913 matches
-
uneori ele se schimbă în timp (moda, fabricile de confecții, de încălțăminte se confruntă cu dinamismul atitudinii, care determină, la rândul său, schimbarea stilurilor de viață<footnote Costinel Dobre, op. cit., p. 37. footnote>). Atitudinea are trei componente: cognitivă, afectivă, conativă (intențională<footnote Jim Blythe, op. cit., p. 90. footnote> sau comportamentală<footnote Ștefan Prutianu, Corneliu Munteanu, Cezar Caluschi, Inteligența marketing plus, Editura Polirom, Iași, 1998, p. 332. footnote>); altfel spus, dimensiunile atitudinii sunt: rațională, emoțională și decizională. Dimensiunea rațională constă în ansamblul
Comportamentul consumatorului by Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/209_a_177]
-
celebrării sacramentale. Atât confesorul, cât și penitentul se deschid, involuntar sau voluntar, unul către celălalt prin cele trei dimensiuni ale psihicului: afectivă, intelectuală și volitiv-operativă. Acest lucru face ca relația dintre ei să aibă un triplu caracter: afectiv, cognitiv și intențional. Încărcătura afectivă a relației trebuie înțeleasă în sensul corect al conceptului. Confesorul nu este rece, ci plin de iubire creștină. Afecțiunea pe care el o manifestă nu transformă dialogul în unul de prietenie, căci el nu urmărește să ofere penitentului
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
la mișcări pasive), iar a cerebelului cu ataxie (pierderea simțului echilibrului) sau tremor (agitație necontrolată ce interferă cu coordonarea). Printre complicații se numără și crizele de epilepsie. Pe lângă tratamentul medicamentos, efecte benefice au kinetoterapia, terapiile fizice și ocupaționale. Înafara tremorului intențional caracteristic sindromului cerebelos (tulburări preponderent de echilibru în cazul lezării vermisului și de coordonare a mișcărilor în situația afectării emisferelor cerebeloase), mai există tremorul senil, tremorul fiziologic (din cauza oboselii sau efortului fizic excesiv) sau cel datorat fricii sau stresului. Tremorul
MOTRICITATEA – O ABORDARE FIZIOFARMACOLOGICĂ by BOGDAN-ALEXANDRU HAGIU () [Corola-publishinghouse/Science/1758_a_92281]
-
termoreglare), și miorelaxante ce acționează la nivelul sistemului nervos central, discutate la medicația sistemului nervos. Tremorul esențial poate fi influențat farmacologic cu β-blocante semiselective (Propranolol), β- blocante selective (Metoprolol), anticonvulsivante, benzodiazepine (Diazepam, Clordiazepoxid, Alprazolam), cantități mici de alcool etilic, tremorul intențional cu Propranolol și Metoprolol iar tremorul postural (fiziologic) numai cu Propranolol [42]. Propranololul, deși are printre efectele terapeutice creșterea toleranței inimii la efort, prezintă ca reacții adverse majore insuficiența cardiacă, blocul atrioventricular și bronhospasmul. Printre reacțiile adverse al Metoprololului se
MOTRICITATEA – O ABORDARE FIZIOFARMACOLOGICĂ by BOGDAN-ALEXANDRU HAGIU () [Corola-publishinghouse/Science/1758_a_92281]
-
nasc nu ca rezultat al activității individuale, ci ca produs ales, lăuntric, al conștiinței dumnezeiești, al intervenției unei intenționalități lăuntrice divine, prin care ele se actualizează, ies la vedere. În filosofia tomistă, replicile senzoriale sunt elemente dependente de o activitate intențională divină. La acea vreme, Th. d'Aquino a făcut distincție între replicile intenționale senzoriale (species sensibilitis) și replicile inteligente (species intelligibilis). Din perspectiva sa, sufletului omenesc i-au fost conferite însușiri deosebite, nedemne de a fi atribuite altor ființe pământești
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
conștiinței dumnezeiești, al intervenției unei intenționalități lăuntrice divine, prin care ele se actualizează, ies la vedere. În filosofia tomistă, replicile senzoriale sunt elemente dependente de o activitate intențională divină. La acea vreme, Th. d'Aquino a făcut distincție între replicile intenționale senzoriale (species sensibilitis) și replicile inteligente (species intelligibilis). Din perspectiva sa, sufletului omenesc i-au fost conferite însușiri deosebite, nedemne de a fi atribuite altor ființe pământești, reflectarea omului a fost înălțată în Rai, ca un har dumnezeiesc, un dar
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
a fost acela că, în cazul în care animalului spinalizat i se secționează legăturile dintre membrele anterioare și cele inferioare, atunci în acord cu observațiile efectuate de el capul și membrele superioare continuă să fie capabile de mișcări spontane și intenționale, pe când membrele inferioare se rezumă să răspundă exclusiv la excitanții direcți, fără nici o posibilitate de intenționalitate a mișcărilor. Comunicarea lui Hall a trezit nedumeriri urmate de vii discuții în cercuri de specialiști și medici, depășind cu mult hotarele Angliei. Pe
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
la științele naturii decât în școlile născute pe continentul european. Deși ambele orientări declară că așează fenomenul subiectivității la baza activității psihice, sensul acțiunilor fiind dat de activitățile dezvoltate, diferențele apar deoarece comportamentului uman i se accentuează prea mult direcționalitatea intențională. Pe această linie investigativă funcționalismul Școlii de la Chicago își asumă unele valențe teologice. Organismul psihologic, în accepțiunea acestora, este într-adevăr inepuizabil în a-și învinge obstacolele ce-i pot ieși în față. La baza acestei forțe se află materia
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
Pavlov a pus în evidență legile structurii c. prin reflexele condiționate. În sistemul lui K. Lewin c. este reacția la orice schimbare, la orice mișcare a persoanei în spațiul ei de viață. C. implică o componentă intelectuală, una structurală, una intențională și una emoțională și poate fi deschis și apt de perfecționare sau închis, stereotipizat. Behavioriștii au acordat c. un rol deosebit, implicîndu-l în relația S-R. Watson a semnalat deosebirea dintre c. și conduită, idee preluată de P. Janet. C.
by ELENA LUPU [Corola-publishinghouse/Science/1004_a_2512]
-
prin sine însuși. Existența sau modurile de a fi ale operei de artă lărgesc înțelegerea entităților artistice și estetice și le multiplică în statut. Conform ontologiei putem indentifica mai multe moduri de a fi ale entităților: absolută, ideală, reală sau intențională. În cadrul acestor moduri de existență voi lua în considerare două moduri diferite de sisteme ontologice aplicate entităților artistice. În primul rând, modelul ontologic al lui Hartmann care prezintă mai multe niveluri ale realității în spirit, în al doilea rând, modelul
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
două moduri diferite de sisteme ontologice aplicate entităților artistice. În primul rând, modelul ontologic al lui Hartmann care prezintă mai multe niveluri ale realității în spirit, în al doilea rând, modelul ontologic al lui Ingarden unde obiectele artistice sunt entități (intenționale) spațio-temporale. Opera de artă este, așadar, un construct complex ce cuprinde o sumă de dimensiuni existențiale reale și imaginare și are o caracteristică interioară de tip fenomenal. Modelele ontologice amintite nu sunt decât un pas spre înțelegerea și justificarea entităților
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
entitate înzestrată cu o calitate estetică ce prezintă o dublă existență: reală sau posibilă. Astfel de entități nu posedă mereu o calitate estetică și totuși le numim artă. Operele sunt definite prin intermediul procesului de aducere în existență, într-un mod intențional, cu anumite proprietăți perceptuale având o calitate semnificantă a interesului estetic. În plus, opera de artă ca formă spirituală liberă se află într-un proces continuu de transformare, un proces ce pornește de la stil și formă și ajunge să cuprindă
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
artă ca un existent între realism și idealism căutând o bază comună pentru a forma un sistem al filosofiei artei. Revenind la problema obiectului artistic, la Ingarden avem trei caracteristici majore: în primul rând opera de artă este un obiect intențional, în al doilea rând opera de artă este mereu divizată în straturi (strata) și, în ultimul rând, subiectul formează, la nivel ontologic, o concretizare a operei de artă prin care putem cunoaște intențiile artistice ale creatorului, în același timp opera
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
și calități speciale. Modul lor de funcționare determină existența operei de artă. Totodată, ele depind și de alți factori externi, precum artistul sau auditoriul, ceea ce l-a făcut pe Ingaden să înțeleagă opera de artă ca obiect ideal - obiect pur intențional. Însă aceasta determinare ridică problema naturii materiale a operei deoarece la nivelul ontic opera prezintă o bază reală. Pentru a arăta procesul de aducere în existență a operei de artă, precum și natura obiectului ce precede opera de artă, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
toate entitățile ce stau la baza obiectelor artistice sunt deschise experienței estetice. Anumite entități au o natură specială, inestetică, și se referă în special la obiectele de cult, religioase sau propagandistice. În mod tradițional, obiectele de artă sunt în mod intențional înzestrate cu proprietăți perceptuale prin care dobândesc o natură simbolică ce trezește interesul estetic. Totodată, trebuie luat în considerare sistemul genurile artistice împreună cu semnificarea lor istorică, dar și formele artistice date. Din acest punct de vedere putem spunce că istoricitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
care le suportă arta, trebuie să vedem cum un obiect de artă este posibil de experimentat în mod estetic. O înterpretare modernă a obiectul de artă este dată de Beardsley care îl descrie fie ca un aranjament a unor condiții intenționale pentru a fi capabil să ofere o experiență cu caracter estetic, fie, în mod accidental, ca un aranjament ce ține de un anumit tip de circumstanțe care, în mod natural, tinde să aibă capacitatea de a trezi experiențe estetice 17
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
supuse istoricității. Obiectele spirituale există într-un mod special (și au o existență specială) pentru a nu fi pierdute. Deoarece sunt înțelese ca produse ale spiritualității omului, ele nu sunt nimic mai mult decât niște umbre ale realității, adică creații intenționale pure. Prin intermediul creațiilor spirituale, omul își găsește un scop în viață, omul devine o ființă cu rol definit în lume. Opera de artă, ca produs al creației sprituale umane și ca parte materială a lumii naturale, are un statut existențial
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
greu să gândim opera ca o entitate în afara acțiunilor imaginare. Dar acest lucru intră în contradicție cu nivelul pre-ontologic al operei, de aceea natura obiectului de artă trebuie să fie alta. În mod obișnuit, opera de artă are un conținut intențional, o semnificație specifică și o proprietate artistică sau estetică. Totodată, pentru că ele prezintă diferite condiții de existență sau proprietăți diferite înseamnă că au la bază un obiect natural. Prin urmare, opera de artă poate fi considerată ca fiind un individual
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
și se lasă interpretată; iar prin intermediul imaginației se produce împlinirea totală a imaginii. Totodată, imaginea pătrunde în cadrul ludicului unde capătă dimensiuni metafizice: logos-ul este punctum remotum imaginii deoarece nu este imediat supus discursului. Prin intermediul imitației putem vorbi de imagine intențională, transpusă de artist în obiectul de artă. Iar prin intermediul (re) prezentării obținem imaginea intențională ce se află în strânsă legătură cu imaginea originară. La nivelul imaginației, cele două tipuri de imagini sunt depășite prin nivelul pre-ontologic presupus de imaginea transcendentală
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
imaginea pătrunde în cadrul ludicului unde capătă dimensiuni metafizice: logos-ul este punctum remotum imaginii deoarece nu este imediat supus discursului. Prin intermediul imitației putem vorbi de imagine intențională, transpusă de artist în obiectul de artă. Iar prin intermediul (re) prezentării obținem imaginea intențională ce se află în strânsă legătură cu imaginea originară. La nivelul imaginației, cele două tipuri de imagini sunt depășite prin nivelul pre-ontologic presupus de imaginea transcendentală. Aceasta trebuie înțeleasă ca originea imaginilor în general: se prezintă ca o succesiune continuă
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
adică non-prezența. Dar apariția nu înseamnă realitatea unui obiect, ci și irealitatea sa. Ceea ce apare poate apare la nivel mental ce nu are nicio pretenție de a fi adevărat. De aceea, ceea ce apare poate fi apariție. Obiectul de artă este intențional și este recunoscut ca obiect ce se reduce la natura sa de obiect. Plecând de aici, observăm că apariția presupune o structură interioară proprie ontologiei obiectului. Structura apariției ține de modul de percepție a obiectului în cauză. Pentru a fi
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
artă. 5.3. Sculptura Opera sculptată se aseamănă, în mare, cu pictura și desenul. Diferența constă în prezența sa tridimensională. Actul scupturii constă în raportul dintre mișcarea și nemișcarea sa. Mișcarea este imaginea transcendentală specifică irealului, în timp ce nemișcarea este imaginea intențională specifică realului. Cele două conlucrează numai prin prisma experienției estetice. Hartmann dezvoltă, plecând de la natura duală a sculpturii, patru momente ale fenomenului apariției: "1. Prim-planul material real, cu modelare pur spațială; 2. Plan dinapoi ireal, apărând cu aceeași concrețiune
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
diferit de existențele obișnuite pe care le numim realități. Pentru a înțelege pe deplin ceea ce Ingarden vrea să demonstreze prin entitatea eteronomă ce servește ca principiu ontologic operei de artă, trebuie să vedem exact ce înțelege Ingarden prin obiect pur intențional. În Streit II/1, cap. 9, Ingarden vobește de obiectul pur intențional ca acela care își are fundamentul ființei în evenimente mentale intenționale (intentionale Bewuβtseinserlebnisse), ceea ce alți teoreticieni, Sartre sau Collingwood, de exemplu, numesc obiecte ficționale. Existența acestor obiecte este
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
pe deplin ceea ce Ingarden vrea să demonstreze prin entitatea eteronomă ce servește ca principiu ontologic operei de artă, trebuie să vedem exact ce înțelege Ingarden prin obiect pur intențional. În Streit II/1, cap. 9, Ingarden vobește de obiectul pur intențional ca acela care își are fundamentul ființei în evenimente mentale intenționale (intentionale Bewuβtseinserlebnisse), ceea ce alți teoreticieni, Sartre sau Collingwood, de exemplu, numesc obiecte ficționale. Existența acestor obiecte este specială și se deosebește de obiectele autonome prin structura lor ontologică. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
servește ca principiu ontologic operei de artă, trebuie să vedem exact ce înțelege Ingarden prin obiect pur intențional. În Streit II/1, cap. 9, Ingarden vobește de obiectul pur intențional ca acela care își are fundamentul ființei în evenimente mentale intenționale (intentionale Bewuβtseinserlebnisse), ceea ce alți teoreticieni, Sartre sau Collingwood, de exemplu, numesc obiecte ficționale. Existența acestor obiecte este specială și se deosebește de obiectele autonome prin structura lor ontologică. Cu alte cuvinte, astfel de obiecte își au fundamentul ființei în evenimentul
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]