510 matches
-
fr. grappe „strugure”, de rom. lăstar, vlăstar, vrej, loază, alb. vresht „vie, podgorie”. Este de menționat și faptul că apa curgătoare este apă vie sau vioară, forme fără consoana lichidă, ca bios, vivus, živ. În legătură cu aceste forme stau cuvintele românești jivină, Jiu, Jijia, iar cu prezența lichidei, dar fără ideea de curgere, avem pe jilav, vlagă, mlaștină etc. Privită în context istoric larg, forma vin se prezintă ca anterioară formei vie. Forma cu n o au limbile slave (vino), albaneza (venë
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
iță, 95 a se iți, 95 a iubi, 102 iute, 95 iuțeală, 95 înalt, 56 a încăpea, 95 a începe, 95 a îngrădi, 43 a îngurzi, 134 între, 46 întru, 43 a învăța, 135 jale, 45 jilav, 129 Jiu, 129 jivină, 129 jos, 145 jupân, 66 a jupi, 135 a jupui, 135 jur, 145 la, 44 labă, 48 lacăt, 131 lamură, 48 laș, 45 latin, 46 Latium, 46 laț, 45 laudă, 46 lauruscă, 129 a lăsa, 45 lăsătură, 103 lăstar, 129
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
vezi... e Suru, îl vezi?!“ și arăta insistent cu ciomagul undeva în neant... Dacă nu-i nimeni în jur, să i-l arate pe lup.... vorbește singur... „El e... Suru, îl vezi...!“ Apoi, tresare trăgând cu urechea către pădure, ca jivinele la pândă... „Ia, ascultă! murmura el abia șoptit, îi auzi cum foșnesc?... Anuuca... Anuuca...!, îi auzi cum o cheamă?! șoptește el, eu ochiul cenușiu, lărgit mult,.. ca să prindă foșnetul frunzei, apoi continuă... „Fagii la cea mai mică adiere, povestesc povestea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și să uitî la tini ca o sălbăticiune, șî cheri înghițât di codru. Da nu faci nimănui rau!“ Și tot Fanachi mai povestea... „Fugi di oamini, di rău‟ lor fugi, șî zâci: „-Măi Fanachi, acu’ oameni îs mai răi ca jivinele pădurii!... S’apropie sfârșitu’ lumii păcătoase, măi Fanachi, ca pe vremea lui Noe, măi!“, așa zâci...!“ „A ci poati un blăstăm... ori‟i vrăjit!... Bătaia lu‟ Dumnezău îi mari!“ „Ochiul adânc șî cenușiu te țintuiești cu privirea că nu mai
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
poiană... Acolo se deslușea un punct întunecos. Un urlet de lup se auzi în apropiere. Poate că era un lup de-al lui, ori, de-al tatălui său, pentru că în viața lor de pădurari, prinseseră din pădure și crescuseră multe jivine; căpriori, vulpi, bursuci, pui de mistreți, pui de lupi și chiar o bufniță... și, pe care după ce-i vindeca de răni, și după ce îi învăța gustul domestic, le dădea drumul în pădure... îi lăsa liberi. Îl mai vizitau, când și
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
tovarăș visurilor mele. Tu, numai tu, neîmblânzită fiară, Ce-ți strigi pustiei patima flămândă, Și-n prigonirea câinilor la pândă, Îți plângi prin codri ura solitară Tu înțelegi un suflet fără țară...“ Poezie închinată de O. Goga, faimoasei și totemicei jivine - lupul. CAPITOLUL VIII Lupii Început de decembrie... început de iarnă. ...Clopotele de la Schitul din deal răsunară grav și liniștit în aerul umed, alunecând aidoma unei sănii pe omătul moale. Dangătul lor molcom vestea mai departe, sărbatoarea de a doua zi
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
s-a împăcat... Într-o zi, pe la sfârșitul lui aprilie, pe la scăpătatul soarelui, Anton și bătrânul Toma, urmați de Suru, ajunseseră prin dreptul Schitului din deal. Înaintau în inima codrului, pe poteci neumblate de om, călcate doar de sălbăticiuni și jivine. Pământul mirosea a iarbă crudă, a mintă sălbatică și a jir, prin dreptul fagilor. - Trebuie să-l ducim cât mai departe, Antoane... să nu se mai întoarcă, murmura bătrânul, cu fereală, de teamă parcă, să nu-l audă lupul, dar
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pe Anton ca o contagiune subită... și, pierdut, a început să tremure pentru el. Anton, pădurarul, era un om tare... care trăia cu picioarele pe pământ, gândea simplu și vedea lucrurile limpede. Prin pădure, se strecura fără zgomot, ca o jivină... mereu în stare de veghe, cu miros și auz ascuțit. Adulmecând mirosul pământului, trunchiuri de copaci doborâți, acoperiți de ciuperci, privind cu ochii mari tot ce mișcă, și asculta cu urechile ciulite zgomotele din jur, ca o sălbăticiune. Prin viroagele
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
-mi mențin echilibrul: viața mea era supusă unui destin implacabil - eram a cincea roată la căruță...?! Poveste A fost odată ca niciodată, acum mii de ani, un loc unde era mereu cald. Acolo își găsiseră sălaș, ferindu-se din calea jivinelor și a altor oameni potrivnici, mai multe familii a căror origine mergea până la strămoșii daci. Sătenii erau harnici gospodari și se ajutau la strângerea grânelor și a tuturor bogățiilor dăruite de pământul roditor. De asemenea, creșteau numeroase animale, datorită pășunilor
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
furiș, sau pentru căutarea animalelor, lăsate slobode de mila celor doi băieți. Băieții munceau, cât era ziua de lungă, la tăiatul lemnelor și scoaterea pietrei, cu care moș Vasile dorea să construiască un zid, care să apere așezarea de prădălnicia jivinelor, dar și de dușmănia oamenilor fără frica Domnului. Băieții erau la vârsta însurătorii și, de aceea, mătușa Paraschiva ochea orice fată vrednică de a i fi noră, bătând potecile spre mănăstire și ticluind rugi fierbinți tuturor sfinților, dar mergând, ferindu
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
hotărât să-și plimbe singură cojoacele, întorcându-se, în fiecare an, în Peștera Uitării, istovită de izbiturile Crivățului, tăișul Gerului și de atotputernicia mantiei albe a omătului. Legenda Sângeapului A fost odată ca niciodată. Era în vremea împăratului Cremene, când jivinele pădurii erau stăpânii oamenilor, iar uriașii se luptau pentru supremație pe planeta Pământ. Trăia, în acele timpuri, un bătrân, uitat de lume, care viețuia la marginea unui fost sălaș, Siliște, aflat la poalele întunecatei păduri. Bătrânului i se spunea Starostele
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
vedeau schelete de fier părăsite, grămezi de moloz, gunoaie aruncate... Am încercat să mă concentrez, să-mi amintesc de splendoarea culorilor răsăritului și imaginea limpede a Libertății luminoase. M-am ferit de proiectilele ce veneau dinspre tufele unde se ascundea jivina necinstită care se furișa paralel cu mine și am îndreptat lanterna spre locul unde se pitise. Am ridicat ramura luminoasă ca o sabie în cealaltă mână, gata de atac. Știu că nu-ți place lumina, așa că, poftim, ia lumină să
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
declarase că preferă să ronțăie semințe cu ei în fața televizorului, la un meci de fotbal ca lumea. Pe urmă schimbase subiectul. Totuși, din acea nu prea îndepărtată noapte, ceva nedefinit se strecurase între ea și Codrin Neacșu. Ceva ca o jivină nevăzută, cu ochi sticloși și pânditori. Uneori, în rarele nopți când visa și în și mai rarele dimineți când își amintea visele de peste noapte, Clara Ionescu se trezea cu chipul domnului Neacșu în minte și se uita nedumerită alături. Dacă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
un baston zdravăn al cărui contur îl intui pe dată și, cu o curiozitate de bebeluș poznaș, îl îmboldi în coastă pe puiul de linx vânăt care, cocoțat stângaci în arbore, îl fixa cu ochi tăioși. Nevârstnica și încă nătăfleața jivină scuipă șuierător, după tradiția felinelor, și, cu o mânioasă cange de spini în devenire, lovi convingător în spațiu. Ludic și stupefiat agresor, cu endemice instincte ale jocurilor de vânătoare, practicate de îndepărtați strămoși tribali, Profesorul făcu un instantaneu salt înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
larg căscat lasă să se vadă strălucirea palidă a caninilor lungi. Mârâie amenințător și face un pas înainte. Încet, cu mișcări precaute, Marius scoate baioneta. Toți mușchii îi sunt încordați, privirea focalizează mișcarea imperceptibilă a labei din spate, semn că jivina se pregătește să atace. Nu are timp să reacționeze, luat prin surprindere. Aproape că simte colții la gâtul lui, când mai mult mânată de un reflex inconștient mâna înarmată țintuiește gâtul animalului și îndepărtează pericolul mortal al fălcilor. Se prăbușește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
rău plătite, ca și ale aceluia, dar nu mai puțin decât erau plătiți alți umanoizi. Și aveam orașul meu, cu frumoasele lui dealuri și amețitoarele păduri... Simțeam, realmente, rătăcind pe potecile lor, o amețeală... mirosurile de rășină, de urme de jivine, susurul pâraielor, tăcerea copacilor, înalta lor semeție, foșnetul pașilor mei călcând peste straturi de frunze și crengi moarte, îmi pricinuiau o intensă beție lucidă. Fiorul era de singurătate absolută, fiindcă nu împrumutam pădurii simboluri și nici nu mă simțeam văzut
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
adunate în câteva caiete... Viorel Cristea nu era un „naiv” contrafăcut, cu gesturi căutat inocente; uimirea sa în față feeriei naturii era totala, de nimic condiționată. A pictat cu egală bucurie și om și cer și floare și pasăre, felurite jivine și în toate, dăruirea a fost una, minunile înfățișate făcându-l părtaș la propria lor puritate...”. ( ziarul „Renașterea bănățeană” Timișoara, 27 sept. 1993, articolul Pictorii naivi bănățeni de Andrei Medinski) „Cristea nu a părăsit nici un moment sensul predominat liric al
50 de ani de artă naivă în România : enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/759_a_1584]
-
adunate în câteva caiete... Viorel Cristea nu era un „naiv” contrafăcut, cu gesturi căutat inocente; uimirea sa în față feeriei naturii era totala, de nimic condiționată. A pictat cu egală bucurie și om și cer și floare și pasăre, felurite jivine și în toate, dăruirea a fost una, minunile înfățișate făcându-l părtaș la propria lor puritate...”. ( ziarul „Renașterea bănățeană” Timișoara, 27 sept. 1993, articolul Pictorii naivi bănățeni de Andrei Medinski) „Cristea nu a părăsit nici un moment sensul predominat liric al
50 de ani de art? naiv? ?n Rom?nia:enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/84035_a_85360]
-
benzi de conifere, Șuncuiuș sau Ioaniș și o inscripție bilingvă, Finișul sălbăticia în lăstărișuri, prunii îndoiți de rod, Beiuș turlele bățoase, Apusenii dimpotrivă în lanțuri, ce mișcare sufletească să-i prindă în plasa nici îmbrăcați nici dezbrăcați, nici antropoizi nici jivine! Ora 12,42, în autobuzul Oradea Alba Iulia, în autogara Ștei călătoriile lui Wilhelm Meister, nu știu partitura dar mă execut, am coborît din tren oportun, voia Domnului! șoseaua de urmat nu mai trecea prin Vașcău, perdelele roșii filtru de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
treacă la un metru de tufișul unui hotar și abia atunci iepurele s-o ia la fugă? Fără să mai pui la socoteală faptul că, chiar și atunci, fugea fără chef, fără convingere. Nici cîinii nu erau preocupați să fugărească jivina. Lătrau de două-trei ori și fugeau la stăpîn părînd a spune: Noi am vrut, dar nu se putea... Oamenii, cu capul acoperit de saci făcuți capișon, ieșeau pe afară, se uitau la nori și mormăiau: O mai ține vreo două-trei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
adică, ar fi avut un refugiu destul de aproape în caz de potop. Pămîntul, cît vedeai cu ochii spre Ghireni-Coțușca, spre Prut și Pădurile Lipcanilor din Basarabia sau spre pădurea Crasnaleuca, era pustiu și cuprins de semiîntunericul acela deprimant. Nici măcar vreo jivină, vreun animal, nu se arăta la vedere în toată pustietatea aceea. Cîțiva corbi croncăneau niște limbi doar de ei știute. Parcă erau scoși din smoală și aceste lighioane păreau că sînt mulțumite doar cu existența lor, atît de puțin utilă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
dar Costică nu stătea degeaba. Cîțiva snopi pe jos, puși cu socoteală, reușeau să țină puhoaiele departe de picioarele și pielea bietului drumeț. Totuși Potopul acesta a fost mai mare decît cel de pe vremea lui Noe. Atunci au scăpat atîtea jivine, dar acum... L-au găsit pe drumețul care o luase pe urmele vikingilor după mai multe zile. Pe bata pantalonilor scria, abia lizibil, Costică Cotiugă. Nu s-a mai găsit nimic scris, nici un document și nici un om care să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
berbec, auzi, dom'le! Ce tîmpenie! Cunoștea drumul și percepea apropierea de Crucea Domnișoarei. Iaca, mă voi întîlni cu fiorosul cu ochi de jar. Încetinește mersul și este foarte atent. O boare foșnește pănușile porumbului. Dintr-un tufiș țîșnește o jivină. Parcă a văzut lucirea stranie a doi ochi. Nu, i s-a părut. Ba, nu, chiar au lucit! O dihanie trece ca vîntul drumul. Parcă se oprește și-l privește. Uită-te, se văd ochii! Nu, nu-i nimic! Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
joaca lor, dar eu vedeam lup pentru prima oară. Părul, atît cît era de mare, s-a ridicat sub căciulă. Stăteam pe loc și în lumina aceea misterioasă pe care Luna o arunca pe zăpadă, vedeam foarte bine cele trei jivine jucăușe. Cei mari aveau trei bîte în mîini, aveam și eu un băț gros, dar dacă... fiecare își apăra propria piele? Flăcăii aceia erau ei mari și voinici, dar erau proști ca noaptea. Mai proști nici nu știu să mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
fel de arme, care de care mai scumpe. Echipamente speciale și foarte costisitoare, mașini de teren și alte asemenea accesorii erau mîndria celor care înspăimîn tau lighioanele țării. Dar cum spuneam la început, pe vremea celui care masacra doar el jivinele țării, era doar cîte un pîrlit de posesor de pușcoci. Spre bucuria sălbăticiunilor. În nordul Moldovei avea pușcă doar Ion Saldaru și era nedespărțit de aceasta. Avea reputația de cel mai calic om din Europa și poate chiar din Eurasia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]