477 matches
-
Faptele apostolilor. La Matei, Iuda se spânzură; în Fapte, el cade „cu fața în jos” (exact: „cu capul înainte”) și crapă la mijloc, plesnește în două. La Matei, arhiereii cumpără terenul numit „țarina sângelui”, pe când în Fapte se spune că Iuda însuși l-a dobândit. Au existat tot felul de încercări de armonizare a celor două relatări, însă discuțiile persistă. Unii au presupus că Iuda s-a spânzurat, dar funia s-a rupt (chiar de mai multe ori) și el a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dintr-o lucrare a lui Papias, Cinci cărți de explicare a cuvintelor Domnului, care ne-a parvenit prin intermediul unei „catene” despre Evanghelia lui Matei. Textul lui Papias e citat de Apolinarie al Laodiceii (secolul al IV-lea) și sună așa: Iuda n-a murit prin spânzurare (anchone), ci a supraviețuit, căci a fost coborât înainte de a se înăbuși. Faptele apostolilor arată și lucrul acesta, că „a căzut cu capul înainte/fața în jos” și așa mai departe. Papias, ucenic al apostolului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fusese, la rându-i, trădat. Cât privește „țarina” dobândită cu cei treizeci de arginți, cred că avem de-a face cu o explicație etiologică retroactivă. Matei spune că arhiereii au cumpărat terenul, numindu-l „țarina sângelui”; Luca, dimpotrivă, afirmă că Iuda însuși l-a dobândit înainte de „a crăpa” și că din cauza morții sale „toxice” locul a fost botezat ca atare. Elementul comun este numele: „țarina sângelui”. Probabil bucata de pământ purta deja numele respectiv, iar evangheliștii nu fac decât să speculeze
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ele nici nu pot primi răspunsuri definitive, ca toate chestiunile profund umane și profund religioase. În primul rând, cum se explică participarea lui Iuda la Cina de Taină, mai precis la prima liturghie din istoria Bisericii? Apoi, din ce cauză Iuda L-a predat pe Isus Sinedriului? În fine, de ce a fost necesară trădarea pentru economia mântuirii? Sunt interogații care-i vor obseda nu doar pe teologi de-a lungul secolelor, dar asupra cărora vor reveni și importanți scriitori, precum Papini
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pe Iuda, aproape în bloc, un trădător mânat de pofta de arginți, condamnat la focul Gheenei 45. Dar fapta pentru care nu-l pot ierta nu este trădarea pur și simplu, ci trădarea din necredință și mai ales sinuciderea 46. Iuda Îl dă pe Isus în mâinile arhiereilor întrucât nu-L recunoaște ca Mesia, ca Fiu al lui Dumnezeu. El procedează așadar ca marea masă a evreilor, „trădători ai lui Isus”. Ura față de Iuda se transformă încetul cu încetul în ură
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a fost ales de Isus între cei doisprezece și că i s-a încredințat vistieria grupului arată că toată lumea avea încredere în el. Ucenicia lui Iuda, într-o primă etapă, n-a fost mincinoasă, ci cât se poate de autentică. Iuda L-a iubit realmente pe Isus, așa cum Acesta și-a iubit realmente „trezorierul”. În 20,17, Matei scrie că Isus i-a luat deoparte pe „cei doisprezece” ca să le destăinuie în secret ce I se va întâmpla în Ierusalim. Iuda
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sângele Domnului. Prin urmare, pentru a descrie prima parte, cea pozitivă, a uceniciei lui Iuda, Origen se referă mai cu seamă la mărturiile lui Matei; pentru a doua parte, cea negativă, el preferă explicația lui Ioan. Diavolul îl prinde pe Iuda neprotejat de „scutul credinței”. Pavel spune în Ef. 6,16: „În toate luați scutul credinței cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău”. Origen pleacă de la versetul paulinic pentru a dezghioca misterul trădării lui Iuda. Diavolul țintește
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a fi cei doi. Totuși, posedarea ia sfârșit în clipa în care Isus ajunge în fața lui Pilat. În acel moment, spune Origen, diavolul se retrage din sufletul lui Iuda, iar apostolul realizează brusc enormitatea răului pe care l-a comis. Iuda acționează deci în transă? Da, putem afirma acest lucru, dar transa survine abia după ce a hotărât să se despartă de Isus din proprie voință, prin liberul său arbitru, astfel spus, printr-un proces deliberativ strict rațional, neinfluențat de nimeni. Diavolul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
să constate și să cântărească efectul faptei sale. Dar abia retrezit la realitate, Iuda ia din nou o hotărâre greșită, împins tot de către diavol. Pentru a explica sinuciderea, Origen propune o explicație care va intra ulterior în folclorul medieval creștin: Iuda se grăbește să moară înaintea lui Isus ca să beneficieze de milostenia Acestuia 51. Altfel spus, Iuda se judecă singur, devine propriul judecător, gest de orgoliu impardonabil. Origen nu face nici o aluzie la soarta postumă a ucenicului pierdut, nu vorbește nici
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și autor precis, datarea pune probleme. În Evanghelia arabă a copilăriei, versiune din secolul al V-lea, probabil, Iuda se întâlnește cu Isus la o vârstă foarte fragedă. Autorul apocrifei încearcă să răspundă narativ la două întrebări: cum a devenit Iuda ucenic al lui Isus și de ce L-a trădat? Vindecarea timpurie (dar relativă) de Satana poate furniza răspunsul la prima întrebare; reposedarea ulterioară răspunde la a doua. Trăia acolo (în Betleem) o femeie care avea un fiu muncit de diavol
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
urma să le distrugă neamul (destructorem sui generis), punându-l într-un coș împletit (fiscella), îi dau drumul pe mare. Valurile mării l-au împins până la o insulă care se numește Scarioth. Prin urmare, de la insula aceea se numește el Iuda Scariotul. Iar regina locului, care nu avea copii, plimbându-se, a ajuns la țărmul mării și a văzut că un coș împletit a fost azvârlit de valurile mării. S-a dus înainte ca să-l deschidă și, văzând acolo un copil
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Un Cain care nu-și ucide fratele, ci tatăl, pe Adam, substituindu-i-se. Nu există și cred că nici nu poate exista o biografie a lui Iuda mai tendențioasă, mai demolatoare decât cea preluată în Legenda aurea. Practic, între Iuda lui Matei și Iuda-Oedip al lui Iacopo da Varazze singurul punct comun pare să fi rămas doar numele. * Antichitatea a cunoscut însă și un Iuda pozitiv, eroizat. Câteva grupuri de gnostici, despre care vorbesc Irineu și Tertulian, îl consideră adevăratul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Elvirei Popesco. Doi actori au jucat rolul protagonistului și amândoi au ajuns la spital în stare foarte gravă după numai câteva reprezentații, dovadă că acatistele Bisericii catolice au prins. Totuși, Biserica nu avea de ce să fie chiar atât de necruțătoare. Iuda apare umanizat, dediabolizat, într-un context istoric reconstituit cu minuție și talent de Pagnol. Trădarea lui survine după o noapte petrecută în casa părintească, la sugestia unui Străin (probabil simbolul „diavolului de treabă”). În Ficciones, Borges imaginează un tratat metafizic
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dat, după ce ocolește la limită gura iadului, vede o stâncă izolată, în plin ocean, iar pe această stâncă o mogâldeață în pielea goală, bătută de valuri. Apropiindu-se, abatele află că personajul înlănțuit acolo, ca un al doilea Prometeu, este Iuda Iscariotul. Ce face Iuda pe stânca neprimitoare? „Se odihnește”! Ciudată odihnă, remarcă abatele, să fii scufundat în fiecare minut de valuri și ridicat apoi la suprafață, chinuit neîncetat, plesnit peste față și peste trup de vijelii, cu ochii plini de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
limită gura iadului, vede o stâncă izolată, în plin ocean, iar pe această stâncă o mogâldeață în pielea goală, bătută de valuri. Apropiindu-se, abatele află că personajul înlănțuit acolo, ca un al doilea Prometeu, este Iuda Iscariotul. Ce face Iuda pe stânca neprimitoare? „Se odihnește”! Ciudată odihnă, remarcă abatele, să fii scufundat în fiecare minut de valuri și ridicat apoi la suprafață, chinuit neîncetat, plesnit peste față și peste trup de vijelii, cu ochii plini de sare. Dar Iuda îi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
așa fel încât scrierile care-l aveau drept erou pe Enoh, sau care-i erau atribuite, au putut fi completate cu pasaje atribuite lui Noe”97. Să mai amintesc două lucruri: Cartea lui Enoh este pomenită, prin aluzie, în Noul Testament (Iuda 1,9), iar titlul atribuit lui Isus, de „Fiu al Omului”, trimite la personajul mesianic din secțiunea a doua, „a parabolelor”. * Enoh este un „drept” căruia Dumnezeu, prin îngerii săi, a binevoit să-i reveleze tainele cerești. Vizionarul nu se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Deocamdată, „important e că ne simțim bine împreună”, vorba unui amic filozof. Interviu realizat de Sebastian Maxim (apărut în Idei în dialog, 2004) Cuprinstc "Cuprins" Notă preliminară 5 1. Maria Magdalena de la Dan Brown la evanghelii și retur 7 2. Iuda Iscariotul între damnare și mântuire. Portrete ale celui de-al doisprezecelea ucenic de-a lungul istoriei 43 3. Păcatul împotriva Duhului Sfânt: incursiune biblică și patristică 99 4. Ce pierdem ignorând literatura apocrifă? 123 5. Călătorii apocaliptice în jurul insulei Patmos
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pe-o față și al fiarei pe cealaltă, ce curgeau din mâneci ca dintr-un sac rupt. Risipindu-se pe jos, bancnotele se-nmulțeau parcă de la sine, Împrăștiindu-se prin toate colțurile, lipindu-se de uși, de geamuri și pereți. „Iuda“, șopti babulea, văzându-l că-și face intrarea În casa lor. Ippolit râse și pe loc bancnotele se transformară În zăpadă, iar zăpada se acoperi de cărți de joc. Cărțile acoperiră podeaua, se ridicară până la masă și apoi până la cuptorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Din țară. Aparțin unei literaturi mici; faptul că aceasta a zămislit, totuși, câțiva autori remarcabili, printre care un poet genial - intraductibil - e un argument al teoriei mele, nu tocmai agreată. Sunt acuzat de lipsă de patriotism; un deformator (?!Ă, cosmopolit, iudă! Potențial transfug! De parcă, plecând din țară, aș părăsi planeta! Încă nu e târziu. Primul în Stațiune - Magistrat sau scriitor - e aproape o batjocură. Mai bine ultimul într-o lume puternică și civilizată. Decât codaș la oraș, mai bine fruntaș în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
viseze urât; dacă nu e terorizată de un gând, se pornește spre prostii; încearcă să-și schimbe stăpânul, de obicei: să înlocuiască un Magistrat cu altul. Are un complex față de oamenii legii; cuvântul procuror îi produce frisoane. Sentimentul vinovăției perpetue. Iude fără cauză. În fiecare târgoveț zace un Iago. Un Cain. Când o comunitate nu mai poate fi îndreptată, trebuie distrusă. O voi da pe mâna Castelanului, acesta nu va cruța pe nimeni. Voi pieri odată cu gloata. Cu Magistratul, cu Filozoful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
în biserică, aceleași măști se topeau precum ceara lumânărilor sub icoane (sfinții percepeau arderea ca pe un plus de confort auster); de sub contur, chipuri firești, actori, decoruri, recuzite, oameni: Veniți la iarmaroc, veniți! / Aici, pe rând, sunt fiecare / nepoți de iude și de sfinți; Vând vorbe goale, ochi cuminți, / priviri și zâmbete bizare, / smerenii pentru pocăiți, / vând tot ce vor pe trei arginți. Același rol, o altă mască / nu dau pe cât vor să primească, / iar rugăciunea lor cerească, / un foc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Să nu mă întrebi de ce mă transsubstanțializez cu o persoană de această speță, de ce îl simt pe unul ca ăsta ca pe o metamorfoză a mea. Habar nu am de ce, dar se întâmplă. Doar cu creaturile rele și cinice, cu Iudele tuturor vremurilor mi-e greu să mă identific. Cu restul, nu. Te invit să te gândești și pe tine ca pe un caz paradigmatic. Cum a ajuns nepotul și fiul Mircea a lui Miclea, Mircea Miclea, acest fabulos globe-trotter, specialist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mă întorc la poveste, domnule coleg. În aceeași seară, spălându-și picioarele, Iisus își hotăra soarta și făcea planul, planul salvării marii lui descoperiri. Urma să-și găsească omul care să-l ajute. Și cine altul era mai bun decât Iuda Iscariotenu’? Oare nu el întinsese mâna o dată cu Iisus, oare nu el voia să fie asemeni lui Iisus, oare nu iubești nespus ceea ce vrei să fii? Era oare mai bun molâul de Petru, cel care nici măcar o noapte nu putuse veghea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Am pornit adeseori Ca să caut mari comori, Nu în glie, ci în eu, Unde-i negură mereu. 26 martie 2004 Las manuscris În stil scorțos, Care e scris De-un tip osos. 29 martie 2004 AM FOST ȘI SUNTEM PRECUM IUDA Am fost și suntem precum Iuda Nu cu Iisus, cu noi am fost, Căci ne-am trădat cinstea și truda; Și totul, totul fără rost. Am fost și suntem precum Iuda Chiar în adâncul eu din noi, Căci zilnic ne
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
Babilon, Să se-ncheie brusc povestea Ca linia de creion. Nici nume pe placa plată. Oameni buni, cu minți cuminți; Tot ce-am scris e o răsplată Celor ce mi-au fost părinți. 28 decembrie 2004 REFLECȚII (CLXVIII) Sunt multe Iude printre noi, Fără să-i mustre eul, Trăind când neamul e-n nevoi Doar cu dolari, nu leul. * Unii o gaură în plus Fac în curea. Nu-ncinge burta; Alții triști o fac în minus, Fiindcă li-i redusă turta
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]