485 matches
-
septembrie 1980, atunci când forțele aeriene iraniene au atacat reactorul nuclear irakian Osirak, din apropiere de Bagdad, construit cu asistența unor specialiști francezi. A fost totodată primul atac preventiv din istorie, destinat a împiedica o eventuală dezvoltare a armei nucleare de către irakieni. Atacul a avut doar un succes parțial, reactorul fiind reparat ulterior. El va fi distrus mai târziu de către aviația israeliană, în 7 iunie 1981. (Operațiunea Opera). Distrugerea reactorului nuclear a spulberat ambițiile lui Saddam Hussein de a poseda arma nucleară
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
două elicoptere iraniene AH-1J au atacat două Mi-25 irakiene cu rachete anti-tanc ghidate prin cablu. Unul din elicopterele irakiene a fost doborât imediat, celălalt, grav avariat, s-a prăbușit ulterior. Același scenariu s-a repetat în 24 aprilie 1981, irakienii pierzând alte două elicoptere. Deși mult mai lente, elicopterele iraniene au atacat ulterior inclusiv avioane de luptă, rata pierderilor irakiene fiind de 10 la 1. Ambele părți beligerante au folosit rachete balistice pentru atacarea centrelor populate, cu precădere Irakul. În
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
Tudeh, regimul islamist nu mai avea practic nici un fel de opoziție, de dreapta sau de stânga. În afară de conflictul sângeros cu MEK, regimul iranian a trebuit să facă față unei serii de rebeliuni ale minorității kurde din Kurdistanul iranian, instigate de irakieni, care susținea Partidul Democratic Kurd din Iran. Mișcările insurgenților kurzi au fost ulterior lichidate de forțele de securitate ale regimului. În 1985 au avut loc și o serie de proteste ale studenților contra războiului, care au fost lichidate rapid de
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
susținea Partidul Democratic Kurd din Iran. Mișcările insurgenților kurzi au fost ulterior lichidate de forțele de securitate ale regimului. În 1985 au avut loc și o serie de proteste ale studenților contra războiului, care au fost lichidate rapid de autorități. Irakienii au instigat la revoltă și pe arabii din Khuzestan. Mulți arabi și kurzi au preferat să se retragă în interiorul Iranului, decât să colaboreze cu agresorii irakieni. Alții însă au ales să lupte contra propriei lor țări, așa cum a fost cazul
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
Hussein. La toate acestea se adăuga teama de bombardamente și mai ales, de atacuri chimice, cu atât mai mult cu cât opinia publică internațională și ONU nu mișcaseră un deget pentru a condamna toate aceste crime de război comise de irakieni. În ciuda efortului propagandistic al regimului, tot mai puțini voluntari se prezentau la centrele de recrutare. Dat fiindcă tot efortul de război de până atunci se bazase pe mobilizarea întregii populații, declinul acesteia făcuse ca povara luptelor să apese în principal
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
de venit ce putea susține economic războiul, pierzând anual cca. 60 de miliarde de $, Saddam Hussein a fost obligat să introducă o politică de reală austeritate, specifică războiului total, întreaga populație fiind mobilizată pentru a susține efortul de război. Toți irakienii au fost obligați să doneze sânge, iar 100 000 de civili au fost mobilizați pentru a elimina trestiile și pentru a asana mlaștinile din sudul țării, care împiedicau manevrele blindatelor. Pentru a manifesta loialitatea față de dictator, tot mai dese demonstrații
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
civili au fost mobilizați pentru a elimina trestiile și pentru a asana mlaștinile din sudul țării, care împiedicau manevrele blindatelor. Pentru a manifesta loialitatea față de dictator, tot mai dese demonstrații de masă erau organizate. S-a început totodată discriminarea față de irakienii de origine iraniană. În urma înfrângerilor severe din 1982, Saddam a început o campanie de teroare în rândurile armatei, peste 300 de ofițeri superiori fiind executați în urma diverselor erori comise în timpul luptelor cu armata iraniană. De asemenea, a început o campanie
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
Kurdistan (KDP) se opunea oricărei cooperări cu regimul. Saddam a semnat un protocol de autonomie a kurzilor, pe care l-a denunțat ulterior. În consecință, din 1985, PUK și KDP și-au unit forțele, declanșând un război de gherilă contra irakienilor, ce s-a prelungit până la sfârșitul războiului. La baza conceptului de crimă de război stă ideea că persoanele individuale pot fi făcute responsabile pentru acțiunile militare ale unei țări. În dreptul internațional, crimele de război și cele contra umanității sunt considerate
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
virulentă. În ceea ce privește Statele Unite, la începutul conflictului, relațiile cu ambii beligeranți erau nesemnificative, cu Iranul datorită ostilității reciproce, ajunse la paroxism în timpul crizei ostaticilor, iar cu Irakul, datorită legăturilor strânse ale acestuia cu Kremlinul și ostilității acestuia față de Israel. După respingerea irakienilor și refuzul lui Khomeini de a pune capăt războiului, temându-se de extinderea acestuia prin atragerea altor state din Golf, dar și de creșterea influenței Iranului în zonă, SUA au întins o mână Irakului, începând prin reluarea relațiilor diplomatice în
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
grele de partea iranienilor, acestea nu s-au produs totuși, datorită tacticii iraniene de a ataca noaptea din spatele trupelor iraniene, de a crea breșe în sectoarele slabe ale apărării irakiene, urmate de atacul nimicitor al militarilor iranieni, mai bine antrenați. Irakienii s-au dovedit incapabili să rămână pe pozițiile de apărare amenajate, deși erau susținuți de numeroase obstacole naturale. Tactica iraniană a "valurilor umane", care consta de fapt în saturarea pozițiilor iraniene cu atacuri nocturne, atât frontale cât și din spatele apărării
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
operațiilor ce foloseau trupe speciale, parașutate în spatele pozițiilor irakiene. Din punctul de vedere al numărului de vehicule blindate, dispunând la începutul războiului doar de 1700 de tancuri de luptă și 250 de tancuri ușoare, Iranul se situa în inferioritate față de irakieni, iar această situație s-a menținut cu mici variații pe toată durata războiului, deși iranienii au reușit să captureze un număr însemnat de tancuri inamice. Numărul lor s-a redus datorită pierderilor și uzurii la 1000-1150 la începutul lui 1984
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
Din punct de vedere al luptei contra blindatelor, iranienii s-au situat realmente la înălțime, astfel că lupta cu aruncătoare portative de grenade antitanc în orașe precum Khorramshahr, Abadan, Ahvaz, Dezful și Susangerd s-a soldat cu pierderi grele pentru irakieni. Intrarea tancurilor în orașe, fără sprijin al infanteriei și trupelor speciale care să curețe clădirile de atacatori izolați, s-a dovedit fatală pentru majoritatea echipajelor tancurilor irakiene. Același lucru îl vor păți iranienii în 5 ianuarie 1981, când trei puternice
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
a mai putut obține în ultima parte a războiului, un număr de tancuri T59 produse în Coreea de Nord și China, și câteva T62 și T72 din Siria și Libia, tancuri care erau net inferioare celor occidentale. Procedând la fel ca și irakienii, iranienii s-au dotat și ei cu lansatoare de rachete antitanc, ghidate optic sau cu cablu, montate adesea pe vehicule de teren, pe care le-au utilizat din plin contra blindatelor irakiene, dar și contra fortificațiilor acestora și clădirilor, multe
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
și 15 F-14 Tomcat, rezultatele obținute de acestea în luptă au fost peste așteptări, rata victoriilor fiind de 10 la 1 în luptele aeriene angajate cu piloții irakieni. În ceea ce privește forțele de infanterie, armata irakiană a început invazia Iranului complet nepregătită. Irakienii au invadat teritoriul iranian, bazându-se pe superioritatea categorică a blindatelor ca forță principală de șoc, conform doctrinei sovietice. Invazia a debutat cu atacul masiv al trupelor mecanizate, formate din patru divizii, plus încă două divizii de tancuri. Pătrunderea acestora
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
a înființa noi unități militare antrenate pentru lupta urbană, a durat destul timp, astfel că în scurtă vreme ofensiva irakiană s-a împotmolit. Acest fapt a devenit și mai evident cu ocazia luptelor crâncene din jurul orașelor Khorramshar și Abadan. Ulterior, irakienii au depus un efort uriaș pentru a crea o adevărată armată de infanterie, mobilizând și antrenând rezerviștii. De asemenea, în momentul trecerii în defensivă, au creat o uriașă armată populară, care a ajuns spre sfârșitul războiului la un efectiv de
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
au început să se vadă de-abia în 1988, atunci când Irakul a dovedit că are o armată de infanterie la standarde decente, dar era deja prea târziu. În consecință, în cursul confruntărilor din a doua parte a războiului, în 1985-87, irakienii s-au bazat exclusiv pe superioritatea în tehnică de luptă, pe superioritatea aeriană, pe faptul că se găseau în defensivă, și mai ales, pe utilizarea pe scară largă a armelor de nimicire în masă. Saddam Hussein era conștient de superioritatea
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
la câteva săptămâni după invazie: "iranienii au mai multe tunuri, tancurile lor se mișcă mai mult înainte, marina lor poate ajunge în locuri mai îndepărtate, și au și arme mai bune". Evident că tancurile de producție sovietică de care dispuneau irakienii erau inferioare celor iraniene, ceva mai moderne. La fel ca și tancurile iraniene, și cele ale irakienilor au suferit datorită uzurii motorului și țevii tunului. Aceste probleme au devenit și mai evidente în cursul apărării peninsulei al-Faw în 1986 și
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
marina lor poate ajunge în locuri mai îndepărtate, și au și arme mai bune". Evident că tancurile de producție sovietică de care dispuneau irakienii erau inferioare celor iraniene, ceva mai moderne. La fel ca și tancurile iraniene, și cele ale irakienilor au suferit datorită uzurii motorului și țevii tunului. Aceste probleme au devenit și mai evidente în cursul apărării peninsulei al-Faw în 1986 și apărării orașului Basra în 1987. Superioritatea irakienilor în materie de vehicule blindate era însă copleșitoare. Irakul dispunea
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
moderne. La fel ca și tancurile iraniene, și cele ale irakienilor au suferit datorită uzurii motorului și țevii tunului. Aceste probleme au devenit și mai evidente în cursul apărării peninsulei al-Faw în 1986 și apărării orașului Basra în 1987. Superioritatea irakienilor în materie de vehicule blindate era însă copleșitoare. Irakul dispunea încă de cca. 2750 de tancuri la începutul războiului. La începutul anului 1988, dispunea însă de 4500 de tancuri sovietice T54, T55, T62 și T72 (ceva mai puține), cca. 1500
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
T72 (ceva mai puține), cca. 1500 de tancuri T59s și T69IIs, de producție chineză, 60 de tancuri M77s, de producție românească, și câteva tancuri Chieftain, capturate de la iranieni. De asemenea, dispunea de 2500 transportoare de trupe și alte vehicule blindate. Irakienii nu au utilizat decât foarte rar infiltrarea de trupe în spatele liniilor inamice. De asemenea, au evitat să trimită elicoptere de atac în adâncimea teritoriului inamic. Atât iranienii cât și irakienii nu au dispus de echipament de vedere pe timp de
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
dispunea de 2500 transportoare de trupe și alte vehicule blindate. Irakienii nu au utilizat decât foarte rar infiltrarea de trupe în spatele liniilor inamice. De asemenea, au evitat să trimită elicoptere de atac în adâncimea teritoriului inamic. Atât iranienii cât și irakienii nu au dispus de echipament de vedere pe timp de noapte pe elicoptere, capabil să localizeze infanteria la sol, pentru a o putea neutraliza. Utilizarea rachetelor antitanc a fost la fel de ineficientă ca și de partea iranienilor, rachetele Milan (de producție
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
a fi extrem de ineficientă, rezultatul fiind cel mai adesea distrugerea de mari valori materiale, fără a diminua câtuși de puțin efectivele inamicului. Bunăoară, în loc de a trimite trupe experimentate la sol pentru a captura obiective de importanță economică sau strategică majoră, irakienii s-au mulțumit cu distrugerea clădirilor civile, multe de importanță istorică, sau a obiectivelor economice, precum rafinăria din Abadan, sporind furia și îndârjirea iranienilor. Risipa de muniție a fost de asemenea importantă. Un jurnalist nota prin 1984, că în cadrul luptelor
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
mulți înalți responsabili irakieni a subliniat încă de la începutul războiului importanța echipamentelor de vedere pe timp de noapte, furnizarea acestora de către URSS a întârziat, punând trupele irakiene în dificultate. Această aparatură a fost introdusă treptat spre sfârșitul războiului, atât de irakieni cât și de către iranieni. Precizia loviturilor de artilerie a crescut de asemenea după 1982, de ambele părți, aceasta datorându-se cu precădere faptului că războiul se purta de pe poziții fixe a gurilor de foc. Un mare avantaj al irakienilor, utilizarea
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
de irakieni cât și de către iranieni. Precizia loviturilor de artilerie a crescut de asemenea după 1982, de ambele părți, aceasta datorându-se cu precădere faptului că războiul se purta de pe poziții fixe a gurilor de foc. Un mare avantaj al irakienilor, utilizarea transportoarelor de tancuri, nu a fost exploatat cu eficiență datorită pericolului prezentat de utilizarea pe scară largă de către iranieni a rachetelor antitanc și cramponării pe lupta din poziții defensive fixe. Irakul dispunea de 200 de transportoare de tancuri în
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
lupta din poziții defensive fixe. Irakul dispunea de 200 de transportoare de tancuri în 1973, ajungând la cca. 1200 în 1984, dar nu a reușit să valorifice acest uriaș avantaj strategic. În ceea ce privește războiul aerian, pierderile masive i-au obligat pe irakieni să apeleze la piloți străini, provenind din Belgia, Australia, Africa de Sud, Germania de Vest și de Est, dar și din Uniunea Sovietică. De asemenea, au utilizat mercenari din țările arabe - de exemplu, la un moment dat, iranienii au capturat 3000 de
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]