911 matches
-
mai târziu, rolul de „țapi ispășitori” a fost jucat, de multe ori, de indivizii alogeni, mai ales de străinii necreștini (evrei, turci), considerați ca provocatori ai stihiilor malefice (molimă, cutremur, secetă, furtună, eclipsă etc.). Este posibil ca unele frânturi din incantațiile copiilor să fi păstrat în „memorie” astfel de practici arhaice de xenocid : „Cu cuțitul lui Mihai/ Taie capul jidului” (9, p. 164), sau „Cu căciula [sabia] lui Mihai,/ Dă-mi încoace druga,/ Să omor pă Iuda,/ Iuda a murit,/ Apa
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
universală” (10, p. 5). Treptat, sacrificiile umane au fost „îndulcite”, luându-le locul sacrificiile de animale (vezi legenda Ifigeniei) și prinosurile alimentare (vezi, mai sus, tradiția legată de regele roman Numa). În această situație, ar fi normal să depistăm în incantațiile copiilor eventualele „forme noi”. Recitative magico-meteorologice de alungare a ploii (tip „Treci, ploaie călătoare...”), care ar putea fi considerate ca amintind de sacrificii de animale, nu sunt foarte des atestate : „Cu toporul Dom- nului,/ Cioc în capul boului” (11, p.
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Soare Cu un mai, Cu un pai, C-o bucată de mălai (20, p. 120) ; sau Treci, vâltoare călătoare, Că-ți dau pâine și cu sare (40, p. 31). Pentru a ademeni Soarele afară din nori, copiii îi oferă în incantații „turtițe moi” (40, p. 14), sau „bulci [= franzele], din alea mai dulci” (40, p. 12), sau „pită cu unsoare [= untură]”, „pită cu turtă”, „pită cu fragi” etc. (54, p. 136). Amenințarea pentru alunga- rea stihiei a fost substituită cu oferta
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
p. 12), sau „pită cu unsoare [= untură]”, „pită cu turtă”, „pită cu fragi” etc. (54, p. 136). Amenințarea pentru alunga- rea stihiei a fost substituită cu oferta pentru îmbunarea ei, iar tonul imperativ a fost înlocuit cu unul invocativ. în incantații infantile de tipul : „Pita popii s’o ’năcrit/ Și a noastră s’o ’ndulcit” (9, p. 163), sau „Domnul face pita/ Pita se despică/ Ploaia nu mai pică/ Nici o țirică” (11, p. 146), sau „Popa frământă pita/ Pita se dospește
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
i-au influențat pe copii printr-o serie de practici rituale și invocații magice de alungare a norilor. Am amintit deja de ritualul îngropării sub vatră a unei păpuși antro- pomorfe și a unui animal sacrificat. Astfel de practici și incantațiile magice care le însoțeau erau secrete păzite cu strășnicie de către cărămidari, „pentru că [de s-ar afla] și-ar pierde puterea de a mai lega ploaia” (14, p. 480). Dar ce poate fi ținut ascuns de ochii curioși și fascinați ai
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Ploaia ar fi întârziat sau chiar ar fi compromis rezultatul muncii. În această situație, scopul principal al practicilor rituale și invocațiilor magice ale cărămidarilor era acela de „a lega ploile” pe toată perioada coacerii chirpicilor (31). În aceste practici și incantații își au originea formulele recitative prin care copiii invocă soarele : Cărămidă lucitoare [udă], Dă, Doamne, să fie soare ; sau Cărămidă moale [necoaptă], Dă, Doamne, soare ; sau Cărămidă arzătoare [care trebuie arsă], Dă, Doamne, să iasă soare ; sau cele de „legare
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
legende apocrife, Arhanghelul Mihail înarmat cu spada (sau Sf. Ilie înarmat cu fulgerul) taie una (sau două, sau patru) dintre aripile diavolului - cel care răpește (întunecă) Soarele de pe cer (7, pp. 12-13, 501, 1294). Folosirea unui descântec-blestem, cu efecte similare incantației infantile, se regăsește într-un scenariu mitic din spațiul sumero- -akkadian. Este vorba de mitul lui Adapa - mare preot al zeului Ea. În timp ce Adapa pescuia în apele mării, corabia sa este distrusă și scufundată de „Vântul de Sud” - tipică reprezentare
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
adusă de demonii răi ai furtunilor, norilor grindinii ; de aceea, getul ajută zeului suprem la liniștirea lumii, trăgând el însuși cu arcul în nourii care ascund și întunecă fața zeului din cer ” (sublinierile îmi aparțin) (23, p. 92). Revenind la incantațiile din folclorul copiilor, Murga apare ca o ființă demonică, o întruchipare a norilor de furtună. N-ar fi aceasta singura personificare de acest tip a întunecării : a) A intrat Murga în sat - expresie populară cu sensul „a murgit”, „s-a
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
căreia Joimărița ar fi „una din foarte puținele, poate unica figură demonică românească” (60, p. 237). Dar personificările de care am vorbit mai sus se referă la întunecarea datorată apusului Soarelui, și nu (așa cum cred că se întâmplă în cazul incantațiilor infantile) la cea datorată acoperirii Soarelui de către nori. Efectul similar (întunecare), produs de norii de furtună care acoperă tot cerul, pe de o parte, și de lăsarea nopții, pe de altă parte, a determinat probabil personificarea prin Murgă și a
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
serie de probleme. La începutul secolului XX, Tudor Pamfile (8, I, p. 366) stabilea, fără să justifice, egalitățile murgă = vacă, drugă = știulete de păpușoi (este într-adevăr unul dintre înțelesurile regionale ale cuvântului drugă). Alexandru Rosetti explica termenul drugă din incantațiile infantile prin „epitet batjocoritor pentru femeile bune de gură și slabe de lucru” (26, p. 27), probabil de la expresia „a îndruga verzi și uscate”. Astfel de explicații nici nu intră în discuție. Explicarea cuvântului drugă printr-unul din înțelesurile sale
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
rade/ Și-n foc te-oi arde” (9, p. 150), sau (descântec meteorologic din folclorul copiilor) „Ieși, mamă, cu ițele,/ Să plouă ploițele ;/ Ia, mamă, și spata,/ Să nu bată piatra” (40, p. 159). Am comentat un singur tip de incantații din folclorul copiilor, și anume acela care ține de domeniul meteorologiei magice. Totuși, dificultățile unei cercetări în zona folclorului infantil au reieșit, cred, cu pregnanță de-a lungul exegezei : informații fragmen tare, mai multe straturi succesive de degradare a motivului
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
bune cu Ielele din mitologia românească), găsim o reprezentare similară. Ele hălă- duiesc în lanul de cânepă și au părul din fuioare de cânepă (113, p. 200). Probabil că inițial purtau cununi de cânepă. în acest context, amintesc aici de incantațiile magice și dansu- rile rituale executate în satele românești de paparude pentru dezlegarea ploilor în timp de secetă. Ritualul a fost menționat încă de la începutul secolului al XVIII-lea de Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldaviae (259, p. 235). Ca niște
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
o pipă plină cu tutun” (188). Călătoriile lui Beșt în Paradis sunt descrise în diverse docu- mente. Într-o celebră epistolă trimisă de Beșt în 1746 chiar cumna- tului său, rabinul Gerșon din Kutov, Baal Șem Tov vorbește despre o incantație pe care a făcut-o de Roș ha-Șana „în vederea ascensiunii sufletului” (psihanodia), despre „lumile superioare” și „revenirea în Paradisul inferior”, despre urcarea „de la o lume la cealaltă” : „Așa, treaptă după treaptă, m-am ridicat până am intrat în palatul lui
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
multă vreme atât de clară, încît despărțirea de învelișul de carne nu poate fi decât un eveniment fără prea mare importanță. Nu mi-e frică să mor. Abatele zîmbi: ― Nimeni nu se roagă mai sârguincios decât noi în întreg Universul. Incantațiile noastre au să te însoțească pe drumul spre Dumnezeu, unde vei fi judecat pentru faptele tale. Accept favoarea istorică, dar cu condiția de a-mi spune care e cu adevărat țelul tău. ― Nu există o asemenea prevedere în tratat... ― Nici
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
diminuat, dar vivace. Dumnezeu creatorul creează prin voce, și ceea ce spune, face. "Fiat lux". Sunetul demiurg constrînge realitatea. Noi vom aduce la semnele scrise, medium rece, virtuțile împrumutate Verbului, medium cald prin riturile orale, cu formulele lor de imprecație sau incantație, binecuvîntare sau blestem. Nu de aici vine "farmecul" poetului? Murmurul vrăjit al rugii? Făcător de cuvinte, făcător de farmece. Orice schimbare, eveniment sau catastrofă naturală nu presupune oare intervenția unei cauze inteligente? Contra acestei credințe originale, terifiante, ne apărăm cu
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
vine, Atotputernicul.” (Ap 1, 8) - tò Álpha kaì tò Ä méga, ho prÄÎtos kaì ho éschatos, hQ archg kaì tò télos: „Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urma, Începutul și Sfârșitul.” (Ap 22, 13) Însă efectul poetic și de incantație pe care il realizează alăturările de nume la sfârșit de verset în Coran este comparabil mai degrabă cu acela al paralelismelor din textele poetice ale Bibliei. E vorba de paralelisme sinonimice, care, din punct de vedere sintactic, sunt așezate fie
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
de către magister, dictarea, era Însoțită de repetarea cu voce tare și memorarea textelor de către cei care-l ascultau. În toată Antichitatea, ca de altfel și În tot Evul Mediu, „lectura” Însemna citirea cu glas tare sau chiar un fel de incantație, cum constată M. McLuhan (1975). Apoi, paralel cu practicarea unui Învățământ mecanic, bazat pe metode scolastice, dogmatice, autoritare, de Învățare pe de rost a unor cunoștințe formale proprii școlii medievale, a Început săsedezvolte un nou tip de Învățământ - explicativ, mai
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
unor disertații obscure, mai mult la psitacism decât la inteligență. în fața unui corpus închis autist, imposibil de penetrat chiar și cu cea mai puternică voință din lume și cu eforturile aferente, rămâne ori renunțarea, ori aderarea la principiul repetiției, al incantației, al reiterării în termenii utilizați de sectă. Așadar, alternativa opune interdicția adeziunii. Prima îi amenință pe cei care refuză să facă jocul duplicării în aceiași termeni, cu ticurile de limbaj și de expunere; cea de-a doua deschide calea spre
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pentru a dovedi existența lor, afirmă Epicur. De altfel, mulțimea se înșală atunci când și-i imaginează pe zei accesibili pentru rugăciunile oamenilor. în mod evident, filosoful își aduce aminte de vizitele făcute pe când era copil alături de mama sa, care recita incantațiile sacre ca o preoteasă... Dvinitățile nu au în mâinile lor destinele oamenilor, este ridicol să credem că putem influența mersul lucrurilor prin invocații când soluția se află în mobilizarea propriei noastre energii. Impietatea definește credința trivială și vulgară în legătura
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
alegorice ale Antichității și ale momentului. Faptul că Lucrețiu o evocă pe Venus nu dovedește că ar crede în ea și că i-ar închina un cult asemenea unui credincios în drum spre templu, atras de fumigațiile credincioșilor și de incantațiile preotului. Filosoful recurge la o alegorie cu atât mai legitimă cu cât registrul poetic o pemite fără subînțeles. Faptul că Cezar își explică succesele prin Venus Genitrix și descendența lui în linie dreaptă din Enea - trebuia neapărat s-o facă
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
rău, fiind una dintre acele „iluzii ale grandomaniei” pe care le denunța Ralea), Alecsandri a devenit ca folclorist ceea ce funciarmente îi era refuzat să fie: o conștiință genială a misterului cosmic imanent și a puterii magice pe care o declanșează incantația poetică. Prin culegerea lui de poezii populare (pe care i se reproșează că le-ar fi „aranjat”, dar a făcut-o cu o neașteptat de mare artă) Alecsandri stă fără nici o scădere alături de Eminescu. GENIUL AFAZIEI În genere se admite
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
vremea adumbrită”, „răstimpi în destrămare”, „târzielnicele ape”, „Eutopia, mândra grădină”). Poemele din exil, adevărate reculegeri anxioase, folosesc un limbaj diferit față de cel al creației anterioare, tinzând spre arhaicizare ecleziastă sau incluzând construcții metaforice, termeni și sufixări ce respiră aerul de incantație liturgică al poeziei tradiționaliste interbelice. Pasionat de marile mistere, de arhetipuri și de simbolismul hieroglifelor, L. practică un lirism al esențelor și îmbină fervoarea religioasă cu grația formală. SCRIERI: Ora 25, București, 1946; Dresoarea de fluturi, București, 1968; Timpul oglinzilor
LUNGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287925_a_289254]
-
imagine poetică-nucleu, care devine din ce în ce mai pregnantă pe măsură ce se înaintează în lectură. Cu toate că este vizibilă intenția de inovare a limbajului, autorul rămâne tradiționalist atât în expresie, cât și în opțiunea pentru un anumit spațiu al proiecției poetice. Tonul este solemn, apropiat incantației. Propunând elogiul lucrurilor simple, primare, poetul crede că poate contura profilul unei lumi conservate în puritatea ei inițială: „De îngeri într-o noapte e luna scufundată/ În ciutură și dusă spre tainicul izvor/ O floare-nveșnicește imaginea-i curată:/ Prin
MARCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288006_a_289335]
-
și dorință aprinsă, pe acordurile unei cântări armonioase, în limbaj extrem de simplu, versul denotă autenticitatea trăirii, ca în melodiile lăutărești. Autorul se dovedește însă un virtuoz al tehnicii de versificație în Pro gloria Bacchi (1927), unde se împletesc legenda și incantația religioasă cu un erotism exploziv. Volumul Ceas rău și alte schițe, clișee, amintiri (1918 ) adună o proză mai puțin coerentă, însă pe alocuri percutantă, vădind o anume forță de tip dostoievskian. Subiectele se desfășoară prin intermediul unui dialog foarte viu, pedalând
IONESCU-OLT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287591_a_288920]
-
un partener de naștere! — N-am să pățesc nimic, pe cuvîntul meu, Încerc să nu ridic tonul. Doar cîteva minute. E... e chestie legată de religia mea. Femeia care naște trebuie să fie singură, În fiecare oră, să rostească o incantație specială. „Plecați“. Încerc să le transmit telepatic. „Atîta vă rog, lăsați-mă singură...“ — Păi, cred că ar trebui să-ți respectăm credința, spune Paula, șovăitoare. Ok, ieșim un pic, dar, dacă simți cea mai mică mișcare, apasă imediat pe buton
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]