465 matches
-
se găsea și cel cu numărul cincizeci și opt. Mi-am desfășurat cercetările în cea mai mare parte sub privirile atente ale unui grup de băieți care păreau atât de plictisiți, încât parcă zăceau în fața unui televizor invizibil, cu privirile inexpresive și indiferente față de ce se întâmpla în jur, de parcă s-ar fi uitat la Richard și Judy1, cuprinși de o amorțeală plină de scepticism, judecând după umerii lor pleoștiți. Ar fi trebuit să aibă tatuat pe frunte: „Asta e tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
după cât mi se părea mie, exagerat de mâhnită: — Sanctitatea Sa dorește să vă vadă. Se cuvenea oare să mă tânguiesc sau să mă bucur? Pentru ce voia Adrian să mă vadă? Pentru ce mi-l trimitea pe Guicciardini în persoană? Obrazul inexpresiv al florentinului nu mi-a îngăduit să-l întreb. Am cătat spre cer. Trebuia să fi fost cam șase sau șapte dimineața, dar în ce zi? Și în ce lună? L-am întrebat pe unul dintre temniceri în vreme ce străbăteam un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ce făceam părea să aibă o importanță foarte mare. Mizele erau mari. Acum nimic nu se apropie măcar de asta. Totul e atât de tern. Maggie îl privi atent. Cuvintele ieșeau din gura lui, dar ochii îi erau reci și inexpresivi. Începu să o jeneze prezența lui aici. Poți să-mi spui mai multe despre munca ta de atunci? — Am început să lucrez la o organizație caritabilă, undeva în Africa, ajutând oamenii de-acolo în timpul unui război civil foarte dur. Cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
putere, nu doar din cauza urmăririi, ci și de teamă pentru propria viață. Cei doi bărbați din fața ei se apropiară, astfel că putea vedea mici părți din fețele lor, care nu erau ascunse. Ochii bărbatului mai înalt, din stânga ei, erau negri, inexpresivi și sticloși, ca un iaz înghețat iarna. Lăsa impresia că până și asta, priveliștea unei femei înconjurate de bărbați mascați, care se chinuia să respire, îl plictisea. Maggie se uită la partenerul lui sau mai degrabă se uită către el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
violoncel.) Stop! (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL rămâne nemișcat. Tăcere profundă.) DOAMNA CU VOAL (Pornită.): Monstrule! BĂRBATUL CU ZIARUL: Gunoiule! (Mai izbește cu ziarul, de trei ori, violent, în violoncel.) Taci! Taci! Taci! (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL se ridică în picioare, lent, uriaș, inexpresiv și amenințător prin rigiditatea sa.) BĂRBATUL CU ZIARUL (Reculând primul, cu ziarul în mână ca o armă.): Ce vrei? Ce? DOAMNA CU VOAL (Trăgându-l în spate pe BĂTRÎNUL CU BASTON.): Vrei să dai? Dă! Huidumă! BĂTRÎNUL CU BASTON (Către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
aseptici, clone ale lui Ben Kingsley În rolul lui Mahatma Gandhi. Din păcate, subteranii aveau, pare-se, apucături misogine: peste câteva minute, În ușă apăru, Împingând un cărucior metalic, Încărcat cu gustări, un fel de manechin ambulant, cu o față inexpresivă de robot nu foarte performant, care, În afară de „bună dimineața” și „poftă bună”, nu părea nici capabil, nici dispus să mai articuleze vreun cuvânt. N-avea decât, era problema lui... Am mâncat cu o Încetineală enervantă chiar și pentru mine. Știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
tîrziu se Întorceau la fel cum plecaseră, bulucindu-se, și cele care ajungeau primele alegeau la Întîmplare noua locație ce avea să fie, din acea clipă, motiv de dispută. Era cu adevărat stupid comportamentul acelor oripilante ființe cu privirea sticloasă, inexpresivă și verde-albăstruie, care contrasta cu vioiciunea privirii iguanelor de pămînt, individualiste, șirete, aproape domestice și viu colorate. De multe ori se Întrebase ce anume stătea la baza unor asemenea diferențe, care fără Îndoială fuseseră asemănări la Început, și de ce unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mofturi. ― Cei din casă au prins mișcarea? ― Nu cred. ― În regulă. Unde-i? ― Alături. Avea un palton lung, pe talie și purta ochelari cu rame subțiri de aur. Peste servieta diplomat, își așezase căciulița din blană de castor. Figura era inexpresivă și, în afară de aerul "străin", nimic altceva nu l-ar fi putut caracteriza. Cristescu se simți vag dezorientat, incapabil să-l califice, să-l situeze undeva, într-un cadru oarecare. După aparențe, Van der Hoph putea fi orice: om de afaceri
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
pe a doua. Medicul și soția sa terminaseră deja. Nici unul dintre ei nu se atinsese de fursecuri. Comisarul scoase dintr-un buzunar exterior al sacoului carnețelul de notițe, pregăti pixul și-și lăsă glasul să curgă pe un ton neutru, inexpresiv, ca și cum nu l-ar fi interesat cu adevărat răspunsul, Ce explicație mi-ați putea da, doamnă dragă, pentru faptul că nu ați orbit acum patru ani, când a avut loc epidemia. Medicul și soția lui se uitară unul la altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
urmă, dacă nu este vorba despre o confuzie sau, cine știe, de vreun mascul care nu găsește o altă modalitate de a agăța decât prin intermediul recepționerei. Iar dezamăgire... Curioasă, am coborât. Mă aștepta, într-adevăr, un bărbat cu o figură inexpresivă, indicat din priviri și de recepționeră. Părea civilizat. Convocată? am întrebat eu nedumerită. O nu, nu, a fost cu siguranță o greșeală de exprimare. Este vorba despre o invitație, a răspuns tipul aproape galant, făcând semn către o masă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
sorbeau cafele, râdeau, trăncăneau și scuturau din capetele lor mici și brunete ca niște păsări de casă gălăgioase, dar nevestele lor, nu de multă vreme eliberate de văluri, stăteau tăcute și se uitau la cântăreață cu fețe ca de cocă, inexpresive. Myatt și Janet Pardoe străbătură grădina pe una din laturi, căutând o masă, În timp ce franțuzoaica țipa, râdea și se cambra, aruncându-și indecențele disperate spre o lume care n-o băga În seamă și nu se amuza. Pera se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
da și ce-a ieșit! Ți-am spus eu că le rup gura. De poza din stînga ce zici? Asta-i recentă. Nu mă recunoști? Autoportret În oglindă. — Foarte bun... dar chipul din oglindă, nu știu, parcă... fața asta ștearsă, inexpresivă Îmi amintește — Nu mă interesează ce-ți amintește ție. Orice chip Îi sugerează fiecăruia altceva. Asta e un fel naiv de a privi arta. Încearcă să te detașezi, caută emoția pur estetică, uite nudul ăla multiplicat prin repetarea negativului. Simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
așteptând ceea ce-mi hărăzise viața. — A avut loc un accident, Eric. Îmi pare rău să-ți spun că partenera ta a fost ucisă. Am stat nemișcat, fără nici o expresie. — Asta s-a întâmplat în Grecia. Un accident pe mare. Inexpresiv. — E ceva care îți sună cunoscut? Nimic. — Nu. Toate astea m-au făcut brusc să mă simt foarte rău. Stupid, inuman și bolnav. M-am frecat la nas cu arătătorul și degetul mare. Am ridicat privirea. M-am uitat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Și după ce toate rezervele de furie din mine secătuiau, mă trezeam epuizat în mijlocul dezastrului pe care-l creasem, înghițind lacrimile și mai amare ale disperării derivei totale, sau, după mai mult timp, căzând într-una din acele perioade de nemișcare inexpresivă cauzate de epuizarea emoțională. Totuși n-am găsit nimic. Nici o fotografie. Nici o hârtie. Nici o scrisoare. Toate spațiile accesibile din casă erau larg deschise și nu exista nici măcar o singură urmă solidă lăsată de mine sau de trecutul meu. Toate astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
putem stinge lumina... — Regret, dar trebuie să plec, zise Rowe. — A, nu poți pleca tocmai acum! exclamă doamna Bellairs. Nu-i așa, domnule Hilfe? Rowe se uită la Hilfe, dar În ochii spălăciți ai acestuia nu văzu decît o privire inexpresivă. — Sigur că nu poate să plece, adeveri el. Vom rămîne amîndoi. Doar pentru asta am venit. O pleoapă clipi pe furiș, cînd doamna Bellairs Încuie ușa, cu un gest de lugubră stîngăcie, și-și vîrÎ cheia În corsaj. — Totdeauna Încuiem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
i dă una‑n cap cu cutia clarinetului care răsună și în care instrumentul începe să se tânguie. Muzicianul afectat zbiară: Te‑ai tâmpit sau ce?! Clarinetistul amator, student la drept, nu înțelege următoarea expresie de pe fața lui Rainer (impenetrabilă, inexpresivă) și, ca atare, o ignoră. Dac‑ar ști el ce gândește Rainer în momentul ăsta! Rainer gândește: ce ți‑aș mai trece un cârlig de măcelărie prin beregată. Fiul de farmacist habar n‑are de toate astea și de aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Înalte, de culoare roșie, avea șoldurile late și picioarele urîte, lungi și subțiri, specifice negreselor. Înfățișarea ei era În același timp oribilă și seducătoare, din pricina gambelor subțiri ca niște fuse, a șoldurilor late, a coloritului bălțat, a chipului anemic și inexpresiv de femeie ușoară, a buzelor subțiri și roșii, a dinților subțiri și strălucitori, ca și cum creierul ei minuscul, ca de pasăre, se săturase pînă la ultimul său atom de o senzualitate bolnavă și lacomă, reducînd toată ființa ei la această mască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de Cultură o coloană de limuzine negre. Frânează în fața intrării principale. Mai întâi coboară câțiva ornitorinci cu ochelari de soare și bicepși cât o roată de cașcaval. Coboară apoi însuși Stoica. Îl recunosc de la televizor: ten pământiu, chelie, chip dur, inexpresiv. Nu prea are figură de Iisus. Mai degrabă de Caesar de mahala. Lumea ovaționează: să-ți dea Dumnezeu sănătate și bucurie! Să nu te lași la nenorociții de politicieni de la București! N-au decât să moară de invidie că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
moment: “Se gândi la el: înalt, subțire, dar cu aspectul sănătății morale, cu o vorba cumpătată și liniștea stăpânirii de sine; imberb și pal ca și cestălalt, dar cu un chip rece, pe care nu apăreau impresiile de nici un fel, inexpresiv din cauza acelei discipline interioare și din a liniilor feței care aveau riguroasa măsură a unei efigii. Cum ar fi iubit Vâlsan, ea nu-și închipuia. Rigiditatea lui, răceala privirii, rezerva extremă î-l lăsau necunoscut. Îl credea rece și cam
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
lui Wilson din mers ceva-n swahili și toți văzură cum vânătorul alb se schimbă la față. — Ce-a zis? Întrebă Margot. — Cică primul bivol s-a ridicat și s-a ascuns În tufișuri, Îi răspunse Wilson cu o voce inexpresivă. — A, făcu și Macomber neutru. — Deci o să fie ca și cu leul, anticipă Margot. — Ba n-o să fie deloc ca și cu leul, Îi răspunse Wilson. Mai vrei o gură, Macomber? Da, mulțumesc. Se aștepta să se simtă ca atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ai fi tu? - Vitellius se acoperi în grabă cu tunica, până la bărbie. De ce n-ai fi tu? Ești un soldat... Și Galba e un soldat și a fost ales de legiuni. — Eu nu am faima ta, răspunse Valens cu glas inexpresiv. Toți te cunosc, ești iubit de legiunile din toată Germania Inferior. Eu nu. Eu nu provin dintr-o familie ilustră, ca tine. Tatăl tău a fost prietenul apropiat al lui Julius Caesar, a fost de trei ori consul și cenzor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pariu? Un vuiet anunță intrarea campionului lui Vitellius. Skorpius nu intră în arenă pe poarta laterală, ca Salix. În strigătele entuziaste ale mulțimii, se ivi de sub pământ. Apăru mai întâi capul, acoperit de părul de culoarea paiului, care înconjura chipul inexpresiv și osos, apoi umerii puternici, cu pielea foarte albă, apoi trupul gol, uns cu ulei, ce strălucea în lumina soarelui. Purta doar un perizom roșu. Picioarele, groase ca niște trunchiuri de copaci, se sprijineau, goale, pe platforma ce părea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
află în mâinile zeilor? Nu uita că, atunci când trasează destinele oamenilor, zeii sunt subtili, nu răuvoitori. Manteus încuviință, prea puțin convins, apoi bătu din palme, chemându-și sclavul. — Valerius e al tău, spuse, fixându-l pe Proculus cu o privire inexpresivă. El te va conduce. Antrenează-l cum crezi de cuviință. Aceste Ludi și toate mijloacele mele îți stau la dispoziție. E bine? Da, surâse Proculus. E bine. — Mediculus... Mai trăiești? Valerius era întins pe paie. Îl durea spatele și toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-și primească echipamentul. Nu li se dădură însă armele. În clipa aceea intră Skorpius, și Valerius simți un fior rece pe șira spinării. Skorpius înainta fără să privească pe nimeni, cu părul de culoarea paiului strâns în coadă și chipul inexpresiv. Purta o tunică scurtă. Gladiatorii îi făcură loc să treacă, iar funcționarul se grăbi să-i dea echipamentul. Skorpius se dezbrăcă și se uită în jur, rânjind, apoi luă un perizom verde pe care și-l legă încet în jurul șoldurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Observă jandarmii cu o privire mirată. Ceilalți pasageri par nepăsători, ca și cum ar ști ceva ce lui Îi scapă. Sonor: Sonata nr. 1 pentru violoncel de Bach. Plan general: Ziaristul urcă cu scara rulantă, prins Într-un ghem pietrificat de figuri inexpresive. Plan detaliu: Chipul personajului principal se apropie de obiectiv. Seamănă cu Yves Montand. Zoom. Pupilele i se dilată. Camera se retrage, și se văd trei mineri așteptîndu-i pe cei care ies din gura metroului. Sonor: Acordurile imnului național punctate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]