1,253 matches
-
identității conținuturilor sintactice din stratul al doilea, împreună cu care asigură enunțului funcția de comunicare. Într-un izomorfism relativ cu planul semantic, planul expresiei se constituie din elemente morfematice (dezinențe, sufixe, verbe auxiliare etc.), sintactice (topică, prepoziții, conjuncții etc.) și prozodice (intonație, pauză etc.), purtătoare, revelatoare și, uneori, chiar creatoare ale diferitelor componente ale planului semantic. Specificitatea sintactică a enunțului în ansamblu caracterizează și fiecare din componentele sale. Prin structura expresiei morfematice, cuvântul își dezvoltă și dezvăluie apartenența la o sintagmă, înscrierea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
delimitat prin pauze (în scris, marcate prin spațiu alb și semne de punctuație, punct cel mai adesea) și are o singură desfășurare intonațională 2. Unitatea semantică și unitatea prozodică asigură (și sunt asigurate de) modul de desfășurare a predicației: • prin intonație predicațională: „Zdravănă femeie! Ce a făcut, ce a dres (...) s-a plătit de datorii...” (I.L. Caragiale) • prin predicat: „Trecut-au anii ca nouri lungi pe șesuri/ Și niciodată n-or să vie iară,” (M. Eminescu) Unitatea de structură variază în funcție de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Mircea, nepregătit, nu s-a mai dus la școală.: atribut circumstanțial În interiorul relației de interdependență, se distinge prin topică numele predicativ de subiect: Acesta este prietenul meu.: acesta - subiect Prietenul meu este acesta.: acesta - nume predicativ Elemente prozodice Accentul sau intonația pot schimba sau pot marca schimbarea unei identități funcționale proprii topicii obiective. În enunțul Acesta este prietenul meu., dacă subiectul vorbitor reliefează prin intonație pronumele acesta , termenul acesta este nume predicativ: Acesta este prietenul meu., cu toate că se situează pe locul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este prietenul meu.: acesta - subiect Prietenul meu este acesta.: acesta - nume predicativ Elemente prozodice Accentul sau intonația pot schimba sau pot marca schimbarea unei identități funcționale proprii topicii obiective. În enunțul Acesta este prietenul meu., dacă subiectul vorbitor reliefează prin intonație pronumele acesta , termenul acesta este nume predicativ: Acesta este prietenul meu., cu toate că se situează pe locul subiectului, din enunțuri cu topică obiectivă. Pauza distinge relația de apoziție de relația de dependență atributivă. În enunțul Vecinul Ionescu este inginer., termenul Ionescu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
alte determinări) a substantivului-complement direct. Într-un enunț precum Niște muncitori caută întreprinderea., topica redevine mijloc principal de marcare a identității sintactice funcționale; substantivul niște muncitori funcționează ca subiect. Același substantiv niște muncitori rămâne complement direct numai dacă primește o intonație specială: Niște muncitori caută întreprinderea. Articolul, hotărât sau nehotărât, se impune, în schimb, ca marcă absolută a identității de subiect a substantivului așezat după verbul-predicat: A revenit ministrul., S-a trezit deputatul., în opoziție cu identitatea de complement predicativ a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-voi pe-ntuneric mantaua vieții mele.” (T. Arghezi) sau în complementaritate cu un nume (predicativ): „Ochiul tău profetic deschis / e singura veste prin ramuri.” (L. Blaga) • enunțuri nominale; în structura lor nu se include nici un verb; predicația este asigurată de intonație: „Iat-o cât e de luminoasă! Bun și neuitat adăpost!” (I.L.Caragiale) • enunțuri infinitivale; desfășurarea predicației se întemeiază pe un infinitiv și pe intonația predicațională: „A nu se staționa aici!” Observații: În stilul conversației, mai ales în limbajul popular, cele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
L. Blaga) • enunțuri nominale; în structura lor nu se include nici un verb; predicația este asigurată de intonație: „Iat-o cât e de luminoasă! Bun și neuitat adăpost!” (I.L.Caragiale) • enunțuri infinitivale; desfășurarea predicației se întemeiază pe un infinitiv și pe intonația predicațională: „A nu se staționa aici!” Observații: În stilul conversației, mai ales în limbajul popular, cele două subtipuri de enunțuri, analitic și sintetic, coexistă în desfășurarea aceluiași enunț: „Da, vom lupta contra guvernului!” (I.L. Caragiale), „...Părinții lui îi răspunseră că
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mâncarea ce i-am dat; dar dac-a venit întâmplarea de așa, apoi trebuie să împărțim drept în două ceea ce ne-a dăruit oaspetele nostru.” (I.Creangă) În planul expresiei, în comunicarea orală, marca distinctivă a enunțului asertiv o constituie intonația, care este în esența ei descendentă. Caracterul descendent al intonației asertive se accentuează în enunțurile exclamative, în care energia de articulare și pronunțare se concentrează în partea lor inițială: „Nenorocitul de Anghelache!” (I.L. Caragiale) În afara acestei deosebiri, enunțurile asertive exclamative
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de așa, apoi trebuie să împărțim drept în două ceea ce ne-a dăruit oaspetele nostru.” (I.Creangă) În planul expresiei, în comunicarea orală, marca distinctivă a enunțului asertiv o constituie intonația, care este în esența ei descendentă. Caracterul descendent al intonației asertive se accentuează în enunțurile exclamative, în care energia de articulare și pronunțare se concentrează în partea lor inițială: „Nenorocitul de Anghelache!” (I.L. Caragiale) În afara acestei deosebiri, enunțurile asertive exclamative se caracterizează în mod frecvent și prin prezența unor mărci
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
caracterul lor exclamativ își are originea mai ales în propoziția-predicat: „- Of! de-ar veni iarna, să te mai dau odată la școală undeva...” (I. Creangă) Când caracterul exclamativ aparține unei propoziții subordonate, cel mai adesea, în stil indirect, fraza primește intonație de enunț neutru (obiectiv). Caracterul subiectiv al propoziției subordonate este marcat de elemente exclamative și de topică: „N-am reușit să-i spun ce greu a fost totul.” Enunțuri interogative În enunțurile interogative raportul emițător-mesaj-destinatar este dominat de destinatar, în funcție de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nopții? Nu cred.” (T. Arghezi) Enunțurile interogative parțiale sunt mai cu seamă enunțuri-fragment, rezultând în special din marea frecvență a subînțelegerii în stilul conversației: „- Și? - Și ce?” (O. Paler) În planul expresiei identitatea specifică a enunțurilor interogative este marcată de intonație și prin elemente interogative. Intonația interogativă este ascendentă. Ea caracterizează ambele categorii de enunțuri interogative. Elementele interogative sunt specifice enunțurilor interogative parțiale, în structura cărora, realizează și diferite funcții sintactice: • pronume (adjective) interogative: cine, care, ce, ce fel de, cât
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Enunțurile interogative parțiale sunt mai cu seamă enunțuri-fragment, rezultând în special din marea frecvență a subînțelegerii în stilul conversației: „- Și? - Și ce?” (O. Paler) În planul expresiei identitatea specifică a enunțurilor interogative este marcată de intonație și prin elemente interogative. Intonația interogativă este ascendentă. Ea caracterizează ambele categorii de enunțuri interogative. Elementele interogative sunt specifice enunțurilor interogative parțiale, în structura cărora, realizează și diferite funcții sintactice: • pronume (adjective) interogative: cine, care, ce, ce fel de, cât (câtă, câți, câte): „Și pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În limba veche avea același rol adverbul au, prezent și în poezia eminesciană, pentru caracterul său modalizator: „Au la Sybaris nu suntem lângă capiștea spoielii?” (M. Eminescu) Cel mai adesea, enunțurile interogative totale se disting de cele asertive numai prin intonație: „Îmi aduc aminte, poate / Că făcui parte din toate?” (T. Arghezi) În enunțurile analitice realizate ca frază dezvoltată, intonația interogativă o poartă cel mai adesea propoziția-predicat: „Dacă din povești adevăr rămâne / că trăim prin imponderabil cei vii, poate să mai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Sybaris nu suntem lângă capiștea spoielii?” (M. Eminescu) Cel mai adesea, enunțurile interogative totale se disting de cele asertive numai prin intonație: „Îmi aduc aminte, poate / Că făcui parte din toate?” (T. Arghezi) În enunțurile analitice realizate ca frază dezvoltată, intonația interogativă o poartă cel mai adesea propoziția-predicat: „Dacă din povești adevăr rămâne / că trăim prin imponderabil cei vii, poate să mai umble cuvânt că trupul / este o povară?” (L. Blaga) Interogativa indirectă, fiind subordonată, își pierde intonația specifică. Enunțul din
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ca frază dezvoltată, intonația interogativă o poartă cel mai adesea propoziția-predicat: „Dacă din povești adevăr rămâne / că trăim prin imponderabil cei vii, poate să mai umble cuvânt că trupul / este o povară?” (L. Blaga) Interogativa indirectă, fiind subordonată, își pierde intonația specifică. Enunțul din care face parte este în esența lui un enunț asertiv: „A întrebat-o un aprod bătrân pe cine caută.” (M. Sadoveanu) Enunțuri interogative retorice Sunt enunțuri sintactice care se caracterizează printr-o contradicție între prezența unei intonații
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
intonația specifică. Enunțul din care face parte este în esența lui un enunț asertiv: „A întrebat-o un aprod bătrân pe cine caută.” (M. Sadoveanu) Enunțuri interogative retorice Sunt enunțuri sintactice care se caracterizează printr-o contradicție între prezența unei intonații ascendente, interogative, sau a unor elemente interogative în planul expresiei și caracterul asertiv al planului semantic: „Nu ești îndestul de smerită, îndestul de chinuită, îndestul de sfâșiată?” (Al. Russo), „Și într-adevăr dacă în limbă nu s-ar reflecta chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
zise Zaharia.” (I.Creangă), „- Ștefane, zise Luchi, fiindcă ea era.” (M. Preda), „Lasă-mă, toamnă, în prada furtunii Singur de mine să râd ca nebunii.” (A.E. Baconsky) În planul expresiei, identitatea specifică a enunțurilor imperative este marcată concomitent prin intonație, accent și flexiune. Flexiunea. Marca distinctivă principală a enunțurilor imperative este situarea substantivului (pronumelui) la cazul vocativ și a verbului la modul imperativ: „- Ioane! Ioane! Ioane!... și Ion pace!” (I. Creangă), „Păzește-te de amicii care ți se jură că
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
meu ca de ochii din cap...” (I. Creangă) Observații: Situarea verbului la imperativ poate fi doar marcă a caracterului afectiv al unui enunț asertiv: „Ei! ei! de acum drege-ți „vocea” și descurcă-te, măi Trăsne, dacă poți.” (I. Creangă) Intonația imperativă este orientată de accentul sintactic și depinde de dezvoltarea enunțului; este ascendentă când enunțul se realizează doar printr-un vocativ, o interjecție sau un verb la imperativ: „Mai luăm câte unul?... Băiete!...” (I.L. Caragiale), „- Stăi! strig eu.” (I.L.Caragiale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
câte unul?... Băiete!...” (I.L. Caragiale), „- Stăi! strig eu.” (I.L.Caragiale); este mai întâi ascendentă, apoi descendentă, când enunțul are o dezvoltare mai amplă: „Cântați-mi durerile voastre / Ca să am la ce să visez.” (A.E. Baconsky) Enunțurile imperative indirecte au intonație nespecifică; ele devin, de fapt, enunțuri asertive: „Și cum ajunge acasă, zice unei babe de la bucătărie să ia cucoșul, să-l zvârle într-un cuptior plin cu jăratic și să puie o lespede la gura cuptiorului...” (I. Creangă) Enunțuri exclamative
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fizică (S) nu poate produce dureri morale (C.D.), dar durerea morală (S) produce uneori dureri fizice (C.D.).” (M. Sadoveanu), „Bunul simț (S) poate înlocui câteodată inteligența (C.D.), dar inteligența (S) nu poate să-nlocuiască niciodată bunul simț (C.D.).” (M. Codreanu) Intonația. Intervenția factorului subiectiv, afectiv, în elaborarea enunțului lingvistic poate anula caracterul relevant al topicii și al determinării în marcarea funcției sintactice de subiect. Împotriva situării sale înaintea verbului copulativ, reliefarea prin intonație a unui termen din structura nucleului predicațional se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să-nlocuiască niciodată bunul simț (C.D.).” (M. Codreanu) Intonația. Intervenția factorului subiectiv, afectiv, în elaborarea enunțului lingvistic poate anula caracterul relevant al topicii și al determinării în marcarea funcției sintactice de subiect. Împotriva situării sale înaintea verbului copulativ, reliefarea prin intonație a unui termen din structura nucleului predicațional se constituie în marcă a rolului de nume predicativ, purtător al semanticii lexicale a predicației; „descoperirea, revelarea” noutății prin intonație se întâlnește cu poziția de „informație nouă”, proprie predicatului: „Iar cerul este tatăl
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
marcarea funcției sintactice de subiect. Împotriva situării sale înaintea verbului copulativ, reliefarea prin intonație a unui termen din structura nucleului predicațional se constituie în marcă a rolului de nume predicativ, purtător al semanticii lexicale a predicației; „descoperirea, revelarea” noutății prin intonație se întâlnește cu poziția de „informație nouă”, proprie predicatului: „Iar cerul este tatăl meu / Și mumă-mea e marea.” (M. Eminescu) „Casă de oameni de treabă se cheamă asta?” (I. Creangă) „O durere totdeauna mi-a fost / singurătatea ta ascunsă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
subiect sau de nume predicativ a componentelor nucleului predicațional complex: propoziția-subiect stă în stânga verbului copulativ, iar în dreapta verbului se situează numele predicativ: „Ce e cuceritor în orice realitate dată este că focalizează toate universalurile acelea care sunt proprietățile.” (C. Noica) Intonația. Prin intervenția elementului activ, ordinea neutră a termenilor în desfășurarea funcțiilor sintactice poate fi tulburată; numele predicativ trece în fața verbului copulativ, odată cu reliefarea sa printr-o intonație particulară, care-i devine marcă specifică. În aceste enunțuri, subiectul (subiectiva) se situează
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realitate dată este că focalizează toate universalurile acelea care sunt proprietățile.” (C. Noica) Intonația. Prin intervenția elementului activ, ordinea neutră a termenilor în desfășurarea funcțiilor sintactice poate fi tulburată; numele predicativ trece în fața verbului copulativ, odată cu reliefarea sa printr-o intonație particulară, care-i devine marcă specifică. În aceste enunțuri, subiectul (subiectiva) se situează după verbul copulativ: „O amăgire e că le-ai cuprins, Oricât cu fapta te-ai deprins.” (L. Blaga) II. RELAȚII DE DEPENDENȚĂTC " II. RELA}II DE DEPENDEN
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
subiect sau de complementul indirect. În enunțul „Vulpea a vrut-o o fetiță.”, prezența pronumelui personal o, cu funcție de complement direct, fixează aceeași identitate funcțională substantivului vulpea care îl anticipă. În absența pronumelui o, substantivul vulpea, dacă nu intervine o intonație deosebită, ar funcționa ca subiect: „Vulpea a vrut o fetiță.” Forma de dativ a pronumelui personal lor stabilește identitatea de complement indirect a pronumelui le pe care îl reia: „Le-am lăsat lor și albumele de artă.”, în timp ce reluarea prin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]