535 matches
-
simple vorbeau despre evenimente petrecute cu peste 50 de ani în urmă, făceau istorie, discutau perioada interbelică. Un astfel de bun-simț al distanței propune retrospectiv Iordan Chimet. Domnia sa recunoaște importanța istoriei orale dar, în același timp, propune identificarea corectă a istoricității faptelor. Jurnalul a venit pe un fundal nepotrivit. Acela al setei de "document", din anii '90. Și acest text a fost victima confuziei regretabile dintre memorialistică și document. Este clar că nu poți da drept certă o afirmație diaristică - eventual
Sentimentul groenlandez al polemicii by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15642_a_16967]
-
asupra acesteia cu devotament de benedictin, conștient (corespondenț a sa o atestă) că participă la o operă de salvare a memoriei. Cum se poate deja observa din titlurile citate, Radu Brateș pornește, atunci când abordează fenomenul cultural al urbei sale, de la istoricitatea lui. Blajul nu poate fi, evident, înțeles, în 1931, fără un recurs la tradiție. Intuiția, sau poate tocmai programele de studii în vigoare în școlile orașului, îl trimit, la începutul excursului, la o personalitate care face legătura între Școala Ardeleană
Spiritul Blajului by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2503_a_3828]
-
transmite un semnal clasicizant, iar celălalt rezolvă, prin traseele compoziționale și prin cîteva accente puternice de modelaj, tensiunea și neliniștea romantică. Dacă prin Georgescu și prin Valbudea spațiul artistic românesc s-a integrat în cel european sugerînd chiar o anumită istoricitate prin experiențe stilistice diferite, prin mai tînărul Paciurea lucrurile se complică brusc. După ce-și însușește fără ezitare orizontul, reflexele și deprinderile unui sculptor european responsabil, se trezește în el, dintr-o dată, conștiința de oriental, iar instinctul culpei, al celui
Statuarul românesc între Occident și Orient by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6393_a_7718]
-
transmite un semnal clasicizant, iar celălalt rezolvă, prin traseele compoziționale și prin cîteva accente puternice de modelaj, tensiunea și neliniștea romantică. Dacă prin Georgescu și prin Valbudea spațiul artistic românesc s-a integrat în cel european sugerînd chiar o anumită istoricitate prin experiențe stilistice diferite, prin mai tînărul Paciurea lucrurile se complică brusc. După ce-și însușește fără ezitare orizontul, reflexele și deprinderile unui sculptor european responsabil, se trezește în el, dintr-o dată, conștiința de oriental, iar instinctul culpei, al celui
Sculptura românească, de la reprezentare la teologie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10628_a_11953]
-
al poemelor și al poemelor în proză. Această aglomerare pedantă a aparatului critic vrea să asigure caracterul științific al ediției. Dar de vreme ce aflăm aici de toate, de ce lipsește efectiv secțiunea de receptare critică a operei, care ar fi evidențiat imaginea istoricității impunerii acestei opere în conștiința publică. Este bine că în această perioadă acut carentă la capitolul ediții critice, se reia o ediție deja încheiată. De fapt, nu e inutil a spune, chiar ediția critică Eminescu, începută în 1939 și încheiată
La reluarea ediției Ion Pillat by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16355_a_17680]
-
naționalist pe cît de lungă e tradiția conservatoare în domeniul Literelor franceze (Compagnon face dovada ei în Antimodernii, dar nu numai acolo), iată, nu mai funcționează. E drept că același Viart aduce aici un alt argument, teoretic, al „regimurilor de istoricitate”, care discriminează între o literatură franceză seculară și literaturi francofone recente și mai naive, dar globalizarea face ca aceste regimuri să comunice mai mult decît crede teoria. Deși lucrarea apare în 2008, așadar, mi se pare că autorii, subjugați de
Viețile paralele ale literaturilor contemporane () [Corola-journal/Journalistic/4125_a_5450]
-
transmite un semnal clasicizant, iar celălalt rezolvă, prin traseele compoziționale și prin cîteva accente puternice de modelaj, tensiunea și neliniștea romantică. Dacă prin Georgescu și prin Valbudea spațiul artistic românesc s-a integrat în cel european sugerînd chiar o anumită istoricitate prin experiențe stilistice diferite, prin mai tînărul Paciurea lucrurile se complică brusc. După ce-și însușește fără ezitare orizontul, reflexele și deprinderile unui sculptor european responsabil, se trezește în el, dintr-o dată, conștiința de oriental, iar instinctul culpei, al celui
Sculptura românească între Apus și Răsărit by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9690_a_11015]
-
general. Miza este esențială. Există două feluri de pariuri pe care artistul le face. De-a lungul secolelor a prevalat pariul pe interesul universal al mizei puse în joc. Este, așa-zicând, vârsta clasică a artei. Modernitatea, care a descoperit istoricitatea, a mizat tot mai des pe eveniment și pe politic. Această din urmă miză, pe care aș numi-o instrumentală, s-a dovedit a fi salutară tocmai în regimurile politice opresive. E la mijloc un paradox: regimurile opresive, atât cele
Miza în artă by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5952_a_7277]
-
transmite un semnal clasicizant, iar celălalt rezolvă, prin traseele compoziționale și prin cîteva accente puternice de modelaj, tensiunea și neliniștea romantică. Dacă prin Georgescu și prin Valbudea spațiul artistic românesc s-a integrat în cel european sugerînd chiar o anumită istoricitate prin experiențe stilistice diferite, prin mai tînărul Paciurea lucrurile se complică brusc. După ce-și însușește fără ezitare orizontul, reflexele și deprinderile unui sculptor european responsabil, se trezește în el, dintr-o dată, conștiința de oriental, iar instinctul culpei, al celui
Statuarul românesc între Occident și Orient by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6603_a_7928]
-
culturale și istorice. Și privindu-i evoluția pe întregul ei traiect nu se poate să nu-i dai dreptate. Într-adevăr, problema fundamentală a filosofiei românești (ca și a celorlalte discipline ale spiritului) a fost dilema modernitate și arhaicitate sau istoricitate - eternitate sau mimetism-organicism, revoluție-evoluție, sincronism-protrocronism, europenism-indigenitate, dilemă devenită în al douăzecilea secol denumită cu termeni estetico-culturali, metafizic ontologici, politico-economici și sociologici, mistico-religioși, lingvistic hermeneutici. E o observație perfect îndreptățită pentru cine cunoaște (ca mine) realitatea fenomenului. Și nu pot decît
Între originalitate și citare by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16000_a_17325]
-
pandant al volumului I din între suflet și spirit, cum se scrie în Dicționarul esențial al scriitorilor români, 2000, p. 585). Alături de aceste volume de publicistică propriu-zisă, au mai apărut câteva volume de studii și eseuri, încadrabile în ,publicistica filosofică": Istoricitate și eternitate (1990); Simple introduceri la bunătatea timpului nostru (1992); Eseuri de duminică (1992); Modelul cultural european (1993); Echilibrul spiritual (1998). Primele două volume (Semnele Minervei și între suflet și spirit) par opera unui critic literar, mai mult decât a
Noica, jurnalist by Ilie Rad () [Corola-journal/Journalistic/11370_a_12695]
-
a epocii, cînd roșii spun „înainte”, iar conservatorii, „înapoi”, cupeul hîrbuit, calul costeliv și birjarul adormit reprezintă semnalele avertizoare ale imobilității, ale stopării unui proces istoric a cărui țintă este progresul. Există în Prințul Ghica numeroase disocieri interesante care privesc istoricitatea unor forme ale socialului, politicului sau economicului, notații care amintesc de intervențiile lui Ibrăileanu din Spiritul critic în cultura românească; există, apoi, un „roman de dragoste” (Gradowicz - Ana Théodory) în care se satisface apetitul prozatoarei pentru analiza psiholigică, teoretizată altădată
„Prințul Ghica”, roman total by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13515_a_14840]
-
trad. mea - P.V.) În același timp, Adorno surprinde întregul caracter problematic al modernității: „Conceptul de modernitate, deși calitativ, suferă de abstractitate. El este privativ, mai mult negația a ceea ce acum nu mai trebuie să existe, decât o formulă pozitivă”. Invocând istoricitatea radicală a artei, Adorno subliniază că istoria este imanentă operelor de artă, nu „un destin exterior”. Acest element imanent, momentul istoric încorporat unei opere este ceea ce Adorno numește „nucleul temporal” (Zeitkern) al artei 1. Filosoful citează cuvintele lui Rimbaud: „Il
Adorno, Baudelaire și modernitatea by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/2400_a_3725]
-
din determinările (negative) ale fixării în timpul istoric și în spațiul geografic, de-a plonja în libertatea spiritului incontingent prin definiție: „Pînă la 50 de ani, cînd am fost plecat din țară m-am aflat sub o «influență nefastă» determinată de istoricitatea temporală și de necesitatea spațială. Din 1987, de cînd mă aflu în exil, mă situez sub influența benefică a libertății, a providenței, a forțelor celeste și ale transcendenței“. Așadar zodia scriitorului pare a se fi schimbat. În fond, d-sa
O privire ageră by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13040_a_14365]
-
uneori Omul cu mârțoaga sau Capul de rățoi. Văzute însă în efervescența anilor dintre războaie, de altfel foarte asemănătoare celei din tulburile noastre vremuri, Generația de sacrificiu, Ce știa satul, Nodul gordian își pierd aerul desuet în favoarea unui soi de istoricitate dintre cele mai interesante. Cu excepția comediei "în trei acte și șase tablouri" Norocul, prea lungă pentru cât de previzibil îi e finalul, moralizatoare până la plictiseală și cu personaje-marionete fără consistență, celelalte piese, cu precădere cele într-un act, au calități
Comediile lui I. Valjan by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16874_a_18199]
-
C. Rogozanu Prima tendință, în cazul unei cărți curajoase, directe, de atitudine, așa cum este Împotriva interpretării, este ignorarea "istoricității", a faptului că a apărut în niște condiții socio-culturale care nu pot fi, totuși, lăsate deoparte. La o primă lectură, vitalitatea scriiturii abolește orice încercări de contextualizare - semn bun, dacă e vorba despre un text cu intenții polemice clare. Susan
O carte veche, o nouă sensibilitate by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16371_a_17696]
-
observație. Până la sfârșitul cărții, tot ceea ce are parte de o consolidare retroactivă (de la dadaismul de export la futurismul sincronizat în timp real, de la constructivismul consensual la suprarealismul cel mai intransigent) e anume repus în funcțiune pentru limpezirea unor tendințe ulterioare. Istoricitatea nu se pierde în secțiuni de epocă, ci devine premisă a unei tipologii aparte: "Mutatis mutandis, generația literară a anilor '80 a reluat atitudini și sloganuri ale avangardei istorice, într-un moment când celor mai tineri poeți li se părea
Cotele apelor avangardei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8623_a_9948]
-
care tocmai se întorcea de la munca câmpului și s-a intersectat, din întâmplare, cu cortegiul de executare a pedepsei cu moartea. Referitor la Simon Cirineul (pe care romanii „l-au silit să ducă crucea lui”) este interesant faptul, ceea ce subliniază istoricitatea episodului, că despre el atât Marcu (15, 21), cât și Matei (27, 32) folosesc un termen tehnic, neîntâlnit la niciun scriitor grec, ci numai în înscrisuri sau papirusuri, cel de aggareno, un verb grec de origine persană, ca înseamnă „a
Iisus judecat de Pilat, cel mai important proces din istorie () [Corola-journal/Journalistic/66960_a_68285]
-
transmite un semnal clasicizant, iar celălalt rezolvă, prin traseele compoziționale și prin cîteva accente puternice de modelaj, tensiunea și neliniștea romantică. Dacă prin Georgescu și prin Valbudea spațiul artistic românesc s-a integrat în cel european sugerînd chiar o anumită istoricitate prin experiențe stilistice diferite, prin mai tînărul Paciurea lucrurile se complică brusc. După ce-și însușește fără ezitare orizontul, reflexele și deprinderile unui sculptor european responsabil, se trezește în el, dintr-odată, conștiința de oriental, iar instinctul culpei, al culpei
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
a devenit - susține Culianu - o efigie mentală și o statuie în inima tuturor românilor. În „esența” sa, însă, Eliade este mult mai mult: un „Mare Maestru al unui zen românesc”, adică al unei „forme de iluminare” care permite „salvarea de istoricitatea existenței”. Esențializarea lui este, așadar, strâns legată de dialectica relației maestru-discipol. Prin inițiere, în virtutea unui „ritual al destinului” (formulă preluată de la psihanalistul jungian Erich Neumann), discipolul trăiește o „revelație fulgurantă”, al cărei conținut poate să întruchipeze însăși statuia Maestrului. Culianu
Inima înțeleptului și statuia lui – Contribuții la exegeza lui Eliade – by Liviu Bordaș () [Corola-journal/Journalistic/4625_a_5950]
-
interior. Ne oferă o reconstrucție sensibilă, deci un documentar sui generis. Dacă există cronici evenimențiale, de ce n-am admite, în paralel, și cu o egală îndreptățire, cronicile limbajului subiectiv, vizînd moralitățile sub un unghi personal, contribuții și ele la restituirea istoricității? Cu mai multă îndrăzneală decît, bunăoară, Marin Sorescu și cu un dramatism de o altă factură decît cel al lui Mircea Dinescu, autorul Telejurnalului de la Cluj ia mulajul datelor vieții politice și civile la intersecția lor cu conștiința stupefiată sau
Absurdul ca instrument by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15535_a_16860]
-
politicului, unde binele și răul se suprapun în dorințele fantasmagorice ale excesului și perversiunii. Orașul nu mai este o entitate geografică bine delimitata, un punct concret în spațiul asiatic, ci devine un eveniment stratificat în timp, traversat de propria-i istoricitate și de propriul său ritm intern. Descriind "cel mai indian dintre toate orașele indiene", Rushdie/ Moraes suprapune evoluția unei Indii hinduiste și islamice peste cea creștină și mozaica ("India islamică zace că un palimpsest peste fața Mamei India" - p. 299
ORASUL PALIMPSEST by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/18077_a_19402]
-
intervieva pe profesorul Douwe Fokkema de la Universitatea din Utrecht, nume binecunoscut comparatiștilor și cercetătorilor Postmodernismului, mi-a fost oferită cînd prof.dr. Dorothy Figueira, șefa Departamentului de Literatură Comparată de la Universitatea Georgia, l-a invitat pentru o serie de conferințe consacrate istoricității Postmodernismului. Absolvent al secțiilor de literatură olandeză și chineză modernă, profesorul Fokkema a obținut doctoratul la Universitatea din Leyden, 1965. Din 1981 profesează la Utrecht, în intervalul 1981-2001 funcționînd ca Visiting Professor și la Universitățile Princeton, Peking, Universitatea chineză a
Prof. Douwe Fokkema: "Literatura n-are nevoie să fie politică" by Letiția Guran () [Corola-journal/Journalistic/16023_a_17348]
-
transmite un semnal clasicizant, iar celălalt rezolvă, prin traseele compoziționale și prin cîteva accente puternice de modelaj, tensiunea și neliniștea romantică. Dacă prin Georgescu și prin Valbudea spațiul artistic românesc s-a integrat în cel european sugerînd chiar o anumită istoricitate prin experiențe stilistice diferite, prin mai tînărul Paciurea lucrurile se complică brusc. După ce-și însușește fără ezitare orizontul, reflexele și deprinderile unui sculptor european responsabil, se trezește în el, dintr-o dată, conștiința de oriental, iar instinctul culpei, al celui
Paradoxurile statuarului românesc by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9193_a_10518]
-
ori, un caz tipic al antisemitismului concurenței, menținîndu-se pe liniamentele unilaterale ale concepției după care "antisemitismul este simptomul de boală cel mai precis al unei organizări economice capitaliste, semnul neîndoielnic al unei grave anomalii economice". Și, evident, urmărește fenomenul în istoricitatea sa, din Evul Mediu (cu expulzările evreilor din țările europene). Un capitol special - al V-lea - este consacrat, de aceea, rolului istoric al cametei și interzicerea ei de către Biserica creștină, relevînd că, din cauza acestei interdicții, evreii au îndeplinit, în Evul
O carte, din 1945, despre antisemitism by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16130_a_17455]