924 matches
-
dragostei. În colindele românești și În obiceiurile populare, pomul de măr sau ramura de măr sunt Încărcate de sacralitate. Mărul este numit pomul vieții, arbore cosmic, mireasa Își Împletește cununa din flori de măr. «Flori albe de măr» e o incantație magică de promovare a primăverii. Un Împărat, care a atins vârsta de 68 de ani, adică viața jumătate, fără să aibă copii, ia hotărârea de a porni la drum În căutarea unor buruieni de copii. Ajunge apoi În posesia leacului
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
singură li se rădica, și niciodată piciorul pe pământ nu puseseră. Ele plănuiesc să iasă din Dafinul Verde (cât aș dori să calc și io pe pământul oamenilor!), fiind atrase de tabăra feciorului de Împărat. Fata cea mare rostește o incantație, iese din Dafin, sărează bucatele feciorului de Împărat și revine În palat, după ce se roagă de trei ori: -Deschide-te,/ Dafin-verde,/ să intre fată curată, de soare văzută,/ de vânt bătută, pe pământumblată, de voinici nesărutată! Același lucru se-ntâmplă și
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
pregătea să pună sare În bucate, o ia În brațe o sărută, iar fata, tremurând, se făcu roșie ca trandafirul (roza este sinonimul frumuseții, al dragostei ardente și al vieții). Deși feciorul de-mpărat o roagă să rămână, fata rostește incantația plângând, schimbând numai finalul, care nu mai corespundea realității, pe pământ umblată, și de voinici sărutată. Dafinul Însă nu se mai deschide, iar fata se-ntoarce la cortul feciorului de-mpărat. Vremea trece și slujitorii Îi aduc aminte feciorului de
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
al revistei unu, unde trebuia să apară, iar sub locul rămas alb, Gheorghe Dinu (Stephan Roll) a și publicat un răspuns-pamflet, intitulat, cu tîlc, Șacalul acestui colibri, ce condamna „trădarea” confratelui. În plus, Voronca mai publicase În acel an volumul Incantații, la Editura „Cultura Națională” („o editură mercenară” - o califica Gheorghe Dinu) și făcea demersuri pentru a fi primit În „Societatea Scriitorilor Români”. Excluderea din gruparea unu nu face Însă decît să „oficializeze” o deviere și o desprindere pe care Voronca
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
pe care Îl au uneori cuvintele”. Căci „puterea magică” despre care vorbește poetul (cu trimiteri la universul copilăriei) este considerată de el tot din unghiul absenței unui „sens util”, ca ieșire, deci, din sfera pragmaticului Într-un spațiu de pură incantație, straniu-soteriologică. „Întreaga suspiciune avangardistă la adresa verbului pare să fi dispărut” - sesizează Nicolae Balotă; dar numita „magie” nici nu era În opoziție cu spiritul avangardist, de vreme ce indica un mod cvasi-gratuit de eliberare din convențiile „logicii” și „gramaticii”, al spiritului pozitivist. Adevărat
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
text deschis, putînd fi continuat la nesfîrșit, și a cărui Încheiere apare oarecum arbitrară, - o Întrerupere ce putea avea loc În orice alt punct al itinerariului imnic (Împinsă spre extreme, această experiență Își va găsi manifestarea cea mai semnificativă În Incantații, volumul tipărit În 1931). E un mod de a sugera, indirect, acea disponibilitate a spiritului neîngrădită de nici o convenție, amendabilă - și nu În mică măsură - doar din unghiul de vedere al coerenței și rotunjimii „clasice” a construcției lirice. ULISE ÎN
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
aglomerată imagistic, această carte a lui Voronca aduce și un plus de coeziune a registrului imaginar, subordonat unei problematici mai strict delimitate - În speță, unei „definiții” a poeziei - și unei fluențe discursive pe care, În creația ulterioară, doar volumul de Incantații o va Întrerupe pentru moment, e revenirea la „imaginația delirantă” din poeme precum Colomba sau Brățara nopților. INCANTAȚII Publicate În 1931, la prestigioasa editură „Cultura Națională”, Într-un moment cînd autorul lor făcea, paralel, demersuri (nefinalizate, de altfel) pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
problematici mai strict delimitate - În speță, unei „definiții” a poeziei - și unei fluențe discursive pe care, În creația ulterioară, doar volumul de Incantații o va Întrerupe pentru moment, e revenirea la „imaginația delirantă” din poeme precum Colomba sau Brățara nopților. INCANTAȚII Publicate În 1931, la prestigioasa editură „Cultura Națională”, Într-un moment cînd autorul lor făcea, paralel, demersuri (nefinalizate, de altfel) pentru a fi primit În „Societatea Scriitorilor Români”, Incantații-le marchează o cotitură În relațiile lui Ilarie Voronca cu mișcarea
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
revenirea la „imaginația delirantă” din poeme precum Colomba sau Brățara nopților. INCANTAȚII Publicate În 1931, la prestigioasa editură „Cultura Națională”, Într-un moment cînd autorul lor făcea, paralel, demersuri (nefinalizate, de altfel) pentru a fi primit În „Societatea Scriitorilor Români”, Incantații-le marchează o cotitură În relațiile lui Ilarie Voronca cu mișcarea de avangardă. Mai exact, gestul său publicistic, ca și intenția, repede demascată, de a adera la o organizație „oficială” a fost considerat scandalos În cercul colaboratorilor de la unu, - o
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
membru În societatea producătorilor de mere, cu drept de vot și bust În grădina Ateneului” și tipărindu-și versurile „la o editură ghiftuită și mercenară”. Același tovarăș de grupare recenza și volumul recent apărut, sub titlul, nu mai puțin ironic, „Incantații”. Poeme de Ion Pillat și Ilarie Voronca, plîngîndu-l pe „cavalerul care și-a pierdut și calul și a strivit În potcoavă chivăra”, ca și „glanda tînără a poetului grefată pe trupul vetust al unei poezii scoase din cutia de pălării
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
grefată pe trupul vetust al unei poezii scoase din cutia de pălării a bunicii”. Semnificative pentru atitudinea intransigentă a avangardei față de „oficialitate”, asemenea luări de poziție nu exprimă Însă tot „adevărul” despre acest moment al creației lui Voronca. În realitate, Incantații-le sînt departe de a marca o ruptură În scrisul poetului, care nu face decît să dezvolte o direcție consolidată a viziunii sale lirice, alimentată de același „delir imaginativ”, abia zăgăzuit În tiparele (ce-și Îngăduie destule libertăți prozodice) ale
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
rimbaldiană a imaginii”, „lirism de feerie cosmică, de halucinatoare persistență a plasticii”, „joc neostenit al artificiilor”, „Înalte tonuri de odă” - erau calificativele date, bunăoară, de Pompiliu Constantinescu În recenzia sa, - și ele numesc cu justețe trăsăturile fundamentale ale acestei poezii. „Incantația” e pentru Voronca sinonimul stării de exaltare, de frenezie a imaginației, provocată aici de sentimentul iubirii, explozie a fanteziei spre toate punctele cardinale, Într-o rețea extrem de ramificată de echivalențe, adeseori de o mare strălucire: atmosferă cvasihalucinatorie, sugerată În același
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
versul ca un cerșetor, ca un rege”. Ceea ce contează este, iarăși și iarăși, tensiunea existențială, totala deschidere spre univers: „Nu mi-e străină nici o Înfățișare-a lumii”, iar „cîntecul e cheia pentru astrala ușă, / Cristal de apariții deschis vederii noastre”. Incantații demonstrează Încă o dată În ce măsură poezia este pentru Voronca o stare de grație permanentizată, absolută disponibilitate imaginativă, concretizată În emisia continuă a verbului imnic. Există mereu un prea-plin În această poezie saturată de imagini și totuși aptă, În fiecare punct al
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
avangardistă, pentru care - cum am subliniat pe parcurs - Înaintea oricărei coagulări „perfecte” a expresiei, contează impulsul vital dinamic, „neliniștea”, fervoarea vizionară, capacitatea de a provoca Întîlniri revelatoare Între obiecte cît mai distanțate Între ele. Voronca le realizează spectaculos și În Incantații, volum care duce cel mai departe experiența imagismului din toate scrierile sale, reușind să transmită frazei lirice acea stare de permanentă alertă a sensibilității care Îl particularizează În contextul poeziei românești moderne. Organicitatea acestor poeme nu e de judecat, desigur
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
barocă, orientată Însă de acest fir conducător. Și dacă nu Întreagă suprafața imensului vitraliu e la fel de strălucitoare, rămîn destule fragmente care dau măsura talentului de excepție al autorului lor. DISCURSUL ÎNSTRĂINĂRII ȘI AL FRATERNITĂȚII Evoluția poeziei lui Ilarie Voronca de după Incantații indică o distanțare definitivă de lirismul jubilatoriu-spectacular: Între Zodiac și Petre Schlemihl (1932), apoi Patmos și alte șase poeme (1933), această carte apare ca un ultim interludiu, care e și un capăt de drum. Căci ultimele două volume amintite continuă
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
o frazare mai amplă, eliberată În mare măsură de mai vechea, strălucitoare Încărcătură imagistică mai gravă acum, cu solemnități de verset biblic și cu un patos al confesiunii doar sporadic Întîlnit În poemele anterioare. Avîntul versificației muzicale din Colomba sau Incantații se domolește și el, iar dacă textul continuă să se organizeze În strofe, rima sau asonanța Împodobesc numai Întîmplător și cu intermitențe mișcarea tot mai lipsită de energie a versului. Scriind, la apariție, despre acest volum, G. Călinescu Îi nota
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
la modul retoric mai tradițional, Într-o discursivitate care a atras atenția criticii Încă În momentul publicării unor cărți ca Zodiac sau Petre Schlemihl. Scrieri ce recurg În mai mare măsură la forma „clasică” - cel puțin la nivelul versificației -, precum Incantații, nu renunță totuși la tehnica asociaționistă exploatată pînă la exces, cu o virtuozitate de excepție, - iar aceasta rămîne fără Îndoială semnul cel mai constant al adeziunii poetului la programul suprarealist și, În genere, al avangardei, oricîte alte trăsături ale scrisului
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
care] anunță un etern naufragiu”. Oriunde am căuta, ne Întîmpină reprezentări strîns Înrudite ale obsesiei fundamentale - În ordine negativă - traducînd frustrarea, singurătatea, abandonul, absența ecoului la apelul solitarului. „Ca un tavan ne-apasă, prieteni, viața scundă” - putem citi, bunăoară, În Incantații, de unde e de reținut, Între altele, și acest vers rezumativ pentru o Întreagă dramă a noncomunicării: „În geamul viziunii, asculți, nu bate nimeni”, - vers amintind de un altul, din Zodiac, care nota o similară absență: „cînd nici o unghie nu zgîrie
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
la pîndă cu haiducii bronzați de pietrele pleșuve ale Abisiniei Legănați-vă pașii În dansul cu pene și măști de groază ale Congoului Primiți În auz evantaiul languros al vocilor havaiene Buciumul prevestitor al vulcanilor din insulele Japoniei... Tot așa, Incantații-le proclamă că „Nu ni-e străină nici o Înfățișare-a lumii”, ori că: „cele patru anotimpuri / Năvălesc În privirea noastră”, - iar În Petre Schlemihl poetul e „o umbră lunecînd În același timp prin toate punctele cardinale”, În vreme ce „poemele sunt ciubotele
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Fiecare pas Încearcă rezonanța de marmoră a aerului”, „MÎna ca dintr-un pian, deșteaptă cîntecul - surîsul / Și pasul se regăsește sprinten pe bolovanii zilei”, „o undă atinge antena spiritului În rugină” etc. etc. Iar, În prelungirea magiei erotice din Colomba, „incantațiile” oferă În mai multe rînduri ilustrări edificatoare ale „tiparului” amintit: „Tu faci un semn și focul În Înțeles se-arată”, „Îți treci ca un descîntec mîna prin evocare”, „cîntecul e cheia pentru astrala ușă”... În Petre Schlemihl, poemul Însuși devine
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
la „seriosul” existenței apăsate de povara muncii. Cel ce urma să scrie un Mic manual de fericire perfectă - chiar dacă cu puțin Înainte de a-și decide singur moartea! - vorbește, dacă nu Întotdeauna ca un om deja fericit (ca În Colomba și Incantații, de exemplu), În orice caz În față cu un generos proiect al instaurării În lume a „duhului sărbătorii”. „Devenit magnific - scrie Paul P. Drogeanu - omul fericit nu poate să nu Își transforme condiția Într-un program care răspîndește bucuria cu
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
reînnoite”, Încît relația eu/univers poate fi sugerată pregnant prin metafora „vaselor comunicante”. Primul lucru care frapează la lectura poemelor lui Ilarie Voronca este, desigur, neobișnuita densitate imagistică. Textele poetului sînt suprasaturate de imagini: „ecuatoriala floră” - cum sînt numite În Incantații -, dar și alte numeroase trimiteri la luxurianța vegetației solare, cu liane, frunzișuri, preerii etc. conturează un spațiu al profunzimii imaginative, În care nici o parcelă nu trebuie să rămînă neocupată. Am văzut, pe de altă parte, cît de frecvente sînt metaforele
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
metaforică poate fi Întîlnită, pe spații mai Întinse ori mai reduse, și În alte volume. Un caz tipic e, bunăoară, poezia Floare a aerului zăpadă, din Plante și animale, avînd aceeași structură de „odă” ca „temă cu variațiuni”, pentru ca În Incantații metafora multiplă să-și extindă enorm aria de cuprindere, Într-o simetrie cu experiența din Colomba. Amplificarea e aici un procedeu retoric predilect, apt să traducă starea de exaltare imnică, revărsarea preaplinului sufletesc, năzuința de „istovire” - cum ar zice Ion
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
amplificării diverselor tipuri de relație inter-obiectuală, e omolog, În linii mari, celui aplicat „imaginilor” din exemplele de mai sus. Fenomenul e caracteristic Îndeosebi etapei mediane, de maximă explozie imagistică, a operei, adică poemelor cuprinse În Brățara nopților, Plante și animale, Incantații, unde „figurile elocuției prin legătură” (Îndeosebi adjoncțiunea și conjuncția) sînt extrem de numeroase. Iată, de pildă, cîteva „adjoncțiuni”, constînd, cum se exprimă Pierre Fontanier, În „raportarea mai multor membri sau părți ale discursului la un termen comun care nu e exprimat
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
spre pămînt ca spre pieptul unui bolnav, / Acei cari suferă În clipa asta sub abajurul lacrimei, / Acei cari au chemat fără răspuns lebedele din havuzul speranței, / Acei pe cari nu-i așteaptă nimeni cînd s-au sfîrșit orele de muncă...” (Incantații. V). Ar fi fastidios să Înmulțim exemplele (am putea adăuga numeroase concretizări și din seria asindetei etc.) pentru a ne convinge În ce măsură apelează Voronca la astfel de procedee retorice menite să sporească aria relațională a cuvintelor. Foarte frecventa lor utilizare
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]