1,059 matches
-
lumină și să se descopere ceea ce nu trebuia acoperit. Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale. și bunătatea Ta este nemăsurată. Nu suntem vrednici să-Ți mulțumim! Apoi Îl Îmbrățișă pe negustor, care nu-și putea reveni din uimire: — Jupâne Urs, am să-ți spun lucruri de care ai să te minunezi. Deocamdată să ne rugăm Domnului să-i scape pe cei doi nevinovați. și apoi, dacă El va Îngădui, se vor face și celelalte. Păstrează cu grijă cruciulița și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Trebuie să chibzuim bine ce plan de bătălie găsim. Pentru că, dacă nu vin, asta Înseamnă război“, Își spuse el În timp ce galopa Înapoi la castel. Bertold nu sosise Însă de la vânătoare și Conrad Începu să se Îngrijoreze... XII — A sosit timpul, jupâne Urs, să fac lumină Într-o istorie veche, care, dacă nu s-ar fi Întâmplat toate câte s-au Întâmplat În ultimele zile, ar fi trebuit să rămână În Întu neric... Sihastrul vorbea cu amărăciune. Pentru prima oară - bancherul zürichez
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În flăcările iadului, acolo unde Își ispășesc pedeapsa toți sperjurii, pentru că o fac numai din dorința de a ajuta două suflete tinere și curate, care-mi sunt dragi. Cu deosebire pe fiul domniei tale, de care sunt strâns legat. Da, jupâne Urs, miră-te. Privește-mă cu ochi Încremeniți, că ai și de ce. În viața mireană, eu, păcătosul fără nume, m-am numit Udalrich de Anjou, fratele mai mic al contelui Fulko. După cum se obișnuiește, părintele nostru m-a destinat vieții
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
putut izbucni! Cine știe care ar fi fost soarta lui Bodo și chiar a tronului francilor! Istoria trebuie să-și urmeze cursul! Nu cred că e Înțelept să Încerci a-i schimba făgașul. Asta duce totdeauna la nenorociri și cataclisme, murmură călugărul. Jupâne Urs, Înțeleg că ceea ce ți-am spus acum te tulbură peste măsură. Dar te conjur, pe mântuirea sufletului domniei tale, să păstrezi taina. Să i-o dezvălui doar lui Bodo. În Îm prejurările de față e bine s-o cunoască
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mine... XVII Bodo se Îndrepta Încet, Încet spre vindecare. Rănile lui prinseseră a se Închide. Dormita Încă Îndelung, ceea ce părea cel mai bun leac, și tinerețea lui Își spusese și ea cuvântul. Pustnicul Îl cerceta zilnic și, după sfatul lui, jupânul Urs alese unul dintre momentele de trezie pentru a-i destăi nui taina originii sale nobile. De când negustorul aflase cine era de fapt fiul său, sentimentele lui se schimbaseră. Fără Îndoială Îl iubea la fel ca Înainte. Bodo era darul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
care l-ar fi Îndreptățit să urce Într-o bună zi pe tronul francilor. și bancherul avea mult respect pentru cape tele Încoronate, chiar dacă știa cât de goale erau buzunarele lor. Spre mirarea lui, Bodo primi noutatea cu oarecare indiferență. Jupânul Urs nu mai pricepu nimic. Să afli că ești prinț de sânge, fiu de rege și să nu ți ieși din minți de bucurie? Dar tânărul, după ce se Înroși ușor și tăcu câteva clipe, spuse: — N-are a face! Rege
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
la cea mai strălucită căsătorie. Bodo Îl Îmbrățișă Încă o dată pe tatăl lui, care Îi atinse fruntea cu buze tremu rătoare. Nici un mare senior nu-l Întrecea pe bătrân În dis creție și tact, și-i era recunoscător pentru aceasta. Jupânul Urs spuse: — Trebuie să-ți mai dau o veste Îmbucurătoare. Sihastrul nostru, care te Îngrijește cu atâta devotament, Îți este mult mai apropiat decât crezi. El te-a adus ca prunc pe meleagurile noastre și e gata să depună mărturie
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cal și, cu o iuțeală de necrezut, porni de Îndată, Însoțit de doi frați, spre Freiburg. Mai cu seamă Bodo primi veștile cu o tulburare pe care nimic n-o putu potoli. Sihastrul, care tocmai venise la căpătâiul său, Împreună cu jupânul Urs, Încercă să-i spună totul cu fereală, dar tânărul sări ca ars din pat, deși era Încă foarte slăbit. — Cum credeți că pot sta aici liniștit, când Adelheid e În mâna acelor ticăloși? Doamne, poate că la această oră
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
n-a fost cunoscut până acum, el nu e fiul meu, l-am adoptat numai. Prin vinele lui curge un sânge dintre cele mai ilustre... Un slujitor intră În goană și-i șopti ceva la ureche tânărului duce. — Iartă-mă, jupâne Urs. Mă bucură ceea ce-mi spui, nu pentru că astfel l-aș prețui pe Bodo mai mult decât Îl prețuiesc acum. Inima, mintea și faptele lui sunt demne de cel mai nobil nume... Dar vom vorbi mai multe altă dată
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
domnul Bodo dăduse de necaz, dar nimeni nu știa ce se Întâmplase de fapt. De obicei oamenii din curte nu erau deosebit de vorbăreți, Însă domnul Josua avea darul de-a des cleșta orice limbă... „Era acasă măcar mâna dreaptă a jupânului Urs, Solomon?“ Întrebase el. Da, el era acasă. Tocmai ce primise la el un cerșetor cu care nimeni nu-și putea Închipui ce ar fi avut de Împărțit... În ultimele zile sosiseră mereu pârliți de teapa lui, vagabonzi care cereau
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pomeni, ca să ai ce arăta În fața Judecătorului. Fiindcă de asemenea lucruri vei fi Întrebat... Cine știe?... Slujitorul cel bătrân Își continuă monologul, pe când Josua Își privi Însoțitorul cu ochi care spuneau multe. Da, voia și el, neapărat, să vorbească cu jupânul Solomon. Mărfurile aduse erau foarte de preț și nu rezistau prea mult... Ușa se deschise și un cerșetor ieși, cu pași mici și de-a-ndăratelea, mulțumind cu o sumedenie de plecăciuni binefăcătorului său. — Ce v-am spus? șopti slujitorul. Încă un
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să am potrivnici ca domniile voastre... Giancarlo Întrerupse complimentele care pentru cei doi negustori erau Începutul firesc al oricărei negocieri: — Propun, domnilor, să nu pierdem din vedere de ce ne aflăm aici. Messire Solomon, spune-ne mai bine unde se găsește acum jupânul Urs. Am străbătut un drum lung ca să-l Întâlnim. Trebuie să știm unde se află, viața unor oameni foarte Însemnați depinde de acest lucru. Oameni ale căror nume nu Îndrăznim să le numim! Bătrânul Își privi oaspeții Încercând să le
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
păcate trădătorii au și pus În aplicare o parte din planul lor. Domnul Bodo a fost grav rănit de o hoardă de ucigași plătiți și acum se luptă cu moartea sus la mânăstirea Sfântul Petru. De aceea a plecat și jupânul Urs așa de grabnic Într-acolo. Putem doar aș tep ta, rugându ne ca fiul său să se Însănătoșească. Vă veți mira poate, dar el e negustorul pe care-l iubește așa zisa bastardă. și ea a dispărut, a fost
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
semne vestimentare, prin disocierea reflexă a superiorilor de inferiori, capătă înfățișarea unei curse-ștafetă, cu obiecte care trec dintr-o mână într-alta în sens cvasiliteral. Un fenomen identic are loc în domeniul limbii, în sfera terminologiei de reverență. Cuvinte ca jupân, chir, cocon, observă L. Șăineanu (Încercare asupra semasiologiei limbei române, 1887), „ilustrând odinioară personalitățile cele mai marcante ale societății, au scăpătat și scapătă încă până la clasele cele mai de rând, devenind, din nalte titluri de nobleță, niște formule banale, de
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
semantică a termenilor de reverență îi prilejuiește lui Heliade, și în alte ocazii, observații judicioase și pline de haz: „Jupâneasă, slav. «doamnă». Nu cred că nici o doamnă mai va să fie jupâneasă; nici un colonel, nici un maior mai va să fie jupân, și însuși de le-ar fi numele oricât de slavone; iar daca or vrea, fie-le de bine, că eu sânt om cu educație, om plin de respect către cei mari [...]; doamnelor le-oi zice doamne, iar nu jupânese; colonelilor
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
slavone; iar daca or vrea, fie-le de bine, că eu sânt om cu educație, om plin de respect către cei mari [...]; doamnelor le-oi zice doamne, iar nu jupânese; colonelilor, maiorilor etc. le-oi zice domnii maiori, iar nu jupânii.“ (Vocabular de vorbe streine în limba română...) Evocând ironic formulele de adresare practicate succesiv la noi până în secolul al XIX-lea (jupân Voinea, țelebi Chiulafoglu, chir Nicola, coconul Drăgan, gospodin... of, musiu Lombardon), autorul conchide cu îndreptățire: „Toate celelalte trecură
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
doamnelor le-oi zice doamne, iar nu jupânese; colonelilor, maiorilor etc. le-oi zice domnii maiori, iar nu jupânii.“ (Vocabular de vorbe streine în limba română...) Evocând ironic formulele de adresare practicate succesiv la noi până în secolul al XIX-lea (jupân Voinea, țelebi Chiulafoglu, chir Nicola, coconul Drăgan, gospodin... of, musiu Lombardon), autorul conchide cu îndreptățire: „Toate celelalte trecură și se învechiră și căzură în derâdere, numai domnul de la descălicătoare nu se învechi și stă în adevărata lui putere și va
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
bloc (Preșul), este obsedat de simțul justiției și al demnității. Cineva se șterge pe preșul din fața ușii lui și gestul îi pare un atentat la condiția sa morală și socială. Preșul (simbol derizoriu) reprezintă pentru el ceea ce reprezintă Veta pentru jupân Dumitrache: o formă a posesiunii și a orgoliului. El are „ambâț”, adică o conștiință hipertrofiată a valorii individuale și o mistică a ierarhiei sociale. Comicul se naște și aici din disproporția dintre ambiție (ca expresie a personalității individului) și posibilitățile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285548_a_286877]
-
frumoasă și prea călduroasă pentru începutul acela de primăvară. D. Strul Cuten bagă de samă lucrul acesta și se gândește la o mică afacere. Intră în vorbă cu gospodarul. "Bade Costache, da ce porți căciulă pe vremea asta? Apoi dă, jupâne, ce să port altceva? Dacă n-am pălărie?... N-ai pălărie? Ce zici? De ce nu-ți cumperi? Cu ce să-mi cumpăr, dacă n-am parale? Parale? cum? Da ce? dumneata nu ești parale? Dacă vrai dumneata, pot să-ți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Dacă n-am pălărie?... N-ai pălărie? Ce zici? De ce nu-ți cumperi? Cu ce să-mi cumpăr, dacă n-am parale? Parale? cum? Da ce? dumneata nu ești parale? Dacă vrai dumneata, pot să-ți dau eu parale... Bine, jupâne, să-mi dai și ți-oiu plăti, da acuma nu. Dacă vrai, să m-aștepți până la toamnă... Cum nu, bade Costache? Te-aștept. Se poate să nu te-aștept tocmai pe dumneata? Din vorbă în vorbă, cad oamenii la învoială
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Strul. Intră la d. Strul, cer o jumătate de ocă de rachiu și cinstesc. Ține, fine; na, cumătre; sughiț bun la cumătra. Și cum vorbeau mai înfierbântați și cum badea Dinu se tot uita cu mândrie la pălărie, iată și jupânul. "A! Bade Costache, ți-ai luat pălărie... Și bei și adălmașul... Da mie ce mi se cuvine nu-mi dai?... Eu n-am drept la dobândă? Trebue să-mi dai dobândă pe banii mei. Cum să-ți dau dobândă, jupâne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
jupânul. "A! Bade Costache, ți-ai luat pălărie... Și bei și adălmașul... Da mie ce mi se cuvine nu-mi dai?... Eu n-am drept la dobândă? Trebue să-mi dai dobândă pe banii mei. Cum să-ți dau dobândă, jupâne? Nu-ți dau pentru 5 lei, o mierță de păpușoi? Așa? o mierță? Acela-i dreptul meu. Așa puteam să țin banii în ladă. Eu cu ce trăiesc? Dobânda e dreptul meu... Bine, jupâne, dacă zici dumneata... Apoi da, negustorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
mei. Cum să-ți dau dobândă, jupâne? Nu-ți dau pentru 5 lei, o mierță de păpușoi? Așa? o mierță? Acela-i dreptul meu. Așa puteam să țin banii în ladă. Eu cu ce trăiesc? Dobânda e dreptul meu... Bine, jupâne, dacă zici dumneata... Apoi da, negustorul are dreptate, zic, cinstind, cei doi tovarăși. Bun, zice și badea Dinu, atunci să-ți dau, domnule Ștrulea, și dobândă... Atunci ne-am înțeles, dobânda se știe..." Procentul obișnuit este de cinci bani la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
astfel interesele sale: "Bade Costache, azi păpușoiul e scump... Costă 24 lei mierța... Când se face, noi cumpărăm păpușoiul cu 8 lei... Dumneata ai să-mi dai la anul, la toamnă, trei mierțe de păpușoi... Așa este, bade Costache? Dă, jupâne, cam așa-i... Să dea Dumnezeu să ajungem cu bine la toamnă..." Pleacă Românul. Trece anul. Nu se face nici în toamna anului 1905 porumb. Evreul nu mai poate aștepta și cum e el milos din fire dă pe sătean
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Românului. Boii se vând cu 163 de lei. Creditul își ia partea 120 de lei. Domnul Cuten ia restul de 43 de lei și Costache Dinu îi mai rămâne dator cu 10 lei. Acum iată cum rămâne badea Costache față de jupânul Strul Cuten. De datorie nu s-a plătit. Din primăvara anului 1904 și până azi a plătit câte 1 leu dobândă la cei cinci lei. De la vânzarea boilor plătește câte doi lei pe lună dobândă la 10 lei. A pierdut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]