547 matches
-
că narațiunii heterodiegetice din varianta finală îi este opusă, în manuscris, cea homodiegetică. Utilizarea persoanei I comportă simplificare și asumare, în același timp. Este ca și cum naratorul-personaj ar spune "sunt eu" și atât, nu mai este necesară nicio descriere a protagonistului. Incipitul filosofic din textul publicat este nu eludat, ci sintetizat și pus într-o paranteză în hipotext. Există două modificări în manuscrisul în facsimil 41 (ediția Eugen Simion) față de varianta transliterată a lui D. Vatamaniuc: (H1a) [...] ardeau lămpi (s.n.) somnoroase răspândind
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
finală (aproape-operă), un preambul ironic-social în care lectorul zâmbește identificând figuri socio-profesionale despre ale căror nivel de înțelegere a lumii și atitudine (în dispunere oximoronică) nutrește aceeași părere cu autorul. În aceasta constă o nuanță a măștii lui Eminescu: un incipit de text prozastic care intuiește ce vrea cititorul să audă, ce l-ar face să rezoneze; dacă nu ar avea conotații mai mult peiorative pentru contextul prezentei cercetări și dacă s-ar reține doar ideea de artistic, meșteșugit, în înțelesul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
contribuie cu nimic, dimpotrivă, mai mult le stânjenește. Fiindcă, de fapt, este vorba despre o dragoste ideală, care se termină în plină fericire (Liviu Rusu: 1981, 55). În paginile dedicate intratextului prozastic din Sărmanul Dionis am avansat ideea în virtutea căreia incipitul ar cuprinde formularea ipotezei, pentru demonstrația amplă dezvoltată epic, pentru ca în final să fie exprimată concluzia, excipit cu indice al entropiei ridicat. Cercetătorul nivelului de acțiune a influenței schopenhaueriene în opera eminesciană percepe deznodământul idilic. Considerăm că rezolvarea poveștii de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
recurge la ambele strategii de reinvestire. Aventura lui Dionis are un scenariu organizat conform etapelor demonstrației unei teoreme. Ipoteza lansează eventualități de adevăr, pe care le tatonează empiric cu exerciții ușoare, pentru ca demonstrația propriu-zisă să pună în practică ideile din incipit și nuvela să se încheie cu o concluzie afirmativă și un nevăzut Q.E.D.. Intratextualitatea conferă coerență și credibilitate demonstrației. Un exemplu îl constituie ideea pământului contras, imagine plastică, totuși lansată prin vocabule atât de diferite, ca registru semantic, de la
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
o concluzie afirmativă și un nevăzut Q.E.D.. Intratextualitatea conferă coerență și credibilitate demonstrației. Un exemplu îl constituie ideea pământului contras, imagine plastică, totuși lansată prin vocabule atât de diferite, ca registru semantic, de la ipoteză la demonstrația propriu-zisă. Dacă în incipit lumea era imaginată la dimensiunile unui glonte, în aventura pe lună, pământul s-a făcut mic ca un mărgăritar albastru. De la glonte la mărgăritar, intratextul marchează evoluția abordării răului din lume de la o pagină la alta a aceleiași proze. Cât
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
a propriei persoane și minimalizare a efortului său "puțina și mica mea ostenală" -, păstrează în subtext ceva din superioritatea subsidiară a autorității religioase, care, în introducerea la Învățătură preoților pe scurt de șapte taine, Buzău, 1702 se relevă din chiar incipitul direct, autoritar invocarea lui Iisus ca Arhiereu al Arhiereilor pentru a susține, implicit, ierarhia arhierească, unde el însuși se afirmă drept conducător al celei lumești a Țării Românești. Chiar dacă, prin locul comun al modestiei, definirea de sine apare sub semnul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
extatic, în acest decor de vis. Un alt tablou feeric este intitulat A fost odată... (Ulei pe pânză 1,84 x 2,020 cm, inventar 216, semnat stânga jos cu portocaliu, pe verso cu tuș negru, nedatat), prima parte din incipitul consacrat în basme: "A fost odată, ca niciodată". Se pot observa în pictura sa influențele prerafaelite, probabil pe filiera secession-ului german. În prim plan stau trei figuri, zâne, două dintre ele purtând flori în păr, una șoptindu-i ceva
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sunt permanent zguduite, fiind înlocuite de altele noi, acestea din urmă făcând apologia forțelor obscure ale naturii, inspirației și imaginației. Zeitgeist-ul revoluționar al secolului al XIX-lea subminează și chiar ia în derâdere cuceririle precedentei Epoci a Luminilor, al cărei incipit poate fi detectat în opera unor René Descartes, David Hume sau John Locke 21. Filosofia lui Immanuel Kant modifică radical hartă metafizicii și procesul de revizuire continua cu Johann Gottlieb Fichte, cu Friedrich Wilhelm Joseph von Schelling și cu Friedrich
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Blake nu distinge între diversele paliere ale facultății intelectuale (1981, p. 247). De altfel, Engell trasează și o paralelă insolita, dar convingătoare între viziunea cvadrupla a lui Blake și dezvoltarea cronologică a gândirii filosofice a lui Schelling, implicând, pe rând, incipit-ul fichtean, Naturphilosophie, Identitätsphilosophie și sinteză mitico-teologică64. După expunerea tuturor acestor definiții ale imaginației și ale principalelor sale funcții, cititorul nu mi-o va lua în nume de rău dacă voi încerca să-i ofer propria interpretare. Astfel, la nivel
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
rezervat sferei de interpretare biblică, fie supus unei critici acerbe, dirijate împotriva unei formă mentis iraționale și de aceea greu tolerabile de o societate din ce in ce mai materialista. Aspectul cel mai controversat al stării de inspirație se leagă de momentul ei de incipit. Schleiermacher este primul care observa că expresia poetica, opusă celei retorice, se bazează pe un moment primar, care-i permite eului creator să întrevadă, chiar dacă în contururi încă neclare, forma generală a operei încă necreate. Atât de puternică este aceasta
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
medierea celei triple. Cu alte cuvinte, artistul încearcă să demonstreze, poetic, faptul că exercițiul permanent al văzului privilegiat (prin ochi, mai degrabă decât cu ochiul) poate fi convertit în extaz religios, contemplare divină a unității primordiale, grație elementului estetic. Astfel, incipit-ul scenariului vizionar ne permite să distingem contururile omului elementar, identificabil virtual în toate manifestările ontologice (un exemplu de ceea ce aș numi "panantropism blakean"). Această multiplicare argusiană este, ulterior, unificată într-o unică icoana antropica, ce-i permite eului să
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
6). Pentru a vedea în ce mod operează textul cu ideologia printr-un "vast flux de enunțuri", C. Duchet propune un anumit număr de indicatori: documente exterioare operei, reguli sau adevăruri general enunțate în operă (citate, proverbe, intervenții ale autorului), incipituri care pot merge pînă la prima pagină și, în final, metatextul, adică titlul și prefața. Să notăm, de asemenea, și contribuția lui H. Mitterand (1979) în legătură cu titlurile romanelor: Există în jurul textului romanului locuri marcate, balize care solicită imediat cititorul, ajutîndu-l
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
pentru a transforma mai ușor regulile general admise ale hipotextului: în textul nostru, comentariul metadiscursiv are funcția de transformare hipertextuală. Este ceea ce indică explicit forma anaforică "ca aici", la începutul celui de-al doilea paragraf; de fapt, primul paragraf constituie incipitul romanului: această modalitate curentă de a prezenta un roman pe coperta finală (extrasul fiind hipotextul) este sursa unui comentariu parodic oferit spre lectură sub forma unui enunț metadiscursiv: "ca aici". Făcînd trimitere la un fragment de discurs deja elaborat (primul
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
dispară? (1961, p. 191). De fapt, numele lui Orsenna nu este o invenție pur și simplu, este chiar puternic conotat, deoarece se referă la numele omniprezent al unui oraș din romanul lui Julien Gracq, Le rivage des Syrtres. Să luăm incipitul: "Fac parte din una dintre cele mai vechi familii din Orsenna. [...] Supremația Orsenna trăiește ca la umbra unei glorii pe care i-au adus-o, de-a lungul secolelor, succesul armelor împotriva Necredincioșilor și cîștigurile fabuloase din comerțul cu Orientul
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
și, mai ales, să o spui "o dată pentru totdeauna". Al doilea citat ucide speranța nesfîrșită apărută odată cu ideea lui Maurice Blanchot. Se va face, în sfîrșit, liniște și nu ne vom mai teme să tăcem, așa va fi. La fel, incipitul din Călătorie la capătul nopții: "Asta a început cam așa. Eu nu spusesem niciodată ceva. Nimic. Arthur Ganate m-a făcut să vorbesc". Va trebui ca vorba să se termine, ca limbajul să aibă un sfîrșit: nu va mai fi
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
Presses Universitaires de Lille, pp. 39-59. DERRIDA J., 1972, La dissémination, Le Seuil (col. "Tel Quel"), Paris. DUBOIS J., 1973, L'Assommoir d'É. Zola: société, discours, idéologie, Larousse, Paris. DUCHET C, 1971, "Pour une sociocritique, ou variations sur un incipit", Littérature, nr. 1, Larousse, Paris. DUCROT O., 1980, Les mots du discours, Éd. de Minuit (col. "Le sens commun"). 1984, Le dire et le dit, Ed. de Minuit (col. "Propositions"), Paris. ECO U., 1985 (trad. fr.), Lector in fabula, Grasset
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
poate?... Dar nu! Odată cu lumea adevărată am lichidat-o și pe cea aparentă!101. Acest ultim capitol, care presupune și abolirea lumii aparente, indică sarcina pe care Nietzsche și-o propune în ultima etapă a gândirii sale. Ne aflăm la "incipit Zarathustra", în momentul filozofiei deplinei amiezi, al umbrei celei mai scurte, în care platonism- nihilismul este într-adevăr depășit. Dar pentru ca o asemenea depășire să se realizeze, este necesară și abolirea "lumii aparente". Acest lucru nu înseamnă pur și simplu
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
ori refăcut, după cum mărturisește scriitorul însuși: ,,N-am reușit încă un «început de roman» așa cum doresc: insolit, tulburător și totuși verosimil.” Romanul se deschide brusc, tocmai datorită intenției autorului de a crea impresia de verosimil, de autentic, amintind parcă de incipitul Întoarcerii din rai: ,, Deschise cât putu de încet ușa și aprinse lumina. Odaia era caldă; mirosea a praf. Obloanele ferestrelor erau lăsate.” (vol.I, p.1) Deschiderea ușii de către Ștefan, care nu este încă numit, coincide cu pătrunderea în spațiul
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
ar trebuie să ne mire, pentru că „fiecare este ispitit de propria sa poftă (care), zămislind, naște păcat, iar păcatul odată săvârșit, odrăslește moarte...” (Iacob 1.14-15) Filolog, în primul rând, Tatiana Niculescu Bran stăpânește arta naratologiei, printr-o deschidere (în incipitul romanului) a unui imperfect involuntar („ostenea”), înăOțător, c un crescendo generos („Sculatul de câteva ori pe noapte, nipți la rând, îl ostenea din caleafară. Canicula se întindea cleioasă peste clădirile și șoselele capitalei...”). Medievalul cantant, de tip bizantin, ni se
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
lui Andrei Cornea?! Să fie posibil?! De ce nu! Invidia poate fi vindecată prin cultură?!? Orice îi este permis acestui polemist erudit care este Andrei Cornea. Ați aflat de când „prostia este indoloră”?! rn umor tipic sadovenian. Recitiți Baltagulși... Legenda sociogonică din incipit... ades „rostită” de Nechifor Lipan... Tot așa și cu „povestea” firelor de praf și... iluzia frumuseții... spre praful nimicniciei... sau înspre acela din sufletul politicienilor... aruncat în ochii bieților nătângi electori. După cum bine știm, fabula rămâne generatoare de subiecte de
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
ridicase fruntea / Din pădurea adormită.../ Potopind cu aburi zarea / Printre ramuri, cu beteala / Spumei împletită-n cețuri / Norii drumuri conturau / Zămislind cărări de visuri”. Iată cum se reface un discurs de tip romantic, făclie întru perfectăși nestăvilită armonie. Ce sugerează incipitul baladesc din Nunta neagră? „Pe poteci, se-nalță vuiet / Izvodit de frunze moi / Când cu ochii plini de patimi / Mă îndrept spre ea, strigoi...” Iată prefigurarea unei fantastice povești de iubire cu impulsuri stranii, pline de suspens. Intuiție crescândă. „Când
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
Textul debutează cu o fantastică descriere a unei naturi vegetale, martoră sensibilă, dar neputincioasă în dramatismul unei povești de iubire între două ființe care aparțin, genetic, unor lumi diferite. Abia din versul al 249-lea, putem recunoaște clasicul expozeu al incipitului, specific unui text de sorginte epică, cu... „a fost odată ca-n povești...”, pentru ca versurile imediat următoare, 250-251, să finalizeze drama lirico-epică: „și s-au iubit cum nu gândești / că s-au iubit vreodat’ ”. Moartea fetei devine somn în masa
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
mental, cap la cap, în timp (exemplu: o turmă de oi mergînd, imaginea oilor, a ciobanului, a cîinelui etc.) (1966, p. 128). Această noțiune de înlănțuire de acțiuni care nu mai este cronologică, ci spațială este foarte bine ilustrată în incipitul Educației sentimentale a lui Flaubert: (44) La 15 septembrie 1840, către orele șase de dimineață, La Ville-de-Montereau, gata de plecare, scotea vîrtejuri groase de fum în fața cheiului Saint-Bernard. Oamenii soseau cu sufletul la gură; butoaie mari, cabluri, coșuri cu albituri
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
Mai întîi pentru că este o adăugare la un sens, ceea ce dă textului un dinamism și o orientare pe care cititorul o interpretează ca pe o serie de transformări. Apoi, pentru că aici sînt convocate semnalele convenționale ale povestirii: "Dintr-o dată" în incipit [1], utilizarea perfectului simplu, balizare cronologică (...)" (pp. 158-159). "Dinamismul", "orientarea", chiar "transformările" evocate de Ph. Hamon nu sînt suficiente pentru a da acestei descrieri o componentă narativă. Cu siguranță, se petrece ceva pe durata acestei descrieri, dar recurgerea la o
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
care teatralizează mai subtil povestirea, chiar din "interiorul" său, fără medierea unui narator "implicat". Pentru aceasta, prozatorul utilizează referința livrescă și qui-pro-quo-ul, cu intenția de a sugera posibilitatea dramatizării "literare" a unei existențe altminteri banale și lipsite de orice "dramatism". Incipitul nuvelei o introduce în scenă pe Lucia DeLiguori, eroina poveștii de dragoste, prezentată deocamdată într-un cadru static, intim, cu o carte în mână (femeia are, așadar, preocupări intelectuale)138. Lectura nu-i atrage totuși întreaga atenție, și ea caută
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]