. Volumul sugerează o rotunjime tematică, supremația iubirii între naștere și moarte, existența ca un drum cu două capete în opoziție, precum insinuează motto-ul din Nichita Stănescu: „M-am trezit fiind, voi ațipi nefiind!” Autorul mizează
RIGOAREA LIBERTĂŢII ÎN ARTA SONETULUI. In: Editura Destine Literare by AURELIU GOCI () [Corola-journal/Journalistic/101_a_271]
-
care vede bîiguirea ineptă de silabe rostite la ananghie, dar admite rostul meditațiilor cu bătaie speculativă. „Eu accept meditația, mai puțin rugăciunea.” (p. 85) Dar cum meditația îl duce la perplexități lucide, Pandrea are o vigilență de spirit neconsolat, fără imbold de a-și admira semenii și fără înclinație de a se consacra ceremoniilor. Ritualurile bisericii nu-l atrag, în schimb admite riturile strămoșești, păgîne în majoritatea lor. Crede în legătura organică cu pămîntul și exaltă supremația fibrei oltenești în rîndul
Agnosticul cu cobiliță by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3986_a_5311]
-
care trece un om care acceptă să fie sicofantul Securității. De acea subtilul cărții ar fi putut fi: patogenia delațiunii ca act spiritual. Ce izbește la Dragul meu turnător e tonul cald, de spovedanie epistolară, fără accente justițiare și fără imbolduri de incriminare a posteriori. În loc de acuze ivite din indignare, cititorul dă peste o politețe cu tentă protocolară. De aceea Octavian Chețan, redactorul-ș ef al „Revistei de filozofie” în anii ´70, sursa „Cristian”, cum apare în dosarul lui Gabriel Liiceanu, are
Delațiunea ca act spiritual by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3091_a_4416]
-
Există un criteriu prin care să decidem care interpretare e mai bună? Există o singură interpretarea adevărată a unui text literar? Volumul Breviarul sceptic e o colecție de eseuri gravitînd în jurul acestor întrebări. Probabil că, dincolo de interesul teoretic al problemei, imboldul de a o cerceta i-a venit lui Valeriu Gherghel dintr-o exasperare cantitativă: disproporția dintre numărul capodoperelor și oceanul de exegeză din jurul lor. Interpreții - filosofi sau critici - scriu inadmisibil de mult, dînd naștere unei babilonii documentare, în care ți-
Cauda pavonis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4142_a_5467]
-
ajuta cu ceva, însă nu este exclus. (p. 141)“ Cuvintele către Engelmann sunt precise în sinceritatea lor: Wittgenstein trăiește o dramă și simte că nici o conversație, oricît de intimă, nu-l poate ajuta. Principalul motiv al torturii interioare stă în imboldul pederast pe care și-l percepe ca pe un handicap care îl descalifică în proprii ochi. Într-o epocă de rigoare morală a cărei strictețe era păstrată măcar în aparențe, Wittgenstein își vede homosexualitatea ca pe o damnare absurdă ce
Logica cu virtuți etice by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3856_a_5181]
-
spânzuraților, Adam și Eva sau Răscoala sunt cu totul exterioare, când nu de tot inconsistente. Nu știu dacă de vină e lipsa de interes a actriței (care, după cum reiese din scrisori, înțelege că Rebreanu e „Cezarul literaturii române”) sau puținul imbold confesiv al scriitorului, însă confesiunile despre scris pot fi numărate pe degetele de la două mâini, de-a lungul a peste 500 de pagini. Printre ele, câteva care repetă pasaje cunoscute din Jurnal: „Parcă mi-au secat creierii. Adevărat că e
Epistolar economic by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3857_a_5182]
-
doar seara și în zilele de duminică. După ieșirea la pensie (1974), s-a ocupat de reeditarea, în regie proprie și în tiraje mici, a unora din cărțile sale. Ar fi putut să își scrie memoriile, dacă ar fi avut imboldul necesar din țară. Nu l-a avut! Așa încât el ar trebui inclus în categoria "năpăstuiților", nu în cea a "privilegiaților", după o clasificare a lui Arșavir Acterian 2. Viața și activitatea literară. Lucian Boz s-a născut la 9 noiembrie
Recuperarea unui scriitor Lucian Boz by Ilie Rad () [Corola-journal/Memoirs/6976_a_8301]
-
Ce scrie despre primul este edificator, dar și oarecum documentar, ce scrie despre al doilea este expresiv. Așa se face că, sub aspect literar, acesta din urmă îl umbrește, până la a-l înlocui, pe celălalt care-i dăduse totuși autoarei imboldul scrierii romanului. Încă o dată banalul vieții învinge în literatură faptul excepțional, încă o dată un exemplar uman trece înaintea unui om exemplar.
Înlocuitorul by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/4079_a_5404]
-
o concizie tăioasă, de vocabule scurte și totuși simandicoase. Cine vorbește de „musculatura morală excesivă” a unor interpreți sau de „receptaculul optim al credinței” face stil în timbru personal. E ca un protocol savuros de potrivire a cuvintelor grație unui imbold de a găsi formule memorabile în marginea a orice, de aceea atenția cititorului e deseori absorbită de o virtuozitate expresivă care pune în umbră parabolele. Stilul cu care Pleșu atinge o temă duce la eclipsarea ei treptată, grație unui efect
Receptivitatea pericopelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4095_a_5420]
-
Sorin Lavric Pentru un spirit cu înclinații filosofice, imaginea pe care și-o face despre lume e dictată de pasiunea ce-i animă gîndurile, caz în care unghiul din care alege s-o privească e dat de imboldul pasiunii și nu de cine știe ce motive raționale. Cu alte cuvinte, la mijloc nu e o alegere, ci o fascinație, iar viziunea finală e o chestiune de timbru interior, și mai puțin de influențe culturale. Un șahist, dacă are stofă speculativă
Domeniul nedefinit by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4165_a_5490]
-
vorbește Vlad Zografi cu referire la intimitatea gîndirii, amintește de distincția kantiană dintre progressus in infinitum și progressus in indefinitum. Primul act cere ca mintea să străbată un șir de termeni care nu are capăt, pe cînd al doilea surprinde imboldul minții de a nu se opri niciodată de-a lungul șirului, chiar dacă capătul lui există în mod real. Așa și la Vlad Zografi, dialogul cu sine e din categoria lui progressus in indefinitum: capătul există și e atins cu moartea
Domeniul nedefinit by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4165_a_5490]
-
descoperi temeiurile care l-au încurajat să se aventureze în necunoscut, autorul se descoperă pe sine. Iar spectacolul oferit de aceste două conștiințe dornice să-și testeze limitele, să asculte chemarea naturii și să trăiască simplu, urmând un soi de imbolduri adânc ascunse în moștenirea genetică, este unul fascinant pentru cititor: „Cu cât ajungeam mai sus, cu atât mă sim- țeam mai bine. Încă de la începutul unei ascensiuni dificile, mai ales întro ascensiune solitară, simți în mod constant abisul împingându-te
Transcendentalism în Alaska by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/4177_a_5502]
-
se întrebă. Oare se vedea pe chipul lui? Tăcu însă din gură. - Da, un neastâmpăr geografic, foarte rar sau chiar unic. Omul ăsta nu putea sta prea mult timp într-un singur loc. Uneori, chiar după câteva luni, simțea un imbold de a pleca spre alte zări. Trebuie să înțelegi că nu vorbim de cineva căruia îi plăcea să călătorească; chiar nu voia să vadă lumea. Ura să se mute tot timpul și dacă își dorea ceva cu orice preț, aceasta
Yosef Hayim Yerushalmi G I L G U L – fragment – by Adriana Gurău () [Corola-journal/Journalistic/3971_a_5296]
-
aproape neașteptată: Mi-e dor de tine așa cum ți-e foame de pâine." Marin Preda scrisese Moromeții cu vreo cinci ani înainte, depozitase manuscrisul într-un sertar și nu mai voia să-l recitească, nu-i mai plăcea. Probabil, sub imboldul femeii iubite, îl reia, încât la 11 martie 1955, o anunța că lucrează la finisarea lui: ,tai și umplu ceea ce trebuie tăiat și umplut." Scriitorul pare mai inspirat stilistic în însemnările de călătorie (tot epistolare) din Vietnam. în drum, imaginea
Marin Preda, îndrăgostit by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/10045_a_11370]