966 matches
-
II al G.A. (ediția 1963): „Preferăm să analizăm în aceste construcții funcțiunea sintactică a fiecăruia din elementele lor componente: verb predicat + complement (completivă) direct(ă), în cazul celor mai multe, verb predicat + subiect (subiectivă) în cazul lui a trebui (+ conjunctiv sau infinitiv) etc. (p. 98), ar conduce la anularea unor distincții existente în mod obiectiv în interpretarea prin textul lingvistic a unei realități extralingvistice: Trebuie să fie la Veneția. (verb predic. + subiect propozițional) - necesitatea (1) (2) (1) (2) Trebuie să fie la
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realizează funcția numai sintactic și numai în enunțuri sintactice îndeajuns de lărgite, de multe ori superioare unității sintactice de bază - propoziția. Pe de altă parte, auxiliarele intră în sintagme predicative cu teme verbale (cu tema participiului: am cântat; cu tema infinitivului: voi cânta etc.), semiauxiliarele preced forme verbale morfologice deja constituite (conjunctiv: „Trebuie să fie bolnav...”; prezumtiv: „Trebuie să fi plângând pe undeva...”; infinitiv: „Mă pot îmbolnăvi dacă...” etc.) Semiauxiliarele se apropie de verbele predicative prin păstrarea unui sens lexical (nu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
altă parte, auxiliarele intră în sintagme predicative cu teme verbale (cu tema participiului: am cântat; cu tema infinitivului: voi cânta etc.), semiauxiliarele preced forme verbale morfologice deja constituite (conjunctiv: „Trebuie să fie bolnav...”; prezumtiv: „Trebuie să fi plângând pe undeva...”; infinitiv: „Mă pot îmbolnăvi dacă...” etc.) Semiauxiliarele se apropie de verbele predicative prin păstrarea unui sens lexical (nu cel obișnuit, ci unul derivat). Se îndepărtează de verbele predicative prin pierderea autonomiei acestui sens. Semiauxiliarele nu sunt o categorie de verbe speciale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
exprimării acestor valori modale: Putea să alunece și să-și frângă gâtul. Cel mai adesea, semiauxiliarul a putea se construiește cu modul conjunctiv: Poți să mă bați, eu tot nu plec. Sunt, însă, destul de frecvente sintagmele cu verbul principal la infinitiv; în structura acestora, pe de o parte, infinitivul verbului principal poate apărea fără prepoziția-morfem: Poți avea vreo 15 anișori..., pe de alta, elemente lingvistice aflate într-o relație sintactică directă cu infinitivul pot trece în fața semiauxiliarului: Îl poți ruga oricât
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să-și frângă gâtul. Cel mai adesea, semiauxiliarul a putea se construiește cu modul conjunctiv: Poți să mă bați, eu tot nu plec. Sunt, însă, destul de frecvente sintagmele cu verbul principal la infinitiv; în structura acestora, pe de o parte, infinitivul verbului principal poate apărea fără prepoziția-morfem: Poți avea vreo 15 anișori..., pe de alta, elemente lingvistice aflate într-o relație sintactică directă cu infinitivul pot trece în fața semiauxiliarului: Îl poți ruga oricât, e tot degeaba. Când verbul principal se află
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
însă, destul de frecvente sintagmele cu verbul principal la infinitiv; în structura acestora, pe de o parte, infinitivul verbului principal poate apărea fără prepoziția-morfem: Poți avea vreo 15 anișori..., pe de alta, elemente lingvistice aflate într-o relație sintactică directă cu infinitivul pot trece în fața semiauxiliarului: Îl poți ruga oricât, e tot degeaba. Când verbul principal se află la conjunctiv, întreaga sintagmă variază în funcție de număr și persoană, indiferent de forma temporală a semiauxiliarului: pot să mă rătăcesc, poți să te rătăcești etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se află la conjunctiv, întreaga sintagmă variază în funcție de număr și persoană, indiferent de forma temporală a semiauxiliarului: pot să mă rătăcesc, poți să te rătăcești etc.; puteam să mă îmbolnăvesc, puteai să te îmbolnăvești etc. CÎnd verbul principal este la infinitiv, rolul gramatical revine semiauxiliarului, care exprimă numărul și persoana verbală: Pot răci, poți răci, putem răci etc., dacă... Verbul A FI Se opune, ca semiauxiliar, verbului predicativ, prin lipsa de autonomie semantică și prin caracterul limitat al capacității sale flexionare
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acesta este interior propoziției: „Om de pădure sunt și-mi place frunza.” (L. Blaga) „De-atunci în haina morții el și-a-mbrăcat viața, „Îi plac adânce cânturi, ca glasuri de furtună.” (M. Eminescu) Când subiectul este exterior propoziției sau este un infinitiv, verbul rămâne invariabil, în forma de singular: „În genere îmi place a reprezenta pe femeia agresivă.” (M. Eminescu) Un grup de verbe de acest tip sunt (sau pot fi) însoțite de pronume personale în dativ, când verbul reclamă existența unor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este verb copulativ iar adjectivul - nume predicativ: E necesar să studiezi limbile clasice. (expresie verbală impersonală) + subiect propozițional E necesar studiul limbilor clasice. (predicat analitic + subiect simplu) Sintagma își păstrează natura de expresie verbală impersonală, dacă subiectul se realizează prin infinitiv: E necesar a studia limbile clasice. • verbe întrebuințate impersonal: nu importă + (că), (nu) merge + să, (nu) face + să, rămâne + să, urmează + să, (nu) merită + să; se construiesc cu subiecte realizate propozițional: Nu importă că ai muncit cinstit. Rămâne să vedem
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mama lui. El își amintește de mama lui. Și-a ascultat totdeauna părinții. A ascultat totdeauna de părinți. B. CLASE MORFOLOGICE DE VERBETC " B. CLASE MORFOLOGICE DE VERBE" Gramatica Academiei grupează verbele, din perspectiva flexiunii, în patru conjugări, „după sufixul infinitivului scurt, care se numește caracteristică a conjugării”: • conj. I - verbele care formează infinitivul cu sufixul -a: a aduna, a cânta, a lucra, a tăia etc. • conj. II - verbele care formează infinitivul cu sufixul -ea: a cădea, a vedea, a-(i
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
A ascultat totdeauna de părinți. B. CLASE MORFOLOGICE DE VERBETC " B. CLASE MORFOLOGICE DE VERBE" Gramatica Academiei grupează verbele, din perspectiva flexiunii, în patru conjugări, „după sufixul infinitivului scurt, care se numește caracteristică a conjugării”: • conj. I - verbele care formează infinitivul cu sufixul -a: a aduna, a cânta, a lucra, a tăia etc. • conj. II - verbele care formează infinitivul cu sufixul -ea: a cădea, a vedea, a-(i) plăcea etc. • conj. III - verbele care formează infinitivul cu sufixul -e: a cere
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbele, din perspectiva flexiunii, în patru conjugări, „după sufixul infinitivului scurt, care se numește caracteristică a conjugării”: • conj. I - verbele care formează infinitivul cu sufixul -a: a aduna, a cânta, a lucra, a tăia etc. • conj. II - verbele care formează infinitivul cu sufixul -ea: a cădea, a vedea, a-(i) plăcea etc. • conj. III - verbele care formează infinitivul cu sufixul -e: a cere, a face, a râde etc. • conj. IV - verbele care formează infinitivul cu sufixele -i și -î: a citi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
conj. I - verbele care formează infinitivul cu sufixul -a: a aduna, a cânta, a lucra, a tăia etc. • conj. II - verbele care formează infinitivul cu sufixul -ea: a cădea, a vedea, a-(i) plăcea etc. • conj. III - verbele care formează infinitivul cu sufixul -e: a cere, a face, a râde etc. • conj. IV - verbele care formează infinitivul cu sufixele -i și -î: a citi, a primi, a veni; a coborî, a izvorî, a urî etc. Clasificarea tradițională după criteriul sufixului de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tăia etc. • conj. II - verbele care formează infinitivul cu sufixul -ea: a cădea, a vedea, a-(i) plăcea etc. • conj. III - verbele care formează infinitivul cu sufixul -e: a cere, a face, a râde etc. • conj. IV - verbele care formează infinitivul cu sufixele -i și -î: a citi, a primi, a veni; a coborî, a izvorî, a urî etc. Clasificarea tradițională după criteriul sufixului de infinitiv, adoptată de gramaticile curente, este, însă, strict descriptivă prin caracterul specific - „nominativ” pe care îl
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu sufixul -e: a cere, a face, a râde etc. • conj. IV - verbele care formează infinitivul cu sufixele -i și -î: a citi, a primi, a veni; a coborî, a izvorî, a urî etc. Clasificarea tradițională după criteriul sufixului de infinitiv, adoptată de gramaticile curente, este, însă, strict descriptivă prin caracterul specific - „nominativ” pe care îl are forma de infinitiv a verbelor, mai mult din perspectiva sistemului lexical al limbii, decât din perspectiva sistemului morfologic. Ea reprezintă, de aceea, doar un
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și -î: a citi, a primi, a veni; a coborî, a izvorî, a urî etc. Clasificarea tradițională după criteriul sufixului de infinitiv, adoptată de gramaticile curente, este, însă, strict descriptivă prin caracterul specific - „nominativ” pe care îl are forma de infinitiv a verbelor, mai mult din perspectiva sistemului lexical al limbii, decât din perspectiva sistemului morfologic. Ea reprezintă, de aceea, doar un prim nivel al organizării verbului într-un sistem flexionar specific. Necesară, prin caracterul ei de termen de referință, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-a:(a iubi, a urâ) reprezintă două foneme distincte: fin/fân, mină/mână, rimă/râmă, in/ân, dori, coborî, la primul nivel, descriptiv, referențial, al sistemului flexiunii verbului românesc, verbele se grupează în cinci clase lexico-morfologice: I. verbele cu sufixul infinitivului -a: a cânta, a lucra etc. II. verbele cu sufixul infinitivului -ea: a părea etc. III. verbele cu sufixul infinitivului -e: a cere etc. IV. verbele cu sufixul infinitivului -i: a veni, a dori etc. V. verbele cu sufixul infinitivului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mină/mână, rimă/râmă, in/ân, dori, coborî, la primul nivel, descriptiv, referențial, al sistemului flexiunii verbului românesc, verbele se grupează în cinci clase lexico-morfologice: I. verbele cu sufixul infinitivului -a: a cânta, a lucra etc. II. verbele cu sufixul infinitivului -ea: a părea etc. III. verbele cu sufixul infinitivului -e: a cere etc. IV. verbele cu sufixul infinitivului -i: a veni, a dori etc. V. verbele cu sufixul infinitivului -î: a coborî, a urî etc. Cel de-al doilea nivel
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
primul nivel, descriptiv, referențial, al sistemului flexiunii verbului românesc, verbele se grupează în cinci clase lexico-morfologice: I. verbele cu sufixul infinitivului -a: a cânta, a lucra etc. II. verbele cu sufixul infinitivului -ea: a părea etc. III. verbele cu sufixul infinitivului -e: a cere etc. IV. verbele cu sufixul infinitivului -i: a veni, a dori etc. V. verbele cu sufixul infinitivului -î: a coborî, a urî etc. Cel de-al doilea nivel reflectă variațiile tipice ale structurii morfematice a verbului în interiorul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbele se grupează în cinci clase lexico-morfologice: I. verbele cu sufixul infinitivului -a: a cânta, a lucra etc. II. verbele cu sufixul infinitivului -ea: a părea etc. III. verbele cu sufixul infinitivului -e: a cere etc. IV. verbele cu sufixul infinitivului -i: a veni, a dori etc. V. verbele cu sufixul infinitivului -î: a coborî, a urî etc. Cel de-al doilea nivel reflectă variațiile tipice ale structurii morfematice a verbului în interiorul opozițiilor categoriale (timp, mod etc.) implicate de flexiunea verbală
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
infinitivului -a: a cânta, a lucra etc. II. verbele cu sufixul infinitivului -ea: a părea etc. III. verbele cu sufixul infinitivului -e: a cere etc. IV. verbele cu sufixul infinitivului -i: a veni, a dori etc. V. verbele cu sufixul infinitivului -î: a coborî, a urî etc. Cel de-al doilea nivel reflectă variațiile tipice ale structurii morfematice a verbului în interiorul opozițiilor categoriale (timp, mod etc.) implicate de flexiunea verbală în actul de comunicare lingvistică 10. STRUCTURA MORFEMATICĂ A VERBULUITC "STRUCTURA
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-Ø, -em, -eți) și est-/eșt-(-e, -i); la imperfect, rădăcina er(-am, -ai etc.), la perfect, fu-(-sei etc., -seseși etc.), o rădăcină pentru o a doua formă de perfect simplu, f-(-ui, -uși etc.), o rădăcină comună pentru infinitiv, gerunziu, conjunctiv și imperativ, fi (-i, -ind, -iu, -ii etc., -ii!), o rădăcină pentru tema participiului, fost (am fost, să fi fost etc.). Verbul a lua, mai puțin neregulat, prezintă doar două rădăcini diferite: una, ia-(ie-), pentru tema de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
singular a prezentului: a-m, a-i, să a-m etc.), (2) - rădăcina av(la tema de plural a prezentului: avem, av-eți etc., în structura temei de imperfect: aveam, aveai etc., la tema perfectului: av-ui, avusesem, avut etc., la tema infinitivului: av-ea și la tema gerunziului: av-înd), (3) - rădăcina aib(în structura unei alte teme de prezent caracteristică numai conjunctivului, persoana a III-a: să aib-ă) și (4) - rădăcina ar-: (o a patra temă a prezentului, pentru persoana a III-a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
1) - rădăcina da(sta-), la tema de singular a prezentului (da-u, sta-u etc.) și în structura temei de participiu (da-t), (2) - rădăcina d(st-), în structura temei de plural a prezentului (d-ăm, d-ați, st-ăm etc.), la tema infinitivului (d-a, st-a) și la tema gerunziului (d-înd), (3) - rădăcina dea(stea-), formă verbală împlinită pentru conjunctiv, persoana a III-a (deci, o a treia temă de prezent): să dea, să stea, (4) - rădăcina dăd(stăt-), în structura temei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
contact, primele două forme sub care se prezintă rădăcina verbelor a da și a sta: d(st-) și da(sta-), ar putea fi considerate variante ale unei singure forme: da(sta-). La tema de plural a prezentului și la temele infinitivului, gerunziului și participiului, se poate vorbi de o suprapunere a sufixului tematic peste vocala finală a rădăcinii: da(sta-) + -a/ă > da(sta-)/dă(stă-), în dăm/dați (stăm/stați), da(sta-) + -ă > dă(stă-); da(sta-) + -înd> dând (stând
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]