1,103 matches
-
Este totuși devoțiunea pentru Siva; cf. M. Eliade, Le Yoga, pp. 127-128. Capitolul X ZEUS și RELIGIA GREACĂ 83. Teogonie și lupte între generații divine însuși numele lui Zeus îi proclamă natura sa: el este. Prin excelență, un zeu celest indo-european (cf. § 62). Teocrit (IV, 43) putea încă să scrie că Zeus câteodată strălucește și câteodată coboară cu ploaia. După Homer, "partea pe care a primit-o Zeus este cerul imens, cu limpezimea și cu norii săi" (IIiada, 15, 192). Multe
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
personificare a cerului ca fenomen cosmic. Caracterul său uranian este confirmat prin suveranitatea sa și prin nenumăratele sale hierogamii cu diferite zeițe chtonicne. Totuși, exceptând numele și suveranitatea (cucerită, de altfel, prin lupte dure), Zeus nu seamănă cu vechii zei indo-europeni ai cerului, de pildă, Dyaus vedic. Nu numai că nu e creatorul Universului, dar el nu aparține nici măcar grupului de divinități grecești primordiale. Într-adevăr, după Hesiod, la început nu exista decât Chaos (Hăul), din care au apărut Gaia (Pământul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
le remarcăm, de exemplu, în statuile înfățișând un zeu tânăr și imberb. Dar e vorba de supraviețuiri tolerate, dacă nu încurajate de vastul și inepuizabilul proces al sincretismului 1]. Căci la Homer deja, Zeus cumulează prestigiile unui adevărat zeu suveran indo-european. El este mai mult decât zeul "cerului nesfârșit", el este "părintele zeilor și al oamenilor" (Iliada, 1,544). Într-un fragment din Heliadele sale (fr. 70, Nauck), Eschil proclamă: "Zeus este eterul, Zeus este pământul, Zeus este cerul. Da, Zeus
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
La început "torsul" era efectuat fie de către "zei" (Odiseea, 20, 196 etc.) sau de "daimon" (Odiseea, 16, 64), fie de către moira (Iliada, 24, 209) sau aisa (Iliada, 20, 128). Dar, în cele din urmă, la fel ca în alte tradiții indo-europene (dar și orientale), "torsul" destinelor a devenit atributul Torcătoarelor (Klothele) sau MoiraiCf. Volospa, str. 20; Eliade, Trăite, p. 58. "A toarce" soarta cuiva echivalează cu a-1 lega, altfel zis, a-1 imobiliza într-o "situație" imposibil de schimbat. 31
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
pământul". După Hesiod, el se însoară cu Medusa, ea însăși o veche zeiță a Terrei. O altă tradiție ne spune că Antaios a ieșit din unirea lui Poseidon cu Geea. Raporturile sale cu calul indică importanța acestui animal pentru năvălitorii indo-europeni. Poseidon este văzut drept creatorul, tatăl sau dătătorul cailor. Or, calul are legătură cu lumea infernului, ceea ce evidențiază încă o dată caracterul de "stăpân al Pământului" al zeului. Puterea sa primordială este indicată și de formele gigantice sau monstruoase ale copiilor
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
zeului. Puterea sa primordială este indicată și de formele gigantice sau monstruoase ale copiilor lui: Orion, Polifem, Triton, Antaios, harpiile etc. În calitatea sa de Posis Das, spiritul masculin al fertilității locuind pământul, cum îl concepea Willamowitz, zeul adus de indo-europeni putea fi comparat cu zeii suverani și fecundatori, "stăpâni ai Pământului", ai religiilor mediteraneene și orientale 3. Devenind în exclusivitate un zeu marin, Poseidon n-a putut să-și păstreze dintre atributele 1 La Pylos, în epoca aheană, Poseidon se
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
izvorul și sprijinul în "stăpânirea focului", prestigiu împărtășit de șamani și magicieni, înainte de a deveni "secretul" olarilor, metalurgiștilor și fierarilor. Nu se cunosc "originile" lui Hefaistos. Nu s-a reușit să fie explicat nici prin moștenirea preelenică, nici prin tradițiile indo-europene. Structura sa arhaică este evidentă. Mai mult decât un zeu al focului, el a trebuit să fie un zeu patron al muncilor care presupuneau "stăpânirea focului", altfel spus, o formă specifică și mai rară, de magie. 89. Apollon: contradicțiile reîmpăcate
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
concluzia că profetul trăise în răsăritul Iranului, probabil în Korasmia sau în Bactriana 2. După tradiție, el era zaotar (Yast 33: 16), adică preot sacrificator și cântăreț (cf. sanscritul hotar), și găthăs ale sale se înscriu într-o veche tradiție, indo-europeană, a poeziei sacre. El aparținea clanului Spitama ("cei străluciți în atac"), crescători de cai; tatăl său se numea Pourusaspa ("cel cu calul pag"). Zarathustra era căsătorit și se cunosc numele a doi copii ai săi, între care fiica, numită Pourucistă
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
înzecește forța magico-religioasă a destinatarului. Ceea ce reiese din imnuri este mai ales importanța excepțională a sacrificiului, concepție, desigur, indo-iraniană, dar care se dezvoltă mai ales în Brahmana, și care va deveni tot mai centrală în mazdeism. Ca și la alți indo-europeni, focul ritual joacă rolul capital. Yasna "este esențial mente un sacrificiu haoma îndeplinit înaintea focului" (Duchesne-Guillemin, p. 71). Întreținerea, purificarea și întemeierea focurilor sacre au luat, în mazdeism, proporții necunoscute altundeva. Pentru orice rege mazdean, actul religios prin excelență constă
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
care va salva pe oamenii cei mai buni și prăsila tuturor speciilor de animale. Vara a fost imaginată drept un lăcaș subteran, căci nici soarele, nici luna, nici stelele nu strălucesc acolo 65. E vorba de o eshatologie arhaică, poate indo-europeană (cf. iama Fimbul, în tradiția germanică), dar care nu corespunde deloc viziunii zoroastriene. Se înțelege totuși de ce s-a introdus Yima în acest scenariu mitologic despre sfârșitul lumii: el era regele fabulos al Vârstei de Aur, și în vara erau
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
lumea, radical și complet reînnoită, reprezintă, în fond, o nouă Creație care nu va mai fi alterată de asaltul demonilor; învierea morților, recrearea efectivă a trupurilor, echivalează cu o cosmogonie, în virtutea paralelismului microcosm-ma-crocosm, concepție arhaică comună la mai multe popoare indo-europene, dar care a cunoscut o dezvoltare considerabilă în India și în Iran. Așa cum am văzut (cf. § 104), înnoirea finală, prefigurată deja în liturghia celebrată de Zarathustra, este anticipată în ritualurile de Anul Nou (Nawroz). Tradiția a sfârșit prin a situa
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
zis Dania - Dacia. Ba și români de-ai noștri, contemporani, cu înclinație și prea plecare apuseană au zis că, dacă Dania este Dacia din nordvestul Europei, atunci trebuie să căutăm originea dacilor printre germani, iar geții sunt altceva, veniți ca indo-europeni mai târziu cu o mie de ani față de daci, dar că, trăind împreună, au vorbit aceeași limbă , dându-se ca autoritate numele lui Barry Cunliffe, care zice că „Dacia a fost o largă confederație de popoare care ocupa Transilvania și
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
numeroși după neamul iuzilor, dar și dezbinați, numiți „marii anonimi” ai istoriei, cu un rol modest politic , geto-dacii moștenesc de la strămoșii lor, din epoca bronzului, nu numai spiritul centrifug, ci și o întreagă spiritualitate, comună, de altfel, și altor popoare indo-europene. Chiar numele dacilor, numiți mai întâi daoi, după cum spune Strabon, poartă pecetea mitică a lupului-totem, „simbolul fugarului, al proscrisului care devenea lup” . Așa cum la vechii spartani tinerii treceau printr-o perioadă de inițiere, concretizată în expedițiile nocturne numite
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
cu sacrificiul: atât învingătorul, cât și victima aduc zeului o ofrandă de sânge. Prin urmare, moartea eroică devine o experiență religioasă privilegiată” . Odhin-Wodan, zeul suprem la germani se deosebește radical de Zamolxis, fiind mai mult șaman, care ține de moștenirea indo-europeană, dar și de influențe nord-asiatice, decât un învățat, deși a dobândit scrierea, runele, prin relevare, iar învăță tura, atât cât o are, este dobândită prin viclenie , pe când structura zeului Zamolxis este, așa cum am arătat, diferită, fiind apropiată de filozofia egipteană
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
pare ideea că acești termeni existenți în limba română au fost luați de români prin intermediul slavilor și nu direct de la ei, dacă ne este greu, în condițiile de astăzi ale cercetărilor, să acceptăm că termenii în discuție, comuni limbilor indo-europene, existau în limba celților și romanilor, de la care au putut fi luate fără intermediari . După plecarea vizigoților, ostrogoților, a celorlalți germanici și dispariția gepizilor din Ardeal și Banat, a căror urme arheologice au fost descoperite pentru secolul al VII-lea
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
conducător și și-au spus selgiucizi, apoi de la emirul și sultanul Otman și-au zis otomani. Ca și ceilalți turci vechi, și aceștia, oguzi-selgiucziiotomanii, după un ocol de câteva secole, ajung să-și extindă dominația asupra țărilor române. Ca indo-europeni, acei turci vechi aveau, asemenea dacilor și latinilor, ca totem lupul: „Pe vârful steagului lor - scriu izvoarele chineze - pun un cap de lup din aur, nu vor să uite vechea lor origine” . Sub semnul lupului însemna pustiiri, năvăliri, războaie și
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
structură sufletească de lumină și seninătate a omului trăitor, care pleacă într-o lume de dincolo. Nu prezintă nici un fel de importanță dacă concepția dacică despre viața de după moarte este o creație proprie, dacă este preexistentă, dintr-un fond comun indo-european, sau că este dobândită. Oricum am privi această componentă dacică, vom observa că s-a constituit într-un suport temeinic pentru răspândirea creștinismului. Pentru daco-romani, renunțarea la ei, care dobândiseră cetățenia romană și spuneau cu mândrie „ego Romanus sum”, prin
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
și protoromâni au îmbrățișat religia creștină, dăinuirea pagus-ului nu-și mai avea sens. Așezările mai mici, așa cum erau pagusurile, au fost denumite cu un termen foarte vechi, din fondul preroman, cătun, cuvânt aflat și la albanezii schipetari din fondul comun indo-european . Este de înțeles de ce locuitorii satelor nu și-au spus paganus, ci săteni, denumire care nu înseamnă că toți locuitorii satelor erau creștini, ceea ce ar fi echivalent cu acceptarea sintagmei „Creștini înainte de creștinare”. Lipsa unei date precise în creștinarea daco-romanilor
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
în caz de primejdie, au putut primi numele de cetate. În ce privește termenii de grădiște - horodiște, precum și târg, care au într-adevăr o rezonanță slavă (gorod=oraș), însă pe baza asemănărilor dintre limba latină și celtă cu limbile baltoslave, fiind limbi indo-europene, în realitate sunt termeni proveniți primul din limba latină - gradum (edificii construite pe locuri înalte și închise) sau gradus, care nu-i nimic altceva decât o centură de apărare a unei locuințe, mai pe românește un gard, al doilea - târg
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
este acoperit de aceste teorii, dintre care o bună parte se și susțin științific, în timp ce altele sunt considerate ne-științifice, speculând pe marginea puținelor surse istorice existente. Nu mai puțin, limba face obiectul unor cercetări consistente, fiind diferită de limbile indo-europene din Europa. Cazul finlandezilor este însă un bun exponent al paradigmei conform căreia moștenirea lingvistică și cea biologică, genetică, nu sunt în mod necesar interdependente. Până în secolul al XII-lea, locuitorii Finlandei de azi s-au aflat sub influența vikingilor
Literatura și cultura finlandeză: o perspectivă românească by Paul Nanu () [Corola-publishinghouse/Science/84965_a_85750]
-
portret tradițional al criticului, ca „persoană care analizează sau evaluează textele, care le judecă meritele sau greșelile, decide (lat. criticusă și discerne (gr. kritikosă“, fiind capabil să separe și să aleagă (gr. krineină. Dacă ne-am uita însă la rădăcina indo-europeană a cuvântului și la variantele ei, ni s-ar dezvălui „cronica unor reprimări și reduceri culturale“ (e lucru știut că, începând cu poststructuralismul, tonul discursului teoretic devine cam prăpăstiosă. Astfel, sker, rădăcina indo-europeană despre care e vorba, însemna: a cicatriza
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2209_a_3534]
-
Dacă ne-am uita însă la rădăcina indo-europeană a cuvântului și la variantele ei, ni s-ar dezvălui „cronica unor reprimări și reduceri culturale“ (e lucru știut că, începând cu poststructuralismul, tonul discursului teoretic devine cam prăpăstiosă. Astfel, sker, rădăcina indo-europeană despre care e vorba, însemna: a cicatriza, a juli, a jupui. Latinescul scribere avea următoarele sensuri: a zgâria, a face o incizie, a scrijeli, a înscrie, a prescrie etc., iar cribrum (tot din latinăă desemna ori acțiunea de a cerne
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2209_a_3534]
-
întâlnim în scrierile lui Fustel de Coulanges descrierea unei cutume care invită la reflecție: trei zile după naștere, copilul era purtat în jurul vetrei, pentru a fi astfel purificat. Ideea păcatului originar este anterioară creștinismului și a putut fi transmisă semințiilor indo-europene, într-o epocă atât de îndepărtată, de către o alta, la care ideea de păcat era preexistentă: rasa semită. Originea acestei idei trebuie căutată în oroarea firească pe care o inspiră vederea unei nașteri, operație sângeroasă și care murdărește. În România
Martha Bibescu și prințul moștenitor al Germaniei by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
ca un mit viu. II. La originea civilizațiilor Specialiștii în mitologie și filologii cad de acord când afirmă că vinul se află la originea civilizațiilor. Pe lângă rădăcina sanscrită vêna (iubit), prezentă în etimologia cuvântului "vin" în diferite limbi de origine indo-europeană, societățile antice considerau fructul viței de vie ca fiind o băutură civilizatoare. Asemenea religiilor păgâne din jur, tradiția biblică a sacralizat vinul și a făcut din el un dar al lui Dumnezeu (Geneza, 27: 28). Scriptura ne învață că utilizarea
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
zeul vedic Varuna, iar regele Numa, succesor al lui Romulus, ar fi o imagine nouă a lui Mithra. Cele trei triburi primitive ale Romei ar simboliza, de asemenea, împărțirea societății în preoți, soldați și țărani, organizare întâlnită și la popoarele indo-europene. Aceeași simbolistică o întâlnim și în cazul celor trei mari divinități romane, care sunt Jupiter (funcție de conducere), Marte (funcție războinică) și Quirinus (funcție de producție). Triada romană Jupiter-Marte-Quirinus (adică Varuna și Mithra, Indra, și zeii Asvin în India vedică) este înlocuită
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]