KorAP: Find »[drukola/base=intracelular & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...16 17 18 ...59 >

1,464 matches

Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484

condiții fiziologice, previne depleția completă de insulină a celulelor ß (18). Stimularea sintezei de proinsulină de către glucoză și alți secretagogi depinde de capacitatea celulei ß de a genera ATP, iar cuplarea stimulului metabolic cu biosinteza este asigurată de creșterea concentrației intracelulare de K. Studierea mutațiilor naturale și a celor induse artificial ale moleculei de insulină au contribuit la elucidarea unor aspecte ale biosintezei și acțiunii acesteia (19). Au fost identificate câteva familii în care unii membrii aveau o mutație punctiformă în

Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman (2004) [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
insulină, glucoza, produce la concentrații în domeniul normalului, oscilații ale potențialului de membrană între platouri de depolarizare (peste care se suprapun secvențe de potențiale de acțiune) și intervale inactive de repolarizare (22), care sunt consecința unor oscilații ale 19 concentrației intracelulare a Ca2+ și care se materializează în secreția pulsatorie a insulinei. Activitatea electrică a celulelor ß este liniar dependentă de concentrația glucozei și atunci când aceasta depășește aprox 360 mg/dl descărcarea potențialelor de acțiune devine practic continuă. La nivelul membranei

Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman (2004) [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
importante în secreția insulinei sunt canalele de K+-ATP dependente și canalele de Ca2+ dependente de voltaj. Canalele de K+-ATP dependente sunt spontan deschise la concentrații mici ale glucozei și prin efluxul ionilor pozitivi de K+ se menține electronegativitatea intracelulară caracteristică potențialului de repaus. Pătrunderea glucozei în celulele ß, prin intermediul transortorilor GLUT 2 și apoi glicoliza generează creșterea concentrației de ATP (și scăderea celei de ADP) ceea ce are ca o primă consecință închiderea canalelor de K+-ATP dependente scăderea electronegativității

Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman (2004) [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
caracteristică potențialului de repaus. Pătrunderea glucozei în celulele ß, prin intermediul transortorilor GLUT 2 și apoi glicoliza generează creșterea concentrației de ATP (și scăderea celei de ADP) ceea ce are ca o primă consecință închiderea canalelor de K+-ATP dependente scăderea electronegativității intracelulare, deschiderea canalelor de Ca2+ dependente de voltaj și influxul ionilor de Ca2+ și declanșarea depolarizării. ATP-ul acționează ca și un blocant al canalelor de K+ în timp ce Mg-ADP produce deschiderea acestora. Celula ß depolarizată mai poate răspunde și la alți

Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman (2004) [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
dintre etapele post-receptor ale acțiunii insulinei și în primul rând fosforilarea resturilor tirozinice a mai multor proteine citozolice, printre care familia de proteine denumite "substratul receptorului de insulină" (cel mai bine cunoscut este insulin receptor substrate-1), principalul generator de semnale intracelulare, precum și efectul de stimulare a sintezei unui alt mediator intracelular major, fosfatidilinozitolul 3-fosfat. Au rămas însă, din păcate, evenimente produse de acțiunea intracelulară a insulinei incomplet cunoscute și de asemenea și relevanța lor pentru etio-patogeneza și tratamentul diabetului. 3.4

Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman (2004) [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
fosforilarea resturilor tirozinice a mai multor proteine citozolice, printre care familia de proteine denumite "substratul receptorului de insulină" (cel mai bine cunoscut este insulin receptor substrate-1), principalul generator de semnale intracelulare, precum și efectul de stimulare a sintezei unui alt mediator intracelular major, fosfatidilinozitolul 3-fosfat. Au rămas însă, din păcate, evenimente produse de acțiunea intracelulară a insulinei incomplet cunoscute și de asemenea și relevanța lor pentru etio-patogeneza și tratamentul diabetului. 3.4.2. Receptorii pentru insulină Receptorii pentru insulină sunt structuri polipeptidice

Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman (2004) [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
denumite "substratul receptorului de insulină" (cel mai bine cunoscut este insulin receptor substrate-1), principalul generator de semnale intracelulare, precum și efectul de stimulare a sintezei unui alt mediator intracelular major, fosfatidilinozitolul 3-fosfat. Au rămas însă, din păcate, evenimente produse de acțiunea intracelulară a insulinei incomplet cunoscute și de asemenea și relevanța lor pentru etio-patogeneza și tratamentul diabetului. 3.4.2. Receptorii pentru insulină Receptorii pentru insulină sunt structuri polipeptidice complexe care se găsesc practic în toate țesuturile vertebratelor, numărul lor pe suprafața

Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman (2004) [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
și acilate. Receptorul matur este un heterotetramer 2α-2ß. Subunitățile α sunt situate extracelular și conțin locul de legare a insulinei, în apropierea capătului NH-terminal. Subunitățile ß sunt legate de subunitățile α prin punți disulfidice noncovalente și traversează membrana celulară, porțiunea intracelulară conținând resturi tirozinice fosforilate distribuite în trei regiuni importante: regiunea juxtamembranară, domeniul catalitic și locul de fosforilare COOH-terminal (fig. 3.7). Receptorul pentru insulină face parte dintr-o familie care mai include receptorul pentru IGF-1 și așa-numitul insulin receptor-related

Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman (2004) [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
receptor-related receptor (IRR), un receptor "orfan" pentru care nu s-a identificat încă un ligand. Omologia structurii de aminoacizi în această familie este de 80%. Subunitatea α a receptorului în stare liberă exercită un efect inhibitor asupra kinazelor din zona intracelulară. Fiecare subunitate α are două locuri de legare a insulinei, care odată fixată produce modificări conformaționale ale celor două subunități. Regiunea transmembranară a receptorului are, se pare, rolul de a Subunitățile a stabiliza modificările conformaționale ale subunităților a, induse de

Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman (2004) [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
transmembranară a receptorului are, se pare, rolul de a Subunitățile a stabiliza modificările conformaționale ale subunităților a, induse de legarea insulinei. Legarea insulinei și modificările conformaționale ale subunităților a induc activarea tirozin kinazelor, ceea ce produce autofosforilarea resturilor tirozinice ale subunităților intracelulare ß (30). Autofosforilarea resturilor tirozinice din regiunea intramembranară a subunității ß este absolut necesară pentru legarea domeniului fosfo-tirozinic al proteinelor din substratul receptorului de insulină (IRS). Autofosforilarea resturilor tirozinice din zona catalitică (așa-numita "regulatory loop") crește de 10-20 de

Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman (2004) [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
atenuare a răspunsului la stimularea pe calea clasică. Existența acestor căi diferite de semnalizare argumentează de asemenea diversitatea acțiunilor insulinei în diferite țesuturi. 3.4.5. Transportorii de glucoză Funcția majoră a insulinei, aceea de a facilita transportul transmembranar și intracelular de glucoză, se exercită prin intermediul unor proteine complexe atașate mambranelor celulare și membranelor organitelor celulare numite transportori de glucoză (GLUT). Familia de proteine GLUT are opt membri. Prototipul folosit pentru descrierea acestor proteine este GLUT 4. Acesta este un lanț

Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman (2004) [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
numite transportori de glucoză (GLUT). Familia de proteine GLUT are opt membri. Prototipul folosit pentru descrierea acestor proteine este GLUT 4. Acesta este un lanț polipeptidic cu 12 domenii transmembranare. Prima ansă extracelulară conține locurile de glicare, iar capătul COOH-terminal, intracelular, conține situl de fosforilare și o secvență aminoacidică care facilitează endocitoza rapidă a transportorului (29). GLUT 1 este prezent ubiquitar și este implicat în transportul transmembranar al glucozei în condiții bazale, independent de insulină. În cele mai multe celule, această cale este

Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman (2004) [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
în J. Clin. Invest. observațiile privind pozitivarea bilanțului azotat la pacienți odată cu inițierea tratamentului cu insulină (cit de 34). Insulina, administrată în doze suprafiziologice, produce o reducere cu până 30% a proteolizei, rezultând astfel o reducere a concentrației plasmatice și intracelulare a aminoacizilor. Prezența aminoacizilor esențiali este absolut necesară pentru realizarea acestui efect al insulinei. În condiții fiziologice, după un prânz mixt, secreția prandială de insulină produce o creștere cu 10-20% a sintezei proteice. Insulina are deci atât un efect de

Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman (2004) [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
2. GLP-1 este produs și la nivelul sistemului nervos central, iar administrarea lui intraventriculară are un efect inhibitor asupra apetitului și aportului de apă (2). Efectul glucagonului se produce asupra unor receptori specifici care activează adenilat-ciclaza și cresc astfel concentrația intracelulară de cAMP. La nivelul ficatului produce inhibarea sintezei de glicogen și stimulează glicogenoliza și neoglucogeneza, crescând astfel producția hepatică de glucoză. La nivelul adipocitelor stimulează lipoliza și implicit crește cetogeneza hepatică (3). Eliberarea de glucagon este produsă de diverși stimuli

Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman (2004) [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
specifici. Degradarea și excreția insulinelor exogene se produce mai ales la nivelul ficatului (60-80%) și într-o proporție mai mică la nivelul rinichilor (10-20%))(1). Degradarea hepatică este mediată de receptorii de insulină. Complexele insulină-receptor sunt internalizate și apoi degradate intracelular. La nivelul rinichilor insulina este filtrată la nivelul glomerulilor și, parțial, reabsorbită în tubii contorți proximali, unde este și degradată. În urina finală se poate regăsi cel mult 1% din insulină (5, 21). 52 7.3. Insulinele prandiale (cu acțiune

Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman (2004) [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
de încă 1 litru în următoarea oră. La cei cu hipotensiune, sau cu o deshidratare estimată la 10 %, se vor administra 3 litrii. În caz de șoc se vor utiliza și soluții coloidale. Ulterior, pentru înlocuirea pierderilor hidrice totale și intracelulare, hidratarea se realizează într-un ritm mai lent, de aproximativ 150-500 ml/oră. În total, echilibrarea hidrică presupune administrarea a aproximativ 6 litrii. Lichidele administrate sunt reprezentate de soluții saline și soluții de glucoză 5 % (la valori glicemice sub 250

Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman (2004) [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
Corola-publishinghouse/Science/92061_a_92556

și crește complianța ventriculului stâng (75). Rezervele miocardice de ATP și glicogen sunt semnificativ mai mari la pacienții care au primit hot shot. Pe durata absenței induse a activității electromecanice, ATP-ul produs este folosit în principal pentru repararea leziunilor intracelulare produse de ischemie, precum și pentru refacerea rezervelor energetice. Reperfuzia caldă controlată asigură revenirea treptată a activității electromecanice a cordului, contribuind în mare măsură la evitarea apariției fenomenului de no reflow secundar edemului celulelor intimale printr-un control riguros al presiunii

Risc și beneficiu în revascularizarea chirurgicală a miocardului by Grigore Tinică, Eugen Săndică (2001) [Corola-publishinghouse/Science/92061_a_92556]
Corola-publishinghouse/Science/91912_a_92407

creșterea în greutate interdialitică la cei hipertensivi, dar nu și la cei normotensivi, ceea ce s-ar putea explica printr-un răspuns vasodilatator adaptativ la ultimii [Charra, 1999]. Hipersecreția unei substanțe ouabain-like, inhibitoare a Na+/K+ ATP-azei, sugerată de: creșterea Na+ intracelular în hematii, leucocite și celule musculare, diminuarea activității Na+/K+ ATP-azei în aceste celule, prezența unor niveluri plasmatice crescute de factor ouabain-like la pacienții dializați [Deray et al., 1986; Kelly, 1986; Boero, 1988]. Această substanță este eliberată, probabil, din aria

Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by A. Covic, L. Segall, A. Ciocâlteu (2005) [Corola-publishinghouse/Science/91912_a_92407]
celulele musculare netede vasculare [Raine et al., 1993]. PTH poate stimula direct secreția de renină și crește sensibilitatea mușchiului neted vascular la stimuli presori. Hiperparatiroidismul primar se asociază frecvent cu HTA. Perfuzia de PTH induce creșterea TA și a calciului intracelular la subiecții sănătoși [Fliser et al., 1997]. în IRC s-a constatat reducerea TA după paratiroidectomie [Pizarelli et al., 1993, și Goldsmith et al., 1996, neconfirmați de Ifudu et al., 1998] sau după administrarea de vitamina D [Pizarelli et al

Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by A. Covic, L. Segall, A. Ciocâlteu (2005) [Corola-publishinghouse/Science/91912_a_92407]
dar nici una dintre acestea nu a fost confirmată. Datele existente sugerează că patogeneza HTA induse de EPO e cauzată de creșterea Ca++ citosolic bazal și a rezistenței la acțiunea NO. Administrarea cronică de EPO induce o creștere marcată a Ca++ intracelular [Vaziri et al., 1996; van Geet et al., 1990; Neusser et al., 1993], prin facilitarea preluării acestuia din mediul extracelular [Vaziri et al., 1995], iar Ca++ citosolic bazal crescut determină augmentarea tonusului musculaturii netede vasculare, precum și, posibil, o creștere a

Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by A. Covic, L. Segall, A. Ciocâlteu (2005) [Corola-publishinghouse/Science/91912_a_92407]
dializei [Krautzig et al., 1998; Özkahya et al., 1998]. În plus, o concentrație redusă a sodiului în dializat se asociază și cu o kaliemie interdialitică mai mică. Acest fapt se explică prin prevenirea redistribuției apei și a potasiului din sectorul intracelular spre cel extracelular, care survine în condițiile unei dialize cu soluție chiar moderat hipertonă [De Nicola et al., 2000]. 4. Creșterea în greutate interdialitică. Limitarea acesteia atenuează creșterea interdialitică a TA și permite o rată mai redusă a ultrafiltrării în

Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by A. Covic, L. Segall, A. Ciocâlteu (2005) [Corola-publishinghouse/Science/91912_a_92407]
Corola-publishinghouse/Science/92133_a_92628

nodulilor de CHC de alte leziuni (hemangioame, șunturi arterio-portale, noduli de regenerare sau displazici), datorită informațiilor combinate, vasculare și celulare [20]. Dezavantajele acestei tehnici sunt reprezentate de creșterea timpului de achiziție și a costurilor de examinare [18]. Agenții de contrast intracelulari (hepatobiliari specifici) - pe bază de Mn sau pe bază de Gd - sunt agenți de contrast pozitiv. Acidul gadoxetic (GdEOB-DTPA (Primovist®) poate fi administrat în bolus, având proprietăți perfuzionale similare agenților extracelulari, iar tardiv este captat de hepatocite, obținându-se o

Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Cristian Popița, Irinel Oancea (2014) [Corola-publishinghouse/Science/92133_a_92628]
Corola-publishinghouse/Science/422_a_768

un răspuns scăzut la terapia hormonală [245,321,470]. EGF și receptorul său EGF este necesar pentru creșterea epiteliului mamar, acționând prin intermediul receptorului său (EGFR), care este o glicoproteină transmembranară. Acesta prezintă un domeniu de legare extracelular și un domeniu intracelular tirozin-kinazic [59,67,198,354,460]. Nivelele crescute de EGFR au fost corelate cu prognostic sever și cu răspuns scăzut la terapia endocrină . În cele mai multe tumori există o relație între EGFR și ER . TGFβ cuprinde un grup de proteine reglatoare

CANCERUL GLANDEI MAMARE BIOLOGIE MOLECULARĂ ŞI MARKERITUMORALI Volumul 2 by Emil ANTON, Nicolae IOANID (2009) [Corola-publishinghouse/Science/422_a_768]
în vederea mitozei. Transducția semnalului se face prin intermediul a două kinaze specifice: c-Src kinaza și o tirozinkinază FAK, identificată împreună cu caderinele în componența unor complexe moleculare numite joncțiuni aderențiale [215]. Urmează o creștere rapidă a pH-ului și a Ca 2+ intracelular, fiind promovată creșterea, independentă de ancorarea la un substrat solid. Integrinele participă și la transmiterea semnalelor în exteriorul celulei, la declanșarea ciclului fosfatidilinozitolului și la activarea PK. Peptidele ce conțin secvența RGD a fibronectinei inhibă funcția integrinelor [215]. Caderinele, glicoproteine

CANCERUL GLANDEI MAMARE BIOLOGIE MOLECULARĂ ŞI MARKERITUMORALI Volumul 2 by Emil ANTON, Nicolae IOANID (2009) [Corola-publishinghouse/Science/422_a_768]
bax, care promovează apoptoza și inhibă bcl-2 (cu rol în supraviețuirea celulară). Acțiunea bcl-2 se realizează prin suprimarea peroxidării lipidelor, ce are loc în celulă, în urma semnalelor apoptotice; deci intervenția sa se realizează prin stimularea mecanismelor antioxidative [378,416]. Raportul intracelular bcl-2/bax controlează susceptibilitatea la stimuli apoptotici și p53 induce moartea celulară, înclinând balanța în favoarea bax. Mdm 2 este supraexprimată sub influența p53, pe care o inactivează printr-o buclă autoreglatoare, ceea ce permite depășirea blocajului din G1 și reintrarea în

CANCERUL GLANDEI MAMARE BIOLOGIE MOLECULARĂ ŞI MARKERITUMORALI Volumul 2 by Emil ANTON, Nicolae IOANID (2009) [Corola-publishinghouse/Science/422_a_768]