419 matches
-
oferit fondurile concertului inaugural Fundației culturale Principesa Margareta (dar despre asta nu s-a spus o vorbă), ce caută el în sala cu stucaturi ordinare, aducînd a Expoziție Unională Sovietică? Ce caută, pe această scenă improvizată, marele Menuhin, felicitat cu insolența băgăcioasă a prezidentului ce vine din tagma celor care l-au surghiunit pe Enescu? Ce frumos ar fi sunat, iarăși, sferele muzicii nobile în Ateneul Român, întrupat în nepieritoarele Rapsodii! Ce caută Enescu în... Casa Poporului? Dureroasa întrebare își găsește
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
discut acum calitatea acestei picturi practicate (triumfal-naționalist) de personajul care girează în momentul de față bugetul unei culturi nevoite să reziste eroic, nu o discut, nu e, să zic așa, colegial, și nici nu mă atrage un atare exercițiu, dar insolența celui care întoarce cu fundul în sus cel mai vechi muzeu al țării în beneficiul propagandei personale, mi se pare scandaloasă. În fine, ca să nu rămîn în zona tombal-resentimentară, s-o trec un pic pe șagă. Intrînd în muzeul acaparat
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pe stradă, și veți constata ponderea căciulii rusești. Chestiune de modă trecătoare, veți spune. De-ar fi așa! 1996 Cîte nu spune omu' la un Beaujolais! 9 ianuarie Aș fi preferat să fi vorbit în deșert atunci cînd, indignat de insolența "ministrului culturii" (care, întîmplător, este și pictor), am arătat ce spectacol necivilizat a dat personajul întorcînd cu fundu-n sus Muzeul de Artă din Iași, pentru a-și etala propriile cearșafuri pictate între două șuete de guvern. Sau între două afaceri
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
tradiție nicolină, are, în centru, litoul bine ferchezuit al zîmbărețului președinte de Republică. I se văd amîndouă urechile. Dar cerneala tipografică e-aceeași. Ce afront adus, în continuare, după decenii de mascaradă propagandistică, nobilului oraș. Prin această imagine de verificată insolență răsăriteană! Copil, am trăit în cultul unei imagini încîntătoare. Prin noblețe, prin discreție: cea a regelui-copil, cea a regelui-adolescent, în uniforma ostașului crud, peste care urma să vină tăvălugul istoriei. Frumusețea necontrafăcută a începutului este acum, în anii senectuții, efigie
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
mă aflu zilnic la volan, trebuie să-mi recunosc mica aversiune, manifestată spontan și de aceea și foarte difuz ca și cum n-ar exista obiectul precis care o declanșează aversiune contra celor foarte juni care conduc mașini. E, în aceștia, o insolență iresponsabilă, mutată aici, pe mașină, din stradă, dar cu ce riscuri în plus! Pentru că una e să dea peste tine cîteva japițe isterizate, noaptea, pe trotuar sau în parc, să-și etaleze surplusul de hormoni, și alta e ca hormonii
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Dumnezeu și Rege era garanția unei trăinicii de veacuri, atunci densitatea aceasta cuviincioasă de tineri cu aer neobișnuit ne-a devenit normală și, iată, probabil, chiar necesară. Numai și pentru exterioara juxtapunere la celelalte segmente juvenile, unele marcate de superficialitate, insolență, violență. Meditația aceasta recunosc a fost iscată de o mică și, poate, insignifiantă recentă experiență. Cunoscusem, într-o seară, în pauza unui concert, la Filarmonică, doi adolescenți cu aer exotic (dacă America de Nord poate suporta calificativul), blonzi, înalți, bine făcuți, într-
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
gîndul că, totuși, iată, mă aflu între prieteni și cunoscuți. Ascultîndu-i, pentru prima dată, pe acești titrați medici frăsuindu-se, pacientul din mine se simte brusc paralel și, dacă ar dispune de strictul limbaj argotic al medicinei, ar încerca chiar (insolență!) mici recomandări, sumare prescripții. Clinchetul paharelor însă mă readuce subit în condiția de pacient la locul meu. Cum te mai fură fața cîte unuia! Cum te mai păcălește destăinuirea altuia! Cam pe-același post t.v. (sau pe altul, așijderea
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pregătind astfel tonul sub care vor sta considerațiile. Unul lejer. Dacă nu chiar facil. Prin voluptuosul lor diletantism, deja asumat. Ba, mai mult, unul insolent, atîta vreme cît diletantul nu e diletant autentic, dacă nu produce și-un dram de insolență. Dar, ca să nu mă autoflagelez cu atîta pornire, să spun că fragilele referiri la... școlile de creație stau, mai degrabă, sub semnul cozeriilor saintebeuviene, ușoare, amuzate pe cît posibil, oricum bine intenționate în lămurire. Conceptul de școală de creație mi
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
10. Pollock, suprarealistul gestual, precursorul postmodernismului. Ați observat, mirați poate, absența "diletantului" Van Gogh. Nu întîmplător: puseu psihanalizabil oricum, dacă mi-l atașez "diletantismului" personal, mereu atent să iasă de sub... anatemă și să se așeze în profesionalism pur sang. Cîtă insolență, nu? în această ultimă alăturare! Dar de îngăduitor-dezmățatelor sărbători ce nu-i permis! Ar mai rămîne de văzut care ar fi insula în stare a mă primi cu cele 10 tablouri. Care? Poate chiar atelierul meu din Armeană. (De unde, iată
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
exterior picturii) teatralizarea, înscenarea nerușinată, lipsită de moral și de prințip. La întoarcerea în atelier, recuperatoriu, voi deschide rosul album și voi regăsi în el, reprodus, pe acel Manet care îmi părea mult mai modern decît, iată, este. Iertare pentru insolență! Ne revedem pe Lăpușneanu. 27 iunie Candorile începutului. Delectabilul filozof Alain (1868-1951) povestește cum a început să scrie despre artă. Nu e, neapărat, de tras o concluzie din povestirea sa, dar ceva în care să se întrevadă conturarea unei concluzii
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
naturală a unei arte și așa amenințate, încă de acum un secol, ca și Dumnezeu, cu dispariția. Și cu instaurarea a ce? Păi, cu aceste grupuscule isterice. Lipsite, ab initio, de talent, dar crezînd că-l pot suplini cu zgomotoasa insolență a instinctului lor comunitar. Extrem de puțini ar fi cei aflați în aceste gregare combinații, capabili, cîndva, prin desprindere, să meargă doar pe picioarele lor. Lipsindu-le, de fapt, talentul. Nu cel al cîte unui staroste șmecher, foarte priceput în plierea
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
este ca oglinda fragilității lucrurilor omenești, cu atât mai mult cu cât aceiași regi și aceiași prinți pe care îi vezi acolo la început, atât de plini de glorie și atât de triumfători, servesc la sfârșit ca nevolnice mărturii ale insolenței norocului. Comedia, dimpotrivă, este un fel de joc ce prezintă în fața noastră viața unor persoane de condiție mediocră și care le arată taților și copiilor dintr-o familie modul de a trăi între ei în condiții bune de reciprocitate; iar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dori ca Molière să fi tratat toate subiectele ca Le Tartuffe; este capodopera sa, capodoperă unică, și în care este deasupra lui însuși. Și cum să simți ură față de ceea ce a făcut să apară zâmbetul pe buze? Dacă avariția, înșelătoria, insolența, duplicitatea, trădarea, sunt vicii detestabile, Vicleniile lui Scapin (Les Fourberies de Scapin), Georges Dandin, Școala femeilor, Moștenitorul universal (Le Légataire universel) etc. sunt piese periculoase; căci dacă moravurile nu sunt formate, sunt corupte." (Noul Eseu despre arta dramatică, cap. 5
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
personalul vor fi de cel mai mare efect. Trebuie ca totul să pară un provizorat, în mers, făcut în grabă, incoerent, improvizat cu entuziasm! (...) Ordinea este plăcerea rațiunii; dar dezordinea este deliciul imaginației." Suprarealiștii, care afișează convențiile cu o superbă insolență și tratează scena ca pe un spațiu de fantezie, sunt continuatorii lui Jarry. Ei își revendică această moștenire, creând piesele lui Vitrac (1889-1952) la Teatrul Alfred Jarry, nume dat de Artaud acestui teatru pe care l-a fondat în omagiul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
În cele din urmă, la sfîrșitul lui decembrie, Iorga a plecat de la Iași și s-a întors la București. Nu avea decît dispreț față de un oraș care trăise sub ocupație inamică, numindu-l "orașul rușinii". Remarca în atitudinea locuitorilor acestuia "insolența pe care o poate afișa doar un sclav biciuit"16. Întrucît locuința sa de la Văleni fusese serios avariată, a închiriat o casă modestă, iar prima lui acțiune a fost să asigure reapariția "Neamului românesc". Ca întotdeauna, ziarul întîmpina mari dificultăți
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Iorga fusese avertizat că Șumuleanu și Cuza erau autorii acestei manifestări ofensatoare anti-Iorga). Iorga i-a înfruntat pe studenți. Așa cum comenta el ulterior, dacă ar fi dat vreun semn de ezitare, n-ar fi făcut decît "să încurajeze o asemenea insolență". Iorga a pășit în mijlocul mulțimii amenințătoare și a spus: "Ferice de părinții care v-au dat naștere!" Dr. Angelescu a încercat să-i facă pe studenți să judece rațional. În cele din urmă (ca și Iorga puțin mai înainte) vocea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
despre minoritatea evreiască, care au apărut și ele în broșura intitulată Judaica. Articolele acestea constituiau reacția lui Iorga la un articol publicat de liderul evreu român dr. Willy Filderman în cotidianul "Curentul" 36. Iorga a replicat la ceea ce el considera ""insolențele" doctorului Wilhelm Filderman". Dar a mers mai departe decît atît, făcîndu-l praf pe Filderman pentru marea greșeală a acestuia (după părerea lui Iorga): "Dr. Filderman scrie că "există loc destul în România pentru toată lumea, evrei sau nu"". Dr. Filderman n-
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
naviga, conduse de copilăroșii lor autori în apele puțin adînci de la marginea trotuarelor, dar, cînd curentul va deveni mai puternic și apa mai adîncă, se vor răsturna. Anumite mode noi se impun la fel de ușor pe cît de puțin timp durează. Insolența îndrăzneață a pretențiilor lor le ajută la fel de puțin ca și vehemența polemicilor. Nici acceptarea docilă de către un public prostit o vreme nu le face vreun bine. Deoarece există în literatură o regulă de fier prezentă și în artă, care stă
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Zeman”, un serial polițist de la Începutul anilor ’70 al cărui scenariu era, practic, un exercițiu de propagandă pentru „normalizarea” de după 1968. Republica Cehă a fost singura țară, În afară de Franța și statele fostei URSS, unde Partidul Comunist și-a păstrat cu insolență numele. Dar În orice țară postcomunistă din Europa Centrală, unul din cinci alegători ținea cu un partid „anti” de factură similară: antiamerican, anti-UE, anti-Occident, antiprivatizare... sau, cel mai adesea, unul care le cuprindea pe toate. În Balcani mai cu seamă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]