1,258 matches
-
originala, așa cum a făcut’o măsa, mi-ar face plăcere s-o văd nu de altceva dar, nu vreau să mor prost...! Ai Înțeles...?” Ospătarul se conformă, deșurupând sticla În fața lor, retrăgându-se În lateral În așa fel să poată intercepta conversația celor doi dificili clienți. Iar Șeful Șantierului după o examinare atentă a etichetei ce marca produsul, umplu paharele, toastând. „Pentru ziua de mâine, domnule inginer. De la bun Început, nu doresc să te descurajez dar, te așteaptă zile grele...În
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
și îmi spune: —Trimite-i asta lui Bill Prescott, dar strecoară și un bilet cu complimente în plic. Tot ce pot spune în apărarea mea e că aveam nouăsprezece ani, nu cunoșteam limbajul administrativ și, din fericire, cecul a fost interceptat înainte de a fi pus la poștă însoțit de biletul următor: „Dragă dle Prescott, deși nu v-am întâlnit niciodată, cred că sunteți un om foarte drăguț. Toți constructorii vorbesc frumos despre dvs.“ De unde era să știu că trimiterea unui bilet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
accepte o geantă de plajă Candy Grrrl și mostre gratuite, dar nu să și „poftească pe scaun“. Candace a lungit cât a putut ședința cu Mackenzie, dar în cele din urmă Mackenzie s-a dat jos de pe scaun și am interceptat-o. —O să te văd în curând? am întrebat, fără a-mi mișca buzele. A clătinat din cap. Nu cred, a zis foarte, foarte încet. Încerc ceva nou. Metoda soțului bogat? —Mda. Dar mi-e dor de voi toți. Ce face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
am ieșit și porțile au început să se închidă în urma mea. Am așteptat până în ultima secundă, apoi m-am strecurat înapoi și mi-am aruncat rucsacul în punctul unde ar fi trebuit să se închidă cele două porți, spre a intercepta fasciculul electronic și a ține poarta deschisă ca să pot ieși. Șiret. Am tăiat-o prin iarbă înspre camera de zi. Perdelele erau trase, dar nu se întâlneau la mijloc - sfânta lene - așa că am putut să mă holbez pe îndelete. Detta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ce vor cădea dintre noi vor avea nume și morminte de eroi, iar cei ce vă vor ucide vor purta nume de trădători și vor fi blestemați din neam în neam” (Corneliu Zelea Codreanu). Suntem urmăriți și azi. Telefoanele se interceptează, corespondența se cenzurează. Legionarii au rămas în raza unei atenții deosebite a S.R.I.-ului, nu mai slăbită în comparație cu cea de ieri a securității, pe care o continuă cu aceiași oameni, deși ei știu că noi nu aspirăm la funcții politice
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
numărul 2307. O mașină a poliției fără însemne opri în fața garajului. Sergentul Gene Niles coborî, privi peste drum și îl văzu - țintă ușoară, așezată în mașina cu care fusese ieri-dimineață în Griffith Park. Niles se îndreptă spre el. Femeia îl interceptă, arătând spre apartamentul de deasupra garajului. Niles se opri. Femeia îl prinse de mâneca hainei. Danny trecu în revistă toate variantele de minciuni posibile. Niles se lăsă condus spre garaj. Danny simți că îl trec nădușelile și o porni spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
buzunar și întinse mâna. Meeks i-o strânse mai să i-o rupă. — Prânz, șefule? — Sigur, sergent. Luară ascensorul până la parter și ieșiră în stradă. Doi polițiști de la Circulație stăteau rezemați de mașină și sorbeau din ceștile de cafea. Mal interceptă câteva cuvinte din conversația lor - „Mickey Cohen, bombă, grav”. Meeks se legitimă în fața celor doi, pe un ton dur: — Procuratura. Ce-ați zis mai înainte de Cohen? Polițistul mai tânăr, tipul de tinerel începător și imberb, zise: Domnule, tocmai am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
noastre au escortat-o doar până la ieșirea din strâmtoarea Bosfor. Dar mi-e teamă că marele vizir n-a renunțat chiar atât de ușor. S-ar putea să fi dat alarma În alte porturi ale Semilunii, iar corabia să fie interceptată pe parcurs. - Unde ar putea merge? Spre Marea Neagră? Nu cred. E Împânzită cu nave turcești. Iar pe Dunăre n-ar putea intra, căci fluviul e Înghețat. Spre Mediterana? Evident... dar de acolo? Mai departe, spre coastele Franței, sau ale Spaniei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
să nu-l cunosc? - Că ar fi organizat Înfrângerea unor bandiți chinezi, lângă Luoyang. - Luoyang... Nu departe de Shaolin... - Că ar fi ucis o sută de Cuceritori la marginea deșertului Gobi. - Deșertul Gobi... colțul din sud-vest, drumul scurt pentru a intercepta Drumul Mătăsii... - Da. Văd că ai studiat locurile. - De sute de ori. - De ce? - Fiindcă Îl așteptam. - De unde puteai ști că mai e În viață, după atâția ani? - De nicăieri. Doar tata avea puterea să-i simtă prezența, undeva În spatele unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
i se păru lui Mini mai plăcut. La ora asta, a siestei, avu o senzație de adăpost și legănare. Desigur, prin vilele înalte, liniștite, ca și cum erau nelocuite, locuitorii dormeau. Mini trecu în starea aceea de semisomn, de semivisare, care uneori interceptează existența. Amețită, i se părea acum că ar recunoaște locul, că ar umbla în sens invers pe un drum știut cumva. Oboseala și înnoratul punea pe vederea ei ceva noapte și cine știe ce reminiscență insinua în ființa ei o voluptate, altcândva
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
după ușile glisante de hârtie, amestecând ceaiul. Chiar atunci, se auziră pași apropiindu-se, în grabă, de clădiri. Se dăduse ordin strict ca în zonă să nu intre nimeni, așa că, în momentul când pașii ajunseră lângă ușa de cedru, fură interceptați cu un reproș rapid de pajii care stăteau de pază. Pajii păreau extrem de agitați, în vreme ce omul pe care-l opriseră părea impertinent și înfierbântat. — Yuko, ce se întâmplă? întrebă Hideyoshi. — Nu sunt sigur. Cred că e un paj și unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nu cumva forțele clanului Akechi ajunseseră deja la Yamazaki. — Aleargă prea repede, chiar și pentru asta, își spuneau unii, bănuitori. Imediat după ce intrară în satul Yamazaki, oamenii lui Ukon închiseră toate porțile de intrare în localitate și începură să-i intercepteze chiar și pe trecătorii de pe drumurile lăturalnice din regiune. Unitatea lui Nakagawa, care venea în urma lor, întâlni aceste baraje și, dintr-o dată, motivul grabei lui Ukon fu înțeles de toată lumea: nu suporta să fie în a doua linie de atac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
urcau pe Tennozan, dar numai Hori Kyutaro, le comandase trupelor sale ca, de la răscruce, s-o ia spre partea dinspre miazănoapte a poalelor. Ocolind rapid poalele muntelui, încercară ceva total diferit: să blocheze retragerea inamicului. Așa cum se așteptaseră, atacul lateral interceptă unitatea lui Matsuda și îl aduse pe generalul acesteia, Matsuda Tarozaemon, drept sub ochii lor. Coliziunea fu mult mai violentă decât ciocnirea din vârful muntelui. Oamenii se luptau corp la corp printre brazii și bolovanii presărați pe povârniș. Armele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
augur se înmulțiră. După fericita victorie de la Inuyama, Hideyoshi află că ginerele lui Shonyu, Nagayoshi, dorind să facă și el o mare ispravă militară, plănuise să execute un atac neanunțat asupra fortificațiilor clanului Tokugawa de pe Muntele Komaki. Armata lui fusese interceptată de inamic lângă Haguro și se zvonea că pierise, alături de numeroși soldați. — L-am pierdut pe acest om din cauza spiritului său combativ. O asemenea nesocotință e de neiertat. Amara lamentație a lui Hideyoshi i se adresa lui însuși. Tocmai când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
posibilitate, vizirul îl însărcinează pe Duca să redacteze o scrisoare către han, cum că ar fi avut de gând și el să facă o mișcare asemănătoare. ,,Din nefericire pentru Gheorghe Duca, pașa de la Vozia, de pe Nipru, care îi era dușman, interceptează curierul și trimite scrisoarea la Constantinopol, direct sultanului, care nu știa despre aranjament. Ghinionul a făcut că vizirul era plecat cu oștile, până să fi fost înștiințat, Duca era deja mazilit, iar în locul lui fusese numit Ilieș Alexandru (21 mai
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
cutia poștală. Atunci mi-am dat seama, dintr-odată, că era cea mai îngrozitoare scrisoare care fusese vreodată scrisă de cineva. Mi-a fost foarte greu să trag de mine să plec de-acolo și să nu aștept s-o interceptez când poștașul ar fi venit să golească cutia. Am sperat cu disperare că Luke o să-mi răspundă. Dar am încercat să mă pregătesc pentru cazul în care nu-mi răspundea. Existau mari șanse ca eu să nu mai fiu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
cu 40 de ani. I se întâmplase deja de câteva ori, i se întâmplase să-l revadă, tot mai des, în preajmă. Cum se îndreaptă ei spre moarte, cum mă îndrept, împreună cu ei, spre moarte, asta-i premisa. Cum ne interceptează concetățenii, cum ne prezentăm în clipa supremei îmbrățișări. Într-o dimineață însorită, când nu mai speri nimic și redescoperi, brusc, natura, inepuizabila ei indiferență. Într-o dimineață însorită, într-o primăvară strălucitoare, când uităm o clipă mutrele păzitorilor și murdăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și acțiune? Veți purta, fiecare, altă amprentă a înfrângerii, gândise, probabil, mortul... îi auzea vocea din nou. Înfrângerea, adică inevitabilul, destinul, pe care tot încercase să-l înduplece, să-l cumpere, să-l amâne. Dar Dida Voinov nu-și mai intercepta gândurile. O statuie carbonizată, cuvintele muriseră. Un mic grup de personaje, o mică istorie fierbând în cazanele mult încinse ale Istoriei, în ciorba măcelului planetar? Tacâm pentru liceanul Anatol Dominic Vancea Voinov, timidul captiv al hazardului. Fluiera, nepăsător, deasupra ghidonului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
bombănelile, peria și pieptănul și pensonul de bărbierit și clinchetul lamei căzând pe oglindă. Ceea ce nu însemna că nu era și consoarta alături sau fusese sau avea să fie. Doamna își comunica existența în mod cu totul neconvențional. Dominic o intercepta în fâșâitul lung al perdelelor, în bâzâitul unei muște trezite, în fiorul brizei bruște, toate păreau demascări flagrante ale respirației ei estompate, disipată prin toate colțurile, din care parvenea, ciclic, câte un stimul, un subterfugiu-avertisment, ca o grea clipire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
departe, aproape, greu de spus. Judecând după starea sa extremă, domnul profesor fusese deja, vineri, în posesia scrisorii. Credea a fi deslușit scâncetul broaștei ruginite, citise umbrele cenușii ale cerului umed, în care se împotmoleau tăceri și se deșira așteptarea, intercepta privirea fixă, fosforescentă a gurii de burlan de la colțul clădirii, unde se refugia cotoiul vagabond al străzii. Nu rămăsese din sulul felinei, înșurubat ca un dop, în cotul strâmb de tablă, decât privirea electrică: luciul unei melancolii scrutătoare, pulsație verzuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
hotelului TRANZIT să citească masca profesorului, vineri, la ora 11 și patruzeci și șase minute șase secunde, când Tolea rememora, preocupat, privind panoul cheilor din fața sa, secvențele ultimei întâlniri cu vecinul Gafton. Nimic, nimic, nimic nu deslușea Mateiaș, nimic nu intercepta persistenta privire verzuie a polițistei Gina. „Știi ce a urmat. Dar poate nu știi cum se desfășurase prima dintre acceleratele convorbiri de la sfârșitul lui august. La 25 august, Hitler era calm, bântuit de melancolie, la întâlnirea cu Henderson. Regreta că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nu mai suntem în anii ’50, am mai trecut un război de 30 de ani, ne-am obișnuit cu mlaștina noastră cea de toate zilele, pâinea noastră cea de toate zilele. Auzise prea bine dialogul dintre Teodosiu și tovarășa Vasilică. Interceptase ironia cu care fuseseră repetate sfintele cuvinte. Amantissime! Amantissime! Domnul Gică Teodosiu, auzi! „Domnul“ Gică Teodosiu, îi prelua formulele?! Frater. Dulcissime. Amantissime. O candidă batjocură? Aluzie la moralitatea sa suspectă? O, nu doar suspectă! Rușinoasa vinovăție! Imoralul profesor eliminat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
bolnav, azi, așa am auzit. L-am zărit acum vreun an, pe stradă. Palid, scheletic, părul vâlvoi, o arătare. Nu, nu-l cunosc. Iar Emilia, despre Emilia... Tâmpenii, vorbe anapoda, care nu trebuiau rostite, nici gândite, și gândul poate fi interceptat, cine știe, s-o fi pus la punct și o astfel de tehnică, Instituția exemplară o fi având deja și un asemenea invizibil instrument. Nu trebuie să ne întrebăm mereu cine e diavolul... Nu trebuie vorbit aiurea, iscoadele tocmai asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mè amenințè ea, Apoi, atenția noastrè, a tuturor, e atrasè de ceea se întâmplè la intrare, Eu încremenind când o vèd intrând, Spune-mi pe nume! Ana? Maria? Real name! ea felicitându-l pe directorul meu, elegantè și singurè, eu interceptând frânturi din conversația ei cu sèrbètoritul, cerându-și scuze pentru soțul ei, N-a putut sè vinè, e plecat la București! Se va revanșa fațè de tine, adresându-se directorului, știam cè se cunosc, altfel n-aș fi fost trimis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
nouă ani, căsătoriți de patru, visurile lor nu locuiesc Întotdeauna sub același acoperiș. Djahane devorează timpul, Omar Îl degustă. Ea vrea să domine lumea, e ascultată oricând de sultană, care e ascultată oricând de sultan. Ziua, uneltește În haremul regal, interceptează mesajele care pleacă și vin, bârfele de alcov, făgăduielile de giuvaeruri, mirosul de otravă. Se aprinde, se agită, se entuziasmează. Seara, se lasă În voia fericirii de a fi iubită. Pentru Omar, viața e altceva, este plăcerea științei, știința plăcerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]