489 matches
-
ca acestea. Nu mai beau, dar povara de minune este parcă și mai grozavă. Aș pleca în câmp, să privesc ierburile, să înghit depărtările, să mușc din orizontul cu dunga lăptoasă a ceții ridicându-se, să mă cufund în pământul jilav, să las roua să mă ude ca o apă purificatoare. Am mers doar o stație cu troleibuzul, până la Universitate. Am coborât apoi la pas până la Cișmigiu. Gândul amuzat că pot scrie o carte chiar despre acest drum făcut de sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aude sirena aceea, neștiind că mă face să râd. Nu voi râde nici când, parcă ferindu-se de sirena aceea, se prăbușește peste mine. O voi strânge instinctiv la piept. Îi voi ridica fața. Mă va privi cu ochi mari, jilavi, absenți. Se va lăsa sărutată, agățându-se de gâtul meu, încordată, rănită parcă. — De ce faceți una ca asta? Nu îi voi răspunde. Tot nu voi ști ce să-i spun. Nici nu voi ști măcar de ce îmi venise să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
era mai mult decât un simplu ipohondru. Era de-a dreptul monstruos. Pe maior îl copleșea existența care și-o construise, cu un orizont baricadat de bucurii urâte. Ceva ca o încăpere fără lumină și fără orificii de aerisire, ceva jilav și alunecos unde se târăsc jivine mărunte cu trup de gelatină și picioare multe... Ajunse în sfârșit la ultima rubrică "idei" unde Popa își propunea să sesizeze cutare sau cutare for în legătură cu o chestiune oarecare. De pildă, nota la 21
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
curiozitate să vizitez mormântul acestui Eugen. La marginea cimitirului catolic, într-un colț aproape pustiu, lângă un zid crăpat, pe care urca o iederă, departe de toate monumentele funerare impunătoare și înzorzonate, în capătul unei cărări acoperite toată cu buruieni jilave și încâlcite, era o cruce. Pe ea nu scria nici numele răposatului, nici data nașterii și a morții sale. Însă un îndoliat din vecinătate, apropiindu-se de Istorisiri nesănătoase fericirii 53 mine cu pași ușori și grăbiți, mi-a șoptit
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
mai iritată și își făcea sînge rău din nimic. S-a întors spre cel care bîrnîia exasperant și a început să-l studieze de pe o poziție neutră. Un firicel de salivă curgea din colțul gurii deformată de pernă, chelia era jilavă și un neg imens contrasta cu pielea netedă a nasului. Cu tot bănetul lui, cred că n-aș opta pentru o viață cu individul ăsta, comenta malițios. Femeia îl dezvelește puțin și-i remarcă structura scheletică, prin lipsa unui înveliș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Înfășurată În prișnițe, acoperită cu plăci de aramă conectate la un curent ușor, simți cum Încep să-ți vibreze mușchii feselor și ai gambelor, cum ți se Înfioară firele de păr pe spinare, Îți Îngropi obrazul Într-o pernă moale, jilavă, În care a asudat cu cîteva secunde Înainte fața altcuiva, te scufunzi Într-un cîmp de particule electrice, Într-un soi de magnetism insesizabil, parcă te-ai afla În sfera de gravitație a unor organe străine cu care intri fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
se holbează la micii aburinzi, Înșirați pe frunzele late de bostan. Spre seară, cînd lumina se opacizează și vocile se istovesc În răgușeală, o briză molcomă trezește rumoarea tufișurilor din jur. Micile viețuitoare Încep să-și scoată capetele de sub rădăcinile jilave, acolo În luminișul răcoros, unde hoitul cîinelui se umflă În voie de mai bine de o săptămînă, scăldat În miasmele dulci ale zemurilor lui eliberate. Blana se desface, pielea pleznește ușor susurînd În extazul muștelor necrofile care-și continuă ospețele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
toate urmele. Țărm de nerăbdare, de pîndă, de așteptare, delicii ale regnului alunecos și umed. Sus pe dîmb recruții În uniformele lor cafenii, În poziție de drepți lîngă tunuri, scrutînd marea, auzindu-i geamătul Într-un foșnet de cearșafuri moi, jilave... și deodată un fulger crestînd pielea clorotică a aerului asemeni unui viol, „trage-i-o pînă-n gît, paștele măsii de curvă!“ Își aude unul, cu tuleiele abia mijite, vocea Înfundată În beregată și ploaia Începe să se deșire, cnuturi lovesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pentru ca acel calorifer mic să-și facă simțit cum se cuvine efectul până în inima sistemului. Am intrat în foaier. O lumină slabă, gri-albăstrie scălda încăperea, o fereastră mare din spatele zonei de recepție lăsând să pătrundă soarele palid dintr-o grădină jilavă și părăsită. Aerul dinăuntru era fad și lipsit de viață și avea un iz vag de mosc - apă de ploaie pe tencuială veche, hârtie sfărâmicioasă, cerculețe de mucegai negru - și de insecticid. Podeaua era acoperită cu dale albe și negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
iau din nou în brațe, dar nu se mișcă. Ce motan ascultător ești, am spus, dând să plec. Stai, să nu te miști de acolo. Am urcat din nou puntea udă și înclinată, bocancii scârțâindu-mi și alunecând pe scândurile jilave. Am ajuns la cabină și m-am aruncat prin ușă și pe scări în jos. Am ieșit cu o pungă de plastic conținând caietele cu Fragmentul becului și celelalte lucruri din camera Primului Eric. Alunecând înapoi spre linia apei, le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
aproape Întreaga pagină. La una dintre ferestrele imobilului de peste drum apăru brusc fața domnului Rennit - o figură speriată care se retrase numaidecît. Pendula din sala de licitații indica zece fără cinci. Dimineața cenușie se tîra Încet, Îngreunată parcă de molozul jilav al dărîmăturilor din noaptea trecută. Faptul că și domnul Rennit Îl părăsise Îl făcea pe Rowe să se simtă și mai singur. Pe vremuri avusese cîțiva prieteni - nu prea mulți, pentru că nu era un tip prea sociabil, dar poate tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
zece cupe rotunde, lumânări cenușii, terminate în becuri subțiri, ascuțite. Pe peretele oblic se deschidea un unghi larg cu ușa de la intrare, mărind dintru început perspectiva. Fâșia înaltă de oglindă, strânsă în butoane argintii, prindea verdele moale al rochiei, luciul jilav al cheliei tânărului uscățiv și tăcut căruia îi spuneau Poetul, calota argintie de păr a domnului Barbosa, pielea uscată, cafenie a scaunelor înalte, aliniind țintele lor aurii în jurul unei mese lungi și masive, retrasă pe oblica trapezului, peria roșie de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
era vocea omului văzut până atunci. Mototolul ăsta obosit, transpirat de pachetele prea multe și grele pentru dânsul, îmbrăcat ca un magazioner ? N-avea putere să se miște din loc. Tâmplele îi zvâcneau sub o sudoare rece. Își simți palmele jilave, spatele înghețat și umed. Părea o glumă idioată ceea ce încerca, tocmai acum, cu câteva minute înainte de apariția dihaniei, acest servitor cu familie numeroasă, funcționar mărunt, ajutor de contabil, negustoraș de pânzeturi sau nasturi, cu vocea lui, atât de... — Am fost
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se întoarcă spre ciocănitul greoi, pietros. Botul brun al jivinei se bălăbănea de-acum, în stânga, lipit de umărul său. Bizar animal marin aruncat pământenilor ? Respirația caldă îi atinse brațul, măgărușul se lipise de rătăcitul care îi mângâia acum, cu palma jilavă, coastele ascuțite, grumazul păros, urechile. — Și eu care mă credeam fortificat ! Să mă sperii tocmai de tine, bătrân înțelept... În sfârșit, un interlocutor răbdător cu întrebările inutile. Și de încredere, poliția nu-l trage de limbă, nici de urechile magnifice
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
la stânga, pe linia planșetelor de la fereastră. Prima, a doua, a patra. Depune poșeta pe măsuță, se întoarce. Sala e goală, străină, lungă, nu-i vede capătul. Deschide fereastra. Aerul e încă proaspăt, dar ziua dospește de-acum, încălzită. Palmele sunt jilave, transpiră. A căzut iar breteaua furoului, își apleacă umărul stâng, trage sub bluză, enervată. Privește afară. Cer alb, încremenit. Cupola sticloasă a Circului, Parcul, coșurile, fabrici și făbricuțe, combinate, ateliere. Își îndreaptă iar breteaua. Scoate din geantă oglinjoara, puful, pudra
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de lumina puternică a zilei. Chipuri de-o clipă, pulsații ale aerului, benzi volatile, fosforescente, scurte vibrații scânteiază sub pleoape. Ochii deschiși ; îndârjit, să nu cedeze ; se prinde de muchia metalică a patului, vrea să se ridice. Metalul călduț, palmele jilave. Își pipăie gâtul, fruntea, umerii umezi. Transpirat, obosit de căldura care încinge pereții și de somnul din care se smulge greu, încetinit, ridicându-se anevoie, fără convingere, spre suprafața zilei. Încâlcite gânduri și cuvinte, tulburi clipe de trezire... noaptea l-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu totul nepotrivit. Nu cu totul, nu cu totul și somnorosul sare în picioare, gol, în mijlocul patului. Gata să se lovească de tavan, s-ar fi trezit de-a binelea ! Clătinându-se, amețit, somnambulic. Încordează mușchii, pleoapele, genunchii, strânge pumnii jilavi. Discret ciocănit. Pauză. Călăul ezită ? Bătaia în ușă se repetă. Destinul insistă, iată, insistă. Vreo parteneră veche care n-a mai suportat plictisul duminical, dispusă brusc la joc și concesii ? O fi inventat strategii noi nimfeta Moarte, îmblânzitoarea de tigri
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în haina îmblănită care ajunge până la genunchi. Se simte împrospătat. Grăbește pașii spre cantină. Aerul umed liniștește fruntea. Iureșul îl reprimește. Chipuri grăbite. Se lasă dus, în vârtejul viu al orei. Bucuros că se află între ceilalți, că există. Străzi jilave și reci. Destul un pas neatent și gata, ai alunecat... Talpa se afundă, mocirloasă. Cerul pe umeri, cețos. Bătaia aripilor fumurii, gata să se atârne în norul alburiu al zilei. Spre care se și ridică, neatent. „Hei, domnu’... v-au
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
buzunarul stâng zboară un mic sul cu foi de caiet. Căciula cade, ca o plăcintă. Întoarce, aiurit, obrazul roșu de frig, capul tuns caraghios. Fiara gonește, se va apropia... „Hei, domnu’... foile“, mă grăbesc să strig spre zăpăcitul pieton. Străzi jilave, lunecoase din cauza ninsorii și noroiului... Soarele răzbise printre nori. O îngustă fâșie de lumină. Pentru o clipă, totul se învioră. Razele atinseră umărul pietonului care se întoarce brusc, să vadă soarele. Lunecă, neatent : firma galbenă, botul mașinii, parbrizul, ghiozdanul școlarului
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
tot, așteptat acum de doña Zornescu în aerul încețoșat ca după explozie, gâfâind o jumătate de oră după șef cu cheile clănțănind în buzunarul drept și monezile de 5 pesetas în celălalt, cu Fufi la rând mâine în fularul ei jilav pe gură să nu-i înghețe hohotul. Când ajunse însoțitoare Clito, cea violată, în țiuitul papagalilor scoși de la unu mai în balcoane de cei de dincolo Prevestind audiența la Iolescu din după-amiaza aceea senilă. Veniserăm bineînfășați în halatul nostru bej
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
dureri de cap care-l obligă să se culce devreme. 43. N-am mai visat nimic. Asta e tot. Tot? Cerul e blând azi. 44. Dimineață mohorâtă din septembrie 1937. Cerul e acoperit de o pâclă care seamănă cu fânul jilav. Copiii de pe Delături, care nu s-au dus cu vitele pe Calea Secii, au ieșit în uliță și se zgâiesc la mașina care așteaptă la poarta noastră. Șoferul claxonează. Trebuie să mă grăbesc. "Unchiul George", mătușa Terica și verișoara Norița
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ezitare. S-au scurs neauziți în vârf și s-au trezit pe un podiș întins, printre molizii pitici plantați în rezervație care-i fereau de privirile celorlalți; se opri brusc întorcându-se spre ea; intraseră într-un con de umbră jilavă și ea, își ciocni voit, violent, trupul fremătând de al lui; își lăsă sânii puternici să-l izbească în piept și alunecă spre pământ dezlânată; surprins, antrenat de căderea și forța femeii o urmă vrând s-o protejeze însă ea
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
totul mișună de săbioară și nuferi și nenumăratele făpturi argintii ale bălții, pești, anghile, brotaci, țipari, șerpi inelați, gâze verzi și albastre, păsări cu plisc ascuțit și glasuri adânci, chemându-se peste ape și din păduri, apoi trec și pădurile jilave cu poporul lor pestriț, rămân doar câteva ochiuri de apă printre câmpurile de grâu și ovăz sălbatic, în crângul de salcâmi iată că asfințește soarele și pe cer se răsfiră una, cinci, zece mii de stele, apoi soarele răsare, pământul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de grea ca să cadă cu putere În apă după ce o ridicai În aer, putând astfel să arunci departe momeala fără prea mare efort. Nick deschise cutia din aluminiu În care-și ținea firele. Firele erau Înfășurate În tampoane de flanelă jilave. Udase tampoanele la cișmeaua din St. Ignace. Firele se Înmuiaseră, iar Nick desfăcu unul și i-l legă cu un nod de firul pentru momeală. Apoi prinse un cârlig la capăt. Era un cârlig mic, foarte subțire și elastic. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de vărsat, destramă zbârcit, cenușiu brâul care a fost cândva colorat și viu. Spori microscopici dansează pe zid, un miros de alge îmi atinge fața când dorm; un vrăjitor lărgește vârstele tăiate-n pereți, se joacă cu-ndoiala în miros jilav și ascuțit de cloroform. * * * Lui Sabin Opreanu, poetul Nu putea dormi decât în lumina zilei, îngrozit de noaptea ce acoperă albiile firești ale morții. Bărbatul era înalt, masiv și puternic. Sufletul fiară minunată! Cânta argintul ce tremura în rouă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]