772 matches
-
În grajd, are treabă cu caii, răspunse Stanca. — La Turbați acum o să pornim zugrăveala și doresc să iasă bine. După câte îmi aduc aminte, aci la Mogoșoaia a pus vodă, pe când era doar mare logofăt, să așeze pe perete povestea inorogului. Stanca râse amuzată: — Nici pomeneală. Povestea inorogului este la Băjești în biserica cumnaților domniei tale, la Mareș Băjescu. De când eram încă mică ne duceam acolo, ai uitat? - mergeam toți împreună cu sfinția sa Theodosie, pomenit fie-i numele. Plecam dis-de-dimineață până să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Stanca. — La Turbați acum o să pornim zugrăveala și doresc să iasă bine. După câte îmi aduc aminte, aci la Mogoșoaia a pus vodă, pe când era doar mare logofăt, să așeze pe perete povestea inorogului. Stanca râse amuzată: — Nici pomeneală. Povestea inorogului este la Băjești în biserica cumnaților domniei tale, la Mareș Băjescu. De când eram încă mică ne duceam acolo, ai uitat? - mergeam toți împreună cu sfinția sa Theodosie, pomenit fie-i numele. Plecam dis-de-dimineață până să răsară soarele, care călare, care în căruțe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
curțile Băjeștilor unde eram așteptați cu masa pusă. — Ei, da, acum îmi aduc bine aminte, zise spătarul Mihai. — După-amiază ne-am dus să vedem biserica. În pronaos în dreapta, pe stâlpul de la intrare, era zugrăvită povestea neamului lui Adam și a inorogului. Pe vremea aceea nu cetisem încă istoria lui Varlaam și Ioasaf și a trebuit sfinția sa să ne-o lămurească: „Inorogul este moartea, care gonește să ajungă pe neamul lui Adam. Iară prăpastia este lumea aceasta, plină de cursele morții. Copacul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
am dus să vedem biserica. În pronaos în dreapta, pe stâlpul de la intrare, era zugrăvită povestea neamului lui Adam și a inorogului. Pe vremea aceea nu cetisem încă istoria lui Varlaam și Ioasaf și a trebuit sfinția sa să ne-o lămurească: „Inorogul este moartea, care gonește să ajungă pe neamul lui Adam. Iară prăpastia este lumea aceasta, plină de cursele morții. Copacul, uitați-vă cum îl rod la rădăcină acei doi șoareci, este viața fiecărui om ce se scurtează, ziua - șoarecele alb
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
se prelingeau de sus. De o parte și de alta a copacului erau două capete de șerpi, iar sub ei doi șoareci, unul negru și unul alb. În dreapta se căsca o prăpastie din care ieșeau capete de năpârci fantastice iar inorogul, desenat clar cu cap de capră și un singur corn, sărea prăpastia alergând după om. Desenul nu era deloc frumos, zugravul pusese alături culori care nu se armonizau, prea vii, sărind în ochi. Evident, gândi spătarul cu răutate, Stancăi și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
realitatea denominată este întotdeauna încărcată cu o doză de "minciună", semnul stînd în locul unui lucru anume prin altceva decît lucrul este; semantic vorbind, situația devine mai "mincinoasă" în cazul conceptelor fără de referențial real, cum ar fi, de pildă, conceptele de "inorog", "munte de aur", "pasăre Phoenix" etc.; • funcția poetică pune accent pe modul în care limbajul utilizează virtuțile licențelor literare pentru a fi mai expresiv (ÎN CE SCOP?); într-un anume sens, toate aceste formulări speciale se îndepărtează de referențial (prin
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
unei imagini, a unei reprezentări a obiectului particular a un cal bălțat, să spunem, cu o anumită înălțime și postura. Dacă însă X își lasă imaginația să zboare, va crea, punând laolaltă imaginea calului cu imaginea unui corn, imaginea unui inorog. Tocmai pentru că inorogii nu există ca atare în natură, imaginația lui X este nevoită să formeze o imagine, o formă sensibilă, prin care să îi cunoască. Observ cum imaginația, în operația ei de producere a imaginilor obiectelor care nu există
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
unei reprezentări a obiectului particular a un cal bălțat, să spunem, cu o anumită înălțime și postura. Dacă însă X își lasă imaginația să zboare, va crea, punând laolaltă imaginea calului cu imaginea unui corn, imaginea unui inorog. Tocmai pentru că inorogii nu există ca atare în natură, imaginația lui X este nevoită să formeze o imagine, o formă sensibilă, prin care să îi cunoască. Observ cum imaginația, în operația ei de producere a imaginilor obiectelor care nu există ca atare în
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
inepuizabil, golite de sens și de participare, cuvinte, cuvinte și cuvinte. Dezorientat, clipeam din ochi la toate mutrele alea de gorilă, de miss Piggy, de arabi, de stafii, de capitaliști în putrefacție, de pușcăriași, de mumii, de elefanți și de inorogi, clipeam din ochi, înghesuit de peste tot, și 138 continuam să le strig în față versuri absurde: "Să ne coborâm în rîpa/Care-i Dumnezeu când cască/ Să ne scufundăm în lacul/Cu mătăsuri verzi de broască..." Riff-urile de chitară explodau
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
dar rămâne singur cuc în pădurea întunecată, până când se întâmplă de-adevăratelea ceva. Am auzit pași sau ceva care lăsa să se bănuiască pași. Crengi care trosneau pe pământul pădurii. Vreun animal mai mare? Vreo scroafă de mistreț? Poate chiar inorogul? Oare am rămas locului și am evitat să fac vreun zgomot, s-a oprit oare în loc și acela, animal, om sau ființă fantastică, orice o fi fost cel care sau ceea ce pășea prin pădurea întunecată? A apărut Cineva, când mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
V. Tînăr, sfîrșitul. V. pe patul de spital îi observ pe cei ce se agită în jurul meu. Crivățul inimii mele nu reușește să se potolească sub căldura afecțiunii lor. V. tînăr, incolor. Sînt împresurat de ființe transparente, de minotauri și inorogi tăiați dintr-un abur sticlos, forfotind în jur cu scrîșnete de copite, dezmierdîndu-se cu capul sau luptîndu-se. V. scriitorul față cu moartea. S-a trezit cu ea alături și era să dispere că există. Apoi, a început să urle, să
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
din cap dezaprobator. — Duminica viitoare e 19 ianuarie, mamă, mă duc la olimpiada de română, răspund, stăpânindu-mi cu greu nervii și simțind cum toată figura mea capătă culoarea sângerie a nenorocitului de coș de pe frunte. Parcă aș fi un inorog urât, închis într-o grădină zoologică, la care se zgâiește toată liota de vizitatori, pentru că este principalul punct de atracție. Cine spunea că inorogii sunt frumoși? Urăsc inorogii! Bine că nu există! îi sărut pe obraji și mă îndrept demnă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
toată figura mea capătă culoarea sângerie a nenorocitului de coș de pe frunte. Parcă aș fi un inorog urât, închis într-o grădină zoologică, la care se zgâiește toată liota de vizitatori, pentru că este principalul punct de atracție. Cine spunea că inorogii sunt frumoși? Urăsc inorogii! Bine că nu există! îi sărut pe obraji și mă îndrept demnă spre camera mea, închizând ușa încet, deși îmi vine s-o trântesc cât colo. Mă duc la fereastră și rămân mult timp cu fruntea
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
culoarea sângerie a nenorocitului de coș de pe frunte. Parcă aș fi un inorog urât, închis într-o grădină zoologică, la care se zgâiește toată liota de vizitatori, pentru că este principalul punct de atracție. Cine spunea că inorogii sunt frumoși? Urăsc inorogii! Bine că nu există! îi sărut pe obraji și mă îndrept demnă spre camera mea, închizând ușa încet, deși îmi vine s-o trântesc cât colo. Mă duc la fereastră și rămân mult timp cu fruntea lipită de ea. îmi
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
și ochii mei miopi se concentrează, mirați, să deslușească silueta grați oasă care acum s-a oprit și pare să mă fixeze, la rândul ei, cu pri virea. O privire parcă albastră, încercuită de un corn alb în frunte. Un inorog? E chiar frumos! Cine spunea că inorogii sunt urâți? îmi dau ochelarii jos și mă frec la ochi. Am luat-o razna. — Georgi, hai să chiulim! propun eu în timp ce sună ener gic soneria care anunță sfârșitul recreației. Dă-o naibii
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
să deslușească silueta grați oasă care acum s-a oprit și pare să mă fixeze, la rândul ei, cu pri virea. O privire parcă albastră, încercuită de un corn alb în frunte. Un inorog? E chiar frumos! Cine spunea că inorogii sunt urâți? îmi dau ochelarii jos și mă frec la ochi. Am luat-o razna. — Georgi, hai să chiulim! propun eu în timp ce sună ener gic soneria care anunță sfârșitul recreației. Dă-o naibii pe profa de chimie, n-am nici un
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
se aruncă pe spate în zăpadă. Mă arunc și eu pe spate, fericită. Fulgii mari continuă să cadă, mângâietori și din ce în ce mai deși. Privesc prin fulgi la cer. Mă privește și el, incredibil de albastru, cu pri virea îndepărtată a frumosului inorog de mai devreme. E minunat! strigă Georgiana, încântată. întorc privirea spre ea. Are un zâmbet larg pe chipul ei copilăros și plin de pis trui. Ce idee grozavă ai avut să chiulim! Ce bine e-n zăpadă! N-am să
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pe o muscă. Mai bine că l-am pocnit și l-am trimis la plimbare! Deodată, un glas masculin răsună plin și plăcut lângă mine: Miroase frumos parfumul tău. îmi place și medalionul tău în formă de... cum îi zice?... Inorog, nu? Cum te cheamă? Tresar mirată, lăsând să-mi scape printre degete lanțul de aur de la gât, pe care îl tot răsuceam, cu ochii închiși, și întorc capul. Deși văd ca prin ceață, îl recunosc. E chiar Eduard. Se uită
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ei abătut, fără să observe că plutește. Copiii din fața ei își continuă drumul sporovăind nepăsători și se urcă gălăgioși într-un tramvai. Rămân cu privirea în sus, la norul alb care și a schimbat înfățișarea. Acum pare a fi un inorog alb, cu cornul lui maiestuos îndreptat spre soare. — Ce-i cu tine? aud un glas și tresar. E glasul lui Eduard. Parcă ar veni din altă lume. De ce te-ai oprit și te uiți în sus? Ai văzut vreo nălucă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
puternică, însă capul îmi bubuie la fel de tare. Nu, e limpede, nu e acum momentul să încep o discuție despre realitate și ficțiune. Am să deschid altă dată subiectul. Mă uit cu mâna la frunte către norul alb în formă de inorog care s-a îndepărtat văzând cu ochii și simt cum durerea de cap se domolește. Mă scutur de gânduri și traversez strada înspre Eduard, inspirând din rărunchi aerul rece. Intrăm în parc și ne îndreptăm spre o bancă pe care
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
palpabilă, rece și totuși indefinibil caldă. Nu mai dau din mâini. Mă las trasă de Edo, din ce în ce mai sus, simt materialitatea aerului pe care îl străbatem amândoi și simt, cu o exaltare de nedescris, imaterialitatea pufoasă, precum o spinare alburie de inorog, a norului pe care poposim. 7. Edo aruncă o privire fugară în sus. Cerul se pregătea de asfințit cu un veșmânt cețos, destrămat pe alocuri de scrijelituri albe și stângace de nori, ca într-un desen neisprăvit al unui orb
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
parcul din apropierea școlii. Mă simțeam încă slăbită. M-am așezat pe o bancă scorojită de la zăpada și ploile din ultima vreme. Câteva raze palide încercau să spargă norii joși și întunecați. Nici unul dintre ei nu avea formă și culoare de inorog. Parcul era pustiu. Am închis ochii, ascultând zumzetul tăcerii. Nu mă simțeam bine, eram în continuare răcită și ușor amețită, dar mintea mea trebăluia de zor, adunând precum o furnică toate frânturile de întâmplări din ultima vreme, punându-le cu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
după-amiezi de sfârșit de iarnă. îi simt materialitatea sub forma unor trepte nevăzute care urcă, neabătut, spre cer. Zăresc în fața mea un nor mare și alb care trece pe deasupra blocului și se îndepărtează plutind tăcut, cu spatele la mine. Are spinarea unui inorog. Mi-aș dori să intru în starea de plutire și să plutesc, să înot prin aer, în fru moasa mea rochie colorată, așa cum am înotat prin aer cu tine, Edo, atunci când mi-ai vorbit pentru prima și singura dată. Să
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
vreun rând. Din cauza ei nu mai doresc să fiu Clara Martin. Aș vrea să te chem, Edo, măcar tu să fii lângă mine, dar simt că nu mai exiști. Ai plecat pe spinarea acelui nor alb în for mă de inorog, de mai devreme, care se îndepărta hotărât de mine. De când cu accidentul lui Eduard, realitatea, care mi se părea prea mică pentru mine, a devenit deodată uriașă și m-a potopit. Nu mai e loc de ficțiune. Sunt singură în
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
oricând față cu brio și care nu mă poate surprinde și copleși niciodată. Dar în ultima vreme realitatea îmi trage scatoalce după scatoalce, fără milă, iar ficțiunea se duce naibii tot mai departe și tot mai sus, călare pe un inorog alb... Nu mai am energia s-o trag înapoi. M-am schimbat, Bobo! Nu mai ascult muzică progresivă, nu-l mai iubesc pe Eduard și nu mai visez să mă înalț în aer. în general, nu mai visez. Nu mai
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]