536 matches
-
găsește În ea până și o referire la piramide. Intenția lui era să reconstruiască Templul de la Ierusalim, deoarece era mare maestru al Templierilor În exil. Și, cum se știe că era un evreu portughez și deci expert cabalist, numai cu invocații talismanice a potolit furtunile și a Învins scorbutul. Nu m-am uitat la textele despre Cabală, fiindcă mi-nchipui că le-a văzut Diotallevi”. „Toate-s cu litere ebraice greșite, fotocopiate după cărticelele de trei parale despre Cheia Viselor”. „Băgați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
asimetric. Ochii Îi erau mobili, rapaci, sfredelitori. Am auzit, sau mi se păru că aud, sau cred că-mi amintesc că am auzit - și suprapun acelei amintiri altele - laolaltă cu niște cuvinte care atunci mi se părură În gaelică, niște invocații Într-un soi de latină, ceva cum ar fi „o pegnia (oh, e oh! intus!) et eee uluma!!!” și dintr-o dată ceața aproape dispăru, rariștea rămase ca-n palmă și văzui că fusese invadată de o turmă de porci, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
trup va fi așezat alături de trupul mutilat al lui Polidoros); moartea aceasta sugerează, totodată, o moarte încă și mai cumplită, un soi de moarte de data asta definitivă a eroilor troieni, dispăruți pentru totdeauna, amuțiți pe vecie. Pentru Hecuba, orice invocație adresată celor morți pare să fi devenit zadarnică. Pentru că nu mai există nici fantome răzbunătoare, nici umbre tutelare ale Troiei. Nici Priam și nici Hector nu vor veni, fie și doar pentru a anunța sfârșitul (cum va face fantoma lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
de cel dispărut nu este doar apariția efectivă a eidolon-ului său deasupra mormântului. Fără îndoială, fantomele cele mai impunătoare ale tragediei grecești nu sunt acelea care se lasă văzute. Dar oare fantoma lui Agamemnon, care nu se arată niciodată, în pofida invocațiilor repetate ce îi sunt adresate, nu are o prezență mai puternică, în acest univers tragic, decât cea a lui Darius, bunăoară, al cărui eidolon răspunde chemărilor perșilor înfățișându-se dinaintea lor? Dacă umbra lui Darius apare deasupra mormântului său, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
printre cei vii prin apelurile sale („anakakleisthe: aduceți-l aici prin jelaniile voastre”, îi spune regina corului). În desfășurarea ritualului, ofrandele de lapte, miere, apă, vin, ulei și flori (vezi Oedip la Colonos și Ifigenia în Taurida) sunt urmate de invocații către Pământ, către Hermes și către cel ce domnește peste împărăția morților, pentru ca aceștia să-i înlesnească sufletului regelui (psyche) ascensiunea spre lumină. Cel chemat să vină din întunecatele adâncuri este regele daimon, tatăl binefăcător, protector și totodată posesor al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
fantomă absentă/prezentă va juca totuși un rol central în derularea acțiunii. În Orestia lui Eschil, întreaga acțiune din Hoeforele se desfășoară lângă movila funerară a mormântului lui Agamemnon, lângă acest colossos unde ar putea să apară psyche-ul răposatului rege. Invocațiile repetate ale lui Oreste, ale purtătoarelor de ofrande care compun corul și ale Electrei asociază de fiecare dată apelul către Agamemnon aceluia către Hermes, călăuza umbrelor celor morți spre meleagurile Infernului, mesager al celor din adâncuri, dar și al zeilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
lui Agamemnon nu apare aici (cum se întâmplă în cazul fantomei regelui mort din Hamlet) însetată de răzbunare și dorind să dezvăluie secretul uciderii sale, dar asta nu înseamnă că el joacă un rol mai puțin central în acțiunea tragică. Invocațiile adresate lui se întind pe aproape cinci sute de versuri, reprezentând aproximativ jumătate din piesa a cărei întreagă acțiune se petrece în preajma mormântului său, a „movilei funerare sacre” înălțate deasupra acestuia, loc al posibilei sale apariții. Încă de la prima invocație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Invocațiile adresate lui se întind pe aproape cinci sute de versuri, reprezentând aproximativ jumătate din piesa a cărei întreagă acțiune se petrece în preajma mormântului său, a „movilei funerare sacre” înălțate deasupra acestuia, loc al posibilei sale apariții. Încă de la prima invocație a lui Oreste, textul tragediei spune limpede că, sub movila aceasta, Agamemnon poate auzi cuvintele fiului său, poate primi ofranda adusă - o șuviță tăiată din părul lui. În prima invocație a Electrei, adresarea către părintele mort se dezvoltă în jurul temei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
deasupra acestuia, loc al posibilei sale apariții. Încă de la prima invocație a lui Oreste, textul tragediei spune limpede că, sub movila aceasta, Agamemnon poate auzi cuvintele fiului său, poate primi ofranda adusă - o șuviță tăiată din părul lui. În prima invocație a Electrei, adresarea către părintele mort se dezvoltă în jurul temei întoarcerii răzbunătorului, astfel încât s-ar zice că scena recunoașterii fraților, ce pare să o întrerupă pe aceea a invocațiilor, face de fapt parte integrantă din ea. Întoarcerea lui Oreste răzbunătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
primi ofranda adusă - o șuviță tăiată din părul lui. În prima invocație a Electrei, adresarea către părintele mort se dezvoltă în jurul temei întoarcerii răzbunătorului, astfel încât s-ar zice că scena recunoașterii fraților, ce pare să o întrerupă pe aceea a invocațiilor, face de fapt parte integrantă din ea. Întoarcerea lui Oreste răzbunătorul se dovedește a fi strâns legată de această prezență a răposatului rege sub gorganul său, ca și cum Agamemnon ar fi fost de față și ar fi acționat prin intermediul fiului regăsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
bronz ce apare ca un mesaj al asasinatului nepedepsit și al mâniei tatălui, țepușă asociată morții, spaimei și întunericului (aceeași țepușă pe care o va simboliza, în Eumenidele, apariția efectivă a Clitemnestrei). La scurtă vreme după scena recunoașterii, în momentul invocației colective a corului, care, preț de două sute de versuri, îi încurajează pe Electra și pe Oreste, se va aminti încă o dată că răzbunătorul e neputincios, dacă e lipsit de sprijinul venit din partea celui mort. Cel mort trăiește în cel viutc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
pe Electra și pe Oreste, se va aminti încă o dată că răzbunătorul e neputincios, dacă e lipsit de sprijinul venit din partea celui mort. Cel mort trăiește în cel viutc "Cel mort trăiește în cel viu" În această lungă scenă de invocație colectivă, se va mai spune și că threnos-ul copiilor, lamentația lor funebră, are ca efect inevitabil trezirea pornirilor răzbunătoare și, de asemenea, că ajutorul dat de cel mort este esențial în înfăptuirea răzbunării. Îndată după aluzia la rolul fundamental al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
va mai spune și că threnos-ul copiilor, lamentația lor funebră, are ca efect inevitabil trezirea pornirilor răzbunătoare și, de asemenea, că ajutorul dat de cel mort este esențial în înfăptuirea răzbunării. Îndată după aluzia la rolul fundamental al acestei susțineri, invocația către Agamemnon se transformă treptat și din ce în ce mai limpede într-o încercare de aducere a acestuia printre pământeni. Oreste și Electra își cheamă tatăl „la lumină”, pentru ca el să acționeze deopotrivă ca războinic sângeros și ca justițiar - Ares și Dikê; la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
își cheamă tatăl „la lumină”, pentru ca el să acționeze deopotrivă ca războinic sângeros și ca justițiar - Ares și Dikê; la rândul său, corul vorbește despre venirea celui mort, dezvoltând întregul vocabular al apariției, al ieșirii la lumina zilei. În finalul invocației rituale, Oreste îi va cere chiar și pământului să se deschidă, pentru ca tatăl să-l poată veghea în luptă, în timp ce Electra afirmă că părintele lor trebuie să „se trezească” la amintirea jignirilor și a umilințelor îndurate, pentru a face dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
identificare a fiului cu fantoma răzbunătoare a tatălui. Oare nu-i roagă Oreste pe tatăl său și pământul în care acesta zace să-l ajute să se preschimbe în șarpe - acel șarpe din visul cumplit al Clitemnestrei, povestit la sfârșitul invocației rituale către Agamemnon? Oreste se identifică astfel cu monstrul din vis, tot așa cum se identifică și cu fantoma răzbunătoare, dar și cu eriniile ce se adapă cu sângele vinovaților. Înainte de a părăsi scena, el îl evocă pentru ultima oară pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
apropiere”, dar el va fi pomenit deseori. Încă de la intrarea în scenă, Electra se adresează deopotrivă nopții și spiritului tatălui ei, acelui psyche ce plutește în eter, alături de spiritele tuturor morților. Puțin după aceea, în zorii zilei, Electra își reînnoiește invocația către tatăl mort, care zace în pământ și a cărui ucidere a făcut din viața ei un doliu etern, căci nu e clipă în care să nu-și amintească de odioasa crimă. Pata întunecată a sângelui vărsat de Agamemnon mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
în care moartea se împletește cu nebunia, trece și Heracles, eroul tragic coborât de viu în împărăția lui Hades, eroul dispărut în adâncurile întunecate ale pământului, evocat la începutul piesei omonime a lui Euripide și invocat apoi, în speranța că invocația va fi auzită și că umbra lui se va lăsa văzută, căci salvarea poate veni și de la o făptură ireală. Iar când va apărea aievea, înainte de a avea certitudinea că au într-adevăr de-a face cu Heracles în carne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
de puterea evocatoare a Locului, unul al legendei, al memoriei. Dar pentru asta nu e de-ajuns ca locul cu pricina să fie marcat ca atare printr-o stelă funerară, un pin sau un râu, veritabile puncte de sprijin în invocațiile adresate fantomei. Mai trebuie și ca în zona aceasta de frontieră dintre trecut și prezent să se întâlnească două umbre rătăcitoare: cea a unui mort (shite) și cea a unui om viu (waki). În spațiul teatrului no, un spațiu-lizieră, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
din urmă vor trebui să existe obligatoriu momente de imobilitate absolută. În ultimul act din Sonata, mișcarea se va reduce la maximum, actorii se vor deplasa ca niște oameni care și-au pierdut memoria și abia în final, în secvența „invocației către moarte”, va fi nevoie să răsune „o voce plină, cu inflexiuni bogate, o voce omenească”. Tensiunea dintre inert și viu se menține astfel până la capăt. Importanța manechinului ca dublu al actorului capătă deja, în proiectul lui Artaud, accente kantoriene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Genet își amintește vag, și recunoaște asta. Totuși „palida licărire” a acestor amintiri este singura care, aureolând arhitectura pur verbală a unui asemenea tip de teatru, îi precizează și îi nuanțează sensul. Căci întregul eșafodaj de cuvinte deplânge aici zădărnicia invocației funebre, sentimentul de vid și de tăcere; actul „sculptării unei pietre în formă de piatră”, ne spune un text din Fragmente, este legat de ideea sinuciderii și a amuțirii finale. Un act „echivalent cu «a tăcea»”. Un ciudat paradox face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
fața, dar ochelarii lui Jones o împiedicau să citească ceva acolo. Puțină caritate nu strică. Și acu’ treci din nou la podele. Lana, aplecată peste bancnotele pe care i le dăduse băiatul, începu să scoată niște sunete ce aduceau cu invocațiile unei preotese. De pe buzele ei ca de coral, ieșeau cifre și cuvinte șoptite care pluteau în sus, în timp ce, cu ochii aplecați, scria câteva numere pe o bucățică de hârtie. Trupul ei frumos, care în decursul anilor se dovedise a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
secolul al II-lea î.e.n.) stă scris : Orfeu [prin farmece]... nu vei mai adormi furtuna, nici grindina potopitoare, Nici viscolul stârnind zăpezi, nici vuietul hainei mări (Antologia palatină, VII, 8 ; cf. 69, p. 8). De asemenea, imnurile orfice au păstrat invocații adresate 1. norilor, pentru a trimite „puzderia de stropi fecunzi” (Imn, XXI) ; 2. mării, pentru a se arăta „binevoitoare” și pentru a trimite „un vânt prielnic” (Imn, XXII) ; 3. daimonului Nereus, pentru a cruța de furtună (Imn, XXIII) ; și 4
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
a însușit știința însușirilor lor de căpătâi. Dumnezeu l-a învățat [pe Solomon] arta de a combate demonii și priceperea de a-i vindeca pe oameni prin îndepărtarea lor. El a compus descântece pentru lecuirea bolii, lăsând chiar și niște invocații care alungau duhurile rele și le împiedicau să se întoarcă. Această metodă de vindecare mai are încă mare trecere la noi (Antichități iudaice, VIII, 2, 5 ; cf. 202, p. 435 ; 28, p. 92). „Marea noutate adusă de Josephus Flavius - constată
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
l-a pus pe bolnav s-o adulmece, silind duhurile rele să iasă pe nări. Posedatul s-a prăbușit la pământ și [Eleazar] a conjurat demonul să nu se mai întoarcă vreodată, a pomenit numele lui Solomon și a recitat invocațiile compuse de el [...]. Astfel s-au adeverit înțelepciunea și știința lui Solomon (Antichități iudaice, VIII, 2, 5 ; cf. 202, pp. 435-436 ; 28, p. 92). Acest pasaj extrem de interesant se referă din nou la relația dintre „Cartea lui Solomon” („invocațiile compuse
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
recitat invocațiile compuse de el [...]. Astfel s-au adeverit înțelepciunea și știința lui Solomon (Antichități iudaice, VIII, 2, 5 ; cf. 202, pp. 435-436 ; 28, p. 92). Acest pasaj extrem de interesant se referă din nou la relația dintre „Cartea lui Solomon” („invocațiile compuse de el”) și „Pecetea [inelul] lui Solomon”. În legătură cu rădăcina cu virtuți magice folosită de vrăjitorul evreu Eleazar, poate fi vorba de Radix Polygonati, rădăcina plantei Polygonatum odoratum, numită și Sigillum Salomonis („Pecetea lui Solomon”), despre care au scris Dioscoride
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]