410 matches
-
pentru a atinge un diametru de 20 de secunde de arc. Probabil, această vârstă este doar o limită superioară, din moment ce materialul ejectat poate fi încetinit în timp ce întâlnește materialul expulzat de stea în fazele timpurii ale evoluției sale, dar și mediul interstelar. Ca și majoritatea obiectelor astronomice, NGC 6543 este alcătuită în majoritate din hidrogen și heliu, iar elementele mai grele sunt prezente în cantități mici. Compoziția exactă poate fi determinată cu ajutorul observațiilor spectroscopice. Abundențele sunt în general exprimate în raport cu hidrogenul, cel
Nebuloasa Ochi de Pisică () [Corola-website/Science/332852_a_334181]
-
5 milioane de Sori și consumă în șase secunde atâta energie cât steaua noastră într-un an. Cu toate acestea, steaua Pistol este invizibilă cu telescopul optic, doar instrumentele cu infraroșu pot să o observe, din cauza puternicei prezențe a prafului interstelar din vecinătatea sa. Studii ale luminozității stelei Pistol au arătat că este una dintre cele mai masive observate vreodată. A fost comparată cu o altă stea, de același tip: Eta Carinae. Acest gen de stea este cunoscut ca un stadiu
Pistol (stea) () [Corola-website/Science/333415_a_334744]
-
dintre cele mai strălucitoare din Calea Lactee. Se află la distanța de circa 1.090 de ani-lumină de Sistemul Solar și are o magnitudine absolută de -5,5. Magnitudinea sa vizuală este redusă cu circa 1 unitate de magnitudine de praful interstelar. Este o supergigantă albastră extremă, una dintre cele mai strălucitoare stele din Calea Lactee, ca magnitudine absolută. Vizual, ea este de de ori mai luminoasă decât Soarele; totuși, fiind o stea albastră extremă, cea mai mare parte a radiației sale se
Zeta Puppis () [Corola-website/Science/334727_a_336056]
-
a lungul evoluției geologice a Pământului: Etapă abiogena începe odată cu apariția Pământului, adică acum 4,6 miliarde de ani. Conform celor mai noi teorii, Pământul, ca și celelalte planete ale Sistemului Solar s-au format dintr-o aglomerare de materie interstelara, în compoziția căreia intrau: hidrogen (peste 60% în procente de masă), heliu (circa 30%) și în cantități mai mici: carbon, azot, oxigen, o serie de elemente grele, gaze nobile, amoniac, metan, sulf, siliciu, magneziu, fier, vapori de apă. Atmosferă terestră
Ciclu biogeochimic () [Corola-website/Science/332221_a_333550]
-
nu se îndreaptă spre o destinație anume, dar Voyager 1 va trece la 1,6 ani-lumină distanță de steaua Gliese 445, în prezent situată în constelația Girafa ("Camelopardalis") peste aproximativ 40000 de ani. Din cauza dimensiunilor lor mici comparativ cu spațiul interstelar, probabilitatea ca sondele Voyager să întâlnească o civilizație spațială este foarte redusă, mai ales că până la urmă ele vor înceta să emită radiație electromagnetică intenționată pentru comunicații. Carl Sagan a spus că " Sondele vor fi întâlnite și discurile ascultate doar
Discul de Aur de pe Voyager () [Corola-website/Science/332224_a_333553]
-
este foarte redusă, mai ales că până la urmă ele vor înceta să emită radiație electromagnetică intenționată pentru comunicații. Carl Sagan a spus că " Sondele vor fi întâlnite și discurile ascultate doar dacă există civilizații capabile de călătorii spațiale în spațiul interstelar. Însă lansarea acestei „sticle” în „oceanul” spațial spune cuvinte pline de speranță despre viața pe această planetă." Astfel, înregistrarea de pe disc e mai degrabă văzută ca o capsulă a timpului sau o declarație simbolică decât ca o încercare serioasă de
Discul de Aur de pe Voyager () [Corola-website/Science/332224_a_333553]
-
capsulă a timpului sau o declarație simbolică decât ca o încercare serioasă de comunicare cu viața extraterestră. Sondele Voyager 1 și 2 sunt în acest moment cele mai îndepărtate obiecte făcute de mâna omului. Voyager 1 a pătruns în spațiul interstelar — regiunea dintre stele ocupată de plasma galactică. Ca și sondele predecesoare, Pioneer 10 și 11, care purtau doar o simplă placă, ambele sonde Voyager au fost lansate de NASA cu un mesaj la bord — un fel de „capsulă a timpului
Discul de Aur de pe Voyager () [Corola-website/Science/332224_a_333553]
-
aproape 3,3 UA pe an. Voyager 1 a pătruns în helioînveliș, regiunea de dincolo de șocul terminal. Șocul terminal se situează acolo unde vântul solar, un flux de particule încărcate electric emis continuu de Soare, este încetinit de presiunea gazului interstelar. La nivelul șocului terminal, vântul solar încetinește brusc de la viteza sa medie normală de 300-700 km/s și devine mai dens și mai fierbinte. Din cele unsprezece instrumente aflate la bordul lui Voyager 1, cinci din ele sunt încă operaționale
Discul de Aur de pe Voyager () [Corola-website/Science/332224_a_333553]
-
ca energia necesara funcționării acestor instrumente va deveni insuficientă dincolo de anul 2025. După aceasta, sonda va continua călătoria sa în jurul Căii Lactee. Pe 12 septembrie 2013, NASA a anunțat ca Voyager 1 a părăsit Sistemul Solar și a pătruns în spațiul interstelar. Majoritatea imaginilor folosite pe disc (reproduse în alb și negru), împreună cu informații despre alcătuirea lui, pot fi găsite în cartea "Murmurs of Earth: The Voyager Interstellar Record (Murmure de pe Pământ: Discul Interstelar Voyager)" de Carl Sagan, F.D. Drake, Ann Druyan
Discul de Aur de pe Voyager () [Corola-website/Science/332224_a_333553]
-
părăsit Sistemul Solar și a pătruns în spațiul interstelar. Majoritatea imaginilor folosite pe disc (reproduse în alb și negru), împreună cu informații despre alcătuirea lui, pot fi găsite în cartea "Murmurs of Earth: The Voyager Interstellar Record (Murmure de pe Pământ: Discul Interstelar Voyager)" de Carl Sagan, F.D. Drake, Ann Druyan, Timothy Ferris, Jon Lomberg, și Linda Salzman din 1978. O versiune pe CD-ROM a fost editat de Warner New Media în 1992. CD-ROM-ul a fost rezultatul eforturilor lui Sagan pentru obținerea certificatelor
Discul de Aur de pe Voyager () [Corola-website/Science/332224_a_333553]