1,875 matches
-
realitatea în afara limbajului. Dependența de limbă nu ne permite să scoatem din ea o gramatică universală. Idiomurile nu pot fi traduse integral unul în altul, așa cum un poet nu poate fi mutat dintr-o limbă în alta. Ideea că partea inefabilă a unei limbi e insignifiantă și lesne de înlăturat nu o poate avea decît un logician sau un adept al filosofiei analitice. Logosul e cunabula verborum (leagănul cuvintelor), vorba lui Augustin, și nu o unealtă sintactică cu care construim silogisme
Cunabula verborum by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4875_a_6200]
-
exprimat prin repetarea obsesionala a sintagmei „show me the place”. Din ce in ce mai dramatică, cu note de revoltă, interpretarea lui Cohen transcrie intensitatea apropiată de vehemență a dramei pe care e sortit s-o trăiască, din care n-a putut salva decât inefabilul unui „fir de lumină”, insignifianta unei „particule și-a unui val”: „Show me the place/ Help me roll away the stone/ Show me the place/ I can’ț move this thing alone/ Show me the place/ Where the Word became
Vechimea, adâncul (3) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4835_a_6160]
-
căutare a unui trecut irecuperabil, a unor emoții și iluzii pierdute pe care, în contextul dat, filmul mut le închide într-o sferă magică. O clipă nu am simțit nota de nostalgie care să recupereze din umbra filmului mut acel inefabil al uimirii, acea inocență a expresiei pe care filmul mut ți-o lasă în timp ce-l vezi plimbându-se pe strigoiul lui Charlott cu ochii lui rimelați umid. E greșit să credem că Hazanavicius recuperează din istoria cinematografiei acel fragment magic
Nostalgie și retro-popcorn by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4843_a_6168]
-
rimelați umid. E greșit să credem că Hazanavicius recuperează din istoria cinematografiei acel fragment magic al filmului mut. Decupajul este cu mult mai strict și, s-o spunem sincer, mai sărac, și evită tocmai ceea ce este puternic în filmul mut: inefabilul imaginii, puterea gesticulaț iei, agonia expresionistă, precum și momentele lui de excelență, momentul Chaplin, momentul Griffith etc. Există o doză de ironie, dar nu una de reflexivitate asupra a ceea ce cinematograful înseamnă dincolo de mecanismul său de promovare și descalificare urmând o
Nostalgie și retro-popcorn by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4843_a_6168]
-
înțeles nu scapă nimănui, Tony Judt ne oferă, în chip de bun rămas, un Envoi, în tradiția baladescă franceză, o declarație de dragoste față de Elveția, țara în care se află „cabana memoriei” care l-a ajutat să ne restituie urmele inefabile ale existenței sale. Silueta lui Hans Castorp se apropie de noi încă o dată, făcându-ne prietenos cu mâna. Poate pentru ultima oară.
Memorii de dincolo de mormânt (III) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5314_a_6639]
-
bine în istoria filmului, dar și pentru jocul de lumini și umbre pe care filmul vechi îl proiectează într-un mod magic. Lipsit de intrigă, La vida util constituie o miseen- abîme a universului cinematografic cu constelațiile și supernovele sale, inefabile care nu se lasă ușor descifrate. El se adresează memoriei filmului ca artă, dar și memoriei noastre ca privitori, încercând să conjuge cele două lumi pe care cinematograful le pune împreună, actori și spectatori, spectre și amintiri, într-un exercițiu
Cinemateca – o poveste de dragoste by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5439_a_6764]
-
îi spune ea nefericitului, după lungi și nevinovate plimbări. Ce anume nu-i va ierta văduva? O grosolănie pe care universitarul întreținut n-a făcut decât s-o imagineze. Dar, firește, constată Ion Vianu, femeile au un simț suplimentar. Al inefabilului: „Există jigniri fără cuvinte, destine care se joacă în cea mai deplină tăcere. Scena povestită în Demonii are discreția puternică a unei drame bergmaniene. Nu este nevoie de o mitocănie explicită pentru a jigni o femeie. Trebuie întotdeauna să presupui
Schiță de portret by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5164_a_6489]
-
aceeași categorie e și amuzamentul cald cu care autorul Jurnalului descoperă într-un interviu acordat de un tânăr poet (probabil Dan Sociu) o declarație de felul: „Am vrut în adolescență să fiu Cărtărescu.” (p. 245) Câtă precizie și, totuși, cât inefabil! Dar și despre precizie, și despre inefabil, în numărul viitor.
Profesiunea mea, literatura (I) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5396_a_6721]
-
care autorul Jurnalului descoperă într-un interviu acordat de un tânăr poet (probabil Dan Sociu) o declarație de felul: „Am vrut în adolescență să fiu Cărtărescu.” (p. 245) Câtă precizie și, totuși, cât inefabil! Dar și despre precizie, și despre inefabil, în numărul viitor.
Profesiunea mea, literatura (I) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5396_a_6721]
-
al identificării. Ceea ce mă surprinde ca vizitator al peșterii Chauvet prin intermediul lui Werner Hertzog ține de felul în care acest om vechi de 30.000 de ani a construit un Weltanschauung, o imagine asupra lumii. Documentarul aduce în discuție și inefabilele unei asfel de descoperiri. Lumea acestui om este înconjurată de animale, omul trăiește în mijlocul lor, se consideră înrudit cu ele, le ucide și este ucis de ele. Peștera este plină de cranii de urs de peșteră, iar aceste cranii relevă
Cai negri pe pereți by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5420_a_6745]
-
androginul. Sigur că noile organe nu reclamă androginia, dar ea se află cerebral, psihologic acolo, unde identitatea veche nu s-a resorbit complet, așa cum noua identitate nu a fost pe deplin asumată. Acolo unde Almodóvar risipește capitalul de tensiune și inefabil acumulat este finalul, dincolo de rezolvarea melodramatică, pasiune și crimă, se află însă rezolvarea prozaică, un fel de happy-end leșinat. Rețin în film însă imaginile tulburătoare ale unei feminități care reprezintă o a doua piele, o piele de împrumut în care
Pygmalion și Galateea by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5103_a_6428]
-
am căzut din contemplație/ problema e cum să intrăm înapoi în ea/ cum să-ți aduci idealul/ în ceea ce ești” (37). Imnografia prezentă în filigran se complică oarecum eseistic, se asociază cu explicația intelectuală prielnică poeziei în măsura în care nu-i încalcă inefabila condiție: „Ni s-a întors mintea pe dos/ și noi zicem că lumea/ nu mai înțelegem nimic din toate cîte sunt/ așa cum nu mai înțelegem chemarea/ la sfințirea zilei Domnului (...) deci ne retragem estetic din creșterea noastră/ ca și cum ne temem
Între credință și simbolism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5120_a_6445]
-
dansatorii Pinei că un trib dezlănțuit, electrocutați parcă de spasmele unei crize. Însă dânsul expresionist al Pinei transmite esențial trăiri, iar ele deblochează forțe care condensează în expresivități de aqua forțe. Trecând prin atâtea forme de expresie sensibilă a unor inefabile care sunt sentimentele, realizezi o altă trăsătură a coregrafiei Pinei: inteligență. Inteligență pare să fie ultimul lucru pe care să-l invoci pe langă simțire, insă mișcarea pe care Pînă o solicită de la dansatori fără a fi exclusiv cerebrală presupune
Magia Pina Bausch by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5122_a_6447]
-
motanul postmodern al lui Eugen Suciu e pendulul de care atârnă, la un capăt, viața simplă, iar de celălalt înalta aspirație creatoare. Material și imaterial, motanul Eustache girează soliditatea pactului mereu pus în discuție, niciodată negociabil, dintre artist și operă. Inefabilul, de-nespusul, neștiutul, taina și stupoarea coexistă în această mică și deconcertantă mașinărie cu blană. Ea are adâncimea amețitoare a „secretului șascunsț între pleoape”, dar și puterea covârșitoare de a se recompune, miraculos, după fiecare salt între regnuri și ritmuri
Cronică literară by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5129_a_6454]
-
judecăți corecte și a unei înțelegeri exacte a componentelor sale materiale, ci joncțiunea a două spații, cel obiectiv, al pînzei și al instrumentarului, și cel interior, imponderabil și imposibil de cuantificat, al memoriei atavice, al proiecțiilor vizionare și al legăturilor inefabile cu năzuințele și cu obsesiile speciei, dar și cu determinările surde ale cosmosului. Pentru a surprinde această dinamică a conștiinței artistice și a conștiinței de sine a omului, prin însuși actul de a face, de a structura, de a da
O radiografie a lumii by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6676_a_8001]
-
succesiunea e înlocuită cu simultaneitatea. Timpul și eternitatea, viața și moartea, împietrirea și zborul, deși redate independent, coexistă în această juxtapunere ce invită privirea la meditație. Fiecare imagine e un prag pe care se poate trece din realul palpabil în inefabil. Pe următoarea pagină descoperim o fotografie care dă zidului un înțeles mistic. Este un fragment din atelierul artistului. În prim plan, se află un altar cu două sfeșnice de o parte și de alta. Pe zid, în centru, se ridică
La porțile sacrului by Monica Pillat () [Corola-journal/Journalistic/6721_a_8046]
-
avea în vedere această literatura detectivistică sau pe aceea a romanului de mistere când își scria prima din seria de short stories intitulată Sub pecetea tainei, unde un mărunt funcționar dispărea fără urmă lăsând Sherlock Holmes-ului român, conu Rache, gustul inefabil al unei enigme pure. La fel în una din povestirile lui John Fowles din volumul Turnul de abanos, unde un bărbat dispare fără să lase o urmă și unde detectivul imaginează un scenariu elaborat de acesta până la ultimul detaliu ca
Necunoscuta Irina by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6602_a_7927]
-
naștere din limbaj, ci din coloana sonoră. Nu o dată, poemele se referă limpede la, tocmai, limpezimea lor. În spatele acestei eficiențe aproape corporatiste (doar vorbim despre o carte cu încărcătură antreprenorială) se simte o forfotă aducătoare de echivoc, de miraj, de inefabil. Sinceritatea devoalării acestora e la originea unor pasaje memorabile: "Eu mi-am imaginat cu totul și cu totul/ altceva. Că vor fi versuri bine articulate, gândite limpede/ și enunțate cu claritate. Capabile să/ repună optimismul în drepturile/ lui naturale, să
Ritmuri pentru antifonările necesare by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6640_a_7965]
-
pentru a rămîne tot în Italia, și tot sub imperiul luminii, iată-l pe Sorescu „Pe jos, pe drum de țară, spre mormîntul lui Cimabue. Inscripția de care vorbește Vasari e tot acolo, pe piatra rece, tălmăcind uimitor de concret inefabilul atîtor genii ale Italiei. Crezut-a Cimabue că stăpînește a picturii fortăreață; o stăpînea pe cînd trăia; acum stăpînește doar stelele cerului. Stelele cerului erau, în seara aceea, mai numeroase decît oricînd. M-am uitat. Inscripția nu mințea: Cimabue stăpînea
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6502_a_7827]
-
a unei tobe, un cartuș face tumbe spectaculoase în cădere după o coregrafie complicată. Sonorul a fost tăiat, iar din explozie sau din schimbul de focuri a rămas numai acest balet. Ce ochi îl înregistrează? Există dincolo de teroare un spectacol inefabil, aproape blând, adresat privirii estetului, în afara oricăror contingențe, o emoție care nu reține decât armonia? Cred că regizoarea surprinde o infrarealitate, o ruptură de nivel pe care lupta o creează mereu, exact ca ochiul de calm absolut din mijlocul tornadei
Cele ce mor și cele ce dor by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6457_a_7782]
-
prezenței. Atît de puternice sunt pulsațiile vitalității, încît aceasta își îngăduie a cocheta cu eșecul, cu îndoiala, cu angoasa. Aidoma entităților naturii, care-și găsesc echilibrul în „pactul" organic încheiat cu misterele, ființa auctorială înaintează în viață sub pavăza unei inefabile garanții. Departe de-a duce la o inhibiție, ininteligibilul constituie un stimul: „însă ea / continua să meargă / cu dinții cu unghiile croindu-și drum / căzînd ridicîndu-se ridicîn-du-se / ea continua să privească / înțelegînd tot mai puțin" (s-au spus destule). Stăpînă
Nostalgia concretului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6376_a_7701]
-
sunt interesate numai de real și realitate (acum și aici), nu sunt pândite de ispita transcendentului (au-delà) și nu sunt preocupate de misterul nașterii, al vieții și al morții. În special al morții... Dar și de negânditul gândit și grăit, inefabilul, misterul și miracolul. Sunt credincios, dar pândit și bântuit în fiecare zi de îndoială. Cred Doamne, ajută necredinței mele. Cum să nu cunoști revelația avută de Sf. Pavel pe „Drumul Damascului"? Cum să nu citești Confesiunile Sf. Augustin care printr-
BUJOR NEDELCOVICI: „Nu am scris niciodată un roman vădit autobiografic“ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6078_a_7403]
-
în care Balabanov filmează în spirit postmodern. Calitatea picturală a cadrelor impresionate într-un sepia aurit precum dagherotipurile macerate de oxizii melancoliei, reluarea unor imagini obsesiv-maladive care joacă rolul unui refren și muzica lui Prokofiev și Musorgski conferă un lirism inefabil filmului unde Sankt Petersburgul devine fundalul nu atât al unei „drame reale" cât al poeziei ei. Orașul a devenit ireal ca o Veneție pustie sau ca Bruges-la-Morte învăluite în matinale cețuri, ca în tablourile suprarealiste unde obiectele există independent și
Despre monștri și cinema by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6083_a_7408]
-
și povestea de dragoste dintre Tăvi și Corina care se sfârșește înainte de a începe. Ceea ce iarăși nu prinde Titus Muntean în acest film este magia pe care o creează comicul trist al nuvelei lui Groșan; inteligență scriitorului de a creiona inefabile, ezitări, accente subtile, eboșe nostalgice din stereotipii și lirisme conjuncturale, mixing memory and deșire, îi scăpa printre degete. În loc de aceasta, regizorul face din nuvelă un film tezist, mediocru, unde fiecare personaj se încadrează la stânga sau la dreapta, bun sau rău
O caravană, două caravane… by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6098_a_7423]
-
creatoare și vizionară a verbului poetic, precum și necesitatea și firescul plurivocității: „poemul este inepuizabil/ și se confundă cu suma făpturilor Domnului/ și nu va ajunge niciodată la ultimul vers/ și este mereu altul, potrivit oamenilor" (Alt poem al darurilor). Lectura, inefabil act de existențiere și de creație, este comună oamenilor și divinității, iar complicitatea cititorului se dovedește a fi indispensabilă: „Cel care doarme este toți oamenii./ În pustiu am văzut apărând Sfinxul, pe care chiar atunci îl terminaseră./ Nimic nu e
Borges poetul by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/6346_a_7671]