977 matches
-
acțiune. Transcrierea directă, strânsă, pliată pe obiect Își găsește În jurnal una din manifestările ideale. „Stadiul oglinzii” Jurnalul intim ambiționează să reunească toate fragmentele trăitului. Dar el se izbește de imposibilitatea cuprinderii precise a ceea ce, trăind, și-a adjudecat: elaborarea insesizabilă a unui „câmp de existență și acțiune”31. Adică acel obsedant au jour le jour care, oricât ar părea de tern și monoton, se ordonează după o lege proprie și irepetabilă. Astfel Încât, jurnalele intime, departe de a se asemăna prin
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
temporal 63. Adică el nu este o simplă componentă a textului, ci un obiect care conține În sine o extensiune temporală. Ca și obiectele temporale husserliene, jurnalul intim e produs de o impresie originară. Dar momentul inițial, un prezent aproape insesizabil, se transformă În trecut În chiar clipa definirii, a particularizării sale. Însă, odată scris, acest trecut, acest proaspăt trecut redevine un prezent - prezentul etern al scrisului. Plasat pe asemenea coordonate, jurnalul intim evoluează Între oglinzi paralele. Între promisiunea unui prezent
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Cronofagia jurnalului, cel mai subtil dintre viciile sale de fond, nu anulează, Însă, cu totul, ceea ce rămâne În urma sa: un proiect, o mărturisire, amprenta, unica amprentă materială, a unei existențe. Caracterul literar al jurnalului intim este rezultatul altui paradox, aproape insesizabil. Dacă jurnalul, ca scriere, apare În momentul În care importanța eului devine vizibilă pentru oricine, reflex al dorinței de a-l cunoaște, de a-l cultiva, de a-l consemna pe foaia de hârtie, literaritatea sa (neimportantă pentru mulți dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
care depășesc experiența lui zilnică, personală (etnice, regionale, rasiale, naționale, confesionale ș.a.). Este adevărat că memorizarea unor secvențe narative pe termen lung solicită un efort susținut de reactualizare, deci de participare. Dar, pe de altă parte, învățarea prin repetiție dezvoltă insesizabile distorsiuni, ajungându-se, pe nesimțite, la un alt mesaj decât cel inițial. Reiterarea celor deja știute 45 fortifică certitudini minimale și facile, lăsând totodată suficient spațiu pentru speculații, vulgarizări, incoerențe. Deși învățarea școlărească nu pare suficientă pentru a construi apartenențe
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
1948, face referiri exacte cu privire la activitatea ei, din cea de a treia etapă a existenței, care se desfășoară între 1945 1950 și după: „În anii bătrâneții târzii a poetului... și multă vreme după moartea lui, Academia Bârlădeană s-a strămutat insesizabil , în Capitală, continuând să existe sub forma întrunirilor discrete”, în Capitală unde „lucrurile erau mai amestecate...” Și detaliază: „La Bârlad G. Tutoveanu își menține amintirea, înconjurat de scriitorii din localitate - G. Costandache, I. Manta Roșie, I. Șușnea (și eu îl
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
i se rezistă", chiar dacă "amețeala nu mergea până la uitare de sine". De vină e, se înțelege, bărbatul... Înduioșată, Diana își cere iertare pentru sinceritatea ei brutală, exprimându-și totodată convingerea că "iubirea trece peste rațiune și peste simțuri", fiind "ceva insesizabil, inexplicabil" cuvinte ce rănesc o dată mai mult orgoliul lui Bizu, adoratorul misterului feminin, despicătorul firului în patru. Or, cum "enigma lor nu mai era o enigmă, nici pentru unul, nici pentru celălalt", agronomul iese din scenă umilit și îndurerat, repetând
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
lui Saussure că o modificare (inovație) se propagă în decursul a circa 300 de ani, cînd se produce într-adevăr o schimbare în limbă, Ramon M e n é nd e s P i d a l insistă pe caracterul insesizabil al schimbărilor lingvistice (desigur, la nivelul limbii populare), care se realizează treptat pe parcursul mai multor genera-ții172. Situația este alta în cazul limbii literare unde inovația poate produce schimbarea în limbă într-un timp mult mai scurt și, de aceea, are
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
mai degrabă halucinații line. Unei ființe iubite, poetul i se adresează transtemporal "în bătaia lunei" motiv de efuziuni, în fapt de tristeți existențiale: Înfățișarea ta, o insulă cosmică, mai multe. Tu o insulă... Îmi faci semn cu capul, îmi zâmbești: insesizabil zâmbet. Ești o vrăjitoare afurisită. Știi interesul pentru acest fel de insule a fost mereu prezent pentru mine. În fine, ce a fost mai rău a trecut: întunecată, tainică și îndepărtată, iată că ai apărut. Înțelegând că mai avem de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
foarte intens, există riscul de a se produce un efect de surmenaj, ceea ce ar accelera distrugerea fibrei musculare în loc să-i provoace restaurarea. Pentru a se obține o reală creștere a volumului și forței musculare, progresul trebuie să fie lent, aproape insesizabil. Părerea majorității specialiștilor, formulată ̀ n urma cercetărilor din ultima perioadă efectuate asupra atrofiei instalate, este că masajul singur are un efect foarte slab, neavând nici o șansă de a o combate. Ceea ce poate face masajul este să acționeze pentru combaterea
Masajul Terapeutic by Doina Mârza () [Corola-publishinghouse/Science/1659_a_2998]
-
copil, într-un cuvînt o păpușă frumoasă ca formă, menită să ațîțe nervii poetului"224. Niculai Zaharia: "Poate că am greși, dacă am susține că Eminescu a cîntat totdeauna numai pe o anumită amantă. Amantele din poeziile lui Eminescu sunt insesizabile. El pare că a descris mai mult un tip de amantă, decît pe amanta însăși"225. La aceștia se mai adaugă singur Al. Piru, cînd afirmă sentențios că "Maiorescu a lămurit acest lucru o dată pentru totdeauna"226. Dar, din cîte
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
altundeva inaccesibil, lucru valabil în special pentru colossos 1, imagine figurată a celui mort. Colossos-ul aparține categoriei eidolon-ului. Statuie sau simplă stelă funerară, fără nimic mimetic ori antropomorfic la origine, el este destinat să fixeze psyche-ul mortului, adică acea parte insesizabilă a omului care rătăcește între lumea celor vii și lumea celor morți și care își poate face apariția în chip de strigoi. Colossos-ul, subliniază Vernant, asigură, așadar, posibilul contact al celor vii cu morții, căci el reprezintă spațiul unde cel
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lume de dincolo care rămâne esențialmente diferită. Semn deopotrivă al prezenței efective și al alterității, al diferenței, aflat la răscrucea vizibilului cu invizibilul, el asociază intim piatra și umbra rătăcitoare, marcând prin stela funerară sau prin statuie posibila materializare a insesizabilului psyche. Aparținând sferei eidolon-ului în aceeași măsură ca și imaginea visată, fantoma și apariția supranaturală, colossos-ul ține, în Grecia arhaică, de acea „categorie psihologică a dublului”, definită, după Vernant, prin ambiguitatea statutului prezenței - o prezență înscrisă în tensiunea dintre imobilitatea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
morților. Prin săvârșirea ritualului magic, îi pot fi atribuite o privire, o voce, un gest. Invocarea sau evocarea o pot face să capete glas, după cum o pot face și să se înalțe deasupra mormântului, gorgan ori stelă funerară. Psyche-ul defunctului, insesizabil, se materializează prin statuie într-un trup și într-o voce, și tot prin statuie zeii își pot manifesta puterea lor protectoare sau acuzatoare. Ambivalență a tăcerii și a vorbei, a inanimatului și a animatului, a corpului de piatră ca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și pierdut pe care încearcă în zadar să și-o amintească, tot așa cum în zadar încearcă să prindă în mâini imaginea lunii oglindită în apă. Câtă frumusețe sfâșietoare e în această neputință, în această singurătate în care fantomele rămân mute, insesizabile, în vreme ce forța lor atrage, împinge mintea spre delir! Și câtă frumusețe sfâșietoare descoperim și în dansul delirant al femeii, în sufletul căreia e vie prezența unei fantome absente! Mai mult decât atât, ca și cum ar vrea să cristalizeze într-o metaforă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
la poalele pinului”, aproape de țărm? Dans sub razele lunii, invizibil ivit în zona de graniță unde zeii, ca și morții, pot apărea și pot sta de vorbă cu cei vii. Teatrul no: spațiu oferit dansului zeilor, dansului umbrelor. Imagine reflectată, insesizabilă, nălucă a visului sau realitate efectiv percepută? Teatrul no rămâne până la capăt ambiguu, iar ambiguitatea lui nu înseamnă altceva decât imposibilitatea de a decide ce anume e arta teatrului: vis sau realitate? IIItc "III" Fantoma shakespeariană între aparență și certitudine
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
-o nebunie, Sau amândouă? Nu-i nimic sau poate Sunt vorbe ca-ntr-un vis sau fără tâlc1. Și totuși, are în mână un pergament pe care i-l lăsaseră fantomele în timpul nopții. Iar Posthumus simte acum nu numai vidul, insesizabilul aparițiilor ce-i bântuiseră visul, ci și forța lor reală, irezistibilă. Ceea ce este de-a dreptul tulburător e faptul că pergamentul depus pe pieptul său nu se află acolo doar pentru a atesta miraculoasa vizită nocturnă a unor prezențe invizibile
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
întâlnesc pretutindeni, casa oamenilor vii se află clipă de clipă la cheremul strigoilor. În Rosmersholm, spiritul răposatei Beate domină întreaga acțiune, fără a-și face vreodată apariția în mod efectiv, căci forțele care l-ar fi putut materializa rămân invizibile, insesizabile. Puterea amintirii, a trecutului obsedant e figurată în locuința familiei Rosmer prin galeria de portrete ale strămoșilor. Rosmer însuși este o chintesență a acestei îndelungate tradiții familiale și a superstițiilor oamenilor din partea locului, care cred că morții se pot întoarce
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cele din urmă, pe scenă. În discursul său cu rol de prolog, Doctorul Hinkfuss, regizorul spectacolului Astă-seară se improvizează, reia tema paradoxului unei arte alimentate de tensiunea dintre materialitatea masivă, osificată a formelor și necontenita lor schimbare, datorată fluxului invizibil, insesizabil al vieții. Opera fixată o dată pentru totdeauna într-o formă, opera socotită de autor ca definitiv încheiată în momentul scrierii ultimului cuvânt și devenită, în consecință, imuabilă, nu trăiește ca atare și nu supraviețuiește în timp decât dacă e scoasă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de jos” într-o ierarhie virtuală a obiectelor - se explică prin convingerea că inferioritatea obiectului este direct proporțională cu neutralitatea lui neschimbătoare, rezistentă, cu capacitatea lui de „obiectivare”. Kantor se arată fascinat de faptul că „numai obiectul, doar el este insesizabil și inaccesibil”. Iată de ce regizorul nu va înceta să plaseze în centrul căutărilor sale lupta îndârjită cu materia, așa cum se întâmplă în cazul Nebunului (din spectacolul cu piesa lui Witkiewicz, Nebunul și călugărița), care se zbate înăuntrul unui enorm sac
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și se scrie grecește, dar, pentru prima dată, este imaginată posibilitatea de a vorbi și de a scrie și într-o altă limbă pentru a filosofa: latina. Sfârșitul privilegiului grec, sfârșitul lumii elene, instaurarea unui univers nou, conținând noi potențialități. Insesizabil, abia marcat, geniul se deplasează spre Roma, centrul unic al unei lumi care-și schimbă încet-încet axa. Înaintea acestei nebuloase epicuriene, filosofia nu exista pe teritoriul roman. Cicero stoicul, Lucrețiu epicurianul vor umple această perioadă. 3 Departe de Epicur, epicurismul
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ar coincide la infinit... Pentru a demonstra acest lucru, Lucrețiu postulează clinamen-ul, așa cum Kant va recurge la postulatele rațiunii pure practice: ca un argument necesar, a priori, pentru a justifica posibilul, deci realul, are loc o declinație. Cum? În mod insesizabil, ușor, imperceptibil. Să nu ne imaginăm vreun unghi drept, precis, casant, nu, ci un suflu, un capriciu deci, fără altă rațiune decât natura însăși a atomilor: se constată existența în ei a forței de greutate, desigur, dar și a unei
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
supraveghere implică vizibilitatea tuturor personajelor participante la o structură în general binară. Într-un teatru care face eforturi tot mai mari pentru a da o expresie vizibilă invizibilului, ei bine, tot așa cum fantomele au încetat să mai fie evanescente sau insesizabile, tot astfel supraveghetorii au început să apară alături de supravegheați. Iar dacă mi-au plăcut atât de mult Britannicus, pus în scenă de Alain Bézu, ori Mama confidentă de Marivaux în regia lui Sandrine Anglade, a fost fără îndoială și datorită
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Comunismul se instalează În țările din Est pe un incomensurabil deficit de legitimitate În perspectivă istorică. Chiar În condițiile În care democrația În general germinează structuri ce „facilitează aplicarea latentă a forței, opresiunea persoanei de către altă persoană prin violența structurală, insesizabilă, ce modelează ideologii, valori și dependențe”13 specifice ulterior regimurilor totalitare, fasciste și comuniste, În zona estică a Europei deficitul de legitimitate se originează istoric și este un adevărat și profund stigmat al modernității 14. Acest deficit de legitimitate impune
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
asistent; atent; au; bac; baros; boală; broderie; carul cu fîn; cămașă de cusut; coasă; de cojocul tău; corp ascuțit; croitori; culoare; cusături; pentru cusut; degetar; doare; farmacie; fată; fier; foarfecă; folositor; de gămălie; gămălii; ghimpe; goblen; gol; hărnicie; nu-i; insesizabil a îmbina; îmbrăcăminte; începător; încovoiat; îndrăzneț; înfige; înfipt; a înghimpa; înțep; a înțepa; înțepare; larg; legătură; loc; lucru; în mare; material; materie; medicină; metal; de minge; muncă; noroc; obiect folositor; obiect important; ochi; orizont; oțel; papion; penetrare; pernă; pierdut; de
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
Dostoievski, Nietzsche și Baudelaire. În fine, să explorăm imaginea trupului cioranian în derivă. Mai întâi, lamentațiile. Spune Cioran: „Creier bolnav, stomac bolnav Ă și restul așișderea” (I, 16). Altundeva: „De la vârsta de șaptesprezece ani, sunt atins de o boală ascunsă, insesizabilă, dar care mi-a măcinat ideile și iluziile: furnicături în nervi, zi și noapte, ce nu mi-au îngăduit, în afara orelor de somn, nici un moment de uitare. Senzația de-a îndura un tratament nesfârșit sau o tortură veșnică” (I, 32
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]