1,280 matches
-
contrariul insatisfacției nu este satisfacția, ci absența insatisfacției. Până la Herzberg se credea că satisfacția și insatisfacția au un caracter unidimensional, în sensul că unul și același factor poate să apară atât în calitate de factor de satisfacție, cât și în calitate de factor de insatisfacție. Iată însă că noua teorie bidimensională aduce un mod propriu de interpretare. De data aceasta, la un pol se află satisfacția mare, iar la celălalt tot satisfacția, însă scăzută; sau insatisfacție mare la un pol, insatisfacție mică la celălalt. Față de
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
în calitate de factor de satisfacție, cât și în calitate de factor de insatisfacție. Iată însă că noua teorie bidimensională aduce un mod propriu de interpretare. De data aceasta, la un pol se află satisfacția mare, iar la celălalt tot satisfacția, însă scăzută; sau insatisfacție mare la un pol, insatisfacție mică la celălalt. Față de această teorie care a suscitat o multitudine de alte cercetări, reacțiile n-au întârziat să apară. Unii autori o resping total, arătând că datele experimentale n-o confirmă, că ea reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
și în calitate de factor de insatisfacție. Iată însă că noua teorie bidimensională aduce un mod propriu de interpretare. De data aceasta, la un pol se află satisfacția mare, iar la celălalt tot satisfacția, însă scăzută; sau insatisfacție mare la un pol, insatisfacție mică la celălalt. Față de această teorie care a suscitat o multitudine de alte cercetări, reacțiile n-au întârziat să apară. Unii autori o resping total, arătând că datele experimentale n-o confirmă, că ea reprezintă o suprasimplificare a relațiilor dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
categorii (muncitorii din producție sau secretarele de exemplu), ceea ce face să se creadă că generalizările nu sunt valabile decât pentru aceste categorii; lipsa de deosebire calitativă între factorii valorizanți și cei de ambianță, ambii putând provoca atât satisfacție, cât și insatisfacție. Herzberg însuși, luând act de aceste reproșuri, într-o nouă lucrare publicată în 1966, face un inventar al mai multor cercetări efectuate pe diverse categorii de lucrători, cu preocupări diferite, sexe, vârste diferite, găsind cu foarte mici excepții o confirmare
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
metoda întrebuințată. Cât privește teoria, ni se pare că Herzberg nu ține seama de complexitatea fenomenului motivațional. Este greu de presupus că unul și același stimul ar dispune de valențe motivaționale univoce (doar pe direcția producerii satisfacției sau a producerii insatisfacției). În realitate, stimulii au valențe motivaționale foarte diferite. Dacă la aceasta adăugăm și particularitățile situației în care se muncește, precum și pe cele psihoindividuale ale celor ce muncesc, vom înțelege că fiecare dintre factorii prezentați pot produce în egală măsură atât
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
au valențe motivaționale foarte diferite. Dacă la aceasta adăugăm și particularitățile situației în care se muncește, precum și pe cele psihoindividuale ale celor ce muncesc, vom înțelege că fiecare dintre factorii prezentați pot produce în egală măsură atât satisfacție, cât și insatisfacție. Factorii valorizanți sau de ambianță nu trebuie luați ca atare, în sine, ci contextual, situațional. Din această perspectivă, unul și același factor ar putea produce satisfacție într-o situație (sau la unele persoane) și insatisfacție în altă situație (sau la
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
măsură atât satisfacție, cât și insatisfacție. Factorii valorizanți sau de ambianță nu trebuie luați ca atare, în sine, ci contextual, situațional. Din această perspectivă, unul și același factor ar putea produce satisfacție într-o situație (sau la unele persoane) și insatisfacție în altă situație (sau la alte persoane). Spre exemplu, munca repetitivă ar putea satisface unele persoane deoarece ea nu le mobilizează în întregime, constituind doar un mijloc de a-și câștiga existența, de a câștiga bani, de a stabili contacte
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
persoane). Spre exemplu, munca repetitivă ar putea satisface unele persoane deoarece ea nu le mobilizează în întregime, constituind doar un mijloc de a-și câștiga existența, de a câștiga bani, de a stabili contacte umane sau, dimpotrivă, ar putea produce insatisfacție altora pentru care munca reprezintă preocuparea centrală, esențială. O asemenea interpretare nu înseamnă relativizare, ci, credem, nuanțare. Starea de satisfacție/insatisfacție este o stare situațională uneori momentană, mai mult sau mai puțin conștientizată, dependentă de o multitudine de factori printre
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
de a-și câștiga existența, de a câștiga bani, de a stabili contacte umane sau, dimpotrivă, ar putea produce insatisfacție altora pentru care munca reprezintă preocuparea centrală, esențială. O asemenea interpretare nu înseamnă relativizare, ci, credem, nuanțare. Starea de satisfacție/insatisfacție este o stare situațională uneori momentană, mai mult sau mai puțin conștientizată, dependentă de o multitudine de factori printre care un rol aparte îl joacă și cei psihosociali. Un fapt relativ simplu cum este percepția socială poate face ca un
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
Un fapt relativ simplu cum este percepția socială poate face ca un factor să-și schimbe funcționalitatea și finalitatea. Dacă un individ percepe factorii de valorizare ca fiindu-i inaccesibili, atunci s-ar putea ca tocmai aceștia să-i producă insatisfacții, iar ceilalți să constituie singura cale de obținere a satisfacției. Din perspectiva interpretării stărilor de satisfacție/insatisfacție ca fiind situaționale, interesantă ni se pare a fi încercarea pe care o fac unii autori de a apropia teoria lui Herzberg de
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
și finalitatea. Dacă un individ percepe factorii de valorizare ca fiindu-i inaccesibili, atunci s-ar putea ca tocmai aceștia să-i producă insatisfacții, iar ceilalți să constituie singura cale de obținere a satisfacției. Din perspectiva interpretării stărilor de satisfacție/insatisfacție ca fiind situaționale, interesantă ni se pare a fi încercarea pe care o fac unii autori de a apropia teoria lui Herzberg de cea a lui Maslow. Individul tinde să-și satisfacă întotdeauna trebuințele active, ignorându-le pe cele satisfăcute
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
care n-au apărut încă. În aceste condiții, realizarea, îndeplinirea oricărei trebuințe (indiferent dacă este de tip inferior sau superior) produce satisfacție. Dimpotrivă, frustrarea satisfacerii îndeplinirii unei trebuințe active, întreruperea satisfacerii ei sau doar apariția pericolului insatisfacerii dă naștere la insatisfacție. Elementele de valorizare și de ambianță din teoria lui Herzberg pe măsură ce sunt îndeplinite, realizate, produc satisfacție, iar pe măsură ce sunt frustrate, întrerupte în procesul satisfacerii lor, produc insatisfacție. Încercarea de apropiere dintre aceste două teorii necesită nu doar o abordare teoretică
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
trebuințe active, întreruperea satisfacerii ei sau doar apariția pericolului insatisfacerii dă naștere la insatisfacție. Elementele de valorizare și de ambianță din teoria lui Herzberg pe măsură ce sunt îndeplinite, realizate, produc satisfacție, iar pe măsură ce sunt frustrate, întrerupte în procesul satisfacerii lor, produc insatisfacție. Încercarea de apropiere dintre aceste două teorii necesită nu doar o abordare teoretică, ci și una experimentală (Wolf, 1970). Și în privința metodei utilizate de către Herzberg în cercetarea sa se pot face unele rezerve. Cum am văzut, ea se bazează pe
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
recunoașterea competentei etc.) decât acelea neurmate de nimic. Totodată, oamenii tind să ofere răspunsuri acceptate social. Vroom arăta de altfel că # răspunsurile pot proveni dintr-un proces defensiv propriu respondentului care poate atribui momentele de satisfacție propriilor sale calități, în timp ce insatisfacția o proiectează pe mediu, mai mult decât inadecvărilor și deficientelor profesionale (apud Altman et al., 1985). # În fine, metoda este retrospectivă și ignoră fenomenul de recență a evenimentelor; ea presupune luarea în considerare doar a declarațiilor făcute, fără a se
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
îndepărtat. De asemenea, este important să interpretăm satisfacția dintr-o perspectivă dinamică. Odată ce stimularea emoțională a fost introdusă, arată el, se pot produce o serie de evenimente care nu au nici o legătură cu factorul precipitator. Unele studii arată că satisfacția/insatisfacția conduc la noi patternuri de abordare a mediului. De exemplu, șomajul conduce la anumite comportamente și emoții care afectează consecvent atitudinea față de „angajare”, precum și încercările de „reangajare”. # Cercetarea și teoria satisfacției a fost mereu statică. Este necesară o teorie dinamică
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
Teoria echității formulată de Adams (1965) arată, printre altele, că el este valabil pentru motivație. Este rezonabil, de aceea, să afirmăm că procesul comparării operează și în satisfacția muncii. La baza teoriei comparării interpersonale stă credința în faptul că satisfacția/insatisfacția apare în urma comparațiilor pe care oamenii le fac în raport cu alții în privința sentimentelor privind satisfacția muncii. O persoană care observă alte persoane care lucreează în locuri de muncă similare cu al ei poate deduce cât de satisfăcute sunt aceste persoane. Comparându
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
cu ceea ce primește − altfel spus, ceea ce oferă și ceea ce obține în urma efortului depus. Cu cât discrepanța dintre „intrări” și „ieșiri” este mai mică, cu atât gradul de satisfacție este mai mare, și invers, dacă discrepanța este mare, atunci gradul de insatisfacție va fi la fel de mare. Dat fiind faptul că satisfacția apare în urma unui proces de comparare ce are loc în interiorul individului, teoria s-a numit a comparării intrapersonale. Discuții ample s-au purtat în legătură cu standardele și derivațiile lor. Pentru unii autori
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
suportul empiric al teoriei și aplicabilitatea organizațională a teoriei (apud Muchinsky, 2000, p. 312) (vezi tabelul 15.19). Teoria Sursa satisfacției Suportul empiric Aplicabilitatea organizațională Teoria bifactorială Sentimentele satisfacției sunt determinate de factorii de conținut ai muncii, iar cele de insatisfacție, de factorii de context. Slab Multe studii au arătat că, atât factorii de conținut, cât și cei de context duc la satisfacție, dar și la insatisfacție. Înaltă Companiile ar trebui să maximizeze factorii care determină satisfacție și să minimalizeze factorii
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
bifactorială Sentimentele satisfacției sunt determinate de factorii de conținut ai muncii, iar cele de insatisfacție, de factorii de context. Slab Multe studii au arătat că, atât factorii de conținut, cât și cei de context duc la satisfacție, dar și la insatisfacție. Înaltă Companiile ar trebui să maximizeze factorii care determină satisfacție și să minimalizeze factorii care conduc la insatisfacție. Teoria proceselor oponente Sentimentele de satisfacție și insatisfacție sunt determinate de fiziologia sistemului nervos central. Netestat Teoria a fost propusă, dar nu
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
context. Slab Multe studii au arătat că, atât factorii de conținut, cât și cei de context duc la satisfacție, dar și la insatisfacție. Înaltă Companiile ar trebui să maximizeze factorii care determină satisfacție și să minimalizeze factorii care conduc la insatisfacție. Teoria proceselor oponente Sentimentele de satisfacție și insatisfacție sunt determinate de fiziologia sistemului nervos central. Netestat Teoria a fost propusă, dar nu și testată. De fapt, teoria ar putea chiar să fie netestabilă. Limitată Companiile nu pot modifica (sau o
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
factorii de conținut, cât și cei de context duc la satisfacție, dar și la insatisfacție. Înaltă Companiile ar trebui să maximizeze factorii care determină satisfacție și să minimalizeze factorii care conduc la insatisfacție. Teoria proceselor oponente Sentimentele de satisfacție și insatisfacție sunt determinate de fiziologia sistemului nervos central. Netestat Teoria a fost propusă, dar nu și testată. De fapt, teoria ar putea chiar să fie netestabilă. Limitată Companiile nu pot modifica (sau o pot face foarte puțin) starea fiziologică a angajaților
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
aspect plauzibil al fenomenelor analizate. Se pierde însă din vedere unitatea lor și mai ales interacțiunea dintre ele. În relațiile dintre motivație și satisfacție esențiale ni se par a fi trei enunțuri. Primul dintre ele precizează că starea de satisfacție/insatisfacție este un indicator al motivației, mai bine spus, al modului ei eficient sau ineficient de realizare. Am putea considera din acest punct de vedere că starea de satisfacție echivalează cu un consum adecvat al motivației care permite realizarea activității propuse
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
bine spus, al modului ei eficient sau ineficient de realizare. Am putea considera din acest punct de vedere că starea de satisfacție echivalează cu un consum adecvat al motivației care permite realizarea activității propuse, a obiectivelor ei, iar starea de insatisfacție, cu nerealizarea motivației (implicit și a obiectivului activității), cu împiedicarea sau frustrarea realizării ei adecvate. Faptul că omul se simte satisfăcut atunci când și-a realizat adecvat scopul și nesatisfăcut când realizarea n-a avut loc este de domeniul evidentei. Considerarea
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
calificată este foarte probabil ca relația de divergență dintre satisfacție și performanță să se confirme. Dacă însă munca este complexă, implică un grad mai mare de responsabilitate, este mai probabilă confirmarea relației de convergență dintre satisfacție și performanță, pentru că altfel insatisfacția umana tinde să devină un factor inhibitor chiar pentru performanța economică. Teza divergenței dintre satisfacție și performanță se confirmă în condițiile muncii exploatate, a muncii desfășurate într-un mediu social-cultural în care omul și calitatea vieții au o valoare scăzută
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
omului. Cum am putea explica, spre exemplu, comportamentul eficient al unor lucrători, satisfacția resimțită de ei atunci când lucreează în condițiile unei munci prost retribuite, grele prin conținutul ei, desfășurată într-o ambianță nefavorabilă? Sau cum am putea explica productivitatea scăzută, insatisfacțiile resimțite de unii oameni care lucreează în condițiile unei munci bine retribuite cu conținut interesant, plăcut, desfășurată în condiții optime? Dacă nici factorul economic, nici cel profesional nu-i stimulează pe oameni, atunci cine se instituie în sursă stimulatoare foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]